Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

*

A vedea

şi

a fi văzut

*

Vol. I

*

Paginile 385-389

*

Cuprinsul întregului volum

***

Postumele eminesciene ne prilejuiesc prima aducere în discuţie a persoanei femeii iubite în poemul Care-o fi în lume…, unde aceasta e văzută ca „îngerul cu râsul de-albă veselie”[1].

Ea are un chip dulce[2], e o zeitate[3] „cu suflet de înger, cu chip de femeie, / dulce şi iubită, sântă şi frumoasă, / vergină curată, steauă radioasă”[4]. În acelaşi poem, poetul crede că iubita sa e moartă, dacă nu a găsit-o până acum şi că, în definitiv, nu se poate împlini în dragoste[5].

În poemul Când…iubita este o „nebună copilă”[6], care amestecă plăcerea cu durerea pe care i-o provoacă[7]. Amorul pe care ea i-l aduce e unul ceresc şi de aceea el o iubeşte foarte mult[8].

În poemul De ce să mori tu?, poetului i se pare că ea este „un înger ce se plânge pe-o ruină / ori o lună gânditoare pe un nor vagabond”[9]. În acelaşi poem ea este „o sântă”[10] pentru el, „o martiră ce surâde printr-a lumei dor şi chin”[11], o femeie frumoasă ca un înger din paradis[12].

Şi în De-aş muri ori de-ai muri ea este „înger de palidă lumină”[13], un „înger venit din ceruri”[14] şi, la fel, în Basmul ce i l-aş spune ei, femeia iubită este un înger palid[15], un înger cu ochi cereşti[16].

În Iubitei, aceasta e numită „înger de amor”[17], pe când în Aveam o muză ea este „înger blond cu ochii plini d-eres”[18], pentru că îl face pătimaş pentru ea. Însă îngerul ce i-a fost „trimis din cer” a fost unul muritor, la moartea căruia el a plâns[19].

În Povestea magului călător în stele, iubita este „un înger c-ochi verzi, cu trăs[ăt]urile pale, / ce lumii aduce durere şi jale”[20]. Femeia pe care şi-ar fi dorit-o magul ar fi trebuit să fie cu „trupul de zăpadă”[21] scăldat în „negru păr”[22].

În poemul Ah, mierea buzei tale, femeia este atât o fiinţă demonică, cât şi una curată[23], după modul cum se raporta la sine. Ea este o păsărică[24], o fiinţă care are nevoie de protecţie şi alintare.

Tot o fiinţă demonică („demonică prăsilă”[25]) e şi în poemul Ghazel, pe când în poemul: Care-i amorul meu în astă lume, dimpotrivă, iubita e „dulce, pură, sântă şi frumoasă”[26]. E o „steauă radioasă”[27] şi „o zee”[28] şi are suflet de înger şi numai chipul său e de femeie[29].

În Pustnicul, inima femeii are „patimi [care] au firea scânteii: / în clipa ce le naşte, ele mor[30]. Tot aici, femeia ar putea fi un înger, dacă ar avea aripi[31]. Numai că ea este posedată de un demon, de „un demon crud”[32], care locuieşte în sufletul ei „de noroi”[33] şi de aceea e un demon[34].

Un înger fals şi, de fapt, un demon[35], este femeia iubită şi în poemul Antropomorfism. Însă în poemul Azi e zi întâi de mai, poetul îşi numeşte femeia iubită drept un „giuvaer”[36], podoaba vieţii sale, pe care o caută pretutindeni ca şi când ar fi pierdut-o[37].

Dar femeia e şi „măr de ceartă”[38], o fiinţă cu mască „de ceară”[39] şi minte „deşartă”[40], pentru că este „comediantă veche”[41].

În poemul M-ai chinuit atâta cu vorbe de iubire, femeia iubită e o fiinţă nefericită[42] şi, în relaţia cu ea, poetul vede că sunt „ca două note cu totul discordante”[43]. Pentru că l-a făcut „slab şi moale[44], poetul o declară că nu e femeie, ci un demon[45].

În poemul Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci, poetul o reabilitează pe femeia iubită, pentru că aici aceasta apare ca o zeitate, ca un înger, ca o stea, deşi e doar femeie[46]. O iubeşte atât de mult încât e dumnezeul lui şi viaţa vieţii lui[47]. În finalul poemului, poetul ne spune în mod tranşant că indiferent dacă ea este „heteră[48], un monstru, [sau] că-i Satan[49], el tot o iubeşte.

