Când scrii un articol sau o carte, când te botezi sau te cununi, când te preoțești sau te faci monahi…îți asumi.

Ce îți asumi?

Și bucuriile și necazurile de pe urma gesturilor pe care vrei să le faci și le faci.

Adică faptul că unii te pot iubi nespus de mult pentru ceea ce ești și faci iar alții te pot urî de moarte pentru ceea ce scrii, spui, faci, ești.

Te botezi cu nume, cu un anume nume.

Te cununi cu o femeie vie, care are nume, biografie, concretețe…și nu e o sculptură sau o fotografie.

Ești preot sau monah pentru că ai vrut să fii sau ai acceptat să fii.

Trebuie să ai nume și să dovedești că ai capacitatea de a creea ceva anume, pentru că ai o anume experiență în domeniu/domenii.

Adică nu poți să fii tractorist și să faci teologie și nici filosof și să faci fizică nucleară.

Trebuie să ai nume, biografie, listă cu îndemânări, aptitudini și valori și astfel să poți să fii apreciat sau dezaprobat în față pentru ceea ce faci.

Acesta e motivul pentru care nu ne place și nici nu încurajăm anonimatul online.

Cui să-i mulțumesc pentru ceea ce scrie online, dacă blogul sau saitul sunt nesemnate?

Iar dacă sunt nesemnate sunt neasumate.

Adică oamenii sunt niște farsori, niște diletanți, niște impostori…și vor să ne inducă în eroare.

Dacă ar fi îngrijorați real de modul în care sunt receptate scrierile lor, dacă ar dori să fie receptate cu maximă atenție și seriozitate, bineînțeles că mai înainte de toate ar spune cine sunt și cât de mult efort au făcut pentru a ni le dărui.

La fel cu comentariile: cum să te iau în seamă la modul serios…dacă tu nu dai doi bani pe tine?

Ce contează că nu ești cunoscut, că nu ai multe studii, că ești cine știe de unde. Dacă ai o idee, îți spui numele, comentezi, atragi atenția, pui o problemă, întrebi, vii cu noi lămuriri, vrei să comunici, să spui ceva, să lași o urmă.

Dacă comentezi numai așa, ca să te știi tu pe tine însuți și doar atât…înseamnă că ți-e frică să spui cine ești și ce vrei. Iar dacă îți faci sait sau blog tot cu aceeași frică sau cu rușinea că ești un nimeni, de ce vrei să te bag în seamă…dacă tu nu te bagi în seamă, dacă tu nu te valorezi, dacă tu însuți îmi spui…că ești un nimeni?

Un al treilea caz: pentru ce aduci în prim-plan, la nivel online, pe mediile tale doar de la alții și despre alții? Tu ești plantă…și de aceea nu poți formula, fotografia sau înregistra ceva video?

Și cum arată astfel de oameni în ei înșiși, adică ce fel de lipsă de principii au…dacă nu au nume, nimic de spus, nu vor nimic, ci doar îi plagiază pe alții, prezintă lucrurile altora și nu are niciun sens munca lor?

Noi ne călăuzim, dimpotrivă, de principii clare: onestitatea muncii, profunzimea și eleganța ei, comunicarea frumoasă și atentă, grijă față de tot ceea ce producem și asumarea ei în integralitate.

Pentru că de aceea creăm atent și frumos: pentru ca să rămână!

Și dacă vrem să rămână atunci avem conștiința valorii lor și a valabilității lor perene.

Pentru că a avea principii și a trăi după ele înseamnă să creezi și să nu te joci nici când glumești.

Did you like this? Share it: