Deficitari la capitolul „viață duhovnicească”

Pare (din afluxul venirii la Biserică) că ne simțim mai aproape de suferință, de Săptămâna Patimilor Domnului, unde fiecare se îndurerează, plânge, e trist în felul lui dar că suntem deficitari la bucuria Învierii Lui, la bucuria de după cele…3 zile de Paști.

Numai că eu cred că suntem deficitari și la suferința și la bucuria duhovnicească.

Pentru că ambele ies din postul teologic, din postul duhovnicesc, din postul care cu adevărat te înnoiește…și dacă 4+7 săptămâni de Triod ne umplu de concentrarea interioară a pocăinței, zilele Penticostarului sunt o revărsare colosală de bucurie, ca o fântână arteziană, a bucuriei care iese din pocăință…și pe care nu mai poți să o oprești.

Tescuim inima, o zdrobim, o frângem, ne umilim mintea, ne-o coborâm în vederea păcatelor noastre. Postul ne secătuiește de energie, de forță, devenim sitevi și cu membrele tremurânde…Mintea și inima, mai ales duhul nostru, se simt bine dar nu mai avem forță

Și, deodată, Învierea Domnului, e o revărsare de har și de bucurie, de curăție și simplitate…și care, pe fondul mâncării de dulce, a terminării postului…ne face un paradis al descătușărilor de energie.

Tescuirea interiorului nostru ne-a făcut vin al umilinței și bând din acest vin care produce multă trezvie și nu dezordine interioară ne îmbătăm de dragostea de Dumnezeu și de oameni.

De aceea deficitul nostru de bucurie: din deficitul de pocăință.

Pocăința duhovnicească naște bucuria duhovnicească.

Fariseizarea postului, faptul de a ne fi făcut că am postit nu ne aduce decât zero bucurie de Paști.

Iar lipsa bucuriei de Paști înseamnă totodată și nesporire în cunoașterea teologică, în experiență duhovnicească, în flămânzirea de viața liturgică a Bisericii, în lipsă de relații cu oamenii.

Și ce vom face până la înălțarea Domnului, în atâtea săptămâni de Paști, de Paști continuu…pentru care nu mai avem strop de bucurie, de exaltare dumnezeiască?

Da, pentru ortodocșii care nu trăiesc duhovnicește, care nu simt harul pocăinței și al bucuriei în ei, Paștiul sau minunea țin trei zile…și nici atât.

Pentru că „bucuria de Paști”, „să fim mai buni în aceste zile sfinte de sărbătoare”, „lumina sărbătorilor de Paști” sunt numai metafore pentru cei care Paștiul înseamnă, de fapt, o vacanță, o distracție, o relaxare.

Bucuria liturgică însă a Paștilor ține până în preziua Înălțării Domnului cu trupul la cer, adică până la odovania/sfârșitul praznicului, care e semnalată în calendar și anul acesta se petrece pe 1 iunie 2011.

De la 24 aprilie la 1 iunie 2011 e Învierea Domnului pentru ortodocși în anul acesta!

Noaptea Paștilor a fost prima zi de Paști.

De aceea pluralul: Paștile, adică mai multe zile de sărbătoare pascală, în care însă ne bucurăm sau retrăim bucuria aceleiași zile, a Învierii Domnului, pe care am trăit-o preabucuros pe 24 aprilie, spre dimineață.

Și e bucurie liturgică, duhovnicească, de conștiință, interioară, experiabilă dacă ești ortodox cinstit cu tine de la cap la coadă.

Dacă doar te faci că ești ortodox nu ai ce spune despre Ortodoxie pentru că viața ortodoxă e un eveniment continuu, în derulare, e o viață plină de noutăți teologice, duhovnicești, experențiale, existențiale…

Și pe fiecare zi mai trăim, mai simțim, mai înțelegem, mai vedem, ni se mai descoperă, ni se mai lărgește orizontul vieții, trăim o cădere sau o ridicare din păcate, o întâlnire reconvertitoare.

Privind astfel lucrurile înțelegem de la sine dacă ne țin bateriile bucuriei până pe 1 iunie sau dacă de acum ne-am sleit de entuziasm.

Sau dacă credeam că stăm bine, dimpotrivă, cu pocăința, că am postit, făcut metanii, milostenii, citiri, articole…și vedem că nu țâșnește din vulcanul inimii nimic înseamnă că ori ni s-a părut că ne-am pocăit ori n-am făcut nimic în această privință.

Așa că ești sau nu ești ortodox incandescent, viu, paradoxal, frumos, îmbietor, incredibil de dinamic.

Și fiecare dintre noi știm ce fel de hram purtăm, fără niciun dubiu…

2 comments

  • Sigur,

    esenta sta-n intoarcere,

    revenire,

    si redefinire a ceea ce-nseamna textul liturgic, triodal, penticostal ce-ndeasa din curgerea duhului Invierii lui Hristos.

    Pai de-asta avem slujbele, rugaciunile, temerea in fata a ceea ce nu inspira teama, ci sarg de ‘naintare-n neasemuitul frumusetii din noi.

    Ceva ce ni s-a dat odata,

    ni s-a luat,

    si iar ni se face daruire.

    Ca in textul Sinodului VI ecumenic.

    Imbinare a voilor.

    Extraordinara observatie, Parinte!

    Fina,

    de fluviu incandescent a celui caruia-i pasa…

    Sa traiti!

Dă-i un răspuns lui Pr. Dorin Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *