Coincidența gândirii
După Heidegger, „omul se poartă ca și cum el ar fi făuritorul și dascălul limbii, când de fapt, ea rămâne stăpâna omului”[1].
De aceeași părere fusese și Eminescu, mai înainte: „nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba e stăpâna noastră”. Dar Heidegger îi cunoaște/citează numai pe Hölderlin, Rilke și Trakl.
Tot Heidegger crede că „frumusețea este unul din felurile în care ființează adevărul”[2]. Cu alte cuvinte, unul din numele Adevărului este Frumusețea.
Pentru Miron Costin, „datoria omenească” e moartea[3].
Se citează îndeobște de la Heidegger apoftegma despre omul de o zi care este îndeajuns de bătrân pentru a muri. Eu am găsit-o într-un manuscris românesc cuprinzând Paza celor cinci simțuri a Sfântului Nicodimos Aghioritul: „atuncea omul începe a muri când începe a trăi”[4].
Dar și Sfântul Augustinus zice că „nimeni nu este fără de păcat înaintea feței Tale, nici chiar un prunc, căruia i-a fost hărăzită pe pământ doar o singură zi”[5]. Care începe deci, din prima zi de viață, a îmbătrâni în păcate.
Și se pare că a dedus-o de la Iov 14, 1: „Omul născut din femeie are puține zile de trăit, dar se satură de necazuri”.
Poți să spui că înțelepciunea trece peste granițe…
[1] Martin Heidegger, Originea operei de artă, Ed. Humanitas, 1995, p. 176.
[2] Idem, p. 82.
[3] Miron Costin, Opere, ESPLA, 1958, p. 43.
[4] Ms. rom. B. A. R. 3074, f. 83r-83v.
[5] Confesiuni, Ed. Humanitas, București, 1998, p. 94-95.