Opere complete (vol. 8) [11]
Scrierile complete ale
Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu
şi viaţa sa,
comentate
de către
ucenicul şi fiul său întru Domnul,
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş
Vol. 8
(al 6-lea caiet manuscriptic)
Paginile 137-152
***
Fie să-mi clipească veşnice, abstracte
Din culoarea minţii, ca din prea vechi acte,
Heptagon cu vârfuri, stelelor ca fel,
Şapte semne puse ciclic: EL GANEL.
[Reproducere fotografică a M…numai în volumul final]
***
Ţărmul ţării-n vis de aur,
Dacicul străbun tezaur,
Care oglindeşte cerul
Dulce şi rotund ca mărul!
***
[1 martie 1975]
Cântec de leagăn
De ce oare cu tot cerul
Vreau să fiu şi vreau să pier?
Şi de ce m-atrag şi cerul,
Şi abisul, şi misterul?
*
De ce-n cântec sunt azur?
Şi de ce: adâncă sete?
Ziditoarea mea în jur
Îşi revarsă mândre plete.
*
Să m-adune, să m-alunge,
Peste zări şi peste timp
Şi veşmântul nu-mi ajunge
Căci mă-mbrac în haine lunge.
*
Şi mă-mbrac în trup şi sânge,
Mă despoi în flori de nimb,
Beau nectarul din extaz
Iar izvoarele mă scriu[1].
*
Tu, lumină dintre brazi,
Pe obrazul cui mai cazi?
Te aud când mă petreci
Frumosului[2] să mă-neci.
*
Şi a vis, de când mă ştiu,
Curg suflare în pustiu,
Pe când vremea toacă, toacă,
Noapte să nu se mai facă.
*
Rotitor, un foc în tină,
Din adâncuri să se nască,
Lume nouă, nelumească,
Ţară mândră, românească!
***
Socotesc această fază premergătoare drept una de rupere de legile şi de dominaţia naturii asupra spiritului sălăşluit în trup.
***
Nu există decât un singur adevăr şi acesta este Dumnezeu, Creatorul.
Ceea ce omul numeşte adevăr în curgerea vremii şi în cadrul descoperirilor şi ale invenţiilor lui nu e decât jocul plenar al gândirii şi al posibilităţilor lui creatoare.
Dar ce au toate acestea cu adevărul? Ce are adevărul lumii acesteia cu adevărul lui Dumnezeu?
Ne-a fost dată o lume, cu legile şi realităţile ei, pentru ca să ne jucăm, să ne scăldăm şi să ne manifestăm în ea în infinite chipuri, cântând sau înfruntând adevărul.
Dar Adevărul stă deasupra noastră, pentru că El este Dumnezeu, Creatorul nostru.
Singură iubirea ne ţine aproape de El. Convingerea că există, încrederea în El.
Și ruşinea de noi înşine, pentru că ne simţim goi fără El, pustii şi pierduţi printre întunecate şi groaznice făpturi.
***
Oare lui Einstein[3] îi plăcea să vorbească despre zei şi măreţia zeilor?! E posibil. Relativismul conceput de către el s-ar putea integra în iconomia divină.
***
Îmi aduc aminte, că în unele faze ale rugăciunii, premergătoare intrării în lumea Făpturii veşnice[4], îmi apăreau căi, care, pe atunci, aveau construcţii sau peisaje care se desfăşurau şi le observai ca la trecerea pe lângă lucruri cu viteza fulgerului, a luminii.
Ulterior, aceste faze apăreau plutind în liniştea eterică a duhului meu, putând astfel să văd făpturile şi norii creaţiei dumnezeieşti.
***
Ce să mai chemăm din moartea[5]
secolelor ce s-aprind,
peste capetele noastre,
nu în dansuri,
nici colind?
*
Ci în spulberări de valuri
să dea nori în curcubee,
de arcade-n sori pălind,
sufletele ce din trupuri
îşi smulg mersul de argint.
***
Tată, cer
ce munţii stelelor roteşti
şi voile în spaţii le-nmulţeşti.
*
Tată, cer
în câmpiile de valuri
cântându-ţi vis şi valuri.
*
Tată, cer
care mă duci spre Tine, spre mister
ca mai adânc să pier.
*
Tată, cer,
ce-aş mai putea să-Ţi cer?
***
Sărutul prim şi dragostea târzie
Mi-e dat s-o cânt.
*
Când noaptea mă sfâşie,
Vreau ca să smulg din vremea
Peste care-a curs,
Noianul greu
Al vremii ce-a apus.
Ce-a fost să fie
În pustiu s-a scurs.
*
Din visul pur
Şi flori, şi bucurie,
Se-nalţă acum
Ce n-a putut să fie…
*
Crucificată-n drum
Arde simţirea vie,
Că n-am nici vis
Şi nici puteri,
S-arunc în cer
Nou Paradis.
*
Tu, ce mi-ai fost
Gândire, poezie!
***
De profundis
Nimic nu-l enerva, nu-l tulbura şi nu-l scotea din ţâţâni ca faptul de a dori să facă anumite lucruri şi dorind aceasta, să ajungă apoi să facă altele, pe care nici nu le visase şi, pe care, el le detesta profund.
Voia să fie calm şi era ambiţios, irascibil. Cu cât ura irascibilitatea, cu atât iritabilitatea creştea în fiinţa lui. Din acest motiv ajungea ca să se urască pe sine şi pe cei din jur.
Şi în momentul când dorea ca să se biciuiască pe sine şi răul din el şi din jurul lui, atunci se apostrofa, îşi dezvăluia sieşi racilele, urlând fioros împotriva sa şi a celor din jur, pe care îi invectiva cu duritate ascuţită şi lapidară.
Era ca o cădere de grindină, cu fulgere şi trăsnete, ale cărei bubuituri cutremurau îndelung văzduhul sufletelor celor din jurul lui.
Era ca şi cum, prin spirit, se zdrobeau în sine şi prin sine. Și ar fi zdrobit şi material, dacă n-ar fi intervenit controlul şi stăpânirea de sine, care-l tutelau.
***
Ce să chem din moartea-albastră[6]
de mii secoli ce s-aprind,
peste capetele noastre,
când în dans, când a colind?
*
Peste spulberări de valuri
şi de nori în curcubee,
când pe sub arcade, zorii
sufletelor zori pălind.
*
Îşi smulg mersul de argint
din vechi trupuri ce pierind,
cresc în focul aurorei
chipuri noi dezvăluind,
*
Cerului ce smulge ceruri,
noi, nemaivăzuţi în duh,
noi, aievea, mai concrete
decât aştrii din văzduh,
*
Care ne luminează pe-ndelete.
***
Acesta era omul calm şi ponderat pe care îl vedeau alţii.
***
[Am găsit aici o altă foaie pe care scrie] Arsenie [, pe o parte iar, pe cealaltă parte]: 24 + 8 + 17 / 50.
***
[26 iulie 1975]
Nu în cuvinte mari şi căutate
Stă poezia asprelor milenii,
Ci în izvoare vii, nesăturate,
Să saturi şi pustiile Selenei.
*
De aceea cântul, fără doar şi poate,
Răsare aducându-ne în sine
Şi se revarsă-n spaţiile coapte
Dând la iveală sinea lui prin vine.
*
Fie că e iubire, ţară, vitejie,
Idee pură sau urâtă soartă,
Lumea, uimită, Ţi se închină Ţie,
Când străluceşti în viaţa fără moarte.
*
De-aceea nici nu caut, nici nu cânt,
Dar mai presus de voie şi cuvânt,
Vântul, furtuna, ploaia dedesubt,
Se-ncheagă flori şi roade pe pământ.
*
Ce lumini privesc!
Ce sori se aprind!
Fără să gândesc
Mă trezesc sorind…
[1] Variantă asumată integral:
Cerurile viu să ard
În galacticul sicriu.
[2] V iniţială: Valurilor.
[3] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Albert_Einstein.
[4] Premergătoare intrării, prin extaz, în Împărăția lui Dumnezeu.
[5] Poemul acesta a fost tăiat în M.
[6] Poem însemnat cu : copiat. Poem pe care îl începuse anterior, pe care l-a tăiat în M, dar la care a revenit.