În poemul O, dulce înger blond…, după cum se vede încă din titlu, femeia iubită e un înger pentru el, un înger care îi aduce blândeţe în inimă[50]. Ea e un înger[51] şi în Icoană şi privaz, după cum, în poemul dramatic Mureşanu, femeia din castel e „un înger, o femeie cu chip aşa ales”[52].

Şi pentru cavalerul din poemul Diamantul Nordului femeia este o fiinţă scumpă[53], Madonnă[54], adorată şi înger[55].

În poemul: Ce s-alegea de noi, a mea nebună…iubita e numită „nebună”[56] la modul drăgăstos şi, tot aici, ea este „ca o crăiasă”[57].

Şi în Atât de dulce…femeia e numită, tot drăgăstos, drept nebună[58] şi aceasta, pentru că ea este „dragă tuturor”[59].

În Sarmis, femeia iubită e văzută ca o „fiinţă ca floarea de cireş”[60] şi consideră că ea este „prea mult înger şi prea puţin femeie[61]. În poemul Din când în când, iubita este un „suflet dulce”[62], pe când în Apari să dai lumină, poetul mărturiseşte: „cu ochii tăi de îngermângâi şi mă minţi[63].

Tot înger[64] este iubita şi în Cereţi cânturi de iubire, poem cu care terminăm, de fapt, analiza acestei probleme în postumele eminesciene.

Femeia este înger sau demon pentru Eminescu, pentru că ea este, cel mai adesea, iubita căreia el îi dă totul şi aştepată de la ea ca să se ofere lui cu totul.

Momentele de iubire intensă sunt momente care definesc femeia în mod pozitiv, pe când momentele  dramatice în dragoste o ipostaziază, cel mai adesea, ca un demon crud, fără inimă.

Însă femeia iubită este o obsesie benefică pentru el, pentru că în aceasta caută şi găseşte împlinirea personală, chiar dacă nu una de lungă durată.


[1] Eminescu 2, p. 11.

[2] Idem, p. 12.

[3] Ibidem.

[4] Ibidem.

[5] Idem, p. 13.

[6] Idem, p. 20 **.

[7] Ibidem.

[8] Ibidem.

[9] Idem, p. 34.

[10] Idem, p. 35.

[11] Ibidem.

[12] Ibidem.

[13] Idem, p. 36.

[14] Ibidem.

[15] Idem, p. 42.

[16] Idem, p. 44.

[17] Idem, p. 60.

[18] Idem, p. 67.

[19] Ibidem.

[20] Idem, p. 153.

[21] Idem, p. 165.

[22] Ibidem.

[23] Idem, p. 170.

[24] Ibidem. Ne referim la versul: „Ah, mierea buzei tale, păsărică”.

[25] Idem, p. 171.

[26] Idem, p. 173.

[27] Idem, p. 174.

[28] Ibidem.

[29] Ibidem.

[30] Idem, p. 185.

[31] Idem, p. 186.

[32] Ibidem.

[33] Ibidem.

[34] Ibidem.

[35] Idem, p. 206. Facem referire la versurile:

„Voi, ce-uniţi  tot universul îm zâmbirea minţii scurte,

Ce cătaţi gândiri de înger’n-ochii mari, cari vă par

Două nopţi însprâncenate – vie-vă-n minte măcar,

Cum că demonul din ochii-i e acelaşi de sub burtă”.

[36] Idem, p. 229.

[37] Ibidem.

[38] Idem, p. 230.

[39] Ibidem.

[40] Ibidem.

[41] Idem, p. 231.

[42] Idem, p. 236.

[43] Ibidem.

[44] Idem, p. 237.

[45] Ibidem.

[46] Idem, p. 241.

[47] Idem, p. 242.

[48] Hetairă = numele curtezanei în Grecia antică;  prostituată.

[49] Eminescu 2, p. 244.

[50] Ibidem.

[51] Idem, p. 256.

[52] Idem, p. 272.

[53] Idem, p. 291.

[54] Ibidem.

[55] Idem, p. 292.

[56] Idem, p. 307 şi 308.

[57] Idem, p. 308.

[58] Idem, p. 310.

[59] Ibidem.

[60] Idem, p. 359.

[61] Ibidem.

[62] Idem, p. 371.

[63] Idem, p. 378.

[64] Idem, p. 414.

Did you like this? Share it: