Lunea Săptămânii Luminate
8. Lunea Săptămânii Luminate
*
(Reprezintă paginile 175-178 din cartea noastră: Aspecte dogmatice ale imnologiei ortodoxe. Săptămâna Patimilor și Săptămâna Luminată, care poate fi downloadată de aici).
*
Ziua liturgică începe cu Vecernia numită şi „a doua Înviere” – din după-amiaza zilei de Paşti – iar compoziţiile imnice devin din ce în ce mai puţine cu excepţia zilei de vineri.
Începem discutarea imnelor, cu prima stihiră de la „Doamne strigat-am…”, unde se observă drumul mântuirii oamenilor,făcut de Fiul lui Dumnezeu întrupat:
„Celui mai înainte de veci din Tatăl
născut, lui Dumnezeu Cuvântului,
Celui întrupat din Fecioara Maria,
veniţi să ne închinăm!
Că Crucea răbdând, îngropării S-a dat,
precum Însuşi a voit; şi înviind din
morţi, m-a mântuit pe mine, omul cel
rătăcit”[1].
Cel ce S-a născut din Tatăl din veci, S-a Întrupat şi din Prea Curata Fecioară asumându-Şi firea umană ca să o mântuiască.
Mântuirea e a „omului rătăcit”, a omului care se depărtase de la „cunoştinţa lucrurilor şi (de la) înţelepciunea cuvântului”[2].
Venirea Fiului lui Dumnezeu a fost pentru el, căci „moartea Sa a răsturnat destinul nostru, a inversat drumul vieţii noastre, deoarece numai El a putut să realizeze unitatea noastră cu Dumnezeu, prin jertfa Sa”[3].
Aceeaşi temă este tratată şi de stihira următoare, unde Hristos, Mântuitorul nostru, „a rupt zapisul…pe Cruce pironindu-l”[4].
Totalitatea păcatelor lumii este simbolizată printr-o dovadă scrisă iar faptul că toate păcatele lumii pot fi cuprinse la un loc, pe o singură listă, arată că moartea Sa le absolvă pe toate indiferent de cât de multe ar fi sau de mari.
Păcatele lumii au fost pironite pe Cruce, conform Coloseni 2, 14. Dar Cel ce a înviat din morţi şi S-a înălţat la cer, şezând de-a dreapta Tatălui, „iarăşi va să vină (ca) să judece lumea, pe care a zidit-o”[5].
După cum am semnalat şi în perioada Triodului, Dumnezeu va judeca lumea, pentru că lumea e zidirea Sa şi de aceea Judecata Sa e legitimă. Fiind Cel care a făcut-o să existe, tot El poate să-i și despartă pe cei buni de cei răi, după criteriul libertăţii faptelor lor.
Urmează, în cuprinsul Vecerniei, 5 stihiri „ale lui Anatolie”[6], cu un bogat conţinut soteriologic.
Cel ce a „fost răstignit şi îngropat”[7], a fost vestit de Înger ca „Stăpân”. El este Acela care a „şters blestemul pomului”[8], adică păcatul strămoşesc, prin moartea şi învierea Sa.
Învierea Domnului a fost luminare a neamului omenesc, căci El le-a umplut pe toate de har.
În al treilea imn al lui Anatolie, apare din nou ideea prăbuşirii Iadului, deoarece „porţile cele de aramă le-ai sfărâmat şi încuietorile cele de fier le-ai zdrobit”[9].
Încătuşarea Iadului a luat sfârşit prin prezenţa Sa în Iad. El a scos „din întuneric şi din umbra morţii”[10] pe cei legaţi, rupând „legăturile” cu care aceştia erau ţinuţi.
Stihira de la Slavă, anticipează înălţarea Sa la cer – căci „din morţi ai înviat şi eşti în sânurile Tatălui”[11] – iar cea de la Şi acum este minunata Dogmatică a glasului al doilea, unde rugul văzut de Moise, ca prefigurare, s-a împlinit în persoana Prea Curatei Fecioare, atunci „când Darul a venit”[12].
Fiindcă stihirile stihoavnei sunt stihirile Laudelor – şi ele au fost discutate deja – trecem la stihirile Laudelor de la Utrenie.
Prima stihiră vorbește despre necesitatea acceptării sobornicești a operei mântuitoare:
„Toată suflarea şi toată făptura
pe Tine Te slăveşte, Doamne,
că prin cruce moartea ai stricat,
ca să arăţi popoarelor învierea Ta
cea din morţi,
ca un Iubitor de oameni”[13].
În Biserica Sa, toţi trebuie să-L slăvească pe El, pentru tot ce a făcut din iubire pentru umanitate.
Aici, în Biserică – care e, „o unanimitate de persoane, în care se păstrează neanulată fiecare persoană”[14] – „toată suflarea” trebuie să-L înţeleagă şi să-L slăvească, după gradul desăvârşirii personale şi fără a strica comuniunea existentă, căci e ştiut, că „mădularele (Bisericii n.n.), nu sunt uniformizate, ci sunt complementare”[15].
În stihira a doua, Domnul e numit „Piatra vieţii”[16] în comparaţie cu piatra moartă şi surdă a mormântului.
Iudeii, care veniseră ca să termine definitiv cu Hristos Domnul, sunt ruşinaţi de învierea Sa din morți, moment în care Îngerul bucuriei a zis: „Mântuitorul lumii a înviat din morţi şi a umplut toate de bună mireasmă”[17].
Tonul viu şi entuziast al stihirii de faţă e un ecou propriu bucuriei pascale. Cu bucuria învierii Sale în suflet totul e frumos şi duhovnicesc. Domnul a învins moartea şi în locul ei, „Stăpânul cel dătător de viaţă”[18] ne-a devenit înviere.
Cu acestea zise, și planul imnografic al acestei zile ia sfârşit.
***
Concluzii:
Hristos Domnul Şi-a asumat firea umană ca să o mântuiască, căci omul se depărtase de Dumnezeu. El va judeca lumea, pentru că El a creat-o iar prin învierea Sa le-a umplut pe toate de har.
Pogorârea Sa în Iad a însemnat izbăvirea celor Drepţi iar Sfânta Biserică îi cuprinde pe toţi cei care vor să se mântuiască.
[1] Penticostar, ed. cit., p. 31.
[2] Sfântul Nichita Stithatul, Filocalia românească, vol. al 6-lea, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1997, p. 312.
[3] Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Destinul Ortodoxiei, op. cit., p. 201.
[4] Penticostar, ed. cit., p. 31.
[5] Ibidem.
[6] Idem, p. 32.
[7] Ibidem.
[8] Ibidem.
[9] Ibidem.
[10] Ibidem.
[11] Ibidem.
[12] Ibidem.
[13] Idem, p. 34.
[14] Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, Natura Bisericii din punct de vedere fiinţial şi comunitar, în rev. Mitropolia Banatului, XXX (1980), nr. 10-12, p. 659.
[15] Ibidem.
[16] Penticostar, ed. cit., p. 35.
[17] Ibidem.
[18] Ibidem.