Opere complete (vol. 8) [12]

Scrierile complete ale

Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu

şi viaţa sa,

comentate

de către

ucenicul şi fiul său întru Domnul,

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Vol. 8

(al 6-lea caiet manuscriptic)

Paginile 153-172

***

Tu, vis al mărilor de soare,

Din cerul spuzelor stelare,

Întinde-ţi zorii arşi în aur,

Pe viitura mea cu faur!

*

Că altă viaţă am visat

În viul lutului palat:

Să-mi fie tot mai sus fiorii

Şi frumuseţile, ca norii.

*

Că am trecut – să nu mai uit –

La ce-am putut ca să mă uit,

S-aud şi să-nţeleg, să simt,

Pe grindul spaţiului, pe timp!

***

Farmecul petrece-n noapte,

Ascultaţi ale lui şoapte,

Care ţes în orice fire

Străveziile lui fire.

*

Clocotind sau ascultând,

Revărsându-ne, tăcând,

Când lumina-l podideşte

Viitura lui zâmbeşte.

***

[Am găsit aici un articol de ziar, din ziarul] Magazin, nr. 1163, 19 ianuarie 1980: V. Neamţu, Viteza luminii.

[Nu mai redăm întregul articol, ci doar pasajele pe care Fericitul Ilie le-a însemnat ori cu pix de culoare verde ori cu pix de culoare roşie.]

„De asemenea, observatorii americani au comunicat recent reperarea unui obiect cosmic, mai precis – o stea, ce s-ar deplasa, potrivit afirmaţiei lor, cu viteza de 330.000 km / sec, aşadar cu 10 la sută mai repede decât viteza luminii”.

„Să revenim iar la principiul cauzalităţii şi la consecinţele lui în natura fizică. Aşa cum el este utilizat în fizică, interzice influenţa reciprocă a evenimentelor petrecute în momente diferite ale timpului şi în puncte diferite ale spaţiului, mai exact, se poate exprima prin formula viitorul nu influenţează trecutul.

Bineînţeles, în teoria relativităţii, intervalul de timp dintre două evenimente nu este însă o mărime absolută, ci depinde de viteza de deplasare a observatorului care măsoară acel interval. (De altminteri, de aici rezultă vestitul paradox al gemenilor care permite, teoretic, unui om călătorind cu o viteză apropiată de a luminii să-şi întâlnească la întoarcere urmaşii îndepărtaţi)”.

[Se descrie un grafic.] „Când însă (ca în desenul nostru) timpul (t AB) e mai mic decât durata deplasării razei de lumină de la o lanternă la alta, odată cu modificarea vitezei observatorului, se poate admite că evenimentul B s-a petrecut înaintea evenimentului A.

Asemenea situaţie pare a distruge principiul cauzalităţii”.

„Rezultatele nu sunt definitive şi abia acum există prezumţia unor situaţii, când principiul cauzalităţii nu ar mai funcţiona”.

„Astfel de aparenţe se citeşte şi în unele lasere: anumite sclipiri din corpul instalaţiei laser s-ar fi produs cu o viteză de 8-10 ori mai mare decât viteza luminii în vid.

În cadrul teoretic, problema fiind deosebit de complexă, iar universul cunoscut, cu legile lui, nefiind încă o formă de cunoaştere exhaustivă, desigur că viitorul va aduce ştiinţei încă multe surprize”.

***

Valéry

Tema arborelui la Valéry[1]

Arborele este poarta de intrare în lumea mistică, în lumea de dincolo, în lumea spirituală şi spirituală pură.

Dar Valéry – analitic şi intelectualist – rămâne în afara porţii, căci înăuntru nu poate să pătrundă de unul singur.

El şi-a închis poarta pe care trebuia să intre, pentru că a căutat explicaţii raţionale. De aici şi aspectele iraţionale ale temei arborelui.

De aceea, pe culmile disperării, Valéry nu simte apropierea vreunei forţe transcendente, consolatoare.

„Pourquoi m’y a-t-il point de Dieu? Pourquoi de sommets de la detresse et des abîmes de l’abandon  ne viennent pas de messages certains? Nul signe, nul indice. Personne n’entend ma voix interieure…”[2][Cahiers[3] VIII, p. 466].

Unde este rugăciunea, unde este credinţa lui Valéry? Unde e practica lui mistică?

Şi-a risipit viaţa întreagă în studii şi în strădanii pentru a se eleva spiritual, a hoinărit pe drumuri străine şi astfel s-a rătăcit.

A fost o inteligenţă aleasă dar care s-a orientat în mod eronat. Ar fi putut ca să intre în Paradis sau, mai bine-zis, în Împărăţia Cerurilor, încă din această viaţă, de pe pământ.

Însă nu a avut niciun folos, pentru că a bătut la porţi străine şi s-a dezarticulat interior.

Alţii, cu mai puţină inteligenţă şi daruri spirituale, au intrat, în spirit şi au evoluat spiritual mai mult decât el.

Să revenim însă la arborele vieţii! Evoluând spiritual m-am aflat în faţa arborelui şi, prin practica mistică, am intrat în lumea spirituală, care s-a deschis minţii mele şi m-a cuprins, m-a transformat.

Aceasta a făcut din fiinţa mea un locaş al ei, un altar al Duhului Sfânt.

Am trăit bucurii duhovniceşti de neînchipuit pentru oamenii care nu au pătruns în lumea spirituală.

Am înţeles lucruri şi probleme, care constituie chei şi culmi pentru oamenii de ştiinţă de astăzi, pentru savanţi şi cercetători, şi care nu-şi dau seama cât de ridicoli sunt atunci când sunt priviţi de cei care sunt sau vin din lumea spirituală.

De aceea, Valéry, pe care îl apreciez ca poet, este pentru mine, sub celelalte aspecte, un călător pierdut, care a rămas în afara ţării de basm. A rămas pe afară, bătând la porţi care nu i s-au deschis.

Şi aceasta, ca o plată a orgoliului şi a vanităţii sale geniale singulare.

***

Pe urmele tale am plâns

Şi te-am căutat, iubita mea dintâi!

*

Pe vetrele tale am plâns

Şi am luptat şi te-am căutat, ţara mea!

*

Pe urmele Tale am plâns

Şi Te-am căutat, Tatăl meu din cer!

***

Când spun cuvântul acesta:

Tată ceresc,

parcă înfrunzesc şi cresc.

*

Parcă în vinele stoarse mustesc

puteri şi ochii înţelegerii

dau de fântână, mai adânci,

mereu, şi mai trainic.

*

Şi sorii pânzesc*

noi drumuri pe căi,

fără seamăn sporind…

*

Şi se aprind în extaze,

în care pierind, trezit,

mă aprind mai proaspăt,

mai pur,

un smarald în azur.

***

Tu ai fost şi rămâi pentru mine poezia. Oricare alte gânduri, cu care încerc ca să mă apropii de tine îmi par că sunt fade, artificiale.

Ce ardere şi ce lumină spirituală s-a produs atunci, în tinereţea noastră? Ea luminează peste vremi şi nu doreşte decât lumina ei de puritate şi de vis.

Ea mă caută, mă recheamă. Ea vine la mine. Eu, pierdut în preocupări zilnice şi pământeşti, în dorinţe şi îndestulări o uit. Şi uit astfel de adânca, pura sete de desăvârşire.

De aceea nici părerile de rău nu mai mă zguduie şi nici nu mai mă răvăşesc, ci numai mă adie şi mă frământă uşor.

Dar iată că o uşoară abureală de plâns înmugureşte în preajma sufletului! A sufletului mei atins, în mod vag, de suflarea  veşniciei, care vălureşte prin apropierea mea.

Însă totul încetează repede. Iarăşi trag linie. Însă îmi amintesc, îmi reamintesc marele vis cu tine, care a început odinioară.

Însă pot să numesc odinioară aceşti 35 de ani, care mi se par atât de departe de mine, de parcă sunt o veşnicie, de parcă sunt ani pierduţi în eternitate?

Tu, spiritualitatea mea de altădată, avântul visului meu, dorinţa mea de jertfă pe altarul artei, ochii dragostei mele pentru tot ce-i frumos, pur; vifor de creaţie, limpede, ca duhul privirii celor ce privesc jertfirea ca pe o descătuşare.

Tu, mână ce nu simţi nevoia de atingeri, ci de retragere, de ascundere în faţa măreţiei şi a sublimului extaz, ca Îngerii, care îşi ascund faţa cu aripile înălţimii şi ale purităţii în faţa Dumnezeirii.

M-ar bucura dacă sufletul meu ţi-ar putea părea tot atât de pur ca întâia oară sau, cel puţin, în amănuntele acestea despre care îţi scriu.

Ştiu că vei veni. Ştiu că mă vei căuta. Însă când va fi aceasta nu ştiu acum!

La revedere! Lumea, cu preocupările ei zilnice, mă răpeşte. Cine ştie pentru câtă vreme?!…

***

Mare ne-nconjoară…

Sânuri de fecioară,

Curvă şi vioară…

Cine vrea, să moară!…

***

[27 noiembrie 1975]

Şi iată-te singur, cu tine însuţi! Şi nu pentru un ceas, pentru o zi sau câtva timp, ci pentru veşnicie.

Singura ta scăpare de tine însuţi e coborârea pasageră în neant sau ridicarea din acesta…pentru ca să dai tot peste tine.

Şi începi să te plictiseşti de tine însuţi, să te urăşti, pentru că nimeni nu mai este în jurul tău, ci doar propriile tale gânduri, faptele tale, cele mai multe rele…

Căci în lume nu te-ai unit cu Dumnezeu, ca întreaga creaţie să fie cu tine, ci ai fost unit numai cu tine, cu egoismul tău, cu fapta ta, mai mult rea decât bună.

***

Galatie

Frumoasă fată,

Spirală înmiresmată,

De ceruri respirată.

*

E greu de spus,

E greu de dus

În răsărit apus.

***

Iubire, lasă-mă în umbră,

[ca] din adâncuri să răsar,

cu luna-n ultimul pătrar

şi florile în tundră.

***

[13 ianuarie 1976]

Când toate se înscriu în veşnicie

Şi gânduri, şi miresme, şi avânt

Şi toate câte inima-mi sfâşie

Din faptul vieţii până la mormânt…

Am fost să fiu…

***

Sunt stări care nu se pot numi, nici defini, ci cărora li se dă doar ocol cu nume şi metafore. Ele se transmit după cum fiorul iubirii transmite realitatea iubirii de la unul la altul.

***

[Un fragment de foaie][4]

***

De ce iubirea îmi mai dă ocol,

Cu fragede făpturi neştiutoare?

Să simt ecuatorul stins, la pol,

Din a ceţii furtuni o argintie boare?

***

De ce iubirea îmi mai dă ocol

Cu fragede făpturi neştiutoare?

Să simt ecuatorul stins la pol

Mândre furtuni în luminoasa boare[5].

***

Zbor copitele ca ploaia

Ochii-ntinsul fremătând[6],

Se topeşte praf şi zarea

Şi câmpiile-notând.

*

Suflet aş cuprinde marea

Şi nu pot!…Mă las cântând,

Glas de frunză ascultând.

*

Nu sunt eu, şi cine cântă

E din soare-n nori, săgeţi…

Şi de dincolo de geţi

Care spulberă prin valuri,

Peste munţi şi peste dealuri.

*

În stihii zăpezi albastre,

Hohot gândurilor noastre,

Patimile-n vânturi curg,

Zori de zi în vânăt amurg.

***

Iubeam fecioria şi ochii asupra unei fecioare nu mi-i ridicam.

În felul acesta am ajuns să iubesc fecioria lumii, ceea ce este egală cu starea premergătoare creaţiei: plinătatea energiei fragede, potenţialitatea.

Din ea s-a dezvoltat un univers spiritual cu toate şi sub toate aspectele.

Aşa am ajuns să cunosc lumea în ordinea spirituală înmiit sau, mai bine-zis, infinit.

---

[1] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Paul_Val%C3%A9ry.

[2] În limba franceză: „De ce pentru mine nu există Dumnezeu? De ce de pe aceste culmi ale disperării și din abisurile părăsirii nu vin răspunsuri sigure? Niciun semn, niciun indiciu. Nimeni nu aude glasul meu lăuntric”.

Traducere a textului de Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș.

[3] Tot în franceză: Caiete.

[4] Aici am găsit o bucată de hârtie, scrisă cu creionul.

Pe prima parte: fântâni arteziene. I. Râuri curgând II. Ra…

Pe a doua parte: 25.

[5] Versul final e a doua variantă a acestuia.

Prima variantă: Din [ale] vieţii* furtuni o argintie boare.

[6] Variantă eliminată de autor: Ochii zarea fremătând.