Scrierile complete ale

Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu

şi viaţa sa,

comentate

de către

ucenicul şi fiul său întru Domnul,

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Vol. 8

(al 6-lea caiet manuscriptic)

Paginile 122-136

***

Realitatea absolută este peste putinţa de a o suporta în actuala condiţie umană”, Mircea Eliade[1] în Mitul reîntoarcerii.

Este adevărat acest lucru…Și totuşi există un mod de a o face suportabilă. Prin asceză şi prin unirea mistică cu persoana lui Iisus Hristos, în Biserica Sa, omul, ca fiinţă care se dezmărgineşte în relaţia cu El, devine o realitate spirituală al cărei câmp se lăţeşte tot mai mult, pe măsură ce omul se înalţă spiritual.

Există însă şi căderi şi înălţări în acest efort continuu de înduhovnicire. Ele se succedă permanent.

Sfera de dezvoltare duhovnicească a omului ajunge să se identifice cu:

1. femeia iubită (soţia) realizând analogia adamică şi

2. cu semenii, familia, neamul, Biserica, creaţia universală.

El izbuteşte în acest mod ca să reziste dezvăluirii intensităţii realităţii absolute şi să depăşească posibilităţile umane actuale.

De aceasta m-am învrednicit şi eu, şi de aceea vorbesc ca omul care a trăit-o şi a cărei inimă a palpitat în suflul divin al Dumnezeirii, simţind în inspiraţia şi expiraţia mea modul cum înfloresc şi se retrag norii creaţiei dumnezeieşti.

Am trăit nunta mistică a extazului, în care trupul ardea ca negura, dar mă ţinea legat încă de lume, pe care, în acel moment, nu o mai doream.

Tot din Mitul reîntoarcerii al lui Eliade: „Europa…Îndată ce un anume lucru este revelat, adică îndată ce se ia la cunoştinţă, într-un mod nemijlocit, de un anume simbol, acesta începe să fie înţeles din ce în ce mai grosolan, pe planuri din ce în ce mai joase”.

Ritter: „Androginul se va naşte din femeie şi bărbat”. Femeia şi bărbatul se vor topi într-o strălucire. Trupul care se va naşte atunci va fi nemuritor.

Boader*: „La început a fost androginul şi la sfârşitul timpului tot androginul va fi”.

*

Pe cât era odinioară înflăcărată în mine dorinţa pentru cer, pe atât mă înflăcărează acum dorinţa de sacrificiu pentru cer.

*

Nu aşteptaţi lucruri mari, pentru care să vă sacrificaţi sănătatea! Orice ţi se iveşte în cale şi oricât de mic ar fi sacrificiul pe care acel lucru ţi-l cere, îndeplineşte-l!

Înseamnă că aceasta e măsura posibilităţilor tale de sacrificiu, pentru că mereu ţi se oferă doar ceea ce meriţi sau ţi se oferă ceea ce te pregăteşte pentru marele sacrificiu.

*

Îngăduie-mi, Părinte,

o moarte pentru Tine,

strivit sau secerat,

dacă călăul însuşi

va fi şi el iertat!

Şi-aceluia, Părinte, să-i dai coroană sfântă,

ce-o asmuţii dar câinii, ca inima-mi s-o rupă![2]

*

Abia acum trăiesc, mai mult decât înţeleg, toate cele exprimate aici din tot sufletul curat.

Cum aş putea răsplăti altfel – decât rugându-mă pentru el – pe cel care slujeşte mântuirii şi fericirii şi unirii mele cu Dumnezeu?

*

Sihatru[3]

lui Mihai Viteazul[4]

*

Fulger magnetic ce nu moare[5]

[6] zvârcoleşte azi în smârcuri,

Divină lavă din adâncuri,

Când vei porni din nou spre soare?

*

Şi înc-aştept, şi nu mă doare,

Şi-n vârf de suliţi şi de sfârcuri,

De bice aprige-n ninsoare,

Mi-adii  seninuri peste stârvuri…

*

O, tu, magnetică-nrudire

Cu cerul cel senin, albastru,

De-am fost şi sunt puţin iubire[7],

Mă-nalţ în cerul ţării astru[8].

*

Sunt tot pe drum, serafic astru,

Sunt în nelinişti, veşnică rodire[9],

Sunt limpezime şi rotire,

Lacrima vieţii, sunt sihastru!…

***

Cruce. Patrie

*

Mă tot dezvălui şi m-oi duce[10]

spre cer, cunună, şi-apoi sferă,

între neant şi viu răscruce,

strălucitoare atmosferă

*

Şi ce simt eu, dacă abisul

învie-n lumi din pulsul meu?!

De ce atunci când ucid visul

renasc din străluciri mereu?

*

Mai sus de gânduri care mor

sub izvorâri de curcubee,

nori ce-nfloresc, luminător,

etern în leagăn, sunt maree!…

*

O, ştiu că nu sunt decât umbra

prin care trece Dumnezeu,

mi-aşez pe umeri Dacia şi tundra,

trecând prin veacuri om şi zeu![11]

***

Zamolxis

Zamolxe-a zis, plutind pe zare,

dacii sunt nemuritori.

De-atunci, pe valurile-amare

Ne răspândim fulgerători

*

1. Şi nu murim, ci doar ne ducem,

2. Prin timp, prin spaţii şi prin vămi

Spre ceruri noi rod să aducem…[12]

O, Doamne, Tu, putere dă-mi![13]

***

Îmi pare rău că nu mai pot fi-n vifor,

Adâncuri iuţi din suflet să-mi călesc,

Cu fulgerele noaptea s-o-mpânzesc

Şi mă-ncâinez…

***

3. Rotitul rod să ţi-l aducem

4. Peste stihii puternici stăm!

***

„Şi-au zis duşmanii:

S-a născut unul mai puternic

Decât toţi!”.

***

Trec prin veacul meu şi-al Tău

Ca să m-asemăn Ţie, eu.

***

[Am găsit o filă de calendar notes, din zilele de miercuri şi joi, 23 şi 24 iunie 1982, între paginile celui de al 6-lea caiet. Aici sunt diverşi ani şi diverse numere.]

Pagina de miercuri, 23 iunie 1982:

an       consum zilnic comis   consum real       index

4 III      1739-113                  107 + 6 Kw        1632

13        1747- 112                 116

*

Gheorghiu  Alexandru

Str. Taberei*

Bl. V 6, ap. 43, parter.

*

16 III    1750-125

22 III    1764-131                   132-1

5  IV     1790-143                   145

***

Pagina de joi,  24 iunie 1982:

Bon

200

200

220

100

200

200

300

200

200

200

200

580

400

_______

3600

[Paralel cu aceste numere:] mare meor iogă  coşmar

*

„Îngheţat la sori de ger

unde visul lumii ninge”, I.[on] Barbu[14].

Aceasta reprezintă limita extatică a misticismului barbian.

Aici intervine plictisul / „l’ennui”, al lui Paul Valéry[15]?

Însă după acest piedestal încep eu poezia mistică, ca să ajung la „cerul lăcrimat şi sfânt ce ninge izbăvită ardere”.

*

Vis?!

Visul lumii[16] nu se stinge,

Pe sub tălpi ninsoare ninge,

Sorii scapără în ger,

Sub noi…fulgerele pier…

*

Nu visăm!…Izvor se scurge,

Aud susurul, se smulge

Din adânc ce nu-i al meu

Şi-i al meu…în pieptul greu.

*

Şi-i uşor, nor arzător,

Roz şi verde, albăstriu,

Frăgezime în pustiu,

Fără seamăn, fără loc…

*

…Poate fi tristeţe-n foc?…

…Când şi aur, şi argint,

Cad pe zări, încremenind?!


[1] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade.

[2] Ultimele două versuri sunt ale lui Mihail Eminescu, incluse în poemul Rugăciunea unui dac.

A se vedea:

http://ro.wikisource.org/wiki/Rug%C4%83ciunea_unui_dac.

[3] Poem însemnat cu: copiat.

[4] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Viteazul.

[5] Am reorganizat această strofă conform indicaţiilor autorului. Fericitul Ilie pusese în M cifre la fiecare vers, pentru a le arăta consecuţia şi aveam astfel: 3, 4, 1, 2.

[6] V primă: Se.

[7] V primă: De-am fost şi nu mai sunt iubire.

[8] V primă eliminată: Sunt limpezire şi rotire.

[9] În loc de astru, pentru ca să nu se repete finalul versului…am pus rodire.

[10] V primă eliminată: Eu mă dezvălui viu din cruce.

[11] V iniţială: Trecând prin veacul crunt ateu!

[12] Deşi următoarele două versuri nu sunt tăiate în M, după următoarea strofă neterminată din M, apar versurile 3 şi 4 ale acestei ultime strofe.

[13] Aici avem varianta a doua a versului, pentru că prima variantă este: Peste stihii putere dă-mi!

[14] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Barbu. E vorba de versuri din poemul Domnișoara Hus, versurile 3-4 din strofa e).

A se vedea:

http://www.poezie.ro/index.php/poetry/21857/Domnisoara_Hus.

[15] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Paul_Val%C3%A9ry.

[16] Prima variantă. A doua: ţării. Am rămas la prima variantă.

Did you like this? Share it: