Introduci mâna în apă, chemând pogorârea harului Prea Sfintei Treimi și o crucifici, o însemnezi cu semnul Crucii și o binecuvintezi și ea rămâne apă curată, vie, sfântă, nestricată ani întregi.

Mă uit la Sfânta Agheasmă Mare și Mică din vechime: apă curată, pură…pe când apa nesfințită durează 3-4 zile și devine bolercă…ca să nu mai spun cât durează sau cum miroase apa în care ne spălăm hainele sau trupul…

Slujba prin care sfințim apa e la vedere, e în Molitfelnic.

O slujesc episcopii  și preoții…dar o poate citi oricine, dacă are cartea de slujbă, ca să vadă textul și teologia lui.

Nu facem nimic ocult când o sfințim, nu punem nimic în ea și nu se sfințește pentru că crucea pe care o introducem acolo e din aur sau din lemn.

Însă cel care o face vie, sfântă, nestricată e harul care vine de la Dumnezeu.

Și nu vine doar la mine sau doar la altul sau doar o dată în viață, ci la toți episcopii și preoții lui Dumnezeu din Biserica Ortodoxă și ori de câte ori sfințim apa.

La fel cu Sfânta Euharistie/Sfânta Împărtășanie: punem apă rece în vin, apoi apă caldă, binecuvântată și acest amestec se va sfinți și ca deveni Sfântul Sânge al Domnului.

Iar dintr-o prescură sau dintr-o pâine scoatem un cub de pâine, pe care îl putem ține pe palmă și acela va deveni Sfântul Trup al Domnului.

Însă în afară de împărtășirea euharistică de la fiecare Liturghie mai avem Sfântă Euharistie fărâmițată mai mult sau mai puțin, uscată și păstrată pentru împărtășiri în afara Bisericii, la casa omului sau în diverse locuri sau pentru zile când nu facem Liturghie și oamenii vor să se împărtășească cu Domnul.

Fărâme de pâine pătate cu vin: cam așa arată pe-afară Sfânta Euharistie aceasta uscată, fărâmițată. Le introducem cu lingurița în gura celui care se împărtășește.

Însă, ca și apa sfințită/agheasma…Sfânta Euharistie doar pare pâine și vin, pentru că, în fapt, e Sfânta Împărtășanie îndumnezeitoare pentru cei care o primesc cu credință și cu toată ardoarea.

De cum o primesc în ei, slujitorii și credincioșii simt cum se curățesc de păcate, cum se sfințesc, cum se umplu de har, de pace, de candoare dumnezeiască, de simplitate.

La fel stau lucrurile și când te spovedești.

În aparență, cel care se spovedește nu face mare lucru: vine și spune din gură unele păcate episcopului sau preotului sau le citește de pe o foaie și episcopul sau preotul face o rugăciune, apoi o mică ectenie și îi face rugăciunea finală de dezlegare de păcate.

Însă în inima celui care se spovedește cât și a celui care primește spovedania…se produc multiple transformări, înțelegeri, aprofundări teologice și duhovnicești…pentru că cel ce se spovedește simte iubirea lui Dumnezeu și grija preotului pentru el iar preotul simte și vede credința și eforturile de sfințire ale credincioșilor, care îl îndeamnă și pe el la luptă duhovnicească cu păcatele și cu gândurile rele.

Și cu cât această legătură duhovnicească dintre Părinte și fiu/fiică duhovnicească se dezvoltă cu atât confesiunea, bucuria, folosul duhovnicesc și material sunt mai mari.

Spovedania devine un loc al comuniunii, al iertării, al bucuriei, al sfătuirii, al sincerității, al dinamismului celui mai pragmatic. Pentru că viața ortodoxă e viața cea mai dinamică și mai plină de veselie de pe acest pământ.

Botezul e loc de mare curățire și sfințire.

Hirotonia e loc de mare cutremurare și de sfințire.

Căsătoria e loc de mare bucurie și comuniune interioară.

Sfântul Maslu e loc de întărire interioară și de luminare a minții și de vindecare a voinței.

Sfințești casa…se pogoară har.

Sfințești steagul României…se pogoară har.

Faci înmormântare sau parastas și te rogi pentru întreaga umanitate adormită simți mare luminare, ușurare și bucurie duhovnicească.

Bucurie duhovnicească ai și când binecuvintezi colivă, poame, cărnuri, haine de pomană, când sfințești Icoane, Cruci sau când participi la sfințiri de Biserici, de Antimise sau la sfințirea Marelui Mir.

Bucurie multă. Împlinire multă. Copleșitoare împlinire dumnezeiască.

Și toate acestea sunt darurile lui Dumnezeu cu noi, slujitorii Săi și cu întreaga Biserică.

Și ele se lucrează și vin prin preoția lui Hristos Dumnezeu, Care așază în Biserică episcopi, preoți și diaconi spre slujirea credincioșilor și a monahilor.

În puține cuvinte spus, ierarhia Bisericii se ocupă cu sacramentalitatea Bisericii, cu luminarea credincioșilor Bisericii și cu conducerea lor duhovnicească, pentru ca fiecare să-și găsească propriul drum în relația cu Dumnezeu.

Rolul slujitorilor Bisericii e acela de a deschide calea fiecăruia spre viața cu Dumnezeu și de a sprijini efortul lor constant.

Însă noi nu putem să înlocuim efortul personal, cel pe care trebuie să îl facă fiecare în relația sa cu Dumnezeu.

Noi ne alăturăm rugăciunii confraților noștri, o sprijinim, o iubim și o binecuvântăm și ne rugăm pentru ca ea să rodească nesfârșit.

Dar dacă fiecare dintre noi nu își dorește luminarea și sfințirea vieții, noi nu putem să îi facem cu forța să simtă și să vadă slava lui Dumnezeu în Biserică, pentru că fiecare trebuie să ne dorim să avem ochi și urechi și inimă pentru Domnul.

Însă sacramentalitatea Bisericii (adică apa sfințită, Sfânta Euharistie, mirul și uleiu sfințit, hrana sfințită etc.) ne arată că avem și trup și suflet. Și că omul are nevoie de predică dar are nevoie și de gustarea din apă și din Euharistie și din ceea ce Dumnezeu binecuvintează, pentru ca atât trupul cât și sufletul să fie sfințite și binecuvântate.

Extrema spiritualistă sau extrema materialistă sunt ambele neortodoxe, pentru că apa e sfințită, adică e apă și har, pentru că vizează ambele părți ale persoanei noastre, adică și sufletul și trupul nostru.

Din acest motiv avem nevoie de dogmele Bisericii dar și de colivi binecuvântate în Biserică, de Sfinții Părinți dar și de Botezuri și împărtășiri cu Domnul, de nevoință fizică (muncă, metanii, rugăciuni cu gura și cântări) dar și de nevoința duhovnicească a răbdării și a umilirii continue, a iertării celor ce ne greșesc, a vegherii la gândurile care ne intră în inimă și minte.

Dar pentru a le avea pe toate acestea trebuie să fim în Biserică și să fim ai Bisericii, cu o conduită atentă și duioasă.

Did you like this? Share it: