Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Predică la duminica a 2-a după Paști [2011]

Craniul Sfântului Apostol Toma

Iubiți frați și surori întru Domnul,

Hristos a înviat!

Duminica de astăzi e duminica încredințării personale.

Și cine nu e încredințat deplin de credința ortodoxă, cine mai are încă dubii, cine nu e plin de bucurie trăind ortodox încă nu trăiește libertatea fiilor lui Dumnezeu, adică credința care ne mântuiește pe noi, așa cum i-a mântuit și pe Părinții și Maicile dinaintea noastră.

Pentru că Evanghelia zilei [In. 20, 19-31] ne vorbește despre modul cum s-a încredințat Sfântul Apostol Toma de învierea Sa din morți (v. 28), cum s-a liniștit deplin, cum a văzut clar învierea Lui dar și despre fericirea noastră, a celor care credem în El și ne încredințăm de El prin harul Său fără ca să Îl fii văzut, ca Apostolii, în carne și oase pe Domnul.

Iar dacă el a pipăit trupul Său înviat și a simțit dumnezeirea Sa („iar el [Toma], simțind cu mâna firea [persoana] Ta cea îndoită [divino-umană]”, (*** Penticostar, ed. BOR 1999, p. 57), noi pipăim cu inima cuvintele Sale și ne unim cu Trupul și Sângele Său și ne bucurăm de toți Sfinții Lui, care s-au încredințat, fiecare dintre ei de realitatea Lui și s-au umplut de slava Lui în viața lor.

Adesea e reluată supoziția „necredinței” Sfântului Apostol Toma.

Și acest lucru e afirmat într-un mod stereotip, ca și când Sfântul Apostol Toma ar fi fost un necredincios, un rău-voitor ca cei pe care noi îi vedem astăzi peste tot, care s-ar fi luptat cu confrații săi și ar fi negat învierea Lui.

Însă Toma dorea aceeași încredințare de care toți avuseseră parte.

Maica Domnului și Sfintele Femei Mironosițe au venit de mai multe ori la mormânt după Învierea Sa din morți și ele L-au văzut, pentru că El li S-a arătat și le-a încredințat de învierea Lui din morți.

Li S-a arătat lor, celor 10 Apostoli, fără Toma, și la alți ucenici ai Lui.

Mulți Îl văzuseră pe Hristos cel plin de slavă.

Iar Toma nu dorea demonstrații despre învierea Lui ci aceeași încredințare de care se bucuraseră mulți ai Lui.

Acesta e motivul pentru care Sinaxarul zilei spune despre „Duminica Tomii” că este „înnoirea Învierii lui Hristos și pipăirea Lui de către Sfântul Apostol Toma” (***Penticostar, ed. BOR 1999, p. 62).

Venirea din slava Sa la Apostolii Săi, adunați împreună în a 8-a zi, în același fel cum îi încredințase pe cei 10 [In. 20, 19-23], e o înnoire a evidenței învierii Lui și o certificare a ei și pentru Toma, care dorea și el aceeași descoperire a Lui de care se bucuraseră și ceilalți.

Iar Domnul nu l-a lăsat pe Sfântul Toma fără această bucurie a revelării Sale…și după ea tânjim cu toții.

Pentru că duminica de astăzi este o atenționare părintească a noastră ca nu cumva să ne mulțumim cu o credință surogat, falsă, care nu produce întâlnirea harică cu Dumnezeul nostru.

Pentru că acesta e marele adevăr al căutărilor umane:  toți vrem să-L găsim și să-L cunoaștem și să Îl iubim pe Ziditorul nostru și să trăim bucuria vieții dimpreună cu El.

Iar când mari genii, mari căutători ai Lui Dumnezeu și Sfinții Lui au strigat după El și au dorit să Îl vadă pe El au dorit încredințarea de prezența Lui și de adevărata credință în El.

Nu, Dumnezeiescul Toma nu este un contra exemplu ci exemplul cel mai deplin pentru viața noastră!

Credința e o căutare a lui Dumnezeu cu toată ființa noastră, cu toată puterea de înțelegere, de iubire și de acțiune.

Omul care crede în El dorește să creadă și mai mult și, pe drumul credinței, avem multe sincope, multe dileme, multe deznădejdi, mari căderi și fulminante urcușuri duhovnicești dar care toate acestea aprofundează credința, o simplifică și produce în noi o încredințare din ce în ce mai mare.

Și această încredințare în El, pe măsură ce crește în noi, ne face să nu mai luăm seama la râsul lumii, la pericolele de orice fel, la frica de suferință, moarte sau demoni, de sărăcie sau de neiubire pentru că slava Lui ne ocupă tot mai mult întreaga persoană și ne face să receptăm tot ce trăim din perspectiva veșniciei și nu a unei istorii lașe și plină de compromisuri.

Dacă unii s-au încredințat de Dumnezeu prin citire, alții prin slujbele Bisericii, alții printr-o minune, alții prin mărturia cuiva, alții prin aprofundare teologică, alții prin suferință sau alții prin vederea slavei lui Dumnezeu, cu toții, oricare ar fi gradul nostru de încredințare în realitatea și lucrarea lui Dumnezeu cu întreaga creație, am trăit și trăim această încredințare din darul lui Dumnezeu și nu pentru nevoința noastră.

Aceasta trebuie să fie conștiința noastră recunoscătoare față de Prea Curata Treime, Dumnezeul nostru: că viața, credința, mântuirea noastră sunt daruri ale Sale, ale marii și negrăitei Sale iubiri față de noi, păcătoșii.

Iar dacă ne manifestăm astfel vizavi de viața noastră și de viața altora înțelegem necesitatea mărturisirii credinței noastre față de alții sau, mai bine zis, a încredințării noastre vizavi de alții.

Și când spun asta mă refer la faptul că nu îl uimește pe om dacă îi turui versete, minuni, fragmente de rugăciuni și de slujbe…Nu îl uimești când vrei să intri cu forța în viața lui și, în mod ostentativ, să îi propui modul tău de a-L înțelege pe Dumnezeu.

Dar îl uimești, îl cutremuri, îl dezarmezi când constată, după un anumit timp, că tu trăiești și gândești ortodox în fiecare moment al vieții tale.

Adică îl uimești dacă îl ajuți când nimeni nu-l ajută, când îi restitui portofelul pierdut pe care nimeni nu i l-ar mai fi restituit, când simplitatea și demnitatea ta îl umilesc instantaneu, când prietenia ta față de el e conștiință vie și clară și când rugăciunile și pacea și bucuria ta, reale și pline de har, îl umplu și pe el de slava lui Dumnezeu, cea care îl încredințează pe tot omul trăitor în această lume.

Când strigăm către Dumnezeu, în durerea și deznădejdea noastră, ca să ne scoată din iadul nostru ne pregătim să înțelegem iubirea Lui cu noi și nevoia întregii lumi de iubirea Sa, de pacea și de blândețea Sa.

Dacă ne umplem de slava Lui și devenim palate ale Stăpânului, nu devenim insensibili la nevoia de frumusețe, de iubire, de candoare și de iertare a umanității ci, dimpotrivă, extrem de sensibili și de grijulii cu nevoile reale și profunde ale oamenilor.

Și oamenii nu au nevoie, în primul rând, de 5 mașini, de 7 case, de aur mult, de conturi multe, de multă mâncare și de haine indecent de multe ci în primul rând de încredere, de liniște, de iubire, de candoare, de simplitate, de normalitate.

Și vedem în acest 2011 cum sărăcia umilește în bine și pe cei cu bani și pe cei fără ei, și cum ne face să ne aducem aminte că avem nevoie, în primul rând, de o climă bună, de un aer bun, de un pământ curat, de o apă întăritoare, de o mâncare pe care să o simți că te hrănește și de oameni care să te înțeleagă, să te sprijine, să te încurajeze spre planuri mari.

Cauți excesele, cauți uitarea în vicii, cauți solipsismul indiferent față de societate când nu te simți al tău, când nu te simți agreat, când nu te simți al cuiva, când nu ai pentru cine lupta.

Și într-un anume fel sunt de înțeles extremele, viciile, căderile: totul ni se pare prea mult și nu mai facem față presiunii sociale și energiilor din noi.

Căutăm debușeuri, ieșiri, salvări…dar în perimetrul nefast al depărtării de Dumnezeu.

Numai că și de acolo ne poate scoate Dumnezeu prin pocăință și reconsiderare a vieții noastre.

Dar când căutăm iertarea lui Dumnezeu vrem ca să simțim iertarea Lui față de noi. Și până nu o simțim, nu ne putem bucura de liniște și de încredințare.

Acesta e motivul pentru care încredințarea Sfântului Toma e nevoia fiecărui om.

Și mulți au dorit și căutat ani la rând această încredințare, au trecut prin diverse forme de religiozitate și multiple filosofii până au găsit credința cea una, mântuitoare și sfințitoare a întregii lumi, credința ortodoxă.

Dar tot la fel de greu e și să Îl găsești pe Dumnezeu în Ortodoxie, fiind ortodox și să trăiești împreună cu El fără ca să fii ispitit de extreme.

Pentru că viața eclesială actuală în Ortodoxie nu e lipsită de extreme, de priviri înguste, de derapaje.

Și aceasta pentru că nu integrăm, nu devenim tot mai încăpători, nu vrem să învățăm de la Sfinții și teologii fiecărui secol în parte ci ne refugiem într-o viață cu orizonturi parohiale, naționale sau fără legături reale, vii, cu Tradiția de 2000 de ani și de aceea nu ne bucurăm cu toată bucuria de care ortodocșii pot să se bucure.

Pentru că bucuria ortodocșilor vine din cunoașterea Tradiției și din trăirea în ritmurile ei îndumnezeitoare.

Dacă vezi Biserica Ortodoxă, ca ortodox, drept o instituție condusă doar de oameni, cărora le vezi decadența cu minuțiozitate și teologia ortodoxă nu ți se pare deloc congruentă cu viața lor ești mai mult un spectator neimplicat decât un experimentator, un încredințat de viața ei divino-umană.

Ochii ortodocși, ochii profunzi ai ortodoxului, ochii care se curățesc ca să vadă tot mai profund apar în om atunci când el începe să vadă minuni în Biserică, când începe să vadă nevăzutul din văzutul Bisericii, când trece de la Icoane la relația de prietenie cu Sfinții și de la slujbele Bisericii ca date neînțelese la experimentarea măreției lor teologice și duhovnicești.

Ochii ortodocși sunt un microscop foarte puternic care privește în lăuntrul lucrurilor.

Una e frunza Bisericii, ceea ce vezi pe afară din Biserică și alta e când frunza Bisericii, teologia, viața și realitatea ei le vezi microscopic, în profunzime, când plonjezi în frunză, cu harul lui Dumnezeu, în viața Bisericii și vezi o lume incredibilă…sau când privești cu telescopul credinței ortodoxe universul și auzi cântecul lui cutremurător.

Da, există multe nereguli, mulți oameni care își bat joc de vocația lor în Biserică, oameni care nu știu ce e Ortodoxia dar sunt printre noi însă cu inima lor stau departe, sunt mulți decepționați și mulți ratați în credință, pentru că au dorit o credință după mintea lor și nu credința care îi sfințește pe ei.

Sunt multe drame, multe și mari drame în Biserică.

Numai că, așa cum soarele se ivește după zile de ger și de ploaie, după cum iarba crește peste tot primăvara și nimeni nu o poate opri, după cum înfloresc peste tot florile pământului și umplu de miros îmbătător întreaga lume, tot la fel viața Bisericii e mai sfântă și mai profundă decât toți detractorii ei la un loc și irumpe în viețile oamenilor într-un mod paradoxal.

Și de aici mâna întinsă a lui Dumnezeu pentru tot omul.

Toți sunt chemați la mântuire, toți sunt încurajați, toți sunt ajutați să înțeleagăsfințenia e normalitatea vieții umane.

Și minunarea omului, oricare ar fi el, prinderea lui în mreaja frumuseții Sale înseamnă începutul încredințării de frumusețea Lui cea veșnică.

Mă rog lui Dumnezeu ca să ne încredințăm, cu toții, de sfințenia, de bucuria, de pacea, de mila și de atenția Lui cu fiecare dintre noi și împreună cu El fiind să ne bucurăm dumnezeiește în toate zilele vieții noastre și în întreaga veșnicie. Amin!

*

Fotografia și alte detalii…aici.

Did you like this? Share it:

Previous

Ochi ortodocși pentru o căsătorie anglicană

Next

E comunistă

4 Comments

  1. Dan

    Adevarat a inviat, Parinte!

    Multumesc din inima pentru cuvantarea aceasta care mi-a mers la inima!

  2. Vă mulțumim frumos, domnule Dan și vă dorim numai bine!

  3. Sărutmâna Părinte!

    Mi-a plăcut foarte mult predica pentru că m-a ajutat să-mi întăresc câteva lucruri. Deosebit de frumos aţi scris.

    P.S. Dan este finul şi prietenul meu, şi cel de al doilea administrator al site-ului nostru. Lucrăm împreună zi de zi de aproape trei ani.

    • Mulțumesc frumos, domnule Claudiu!

      Și pentru toată atenția și prietenia dumneavoastră…

      Am înțeles acum cine e Dan Tudorache…și mă bucur pentru asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno
istanbul escort istanbul escort istanbul escort