Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 28 aprilie 2011

Uitarea are minte scurtă

  • „Războinicele” din Zimbabwe violează bărbați. Poliția e în alertă.
  • Creatorii de online se comentează între ei din lipsă de…inteligență?
  • Marius Delaepicentru comentează peste tot…dar stă în Japonia.
  • Cinemagraphul sau fotografia cu porțiuni în mișcare.
  • Din acatistul Izvorului tămăduirilor: „Bucură-te, că din pântecele minții cei ce beau înțelepțește, revarsă râuri dumnezeiești”.
  • Hubert Schlafly Jr.: inventatorul prompterului a murit la 91 de ani.
  • Ciorapi…cu dichis
  • Televizore 3D.
  • Prea mic în comparație cu copacul…
  • Cum era de Paști…
  • Magnolia de pe strada Ion Luca Caragiale.
  • Bogdan Coșa: „Bărbaţii sunt proşti. Bărbaţii sunt aceiaşi de mii de ani. Femeile sunt aceleași, dar sunt mai flexibile, în funcţie de timpuri”.
  • Nina: „A fost o vreme în viața mea când mințeam fără nici-un folos. Când mi-am dat seama de asta, m-am certat pe mine atât de tare încât o vreme (imi place să cred că vremea asta n-a trecut încă) n-am mai mințit deloc”.
  • Alexandru Păduraru: „Tuturor celor care mă întreabă de ce îl mai citesc pe Eminescu, la răspund invariabil: De şmecher!”.
  • Idem: „Gabriel Liiceanu este prea mult atras de spectacol, de luminile rampei, de artificiul verbal, este prea impregnat politic, este prea dator celor ce l-au plătit pentru a-i spăla pe picioare”.
  • Uitarea e prea ușoară când se numește compromis.

Prima conferință a Părintelui Petru Moga

La Cluj, în data de 31 martie 2011.

aici

Preluată din arhiva de aici.

Predică la Izvorul tămăduirii (2011)

Iubiți frați și surori întru Domnul,

dacă Prea Curata Fecioară Maria nu este Născătoare de Dumnezeu atunci nu există nici înviere a Domnului, pentru că astfel nu L-a născut pe Dumnezeu întrupat ci pe un om oarecare. Însă credința noastră, credința ortodoxă o mărturisește pe Maica lui Dumnezeu ca pe Născătoarea de Dumnezeu și ca pe Pururea Fecioară, ca pe Maica și Mireasa Fiului ei.

Și prin praznicul de astăzi, al Izvorului tămăduirii, auxiliat praznicului celui mare al învierii Sale din morți, Biserica lui Dumnezeu mărturisește încă odată realitatea unirii ipostatice, adică a unirii dumnezeirii cu umanitatea în persoana Fiului lui Dumnezeu întrupat și a realității tuturor actelor mântuitoare ale lui Hristos, Dumnezeul nostru.

Adică mântuirea noastră nu e un mit ci o realitate divino-umană, pentru că s-a petrecut în persoana lui Hristos Dumnezeu, a Fiului lui Dumnezeu întrupat din Fecioara Maria, potrivit profețiilor mesianice.

Și praznicul de astăzi, ca și cel al Botezului Domnului, vine după un praznic foarte mare, și vedem realitatea și consecințele iconomiei mântuirii lui Hristos concretizate în sfințirea apei.

După praznicul Nașterii Domnului avem praznicul Botezul Domnului și sfințirea mare a apei de la 6 ianuarie.

Acum, după praznicul Învierii Domnului și în Săptămâna Luminată, în Vinerea Săptămânii Luminate, a săptămânii pline de lumina și de bucuria Sa, avem sfințirea mică a apei, Maica lui Dumnezeu fiind cinstită astăzi ca cea din care ne izvorăsc „curgerile harului” ei cel „mai presus de cuvânt” [Penticostar, ed. BOR 1999, p. 48].

Însă praznicul Izvorului tămăduirii nu o singularizează pe Maica lui Dumnezeu și nici nu vorbește despre ea separat de Fiul ei, ci dimpotrivă ea ne umple cu harul ei tocmai pentru că e Născătoare de Dumnezeu, pentru că harul ei este harul Fiului ei.

Numai că harul ei este harul pe care îl primim prin intermediul persoanei ei îndumnezeite prin efort personal și de aceea harul ei poartă amprenta vieții ei asumate pentru Dumnezeu.

Dacă poemul Luceafărul poartă amprenta lui Mihail Eminescu iar Coloana fără sfârșit poartă amprenta lui Constantin Brâncuși cu atât mai mult mijlocirile și minunile Maicii lui Dumnezeu, din iubire pentru noi, poartă amprenta ei, a curăției, a frumuseții, a maternității ei pline de sensibilitate și simplitate dumnezeiască.

Avem în limba română culegeri cu minuni ale Maicii Domnului dar și culegeri de minuni ale altor Sfinți. Și observăm cum Maica lui Dumnezeu și Sfinții și Sfinții Îngeri a lucrat și lucrează într-un anume fel la mântuirea oamenilor.

Iar acest fel personal prin care Maica lui Dumnezeu și Sfinții lucrează în viața oamenilor ne vorbește despre unicitatea fiecărei persoane umane și despre modul particular în care fiecare dintre noi acționăm și ne sfințim viața.

De aceea unirea noastră cu harul lui Dumnezeu și manifestarea acestei intimități cu El în fapte, gesturi, cuvinte, scrieri are întotdeauna prospețimea noutății personale, pentru că fiecare acționăm în felul nostru deși ne bucurăm de aceeași intimitate cu El, prin har, pe care o au toți cei botezați întru El.

Și astăzi, cu toții, vom bea din apa sfințită de către noi aici, în Biserică. Și deși toți vom bea din ea fiecare o vom resimți într-un mod personal și va lucra în noi urmări harice, sfințitoare în măsura în care noi tindem spre Dumnezeu și spre anumite lucruri într-un anume mod personal.

Însă praznicul de astăzi ne spune altceva și mai profund: că actele Fiului lui Dumnezeu întrupat sunt unice dar cu noutate sfințitoare veșnică.

El S-a întrupat dintr-o singură Fecioară, care e Născătoare de Dumnezeu (pentru că Maica lui Dumnezeu L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu și nu o persoană umană), S-a născut, a trăit, a vorbit oamenilor, a murit, a fost îngropat, a înviat din morți doar o singură dată.

Tot ce a făcut Hristos pentru noi a făcut doar odată și această singură dată are o putere mântuitoare continuă, neschimbată, nediminuată, prin care transfigurează pe tot omul care vine în lume [In. 1, 9].

Și viața noastră pământească e tot una singură, pentru că nu există reîntrupări succesive, și de aceea viața noastră este extrem de valoroasă.

Murind și înviind cu Hristos Dumnezeu prin Botez, fiecare clipă a vieții noastre are încărcătura duhovnicească și măreția mântuirii.

Fiecare clipă a vieții noastre e clipă a mântuirii.

De aici și continua încordare pentru curățire, sfințire, adică pentru a lupta cu patimile din noi.

Și rugăciunea de sfințire a apei mici ne vorbește despre rostul ei ascetic în viața noastră: „Și, prin gustarea și stropirea cu apa aceasta, trimite-ne nouă binecuvântarea Ta, care spală întinăciunea patimilor. Așa ne rugăm, cercetează neputința noastră, Bunule, și tămăduiește cu mila Ta bolile noastre cele sufletești și trupești” [Molitfelnic, ed. BOR 2002, p. 196].

Pentru că, la fel ca la 6 ianuarie, prin apa sfințită primim harul lui Dumnezeu, se reafirmă faptul că materia poate fi umplută de har și că ființa umană, implicit, nu numai că se poate umple de har ci că a fi plin de har înseamnă a fi om deplin.

Născătoarea de Dumnezeu e cea plină de har, de harul Fiului ei și de toată virtutea și frumusețea ascetică și mistică.

Iar noi suntem chemați spre aceeași frumusețe dumnezeiască, adică spre a deveni făclii pline de lumina Sa, locașuri ale Stăpânului, fecioare înțelepte, sare a înțelepciunii dumnezeiești, fii ai lui Dumnezeu după har, pentru că astfel arătăm că am înviat cu Hristos și ne-am umplut de slava Sa.

Nu mulți au fost la Mormântul Domnului ca să vadă și să se spele pe față și mâini cu lumina aceasta minunată, care coboară anual în Mormântul Său, în Sâmbăta Mare, ca semn al realității Învierii Sale din morți. De aceea, pentru toți, avem apa această sfințită astăzi, care tămăduiește sufletul și trupul tot ca semn al realității Învierii Lui și al statutului Fecioarei Maria de Născătoare de Dumnezeu.

Și cu aceeași evlavie, închinându-ne Celui înviat din morți și Prea Sfintei Maicii Sale, să luăm și să gustăm acestă apă dumnezeiască, pentru ca să ne umplem de lumina Sa în mintea, în inima și în trupul nostru, căci e plină de harul Lui. Amin!

***

Icoana e pictată de Ioan Popa și preluată de aici.

Vinerea Săptămânii Luminate

12. Vinerea Săptămânii Luminate

*

(Reprezintă paginile 191-195 din cartea noastră: Aspecte dogmatice ale imnologiei ortodoxe. Săptămâna Patimilor și Săptămâna Luminată, care poate fi downloadată de aici).

*

Extensiunea considerabilă a planului imnografic al acestei zile, în comparaţie cu celelalte zile ale Săptămânii Luminate, e ca urmare a praznicului sfinţirii Bisericii Prea Sfintei Stăpânei noastre, a „Izvorului celui de viaţă purtător” şi a pomenirii „minunilor celor mai presus de fire, care s-au săvârşit de către Maica lui Dumnezeu în acest Sfânt locaş”[1] – după cum ne spune Sinaxarul zilei – care se suprapune peste tematica Învierii.

Stihirile de la Doamne strigat-am, ale lui Anatolie, continuă temele hristologice.

Biruinţa Domnului asupra Iadului – în prima stihiră –a fost și o dimensiune a chenozei Sale, căci: „biruinţă purtând, Hristoase, asupra Iadului, pe Cruce Te-ai suit…”[2], dar învingerea finală a Iadului s-a făcut prin răstignirea Sa şi coborârea Sa la Iad.

Coborârea Sa în Iad a făcut să izvorască viaţă din lumina Sa, din strălucirea slavei Sale, care iradia din dumnezeiescul Său suflet.

Prin eliberarea celor Drepţi, s-a călcat moartea – spune a doua stihiră – „şi bucurie lumii a dăruit”[3], pentru ca a treia stihiră să proclame atotprezenţa divină prin expresia: „Cel ce eşti în toată zidirea”[4].

În a patra stihiră, Crucea Domnului e lauda ortodocşilor iar în a 5-a, binecuvântarea lui Dumnezeu se face prin lauda adusă învierii Sale.

Stihirile praznicului „Izvorului celui de viaţă primitor”[5] sunt o reevaluare a rolului pe care îl are Prea Curata Stăpână în actul mântuirii noastre personale.

Ea este prezentată ca un „izvor din care curge toată bunătatea şi mulţimea de tămăduiri… prin apa harului”[6], ca o „mană cerească”[7] sau ca aceea care izvorăşte „râuri de tămăduiri”[8] tuturor oamenilor.

Aghiasma mică e considerată de Sfântul imnograf ca un mijloc prin care Maica cea Prea Sfântă se manifestă într-un mod nevăzut dar  simțit de către cei credincioşi.

În intenţia de a sublima caracterul duhovnicesc al relaţiei dintre Prea Sfinţia sa şi aghiazmă, autorul creează imaginea curgerii aghiazmei, chiar din fiinţa ei; lucru vizibil, în toate imnele zilei.

Dogmatica glas 6 a Vecerniei e o lecţie antinestoriană şi antimonofizită în acelaşi timp:

„… din fire Dumnezeu fiind şi cu firea om

făcându-Se pentru noi, nu în două feţe fiind despărţit,

ci în două firi fără de amestecare

fiind cunoscut”[9].

Împotriva lui Nestorie – Domnul nu a avut două ipostase, ci un singur ipostas, ipostasul lui Dumnezeu Cuvântul – iar împotriva tezei monofizite – firile nu s-au amestecat, ci şi-au păstrat însuşirile proprii.

Mărturisirea ortodoxă vorbeşte despre Hristos ca despre  Dumnezeu şi om cu adevărat, de „Unul-Născut, cunoscut în două firi, în chip neamestecat, neschimbat, neîmpărţit, nedespărţit, deosebirea firilor nefiind desfiinţată nicidecum din cauza unirii, ci păstrându-se mai degrabă însuşirea fiecărei firi şi concurgând într-o persoană şi într-un ipostas, nu împărţit şi divizat în două persoane”[10] şi respinge orice separare radicală a firilor sau absorbţie a umanităţii de către divinitate.

Poziţia Sinodului de la Calcedon (451) reprezintă un etalon de bază al hristologiei ortodoxe iar introducerea ei în imnologie e garanţia adevăratei mărturisiri.

Stihirile Stihoavnei, în număr de patru, se întrec în a caracteriza, tot mai duhovniceşte, persoana Prea Curatei Fecioare.

Prea Sfinţia sa este „izvorul de viaţă purtător”[11], „al doilea Siloam”[12], „mană de mântuire”[13] sau „norul cel ceresc”[14] pe de o parte iar, pe de altă parte, i se enumeră toate minunile făcute la acest izvor, pentru că „cei din primejdii (au găsit n.n.) întărirea; cei însetaţi, adăparea; cei orbi, vederea, cei surzi, buna auzire; cei ce rău pătimesc, vindecarea; cei din primejdii de moarte, izbăvirea”[15].

Urmează Utrenia şi Canonul Născătoarei de Dumnezeu, alcătuit de Sfântul Nichifor Calist Xantopol şi care cuprinde 37 de imne.

Primul  irmos al canonului  numeşte  naşterea Domnului  din  Prea Curata Stăpână „izvorâre”: „Tu ai izvorât pe Cuvântul Cel într-un ipostas”[16] – iar în ultimul imn al cântării întâi, „picurare”: „S-a pogorât vădit, ca o picătură”[17], ca să sublinieze realitatea, de adâncă subtilitate, a întrupării Cuvântului.

Acelaşi motiv îl regăsim şi în irmosul cântării a 3-a, unde Maica Domnului este „izvor de nestricăciune”[18], care a izvorât pe Hristos, Apa din care se adapă credincioşii dar şi în sedelna glas 8, unde: „Fântâna cea pururi nesecată şi înviorătoare, pe Dumnezeiescul Izvor”[19] a născut.

Pe fondul unor evocări ale minunilor Prea Curatei Stăpâne apar şi elemente dogmatice.

Harul dumnezeiesc este un „dar” care trebuie cerut, un dar spiritual. Pe el îl primim şi prin intermediul Maicii Prea Sfinte – datorită voinţei noastre – căci „lucrarea Duhului ca persoană în noi, cere colaborarea noastră liberă”[20].

Prin prezenţa harului dumnezeiesc au loc minunile şi vindecările de la izvorul Maicii Domnului, pentru că „harul e energia lui Hristos, prin care voinţa umană a fost cu adevărat restabilită (iar) omul, colaborând cu harul, se restabileşte în umanitatea sa adevărată, după asemănarea lui Hristos”[21].

Dar cu toate că ştim mobilul vindecărilor, „de neînţeles şi mai presus de fire”[22] sunt minunile ei, datorită faptului că e Maica lui Dumnezeu.

Sinaxarul ne prezintă, pe scurt, modul în care s-a descoperit izvorului tămăduirilor şi unele dintre minunile cunoscute, care s-au săvârşit aici, pe când Luminânda sărbătorii o arată pe Prea Curata Maică, ca pe ceea ce a „izvorât pe Hristos, apa de mântuire”[23].

A treia stihiră a Laudelor propune o viziune integratoare, deoarece Îl arată pe Cel înviat din morţi, ca pe Unul împreună slăvit cu Tatăl şi cu Duhul:

„Cu Tatăl şi cu Duhul pe Hristos

să-L lăudăm, pe Cel ce a înviat

din morţi, şi către Dânsul să

grăim: Tu eşti viaţa noastră şi

învierea; miluieşte-ne pe noi![24].

Ca  să  nu  se  accentueze,  în mod  unilateral,   persoana  Fiului  –  văzută   numai  cu raportare la cadrul istoriei – se prezintă aici consubstanţialitatea Fiului cu Tatăl şi cu Duhul, pentru a se înţelege unitatea Dumnezeirii ca Treime de persoane şi Treimea persoanelor dumnezeiești ca unitate a firii celei mai presus de fire a Dumnezeirii.

Această poziţie teologică e clasică în Ortodoxie. Și anume, pentru că „esenţa spirituală supremă subzistentă nu e un subiect conştient singular, ci o comunitate de subiecte, care sunt deplin transparente”[25], iar „Treimea persoanelor divine ţine de esenţa divină, fără ca cele trei persoane să Se confunde în unitatea esenţei”[26].

*

Concluzii:

Pogorârea la Iad a Domnului a făcut să iradieze lumina dumnezeiască din sfântul Său suflet unit cu Dumnezeirea iar Prea Curata Stăpână are un rol viu şi activ în mântuirea noastră personală.

Se ia poziţie împotriva nestorianismului şi a monofizitismului prin formularea imnică a dogmei de la Calcedon iar numirile Prea Curatei vin ca să arate harul minunilor Sale.

Izvorul tămăduirilor este, în ultimă instanţă, Hristos, Cel care este Apa de mântuire izvorâtă de Prea Curata Stăpână.

Ziua liturgică devine şi ea una hristologică, cu tot accentul special pus pe persoana și lucrarea Maica lui Dumnezeu în viața Bisericii și a lumii.


[1] Penticostar, ed. cit., p. 49.

[2] Idem, p. 43.

[3] Ibidem.

[4] Ibidem.

[5] Ibidem.

[6] Idem, p. 44.

[7] Ibidem.

[8] Ibidem.

[9] Ibidem.

[10] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Hristologia Sinoadelor, în rev. Ortodoxia, XXVI (1974), nr. 4, p. 574.

[11] Penticostar, ed. cit., p. 45.

[12] Ibidem.

[13] Ibidem.

[14] Ibidem.

[15] Idem, p. 46.

[16] Ibidem.

[17] Ibidem.

[18] Ibidem.

[19] Idem, p. 47.

[20] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică…, vol. 2, op. cit., p. 208.

[21] Idem, p. 210.

[22] Penticostar, ed. cit., p. 47.

[23] Idem, p. 51.

[24] Ibidem.

[25] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică…, vol.1, op. cit., p. 204.

[26] Ibidem.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno