Comentariu la „The Passion of the Christ” [2004] (1)

21 aprilie, 2011 Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș Leave a comment

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

A vedea

şi

a fi văzut

vol. II

***

13. 1. The Passion of the Christ sau realismul zguduitor al suferinţei prin care ne-am mântuit

Tulburătorul film The Passion of the Christ [2004][1] al lui Mel Gibson este o încercare de ecranizare a suferinţei înspăimântător de mare pe care Domnul a răbdat-o pentru noi.

A fost o contrapondere la filmele efeminate despre Patimile Domnului sau o lecţie de realism năucitor pentru credincioşii de astăzi, care s-au învăţat cu o raportare relaxată la asceza şi la viaţa Bisericii.

Prin argumentul realist al durerii şi al suferinţei acest film este cea mai bună pledoarie recentă a filmografiei americane pentru realismul ascezei ortodoxe dar, în acelaşi timp, şi un nu răspicat spus violenţei de orice fel.

Pentru că, pe de o parte, suferinţa atroce îndurată de Domnul ne arată că mântuirea este grea, că ea se dobândeşte prin multă sudoare şi prin sânge iar, pe de altă parte, înţelegem că nimeni nu are dreptul să agreseze sau să ucidă cu bestialitate alţi oameni din cauza unei anume ideologii sau credinţe.

Filmul începe prin citarea lui Is. 53, 5, punându-ni-se în faţă, de la bun început, suferinţa suportată pentru noi de către Robul Domnului.

Ascultând coloana sonoră tulburătoare a filmului, prima imagine pe care o vedem este luna plină a unui cer mohorât. Cadrul se mişcă de sus în jos, de la cer spre pământ şi, într-o grădină, în genunchi, Domnul Hristos, interpretat de actorul James Caviezel[2], se roagă într-o aramaică tulburătoare.

Se aud greieri, brotaci…în jurul Domnului şi… camera merge spre El. E o imagine lungă, care înaintează spre El, pentru ca să Îl încadreze.

Plin de suferinţă, de durere, de transpiraţie, fără să I Se distingă bine chipul, Hristos Se îndreaptă către Sfinţii Săi Apostoli şi îi vorbeşte lui Petru.

Nu uităm niciodată că aici avem de-a face cu un film, cu o ecranizare a patimilor Domnului…Însă nu putem să ne exprimăm altcumva faţă de ceea ce vedem, decât transpunându-ne în viaţa Domnului, pentru că nu avem de-a face cu o parodiere a vieţii Domnului ci cu o interpretare și o vizualizare cinematografică a ei.

În timp ce vorbeşte celor trei Apostoli putem întrezări, pentru prima dată, faţa Domnului. Însă tot nu Îl vedem cum arată de fapt în aceste momente ale Ghetsimanilor.

…Şi ei sunt înspăimântaţi…Domnul răsuflă greu şi e plin de sudoare. Apostolii se întreabă ce este cu El…

Când Petru vorbeşte despre frica sa şi…pronunţă cuvântul trădare…se aude primul sunet al Satanei în cadrul filmului.

Vedem din nou luna, luna învăluită într-un nor albastru…Și imaginea se comută în curtea arhiereului şi la arhiereul evreu, care priveşte şi el spre lună.

Sunetele filmului te răscolesc.Orice cuvânt e pronunţat răspicat şi se aud foarte bine zicerile actorilor, de parcă sunt microfoane peste tot. Se aude orice gest al actorilor cât şi orice mişcare şi sunet al vietăţilor din natură.

Iuda Îl vinde pe Domnul cu 30 de arginţi. Arhiereul rânjeşte bucuros. Banii nu i se dau în mână ci i se aruncă…şi Iuda îi scapă pe jos.

Clinchetul banilor pe pietre e foarte puternic. Arhiereul şi suita lui pleacă, cu o expresie răutăcioasă…în timp ce Iuda adună banii de pe jos cu teamă.

Vedem faţa plină de durere şi de transpiraţie a Domnului numai după ce Iuda Îl vinde.

Îl simţim zdrobit în rugăciunea Sa către Tatăl.

Dracul apare în persoană, dar stă în umbră şi I Se adresează Domnului…Încă Acesta Se roagă Tatălui şi nu priveşte către Satana.

După ce Domnul priveşte către cer şi revedem aceeaşi lună enigmatică, învăluită în albastru…îl vedem pe Satana spunându-I, din partea dreaptă, rezemat de un copac, că nimeni nu poate să suporte durerea tuturor păcatelor pe care El o acceptă.

Diavolul, sub chipul unei femei rase în cap (Rosalinda Celentano[3]) şi îmbrăcate într-un veşmânt cu glugă, e pentru câteva clipe personajul central al cadrului filmic.

Suferinţa, îngenuncherea, transpiraţia şi rugăciunea dureroasă a Domnului ni se impun în mod elocvent.

Se comută imaginea de la Domnul la Satana…Însă Domnul nu priveşte către demon. Numai demonul priveşte sfidător şi neîncrezător către El.

În contrapondere cu El…Satana, aparent liniştit şi un nihilist dispreţuitor…neagă faptul că El poate purta păcatul lumii. Însă El e zdrobit de păcatele noastre, suferă pentru ele în sufletul Său, tocmai când Satana nu credea că acest lucru se poate întâmpla cu…un om.

Satana e martorul rugăciunii dureroase a Domnului şi a suferinţei Sale…dar este impasibil la ea.

Norii acoperă luna. Domnul cade la pământ…iar Satana Îl priveşte cu atenţie. De sub dulama Satanei iese un şarpe care se îndreaptă spre Domnul.

Şarpele ispitei atinge mâna Domnului…Dar El Se ridică de la pământ, spre mirarea Satanei, şi striveşte capul şarpelui.

Gestul e făcut cu piciorul şi deodată. Domnul striveşte capul ispitei…pentru că nu lasă loc ispitei în inima Sa.

Imediat imaginea se comută la cei care veneau, cu făclii şi cu arme, ca să Îl prindă. Domnul Se lasă prins de cei care Îl căutau…

Însă Iuda (Luca Lionello[4]), când Îl vede, vrea să fugă…şi să nu Îl sărute. Fiind împins de soldaţi ca să facă gestul trădării…îi vedem pe Ioan (Christo Jivkov[5]) şi pe Petru (Francesco DeVito[6]) cum îl privesc în ochi pe Iuda şi cum acesta se îndreaptă către Domnul ca să Îi dea…sărutarea vânzării.

În timp ce Iuda încearcă să Îl sărute, cadrul este îndreptat spre Ioan, care înghite în sec. El e martor la ceea ce se întâmplă.

Când Domnul e prins se aud până şi torţele cum ard.

Imaginile sunt fixe, încete…Timpul se comprimă…

Soldaţii se luptă cu Apostolii. Apostolii fug…Şi Iuda fuge…Şi Domnul priveşte cu blândeţe către Iuda care fuge.

Domnul, privindu-l în ochi pe Malhus (Roberto Bestazoni[7]), îi vindecă urechea tăiată.

Vedem urechea tăiată a acestuia, sângele şiroind [primul contact cu sângele din acest film]…şi apoi cum îi vindecă urechea în timp ce vorbeşte cu Petru.

Malhus e conştient de minune şi priveşte cu uimire spre Domnul.

Soldaţii Îl înşfăcară pe El, pe Cel care nu opunea rezistenţă şi Care rămăsese singur. E legat cu lanţuri şi bătut.

La prima lovire a Sa cu lanţul apare în cadru Maica Domnului, interpretată de Maia Morgenstern[8], care pare a fi trezită din somn. Ea simte durerea Lui.

Maria Magdalena, interpretată de Monica Bellucci[9], e în aceeaşi cameră cu Prea Curata Fecioară şi o întreabă ce este. Răspunsul Maicii Domnului este tulburător şi profetic: Linişte…De ce este noaptea aceasta diferită de toate nopţile?

Maria Magdalena îi vorbeşte Mariei despre semnificaţia iudaică a nopţii pascale. Însă nu acesta era răspunsul întrebării…

Ioan vine în forţă şi sparge uşa, căzând la pământ… Ambele femei tresar şi-şi pun mâna la gură. El le anunţă că Domnul a fost prins…

În noapte, prin grădina Ghetsimani, Domnul e lovit cu lanţul cu care e legat. Stăm faţă în faţă cu suferinţa Lui imensă pentru noi.

Soldaţii râd de El…

Se aud zgomotele lanţurilor cu care este legat. Zgomotele dureroase contrastează cu râsul lor demonic.

Petru îl vede pe Malhus vindecat la ureche, îl priveşte în ochi şi trece pe lângă el…Malhus stă în genunchi, e singur şi caută să înţeleagă ceea ce s-a petrecut cu el. Malhus e uimit…şi contrariat.

Convoiul soldaţilor ajunge la zidurile cetăţii…şi ei Îl bat şi Îl ironizează tot timpul pe Domnul. Îl lovesc cu palmele peste faţă…

Şi, la un moment dat, se petrece un fapt ieşit din comun: Domnul cade peste zid, fiind legat în lanţuri şi jos, la baza zidului era…Iuda.

Bineînţeles, Mel Gibson[10] a căutat să arate aici că Iuda L-a întâlnit pe Domnul şi după vinderea Lui, că au existat multiple momente în care se putea întoarce, în care Iuda se putea căi, însă acesta nu s-a căit pentru fapta sa.

Domnul, plin de sânge, e privit de Iuda şi El îl priveşte pe Iuda. În jurul lor…noapte adâncă. Iuda vrea să zică ceva…Parcă îi stă în gât cuvântul iertare. Însă Domnul e tras peste zid aidoma unui obiect ridicat de o macara.

Domnul e tras peste zid…iar pe Iuda îl înspăimântă Satana sub forma unui animal ieşit din noapte, din întuneric.

Soldaţii caută martori nedrepţi…şi un grup de soldaţi îl duc înlănţuit pe un bărbat, probabil pe Barabba (Pietro Sarubbi[11]). Iuda vede suita arhiereului.

Filmul ni-l prezintă pe Iuda ca pe un martor al evenimentelor prinderii şi maltratării Domnului.

Sunt aduşi oameni în miezul nopţii şi arhiereul e îmbrăcat ca pentru slujbă. Arhiereul dă cu ochii de Mielul lui Dumnezeu, Care e plin de răni…şi trece cu suita lui prin faţa Sa.

În mulţime apare Maica lui Dumnezeu care strigă la Petru. Maria Magdalena protestează în faţa soldaţilor romani că evreii L-au prins pe Domnul în timpul nopţii şi cere oprirea acestui act ilegal.

Maria Magdalena e luată cu forţa din faţa celor doi soldaţi romani călări şi unul dintre arhierei îi arată unui soldat că…are probleme cu capul această femeie.

Discriminarea femeii, neluarea ei în seamă atunci când e nedreptăţită e laitmotivul adânc al acestei secvenţe a filmului.

Arhiereul (Mattia Sbragia[12]) Îl prezintă pe Iisus din Nazaret în faţa soldatului roman drept un…criminal şi unul care a stricat legile templului. Însă soldatul roman îşi dă seama că s-a pus la cale ceva ilegal.

Privindu-l pe fierarul care munceşte…Domnul Îşi aminteşte de un pasaj din trecut, în care El vorbea cu Mama Lui. E prima secvenţă pozitivă a filmului, însă care iese din aspectul tradiţional al vieţii Domnului. El apare aici ca râzând, jucându-se cu Maica Sa şi sărutând-o.

Acest pasaj face legătura cu acela, în care El o vede pe Maica Sa, pe Ioan şi pe Maria Magdalena în mulţime. Maria acceptă voia Domnului şi profeţeşte faptul că au început patimile Sale. Pilat (Hristo Shopov[13]) e enunţat de prinderea Galileeanului iar soţia sa tocmai se trezeşte din acel vis zbuciumat.

Scena se comută la judecarea Domnului de către arhierei[14]. E considerat fiul teslarului şi un blasfemiator. E lovit peste faţă pentru că…l–a insultat pe arhiereu. Iuda e în mulţimea care asistă la judecarea Domnului şi…e neliniştit.

Cineva Îl acuză că a scos pe demoni din oameni prin magie şi că se crede regele iudeilor. Un arhiereu spune că El Se crede Fiul lui Dumnezeu şi că vrea să distrugă templul…şi acesta Îl scuipă pe Domnul. Acuzele stârnesc râsul mulţimii la adresa Sa. Altcineva spune că Se crede „pâinea vieţii” şi că vrea să ne dea trupul şi sângele Său drept hrană.

Mulţimea se isterizează. Mulţimea care se crede dreaptă…se isterizează. Arhiereul acelui an ţipă la popor şi vrea dovezi care să nu se bată cap în cap. Petru e şi el în mulţime. Unul dintre membrii sinedriului…probabil Nicodim (Aleksander Mincer[15]), protestează că nu e tot sinedriul de faţă şi că judecata se face la miezul nopţii…dar e îndepărtat. Nu se dorea opoziţie…

Domnul mărturiseşte că este Fiul lui Dumnezeu şi arhiereul se uită în sus…şi în jur, şi spune că avem de-a face cu o blasfemie. Verdictul: să fie omorât! Un arhiereu Îl pălmuieşte şi Îl scuipă în obraz.

Iuda vede totul…şi se zbuciumă în colţul lui; mereu în umbră…

E lovit cu ură şi cu cruzime peste faţă…Nu doreau să Îi mai vadă faţa şi de aceea doreau să o desfiinţeze…să o strice cu totul.

Iuda e chinuit de demoni, care apar în faţa lui sub chipul unor oameni diformi. Petru Îl vede pe Domnul lovit de mulţime…şi cu toate astea se leapădă de El…Şi, după a treia lepădare, ochii Domnului se întâlnesc cu ai lui Petru…şi el îşi aduce aminte de cuvintele Sale.

El e legat cu funie şi cu lanţuri…pe când Petru cade în genunchi în faţa lui Ioan şi plânge cu amar, simţindu-se nevrednic de mângâierea lui Ioan. Petru îi spune Maicii Domnului că s-a lepădat de El…şi fuge din faţa grupului celor trei.

Iuda vine şi el la arhierei şi le aruncă banii în faţă…după cum şi aceştia îi aruncaseră în faţa lui. Căzut jos, într-un colţ, Iuda e necăjit de un grup de copii care îl consideră blestemat. În copii el vede demoni sau copiii erau demoni travestiţi.

Maica Domnului e prezentată iarăşi ca simţind din plin durerile Fiului ei. Ea se pune la pământ, pe dalele de piatră, sărutând piatra…căci la subsol era Domnul înlănţuit. În întuneric, legat, rănit…singur…era Domnul…chipul Său obosit şi umflat de răni făcând finalul zilei arestării Sale.

A doua zi e prefaţată de cerul senin pe care se profilează răsăritul…cadru în care se aude ciripit de păsărele. Pe când răsare soarele, pe un munte, Iuda e hăituit de copii.

Iuda e împins, cade, suferă…suferinţa lui putând fi pusă în relaţie cu suferinţa Domnului, dar însemnând suferinţa celui care nu se pocăieşte…şi nu a Celui drept.

Diavolul care apăruse în Ghetsimani e văzut lângă grupul de copii care îl hăituiau pe Iuda. Acesta nu mai suportă zgomotele produse de către ei.

Satana îl priveşte pe Iuda. Deodată dispar copiii şi Iuda se vede lângă un măgar mort, intrat în putrefacţie…şi se spânzură cu funia de la gâtul lui.

Picioarele celui spânzurat se văd deasupra măgarului plin de viermi…ca o parabolă reală a conştiinţei pline de păcate şi nelinişte.

Iar măgarul mort şi muştele şi viermii din acest cadru arată că moartea lui e una de ruşine…şi că, păcatul, te face să arăţi şi să te comporţi deplorabil.

Iuda cel spânzurat este lângă zidul cetăţii. Pe când imaginea morţii lui Iuda se termină tot într-un sunet de păsărele…Claudia (Claudia Gerini[16]), soţia lui Pilat, Îl declară pe Galileean drept un om Sfânt.

Domnul e adus înlănţuit la Pilat şi arhiereul Îl declară în faţa lui Pilat vinovat de moarte, pentru că a călcat sabatul, pentru că seduce poporul cu învăţături străine, pentru că face parte dintr-o sectă şi pentru că Se numeşte pe Sine Mesia.

Deasupra mulţimii, Domnul vede cum zboară un porumbel alb şi cum se îndepărtează de ierarhia lui Israel…ca semn că harul lui Dumnezeu nu e cu cei care luptă împotriva Fiului lui Dumnezeu.

Pleoapa ochiului stâng Îi este afectată şi mai poate vedea bine decât cu ochiul drept…Însă unul dintre arhierei Îl acuză în faţa lui Pilat că El a instigat la neplata dărilor faţă de Cezar.

Pilat Îl cheamă pe Domnul la el. Hristos e urcat pe scările de piatră legat în lanţuri, ca şi când ar fi fost…un criminal fioros. E în faţa lui Pilat. Acesta îi dă să bea din cupa lui…ceea ce este un gest de mare eleganţă faţă de cineva care, se presupune, că este un răufăcător. Domnul nu bea…

Însă aici se petrece ceva interesant în cursivitatea filmului. Domnul vorbeşte cu Pilat nu numai în aramaică dar şi în latină. Claudia o vede în mulţime pe Maica Domnului, împreună cu Ioan şi Maria Magdalena…iar Pilat Îl găseşte nevinovat.

Domnul e dus la Irod (Luca De Dominici[17]). Irod, un om gras şi cu perucă, Îl vede pe Domnul şi are…repulsie faţă de El. Slugile lui Irod, în afară de una, îşi bat joc de minunile Domnului.

Irod Îl ispiteşte…dar Domnul nu vorbeşte cu el. Râzând forţat din cauza acestei situaţii…Irod Îl consideră prost şi nebun pe Domnul şi nu un rege…şi nu mai vrea să Îl vadă.

Fiind readus la Pilat…acesta îi spune mulţimii că nici Irod şi nici el nu au găsit vreo vină lui Iisus. Arhiereii şi mulţimea e nemulţumită de răspuns. Însă aleg între Cel preavinovat şi criminalul Barabba pe cel din urmă, arhiereul numindu-L pe Domnul un fals Mesia, un impostor şi un blasfemiator.

Ura şi furia împotriva Domnului este prezentată uluitor de bine pe faţa arhiereului. Criminalul Barabba, cel urât şi nesuferit e preferat Domnului.

Barabba râde monstruos şi e uimit şi el că mulţimea îl preferă. Însă mulţimea nu îl prefera pe criminal…ci nu Îl suporta pe Mesia.

Primul care cere crucificarea Domnului e arhiereul…lucru care îl îngrozeşte pe Pilat. Doar grupul celor trei, din mulţime, e în tăcere. Maica Domnului, Ioan şi Maria Magdalena acceptă voia Domnului. Poporul care cere răstignirea vuieşte ca o mare nebună.

Pilat doreşte să Îl elibereze…însă porunceşte mai întâi biciuirea dar nu omorârea Sa. Scena împlinirii pedepsei date de către Pilat e prima scenă explicită în care se vede curgând sângele Domnului.

Soldaţii romani, beţi şi sarcastici, execută ordinul flagelării Sale iar arhiereii sunt de faţă. Domnul e legat de stâlpul de piatră al flagelării şi e lovit de către soldaţi cu toiege. I se numără loviturile…

E lovit şi pe spate şi la picioare. Arhiereii nu pot să privească în mod detaşat, nici măcar ei, chinul Lui…

Prin spatele lor trece Satana, cel care îi inspiră.

Sângele curge din trupul Său…Arhiereii pleacă…nu stau până la capăt. Când se opresc cei care Îl flagelau apar în cadru şi cei trei martori ai Domnului.

Îi dârdâie mâinile…E în genunchi şi cu capul plecat pe mâini. Maica Domnului Se uită la El cu durere şi cu dragoste neţărmurită.

Însă…Domnul Se ridică spre mirarea celor care Îl bătuseră. Dumnezeirea Sa se vedea puternică în umanitatea Sa pe care o întărea.

Şi pentru că Se ridicase de la pământ, spre mirarea soldaţilor romani…Domnul e bătut cu un instrument de tortură care va smulge bucăţi din carnea Sa.

Înainte de a fi lovit prima dată…Maica Domnului începe să plângă. Domnul priveşte către Ea. Maicii Domnului i se vede lacrima pe obraz.

Rănile sunt mari. Acum e lovit şi peste cap, la a doua lovitură cu flagelul. Când flagelul smulge o bucată de carne din spatele Său Domnul urlă de durere.

Soldaţii romani sunt sadici…

Sângele rănilor Sale îi stropeşte pe soldaţi.

Râd sălbatic şi lovesc haotic. Maica Sa nu Îl mai poate privi…şi are ochii în lacrimi. Ea Îl întreabă pe Fiul ei, Se roagă Lui…întrebându-L când, unde şi cum îi va elibera de această privelişte dureroasă?

Spatele Său e plin de răni. Una din lovituri Îi atinge faţa şi ochiul afectat.

Cei trei suferă la fiecare lovitură…Maica Domnului nu mai poate suporta şi pleacă îndurerată. Se aude în fundalul sonor numărătoarea loviturilor Domnului şi plânsul unei femei, în timp ce Maria e prezentată mergând în tăcere.

Îi curg şiroaie de lacrimi din ochi. Domnul e lovit până când nu mai poate să Se ridice de la pământ. Dârdâie de durere. Lângă Maica Domnului vine şi Sfânta Maria Magdalena care plânge nestăpânit. Lângă ele apare şi Sfântul Ioan Evanghelistul. Domnul e singur, în mijlocul celor care nu Îl iubesc.

Claudia îi aduce Maicii Domnului giulgiul de înmormântare…şi aceasta îl primeşte. Claudia are reverenţă faţă de Maica Sfântă şi plânge şi ea.

Când imaginea se comută pe trupul căzut al Domnului, plin de răni şi sânge de la cap şi până la tălpi…vedem sânge şi pe pietrele de jos, de lângă stâlpul de tortură.

Cei care îl bătuseră erau şi ei epuizaţi…şi plini de sângele Lui pe haine şi faţă.

Prezenţa sângele Domnului peste tot, această subliniere marcantă şi restauratoare a filmului, ne pune în faţă amploarea reală a suferinţei Domnului. El a pătimit mult şi greu pentru noi…şi nu doar câteva secunde.

…Este dezlegat la o mână şi împins într-o parte. Acum e lovit şi pe piept. Se vede din nou în cadru Satana, trecând de această dată printre soldaţi, cu un prunc diform în braţe…care râde sinistru.

…Şi sandalele soldaţilor sunt pline de sângele Lui!…

Centurionul vine şi opreşte flagelarea şi îi ceartă pe soldaţi că L-au bătut prea mult.

Trupul Lui e plin de sânge şi în jurul Său e numai sânge. Sângele Său, prin care noi ne-am mântuit, e filmat de sus, pentru ca să ni se imprime în inimă această scenă.

Domnul e târât pe pietre, aşa bătut cum era, de către soldaţi…şi nu ridicat în picioare. Vedem picioarele soldaţilor…într-o imagine răsturnată, aşa cum le vedea Domnul. Modul cum e târât pe jos de către cei doi soldaţi e aidoma poziţiei Sale pe cruce.

Când grupul celor trei martori se întoarce la locul flagelării nu mai găseşte pe nimeni, ci numai instrumentele de tortură. Acestea sunt filmate de aproape, pentru ca creştinii şi necreştinii să vadă cu ce fel de obiecte a fost lovit Fiul lui Dumnezeu.

Dâra de sânge e filmată de aproape şi camera de vederi merge după ea…

Şi Maica lui Dumnezeu, în genunchi, într-un cadru tulburător, şterge cu giulgiurile albe, primite de la Claudia, sângele Domnului de pe jos…sub privirile Mariei Magdalena. Acum îl vedem şi pe Ioan cu ochii în lacrimi…

Imaginea se comută de la chipul Maicii Sfinte…la chipul Domnului. Într-un colţ, stând în fund, Domnul e încununat cu cunună de spini de către trei soldaţi romani.

Unul dintre ei se ajută de un lemn ca să împingă ghimpii cununii în capul Domnului. Vin şi îi pun cununa de spini râzând prosteşte…unul dintre ei numindu-L: regele viermilor.

Acesta se închină în faţa Lui, Îl huleşte, un altul aduce hlamida…iar cel care se ridică din genunchi Îl loveşte cu nuiaua peste faţă.

O vedem din nou pe Maica Domnului ştergând preasfântul Său sânge şi pe Maria Magdalena, care se apleacă să strângă sângele Său cu acoperământul capului ei.

Stând aşa în genunchi şi ştergând sângele Său, Maria Magdalena îşi aminteşte de momentul întâlnirii Sale cu Domnul…

Momentele de evocare ale filmului pornesc de la un lucru, un obiect sau un cuvânt…pentru a sublinia ceva din prezent. Anamneza unui episod întregeşte clipa de faţă sau o explică.

[1] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/The_Passion_of_the_Christ.

[2] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/James_Caviezel.

[3] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Rosalinda_Celentano.

[4] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Luca_Lionello.

[5] Idem: http://www.imdb.com/name/nm0998941/.

[6] Idem: http://www.imdb.com/name/nm1357161/.

[7] Idem: http://www.imdb.com/name/nm0079016/.

[8] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Maia_Morgenstern.

[9] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Monica_Bellucci.

[10] Regizorul filmului: http://en.wikipedia.org/wiki/Mel_Gibson.

[11] A se vedea: http://www.imdb.com/name/nm0765688/.

[12] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Mattia_Sbragia. În rolul lui Caiafa.