Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Eminescu

cel

care

incită

***

Primul și al doilea fragment al cărții

*

Adevăr universal: „Demagogii sunt aceiaşi, totdauna şi pretutindeni”[Ibidem].

Se referea la ziua națională a Franței (14 iulie) și remarca faptul că acum, când sunt la putere, „republicanii roșii” fac manifestări populare costisitoare la fel ca monarhiștii, pe care îi denigrau când erau în opoziție.

*

Și „roșii” României, acești „saltimbanci oportunişti, una strigă și alta fac” [Ibidem].

Circari atenți la propriul lor profit…Adică oameni care mimează crezuri, morală, când ei nu au așa ceva…

*

În finalul articolului despre demagogie din care am citat, publicat în ziua de 10 iunie 1881, Eminescu folosește proverbul latin: Quod licet Jovi, non licet bovi![1], pe care îl consideră „poate trivial” [XII, 237].

*

Observație de economist: sistemele religioase „suferă modificări, ba se sting chiar şi sunt înlocuite prin altele în urma unei mari decadenţe economice, care e totdauna însoţită sau urmată de o mare decadenţă morală” [Ibidem].

În cazul sărăciei actuale a României, decadența a deschis foarte larg poarta sărăciei, o acompaniază într-un mod nevoalat și e văzută și ca o urmare devastatoare, demolatoare a coeziunii sociale.

Care vor fi urmările la nivel religios ale sărăciei de acum? Unele se văd deja: devalorizarea cuvintelor, a gesturilor și, în primul rând, a oamenilor. Oamenii nu mai sunt importanți în comparație cu banii și cu frica de a nu-i pierde.

Numai că e prognozată și o mare sărăcie alimentară după sărăcia financiară actuală.

*

Populația română din Iași era în scădere în 1881 [Ibidem]. La fel se petreceau lucrurile și la București, Galați sau Târgul Frumos [Ibidem].

*

Din nou despre Matei Basarab: „de la gonirea domniei fanariote din ţară şi pîn’ la reformele sociale din 1864 populaţia a ajuns numărul pe care-l avea în timpul de fericită memorie a lui Matei Basarab. Ace[a]sta foarte repede” [Ibidem].

*

Folosește expresia: „poporul de jos” pentru pătura socială cea mai săracă [Ibidem].

*

Tot aici folosește și expresia latină: laudatores temporis acti[2]. Cu amendamentul: nu este un nostalgic.

Și aceasta pentru că „organizarea veche” a românilor avea un defect pe care el nu îl agrea: „nu ţinea seamă îndestul de clasa de mijloc; dar ţăranul şi proprietarul mare se aflau amândoi bine şi, fiind într-un contact perpetuu între ei, ajunsese a avea o mare tragere de inimă pentru olaltă. Putem zice că şi boierul vechi era ţărănos, şi ţăranul vechi avea un fel de mândrie boierească în el” [Ibidem].

*

Astfel înțelegem de ce unii români au „aere” de oameni avuți când strâng ceva mai mult decât alții și de ce, imediat, se cred „nobili” datorită averii și nu datorită statutului lor eclesial sau cultural, spre exemplu.

*

Boierilor le plăcea să fie țărănoși în mod penibil iar țăranii înstăriți aveau o morgă, bineînțeles falsă și enervantă, de boieroi. Acum toți vor să fie boieroi pe cât își arată tarele unei vieți neluminate, adică lipsa de viață duhovnicească și de cultură.

*

Emigrarea românilor în străinătate, remarca Mihail, i-a îmbogățit cu „obiceiuri străine şi costisitoare” [Ibidem]. Clasele sociale intraseră în disoluție și nu mai exista „o altă deosebire între oameni decât cea pe care o stabileşte banul, oricum ar fi câştigat” [Ibidem].

*

Din nou ne asemănăm cu vremea lui Eminescu, pentru că nu mai contează studiile și creația personală, și nici rentabilitatea ci banii câștigați oricum.

Și majoritatea se pleacă în fața banilor și nu a calității persoanei.

*

Și Mihail dă exemplul unui ziarist (nu cred că e ipotetic), care a jucat la bursă și astfel a devenit milionar. Adică atât de ușor se poate ajunge „aristocrat în România” [Ibidem].

*

Acum poți să fii bugetar corupt, cămătar, manelist sau prostituat și ajungi tot la fel de facil…„un om de vază” al României.

*

Și asta într-o lume unde persoana e mai puțin importantă decât banii

*

Iar Eminescu deplângea aceleași lucruri: nu prin muncă și prin inteligență se ajunge bogat.

*

Politica, ca și în vremea noastră, îi făcea pe oameni „bogați” [XII, 238].

*

„Un altul îşi esploatează calitatea de ministru pentru a juca la bursă, ba unii au câştigat jucând cu banii vistieriei [statului] chiar.

A-şi da orbeşte votul guvernului pentru a se folosi băneşte de secretele oficiale, de punga statului chiar, e în cel mai mare grad malonest, dar toţi o fac fără jenă.

Şi masa? Masa populaţiunilor din oraş invidiază încă pe fericiţii care prin mijloace maloneste ajung, fără cheltuiala de spirit sau muncă, la avere şi vază” [Ibidem].

*

Adică ieri și azi românii i-au invidiat și nu i-au detestat în masă pe hoții care îi conduc spre prăpastie…

Tocmai de aceea a prosperat hoția la noi: pentru că și cei de jos vor să fure ca cei de sus. Sau și noi, cei de jos, suntem la fel de corupți în inima noastră, ca și cei care ne fură în loc să ne gestioneze problemele.

La nivel larg ne place conducătorul care e ca noi…și nu cel care știe și poate să facă ceva real pentru noi.

*

Fură fără jenă

Ne fură fără jenă…

Iar majoritatea îi invidiază pe hoți considerându-i „fericiți”.

*

Generația lui Eminescu era una de „feneanți” [Ibidem], de indolenți, de oameni cărora nu le plăcea munca. E vorba de fr. fainéant.

*

Generația noastră însă își află împlinirea în indolență. De aceea a dormita e un fel de a fi și nu un păcat pentru ea.

*

Un alt franțuzism: anuitate [Ibidem]. E vorba de o sumă de bani plătită periodic pentru a rambursa/ a plăti o datorie.


[1] Ce îi este îngăduit [zeului] Jupiter, nu îi este îngăduit unui bou.

[2] Lăudători ai timpului trecut.

Did you like this? Share it: