De mult timp…și anul trecut în mod aplicat, mi-am pus problema de ce nu mai prinde predica și conferința religioasă clasică în spațiul liturgic ortodox românesc sau în comunitățile ortodoxe românești.

De ce nu are priză la mase largi, mai mult sau mai puțin convertite, instruite, angajate religios.

Și am avut luminarea aceasta: pentru că nu sunt făcute în dinamismul postmodernității, cu resurse postmoderne dar cu arderea interioară a unui ortodox care nu se confundă cu ideologiile vremii lui.

Adevărurile Ortodoxiei nu se învechesc și nu sunt mai puțin sfințitoare

Însă noi vorbim o limbă care nu mai surprinde și facem gesturi previzibile, fapt pentru care nu mai emoționăm.

Ce se face acum într-un show de televiziune, într-unul de umor, într-un mega concert sau într-o prezentare de carte, de modă sau de nouă descoperire, prin care oamenii rămân cu gura căscată?

Ce se face interesant și percutant?

Și am redus la esențe lucrurile: toată tehnologia și toate cunoștințele și capabilitățile speciale, dacă sunt înmănușate unele într-altele, duc la ceva de neuitat.

Dacă pui totul la bătaie pentru a-i dezmorți și educa pe oameni…cadrele posmodernității sunt extrem de profesionale pentru a-L sluji pe Dumnezeu la cote foarte înalte.

Și iată care a fost planul meu, pe care l-am văzut cu ochii astă vară, pentru câteva ore de omiletică aplicată în parametri postmoderni: deschideri surprinzătoare ale evenimentului predicatorial, care să nu aibă nimic de-a face cu butaforia ci cu inteligența de relaționare, imagini succedate într-un anume ritm pe ecran sau ecrane pe care tu le subtitrezi, îmbinarea dintre cuvântul rostit și cuvântul cântat, ruperile de ritm, interacțiunea cu sala, proiecții video pe pereți, umor fin, dramă, confesiuni dure sau foarte simțite, care să se termine în lacrimi sau aplauze, excursuri teologice, culturale, filosofice, politice, economice din punct de vedere ortodox, adevăruri punctate magistral, și punerea în scenă pe care aș putea să o fac pentru toată această debusolare predicatorială în bine până la ultima fărâmă dar care să pară că acum se produce.

Nu, nu are nimic de-a face perspectiva mea asupra lucrurilor cu ceea ce fac unele denominațiuni la această oră…ci cu ceea ce poate să facă un ortodox din toată Tradiția Bisericii și din toată arhiva de date a umanității și cu toată tehologia și știința momentului.

Pentru așa ceva nu ne-ar trebui foarte mulți bani…însă efortul predicatorial, în mod garantat, ar fi unul cu totul surprinzător.

Și astăzi după amiază TVR Cultural a prezentat un eveniment predicatorial postmodern al lui Dan Puric, la Teatrul Național, care, din prima clipă, mi-am dat seama că e „plagiat” după imaginea iluminativă pe care am avut-o vara trecută și despre care nu am vorbit cu nimeni până acum.

Însă e numai un modul…pe lângă desfășurarea de ore și de surprize predicatoriale pe care eu o gândisem.

Și asta mi-a întărit convingerea că mai mulți ortodocși români au imaginea unui eveniment predicatorial ortodox de proporții, în cadre postmoderne, în care să pună totul la bătaie pentru a-I sluji lui Dumnezeu.

Ingenuitate, experiență plurală, o sofisticată punere în scenă și o năucitoare paletă tematică, care să nu fie de memorat ci de revăzut de nenumărate ori și la care să îți iei notițe vaste.

Nu cred în idei plagiate!

În ele cred numai proștii.

Fiecare om are înălțimea lui de la care poate vedea lucrurile și dacă încearcă cineva să îmi fure ideea nu va fi niciodată ca ceea ce aș putea să fac.

Însă am evocat acest lucru (de fapt m-am confesat) pentru a sublinia adevărul capital: nu trebuie să ne adaptăm credința vremurilor…ci trebuie să ne adaptăm mintea și modul de a prezenta lucrurile mentalității și cutumelor actuale.

Printr-un astfel de eveniment predicatorial ortodox postmodern nu am face altceva decât să transmitem predica într-un format 3D, într-un format multiplex, unde toată tehnologia, știința, cultura ar sluji teologiei și Tradiției ortodoxe.

Și asta doar pe o simplă scenă și cu toată recuzita la îndemână, într-un mod profund ortodox, teologic și duhovnicesc, cu o pregătire personală și pentru moment foarte îndelungată și atentă.

Adică excluzând amatorismul și bâlbâiala din ecuație.

Did you like this? Share it: