Opere complete (vol. 8) [15]
Scrierile complete ale
Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu
şi viaţa sa,
comentate
de către
ucenicul şi fiul său întru Domnul,
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş
Vol. 8
(al 6-lea caiet manuscriptic)
Paginile 220-238
***
Dorința mea în tinerețe era să absorb totul. Eram un vârtej, un sorb ce atrăgea totul spre sine.
Un îngrozitor egoism? Nu! Era vorba de o sete înfrigurată, colosală, ca aceea a gurilor de abis care înghit universuri.
Totul se prăvălea și îl prăvăleam spre mine. Cronos, în tinerețe, își înghițea copiii.
Împărăție care crește…și apoi calcă fruntariile în picioare, pentru că caută să absoarbă tot ceea ce este în jur. Ciocnirile și colapsul cosmic. În toate astea mă recunosc.
E firea mea?! E sufletul meu?!!
Amândouă se îmbrățișează frângându-se, pulverizându-se. Apoi vine, se întinde pustiul și liniștea, și apele tăcerii. Crește umbra, fâlfâie fulgurarea de zinc a scânteierilor abisale.
Undele se leagănă pe întinsori și cresc în valuri și talazuri. Furtună ce s-ar agăța de înalturi albastre și pure, cu brațe goale, înspumate.
Cine tinde să se prindă de întretăierea desfășurării existențelor și a forțelor afunde, care cu greu se lasă vederii și receptării? Dorința?!
Răbufnirile de forțe se leagănă-n cădere. Încep să se complacă în sfărâmare și alunecare.
Atunci se nasc radiațiile zvelte, jucăușe, zglobii de farmec în strălucirea prospețimii aspectelor, care se trezesc la viață. Iubirea?!
Frăgezimile se pierd frământându-se în emoții necunoscute. Ele tind să fie cunoscute și dau de rațiune.
Mărul se coace. E cunoaștere…și vrea să putrezească. Adormire împăcată. Jertfă necurmată pentru sămânța vieții.
***
Când te chem
Eu mă dezmierd,
Printre gene mi te pierd.
*
Numai ochi,
Îmi arzi în amiezi
Și-n adâncul meu visezi.
***
[Pe un fragment de foaie găsit aici avem, pe prima parte, părți din două strofe, scrise cu pix roșu și, pe a doua parte, însemnări făcute cu creionul.]
*
[Prima parte:]
e iubim unele ființe, frumusețea
ată în ele?! Propriu-zis iubirea
ea spiritului închegată în ele, modul
-nifestare a spiritului în sufletele și
-ri!
*
-area mi-o cuprinde
-rinde la răspântii;
-ui, și noi merinde
-elor dintâi!…
*
[A doua parte:]
Cove (eng.) = 1. individ, cetățean; 2. golfuleț; 3. var nestins.
***
Repere
În copilărie priveam piedut cerul cu ochii.
Mă interesa adâncul.
În studenție, prin meditație și concentrare, am obținut abia o scânteie solară năzărită în fundul unui abis de întuneric.
Altădată am obținut detașarea sufletului de corp, care rămăsese imobil, în timp ce, spiritual, mă concentrasem spre vârful unei piramide cristaline și ușor scânteietoare.
Faptul că atunci mi-am dat seama că nu îmi mai puteam comanda mișcările trupului (pentru o clipă) m-a făcut să renunț la aceste încercări, de teamă ca nu cumva să rămân în afară de corp.
Am socotit că era prea devreme și că nu sunt pregătit suficient.
***
Sonet
To the best girl
*
Ce ardere în ceruri mi s-arată!…
Când Serafimii cântec izvorăsc
Și-n pura melodie întrupată
În ei și în afară risipesc!…
*
Dulce îmbăiere, cum te cheltuiesc,
Îmbujorare în argint scăldată!
Când fulgere prin inimi se-mpânzesc,
Minune arzi de ger[1] înmiresmată!
*
De când te-adăst ivire să te sorb…
…Și tot mă-ntreb de ce rămân în lut,
De ce am trup întunecat și orb
Când mi-a fost dat lucirea să-ți sărut?
*
Dar universul sunt și negru corb,
Gigantic în explozii dar tăcut,
Străfulgerat în inimă eu sunt
Din început spre Începutul sunt.
***
Beethoven
De-o viață mă îmbraci în măreție,
Mai gravă decât noaptea, decât chinul,
În sunete mă-mbraci cu măreție
Mai gravă decât moartea și destinul.
*
Prin tine simt cum e cunună chinul
Și-n lava inimii s-așterne melodie,
Ne-ncununate rege, împărate, domn
Pe răzvrătirile din inimă și vis…
*
De-o viață curg cu prăbușiri în somn
și mă trezesc cu cerul redeschis.
***
Cum să te smulgi, când rădăcini, din soare și din stele, ți-au crescut?! Cum să te rupi, când drumuri de corăbii, printre ele, ți-ai făcut, cu ierni și primăveri, pe întinderi albe, întrețesute?!!
***
Împărăteasă
Pură lumină, cer deschis[2],
Iradia-i văzduh și vis
În cântec te desfășurai
Aerian, gură de Rai.
*
[Făptura pură ți se pierde[3],
Pe vârfuri cu poiană verde,
De cum veneai, te depărtai,
Pământ și codru aspirai.
*
În spații ceruri ai înscris,
Lumină pură, Paradis,
Chipul tău, inima ce frământă
Sufletul ce spumegă și cântă.]
*
De cum veneai te depărtai,
Pământ și codrii aspirai,
Făptură pură ce te pierzi
Pe vârfuri cu poiene verzi…
*
Lumină pură, cer deschis,
În spații ceruri ai înscris…
…Chipul tău inimă frământă[4],
Sufletul spumegă și cântă!
***
Am fost să sorb
În trup de vrajă[5]
Și codru, și pământ, argat,
Să port în mine metereze
Și goarnă de război!…
*
Neîndurător, cutremurat
De fulger și furtună
Am adăstat, m-am despăcat[6]*,
[Ca] să te primesc în sânge,
Să te înalț în vis,
Să te sărut în cer!
***
Viziunea multicoloră a sufletului,
învăluitorul farmec al umblării
și al învolburării luminii, care năștea culori,
al bucuriei, care se dezvăluia ca foc,
în forma chipului uman.
***
Esența spiritului: lumina arzând în sfeșnic înalt de argint. Aici s-a oprit transfigurarea [mea] și calea duhului, care alerga străbătând forme de vis și preschimbări de priveliști și lucruri.
***
Mi-a fost să mor în clipe treze[7]
De luptă beat, pe metereze,
Sorbind din zori până-n apus
Zvonind de cântec dornic dus…
*
Mi-a fost să sorb în trup de vrajă
Și codru și pământ și strajă,
Și zbucium, goarnă și război,
Să fiu de-a pururea în voi,
*
Ne-ndurător, adânc cutremurat,
Fier plăpând și despicat,
Fulger pribeag pe grea furtună,
Sărut și vis care detună[8].
***
To The Best
Un Înger treaz te străjuiește[9],
Sabia lui te-mbujorează
Iar tu plutești înconjurată
De o lumină ce te-arată[10].
***
Înger viteaz te adumbrește,
Lumina-n față te privește,
Sabia lui te-mbujorează
Cu frumusețe mereu trează,
Pe frăgezimi de-nceput,
Susur de ev abia născut.
*
Virginitățile să-ți cânte[11]
*
Am înflorit pământ și vânt,
Virginitățile să-ți cânte;
Acoperămă-n mantia ce plânge,
Astâmpără-mi tot clocotul din sânge![12]
***
Ați cunoscut lumina călătoare
ce pâlpâie-n cărări necunoscute,
cădelnițate efluvii de tămâie?
*
Sau ați văzut argint solar, lumină,
cum se preschimbă în culori ce cresc,
de forțele culorilor ce ard
și în boboci și flori împodobesc?
*
Zboruri de lum[ină]…[13]
pe când într-[a] mea ceruri cad.
*
Lumină, rază, bușnitoare din adânc
de cer, nebănuit în profunzimi[14],
ritmează[15] pieptul viu al mărginirii…
*
Se umflă, se dezumflă-n nori de aur
și[-n] valuri de argint ce-nmiresmează,
albastrul pur al slăvilor umbrite
de Duhul, fum al gândului nespus.
Atotrăsăritul arde în apus[16]!
***
Privirea mea te-mprejmuie,
Lumina Ta mă vremuie
Și Te absorb adânc-adânc,
Să râd a veșnicii când plâng.
***
[13 februarie 1977]
„N-am să slujesc ceva în care nu mai cred, fie că se cheamă căminul meu, patria mea sau biserica mea. Și-am să mă exprim în vreun mod de viață sau de artă pe cât de liber și pe cât de întreg voi putea…”, spunea James Joyce[17].
Eu spun însă, că a nu face sau a nu crede ceva înseamnă să faci ceva la modul negativ, distructiv.
Nu poți să scapi de acest a face, de a te manifesta într-un fel sau altul.
A nu crede este egal cu a crede în negație, cu a crede distructiv.
Crezi – ai impresia – că te ridici deasupra acestor înlănțuiri, dacă nu te gândești la ele.
Dar oare, făcând acest lucru, nu distrugi schelele? Nu te prăbușești?! Nu cazi sub ele, în adânc, nu cobori sub condițiile existențiale?!!…
Cât poți anula [din ceea ce ești]? Unde trebuie să te oprești cu anularea umană sau divină?
De unde să începi o nouă creație și în numele cui? A omului mereu nou?…Însă cât de valabilă este și cât va dura în timp, chiar genială fiind ea?…
***
Cristal al cerurilor toate
Abia desprins din lunga noapte…
*
Strălucire mă pătrunzi,
Strălucire îmi răspunzi,
Sufletul să mi-l desfaci,
Trupul zare să mi-l faci.
*
Că te-am vrut[18] dezmărginire,
Întru viață, întru fire
Și-n toate izvoarele,
Codrii, căprioarele.
*
Cerule, mamă înaltă,
Inima spre tine saltă,
Cu gândul, cu zilele,
Cu pruncii și nopțile.
***
Plutesc în cer eterne și reale
Văpăi rotite și ovale,
Și-n calea ta le risipesc
Și-n plânsul meu te regăsesc.
*
Plăpândă m-ai făcut, ca-n vis,
Spre tine sânul mi-am deschis,
Și sufletul mi se pătrunde
De despletirile-n bune unde.
[1] V. inițială eliminată: de-a pururi.
[2] Idem: Paradis.
[3] Această strofă și următoarea sunt eliminate în manuscris de către autor.
[4] Frământată.
[5] Plin fiind de lumina dumnezeiască.
[6] M-am despătimit.
[7] Poem scris cu creionul, deși înaintea lui și după el totul e scris cu stiloul.
[8] Care îi cheamă și pe alții la a-l urma.
[9] V: te-mprejmuiește.
[10] Care te descoperă, te pune în evidență.
[11] Vers eliminat de Dumnezeiescul Ilie din acest loc și comutat două rânduri mai jos.
[12] Variantă de final: de plâns nestins.
[13] Vers nedeplin, eliminat de autor.
[14] V: adâncimi.
[15] V: se umflă.
[16] Când a apus în mine orice dorință pământească și am fost plin numai de dorirea Celui iubit.
[17] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/James_Joyce.
[18] V: Te-am dorit.