Scrierile complete ale

Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu

şi viaţa sa,

comentate

de către

ucenicul şi fiul său întru Domnul,

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Vol. 8

(al 6-lea caiet manuscriptic)

Paginile 173-192

***

E un simbol primordial?

Oare de ce coloana fără de sfârşit a lui Brâncuşi[1], fără să fi avut vreodată obsesia ei, fără să fi meditat asupra esenţei ei spirituale, mi-a apărut în unele extaze mistice?

Am văzut ceva asemănător ei ca formă, care întruchipa Sfânta Treime şi omul, ca a patra dimensiune a Divinităţii[2].

Un microcosmos care se dilata macrocosmic şi care se perpetua, în lanţ, la infinit.

***

Ajuns în pragul bătrâneţii

Pedeapsă mi-e iubirea tinereţii,

Când flăcările slăvilor senine

Se-torc, arzând în mine.

*

Orice ţi-aş da, rămâi etern dorinţă,

Iar eu pornesc acum spre nefiinţă[3].

***

[*[4]]

***

Unde sunteţi arome şi subţirimi de flăcări,

Vâltori netemătoare din sufletul arzând?

În primele meleaguri ce m-au orbit pe scări,

Ce tot urcam spre mult doritul[5]: Când?…

*

Şi nu erai…Doar boare te-ascundeai

Printre fâşii de vreme, ascultată,

În cerurile ei fragezi, descătuşate-n roi,

O, pururea iubire ne-ntrupată!

*

Iar azi, când chip ţi-ai căpătat

Îmi fluturi colb de aur pe pustii,

Cărări de-acum, pe cer întunecat,

Fântână de argint cu flamuri purpurii.

*

Eu te-aş iubi cu cer adânc şi-nalt,

De vii talazuri ce-nspumează stânci,

Dar să încerc să mă avânt nu pot

Şi apele-mi s-aştern adânci, adânci…

***

[13 martie 1976]

Mila

Un sentiment dezvoltat de creştinism. Dar ce este mila? Înduioşare, compătimire, sfâşiere de inimă pentru suferinţa sau situaţia grea a semenului?

Am cunoscut aceste sentimente şi, totuşi, nu pot defini mila. Am fost şi mi se pare că rămân un om străin acestui sentiment definit ca milă.

Mi-a fost întotdeauna silă să inspir cuiva milă pentru fiinţa mea deşi, poate, că am avut şi am nevoie de această milă a altora, pentru că sunt un nemernic vrednic de milă.

De ce? Pentru că sunt aprig şi nervos, repede îmi ies din fire şi tot aşa de repede, dacă nu chiar concomitent, îmi văd şi greşelile, lipsurile, care mă irită şi mai rău.

Şi atunci cad dintr-o greşeală mai mică într-una mai mare, până mă prăbuşesc în deznădejde.

Şi atunci aş vrea să fiu sfâşiat sau eu însumi să mă sfâşii fără milă.

Căci cea mai puţină milă o simt şi am simţit-o – dacă ceea ce simt e milă – faţă de mine însumi.

***

Cotropiţi-mă cu soare

Şi cu ger, şi cu zăpezi!

Ard de viu în închisoare,

Clocotesc în munţi[6] de-amiezi.

*

Mi-ai ieşit mânie-n cale,

Când a fost să urc inel,

Şi-am alunecat la vale

Desprinzându-mă de cer.

*

Uneori mă cred lumină

Şi-atunci mă descopăr umbră,

De-ntuneric, ce dezbină:

Umbră-n întuneric, umbră!

*

Nu demult sorbeam lumina

Şi orbecăiam prin glod,

Radiam din sori lumina

Şi mă scuturam de glod.

*

Dar acum atrag penumbra

Şi o scutur în abis,

Tot mai neagră creşte umbra

Şi se scutură în[7] vis!

*

Nici nu sper şi nici nu cer,

N-am nici dragoste să urc,

Spre abisuri sau spre cer

Şi doar căile le-ncurc!

*

Voia mea e ruptă-n mine,

Fulgerul mi-e întrerupt,

N-am nici glas şi nici suspine,

Pentru chipul negru, supt!

***

Tu, cupa mea

prin care beau seninul,

tu, care te reverşi în veşnicie,

sorbi-te-voi

şi vei fi tot mai vie

pe-acest pământ.

*

Când eu voi fi doar gând

purta-te-voi făclie,

cristalizată-n ger,

amfora mea din cer

în zămislitul lut.

***

Natură

Să plâng pe sânii care ard

Seninul purelor zăpezi,

Sub părul, flacără de nord[8]

Fecioară, să mă luminezi!…

*

Abur, argint purtai în mână,

Sorbeam din veci un aer clar,

Duceam o cupă de cleştar

Cu vin de-amiază şi de jar.

*

Scos din adânca ta fântână,

Fecioară, zână şi cadână!

***

Fuga mea spre cer[9]

Goana după cer mi-e undă,

Uneori se face rugă,

Ochiul din afund s-afundă

Cântând făptura nudă.

*

Îngereşti sclipiri ce cântă

Ici şi colo-n chipuri vii,

Uneori mi se descântă

Fremătând în bucurii.

***

[30 aprilie 1976]

Un văl de dragoste şi dulce

Ţi-arunc pe ochi, pe braţ, pe trup,

Tulpina ta la sân o culc

Şi valul tău duios mă duce…

*

…Şi, încotro? N-am să te-ntreb,

Că din adâncuri, mai acerb,

M-absorb din neguri, de sub scuturi,

Raze şi stele, începuturi,

Ce curg spre tine-n mări de valuri

O, începutul meu de maluri!…

***

1. În lume cerul am adus,

2. în chinul nopţii şi-al luminii

3. şi l-am purtat la piept, supus,[10]

4. era de fraged ca şi crinii.

*

5. N-am vrut să-l las cărării crude:

6. l-aş fi privit în veci de veci…

*

7. O, voi, noroade pururi surde,

8. ce bântuiţi cu vânturi seci[11]!…

*

9. Peste făptura-n zări de rai,

10. unde te-adus copil şi crai!…

11. Că s-a născut în cer şi-n lume,

12. cine ştia pe-atunci şi cine ştie şi-azi?[12]

***
Demult am apărut

şi-am rupt zăgazuri

şi-ascult năvala,

tumult de dedesubt.

***

Voi, lucrători şi slujitori ai spiritului meu: Beethoven[13], Mozart[14], Brahms[15], Berlioz[16] şi Haydn[17], cu tot şirul nesfârşit!…

***

În apus de soare,

la mare,

două fecioare:

una-şi răsărea

frumuseţea de stea;

alta şi-ascundea

inocenţa de floare

mirositoare.

*

Cea de stea

se vălurea

sub un văl de nea.

*

Cealaltă părea

şi înserarea-i cânta.

***

În duh, în sânge mi-a pătruns

Mireasma Sfintelor fecioare.

Iubiri ce nu mi-au fost de-ajuns,

Nesaţiul mi-l vor stinge oare?

***

[23 august 1976]

Omul…mister, întretăiere

Între neant şi sfere,

Ce umblă, stă-n picioare

Şi este cer şi floare.

***

Nu ştiam până azi că şi Pascal[18] a spus, ceea ce şi eu, cu mulţi ani în urmă, afirmasem într-una dintre poeziile mele pierdute. Adică: omul „este o medie între nimic şi tot”.

***

Infinitul material şi spiritual au puncte de atingere în om. Aceste infinituri îşi creează limita.

Omul este o limită, o limitare.

Prin limită şi limitare se defineşte ca om, pe când prin încercarea sa de a ieşi dintre limite se defineşte ca infinit.

***

Curând

Curând voi trece în muzică şi cânt,

curând voi fi pământ.

*

A toate bucurie

întoarcerea în glie

şi curgerea în ghers,

în pururi univers.

*

Iar voi fi tot în toate,

în ierburi şi în roade,

în piatră şi în vânt

ori în pustiu şi foc,

în geruri şi în soare*

de ape sau de ceruri,

neant şi adevăruri.

*

Cum mi-a fost dat să fiu,

precum am fost şi viu.

………………………..

De-acum, de azi, din veac*

se-aude glas venind,

al lumilor ecou!…

*

Putea-voi să cuprind

căderea şi-nflorirea,

murirea-n nemurirea

apusului de sori,

pe-tinderi ce ning sori?!…

şi ploaie de mirosuri.

***

Lumea

Tu, frumuseţea plângerii sub stele,

Iubire dăruită strop cu strop,

În biruita inimă te-ngrop

Şi mă împac cu visul morţii mele.

*

Te-am adunat din vifore, din ploi,

Din farmec de-nserare, sus, pe creste,

Din răsărit de soare, din noroi,

Din răbufniri, din linişte-a de-apoi.

*

Că tu eşti în afară forţă pură

Şi sui din noi în volburare, blând,

Hrănind cu dor un suflet tot flămând

Ca să rămâi de-a pururi în făptură.

*

Cum să ador copila ce-nfloreşte

Ca mitul peste miile de ani?!

Ea fulgeră, pluteşte, se roteşte,

De vreme supţi rămânem, trişti şi vani.

***

[19 noiembrie 1976]

Eu trebuie să trăiesc cât mai multe variante şi conţinuturi de viaţă.

E o fugă, o alarmă vitală în mine, pe care vreau să o întrupez, nu pentru a o evidenţia, ci pentru că vârtejul existenţial, care vuieşte în mine, trebuie să prindă forme care să cânte, să farmece, să spumege de vis, de dor şi care ar dori să se scurgă lin, sub lună, în pustie.


[1] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Coloana_Infinitului.

[2] Într-un extaz avut, Fericitul Ilie a văzut umanitatea lui Hristos în Treime şi când spune a patra dimensiune (în mod defectuos din punct de vedere strict teologic) se referă la acest lucru.

E de la sine înţeles, dacă vorbeşte despre Sfânta Treime şi apoi despre om, ca a patra dimensiune.

[3] În sensul de neexistenţă temporală, de moarte şi nu de nefiinţă, ca distrugere totală a persoanei umane odată cu moartea.

[4] Aici am găsit un alt fragment de foaie, rupt pe jumătate şi cu un scris aproape ilizibil. A scris cu creionul. Spre final apare cuvântul Zarca. Pare o foaie cu însemnări din detenţie de care s-a dispensat.

[5] V. primă: spre aşteptatul.

[6] V. primă, eliminată: zori.

[7] V. primă: pe.

[8] Cuvintele „de nord” sunt eliminate în M şi, în paranteze rotunde, apare un cuvânt ilizibil.

[9] Titlul a fost tăiat, ulterior, în M.

[10] V: l-am alăptat la piept, supus.

[11] V. primă: reci.

[12] V. 11 şi 12 nu mai sunt numerotate în M dar fac parte din acelaşi poem.

[13] A se vedea:

http://en.wikipedia.org/wiki/Ludwig_van_Beethoven.

[14] Idem:

http://en.wikipedia.org/wiki/Wolfgang_Amadeus_Mozart.

[15] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Johannes_Brahms.

[16] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Hector_Berlioz.

[17] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Joseph_Haydn.

[18] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Blaise_Pascal.

Did you like this? Share it: