Suntem exasperați de ce se întâmplă cu românii care dau exemple tot mai multe de necivilizație și proastă educație în străinătate.

Am auzit câteva voci, ieri, care au adus în discuție problema școlii românești și a direcției spre care ne îndreptăm, dacă educația nu numai că nu va fi ajutată și întărită, ci se vor desființa – mai departe – instituții de învățământ, reducându-se numărul profesorilor.

Televiziunile au uitat că acum doi-trei ani promovau un șir de reportaje în care nu mai încetau bătăile de joc la adresa profesorilor, fără să studieze realitatea și cauzele. Uită că nu își fac lecțiile când e vorba de a băga în pământ o clasă profesională.

Uită că au dirijat atacul concertat la adresa celor care ar fi trebuit confirmați în poziția de repere și formatori morali (ca preoții și profesorii), iar cazurile ar fi trebuit prezentate în lumina cazuistică autentică și nu în ketchup-ul generalizării.

Acum își dau seama că formatorii morali și factorii educaționali au un rol vital în societate și că trebuie utilizați de urgență…

Reacționăm numai când ne ajunge cuțitul la os, când ne afectează grav, ca în cazul spitalelor desființate, a personalului medical emigrat sau pe picior de plecare, a bolnavilor morți la poarta spitalelor închise și a altor mii rămași fără posibilitatea unui tratament de urgență (sau a unui tratament pur și simplu)…

Reacționăm când vedem că românii sunt needucați și labili psihic, că cedează în fața greutăților și a presiunilor vieții, că nu știu să gestioneze situațiile de criză familială sau financiară, și asta în afară și în văzul lumii, comit fapte reprobabile, crime oribile, se sinucid…

Cum s-au putut degrada mentalitățile, atât de rapid și de dramatic, într-un popor care crede că sănătatea e mai bună decât toate și care, nu demult, visa doar la a-și trimite copiii la școli cât mai înalte?

Arătăm a țară falimentată și falimentară, din care mulți fug și când ajung afară, unii cel puțin, se comportă haotic, nu se adaptează și fac gesturi fatale.

Poate că aveam nevoie de această găleată cu apă rece în cap ca să ne trezim, dar mulți suferă fără nicio vină pentru prostia și hoția altora.

Câțiva ani la rând am scris despre isteria din supermarketuri înainte de sărbători, pentru că mă lua prin totală surprindere violența furiei de a nu avea tot ce s-ar fi putut găsi. Anul acesta nu a mai fost așa…Și nu a mai fost pentru că oamenii nu au mai avut pe cine să invidieze între cei de lângă ei, pentru că s-au regăsit din nou în numitorul comun al sărăciei, al disperării și al grijii de mâine.

E nevoie de palme de la Dumnezeu ca să ne trezim? E nevoie să vedem cum se duce totul de râpă ca să învățăm să fim solidari, să ne vindecăm de ura de clasă pe care ne-a predat-o zeci de ani comunismul, și de indiferența unora față de alții?

Nu există promovare și performanță fără un fundament cultural-motivațional solid!

Profitul pe plan social și profesional are un background intelectual și volițional muncit, lucrat și prelucrat, asumat și dezvoltat.

Oamenii, românii, care au succes și o carieră ascendentă în străinătate au putut accede la a se bucura de o situație prosperă pentru că, oricând la nevoie, au avut o bază de date internă, care se formează și se acumulează în ani mulți de muncă asiduă, nu se naște din frecventarea școlii și a facultății la fără frecvență și nici din răsfoirea plictisită a unor informații sumare, fără efort și fără suferință.

Dorința de a reuși, malignă, poate să propulseze temporar, dar nu va impune pe nimeni ca valoare respectabilă și credința mea este că nici nu va fi trainică această reușită, în ciuda publicității fulminante și vulgare.

Mentalitatea românilor, care consideră că progeniturile lor trebuie să ajungă boieri prin nu contează ce mijloc, lipsa de normalitate a jumătate de secol de comunism în care au fost promovate non-valorile, în care educația civică era ea însăși malformată, ne-a adus în situația de față, pentru că în mulți s-a impregnat dorința maladivă de a ajunge sus fără temeiul unei educații corespunzătoare.

În ultimii douăzeci de ani, românii au trecut de la ura de clasă la ura de-a valma, fără să stea să raționeze pe ce baze trebuie așezată societatea lor, pentru ca ei să se simtă bine.

Ne lipsește o cultură civică, formativă, modelatoare de instincte, care să obișnuiască oamenii să își asume o condiție socială și intelectuală cu responsabilitate, să fie valori la locul și în situația în care se află, fără standarde și visuri intangibile, dar și fără a admite să fie mai puțin decât sunt cu adevărat.

În Japonia mult lăudată, ca în mai toată Asia, oamenii cred într-un implacabil…și n-aș vrea ca românii să înceapă să creadă în predestinație, dar aș vrea ca să înceapă să se asume, să se așeze pe baze stabile…dacă nu ne sufocă lichelismul și golănismul ridicat la suprafață de comuniști și care a găsit vacuum-ul cultural propice – lipsa de educație și de respect pentru educație – ca să se dezvolte.

Da, avem nevoie de educație! Așa cum avem nevoie de doctori, de armată, de pompieri, de o poliție responsabilă, de structuri responsabile și de toate clasele sociale care să funcționeze cum trebuie.

În sfârșit, află și românii că o societate nu poate să funcționeze decât ca un organism, că o unghie sau o măsea care te doare îți face viața un iad și o durere de cap medicală sau educațională (a nu avea spital în care să te tratezi și a avea o educație deficitară care să te ducă la faliment existențial) poate să fie insuportabilă  sau poate devină o encefalită cronică.

Did you like this? Share it: