Scrierile complete ale

Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu

şi viaţa sa,

comentate

de către

ucenicul şi fiul său întru Domnul,

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Vol. 8

(al 6-lea caiet manuscriptic)

Paginile 250-262

***

[11 aprilie 1977]

E timpul gol, tu n-ai să vii

Oglindă-a vârstei frăgezimii…

Din muguri înfloresc pustii

Și negurile adâncimii.

*

Vreo mângâiere n-am să cer!

De ce a fost să-mi vii în cale

Și frumusețea  ta să sper

Să-mi fie auroră-n soare?!

*

Te du…dar rupe vălul mrejii

Ce m-a ascuns și te-a ivit,

În anotimpul dulce-al vrajei

Ce te-a șoptit când te-am dorit!

***

Însă cum să te lupți împotriva veșniciei și a întrebărilor ei, ca să o răpui, ca să câștigi împotriva ei?!

***

[12 aprilie 1977]

Iubitul meu, alesul meu, tu erai Făt-Frumosul viselor mele, pe care îl căutam, îl așteptam. Și o viață l-am așteptat ca să vină din pribegiile lui pe țărmuri de glod și foc, de văzduh și de duh.

Te-ș fi urmat…Și te-am urmat până la capătul pământului, al puterilor și al zilelor mele.

Iar eu eram aleasa iubirii tale, văpaia gândurilor, mireasa viselor tale și Cosânzeana aleanului tău.

Dar de mult ai uitat cine am fost și cine erai. Și niciodată nu ți-am pretins mai mult decât să fiu visul și gândul tău.

Tu m-ai vrut roaba ta…Și roabă ți-am fost. Și roabă m-ai făcut…Dar tu n-ai fost și nu te-ai făcut robul meu. Și nici eu n-am vrut asta.

Dar îmi pare că tu ești cel ce ai pierdut prin asta. Și eu sunt cea care am câștigat robindu-mă ție.

Căci iubirea mea a rămas statornică și a crescut în toate lucrurile și faptele.

***

Blue eyes[1]

Mireasa gândurilor mele,

Egala pulsului în Rai,

Fecioară fragedă de grai

Mișcând rotirile de stele.

*

De unde suntem mă chemai,

Când te pierdeai între inele

Și pâlpâirile de stele

Uneau culorile din Rai…

*

Sfântă Fecioară între stele,

Tu rozul purpurei erai

Și alter[2] chip în puls de Rai

Și fulgerul schimbării mele.

*

În veșnicie suntem și nu,

Un chip avem: când eu, când tu,

În Duh de slavă când pierim

Culori și chipuri noi privim![3]

*

Când tu ești floare,

Eu sunt soare.

Când eu sunt vânt,

Tu ești pământ.

Tu ești cireș,

Eu sunt căldură,

Must vioriu,

Cireașă pură.

***

Si tacuises, philosophus mansises. // Dacă tăceai, filosof rămâneai.

***

[20 aprilie 1977]

De-acum iubirea

nu-mi va mai surâde

decât din cerul pustiit de foc.

*

De-acuma, din pocal, otravă

voi bea, încremenind pe loc[4]!

*

Din vânt și din val va curge sânge,

uscate s-ar izbi sunând,

uitate, mările-nghețate

și visul mort și mortul gând.

*

Tunete, fulgere-ncordate[5]

în scânteieri se prăbușesc,

pe bolțile întunecate

sunt umbra fiului ceresc!

***

Prin țesătura înflorată

Carne, os și sânge port.

***

Din iadul beznei se ridică

Iar bubuit clocotitor,

Torentul vieții se despică

Rupând văzduhul cântător.

*

Tristețea surpă bucuria

Din vadul vieții nebătut[6].

***

[6 iulie 1977]

În dragoste e bucurie. Și bucuria nu are margini. Ea e dar și dăruire.

Bucuria nu are întrebări. Dragostea însă are.

Întrebările dragostei sunt mirări care adâncesc bucuria.

Dacă dragostea nu e adâncă întrebările o epuizează. Dar dacă e atunci întrebările se topesc în profunzimi de bucurii fără de margini.

Totul devine plutire, topire, difuzie, profunzime. Și norii bucuriei se difuză, capătă culori de vis. Și culorile devin muzică izvorâtoare cu nuanțe aurii, viorii și argintii.

Le-am văzut, le-am auzit și simțit cu trupul și sufletul etern și infinit.

Și alte păreri și necredința voastră nu mă pot convinge să păstrez tăcerea despre acestea.

***

De ce subtila frumusețe

Te-a prins în undele-i de joc?

De ce mă zbucium de tristețe

Sub ochii tăi de jar și foc?

*

De ce cu sufletul te-nvălui

Și inima ta strigă-n dor?

De ce în preajma ta mă nărui

Ca soarele intrat în nor?

*

Tu ești sfârșitul ce mă-nghite

În întunericul afund,

Nu mă pot rupe de ispite[7],

Care destinul mi-l străpung.

***

[7 august 1977]

O forță mă atrage spre-ntuneric

Deși mă-nclin înspre lumină,

Din fapte, din dorințe, vis de noapte

Se naște și mă sorb întru adânc,

Mă-ndeamnă întunericul să-l cânt.

***

Sufletul meu te-nvăluia.

Prin sângele meu calcă pasul tău.

Gândurile plutind te cheamă

și tu nu vei veni.

*

Că tu nu ești din mine.

Și eu te strig să vii.

Și zadarnic aștept.

*

Tu nu ești din mine

și aș fi vrut ca să fii.

*

De-acum înainte,

părerile de rău sunt târzii.

*

Și toate au fost…prea târzii.

***

Paul Valéry[8] dezvoltă puncte de maximă spiritualitate, puncte abia perceptibile și acestea sunt, în fapt, vârfurile geniale ale operei sale.

*

Raportarea lui Valéry la opera Faust a lui Goethe[9].

Ce păcat că nici până astăzi nu am putut citi, decât în mod fragmentar, din Mon Faust[10] a lui Valéry[11].


[1] În engleză: ochi albaștri.

[2] În latină: alt.

[3] V. eliminată: Gingaș, în flori culorile-nflorim.

[4] V. eliminată: încremenitul joc.

[5] Idem: Tunete, fulgere scăpate.

[6] Nebătut cu pasul, nestrăbătut, netrăit.

[7] V: Neîntreruptele ispite?

[8] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Paul_Val%C3%A9ry.

[9] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Goethe%27s_Faust.

[10] În franceză: Faustul meu.

[11]A se vedea: http://fr.wikipedia.org/wiki/Mon_Faust.

Did you like this? Share it: