„Cămara inimii”[1] este o sintagmă isihastă, cu origine biblică (Lc. 6, 45) – regăsibilă mai târziu și la Eminescu.

„Mintea inimii”[2]a se vedea „gândurile inimii” (Dan. 2, 30, Ps. 32, 11); „cugetul inimii” (Fac. 8, 21; Ps. 18, 15; 48, 3; Lc. 9, 47; Fapt. 8, 22) sau „cugetările inimii” (Evr. 4, 12).

În Sfânta Scriptură mai există și „tablele de carne ale inimii” (II Cor. 3, 3; Pilde 7, 3) – inima ca o carte – și „lespedea inimii” (Ier. 17, 1) – ca o piatră pe care se întipărește ceva fundamental.

„Sabia minții”[3]cf. Evr. 4, 12 – de asemenea mult întrebuințată de isihaști, în legătură cu rugăciunea neptică.

Orânduiala firii: „ce unul Dumnezeu dăruiește și orânduiește, toată lumea nici a lua, nici a clăti [clătina] poate. […] Mai înlăuntrurile cămărilor firii nici a întra și mai nici a căuta pociu (că împărăția firii [a devenit ulterior sintagmă poetică, la Octavian Goga], precum are domni, senatori, dregători și orânduitori, așe are și plugari, și morari, și portari, și chelari)”[4], ceea ce înseamnă Dumnezeu a creat/organizat universul cu o ierarhie.

„Precum aluatul mic într-o covată mare toată frământătura dospește, așe un om rău într-o publică [loc public] pre toți cu răutatea lui amestecă și-i tulbură”[5] – își are originea în pilda despre „aluatul fariseilor” (Mt. 16, 6-12; Mc. 8, 15; Lc. 12, 1).

„Eu păcatul mieu cunosc și în oglinda fărădelegii mele acmu mă privăsc”[6] este o parafrază după Ps. 50, 4 („Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu este înaintea mea pururea”).

Sunt numeroase astfel de descinderi semantice biblice în scriitura ieroglifică inventată de Cantemir.


[1] Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, Ed. Minerva, București, 1997, p. 59.

[2] Idem, p. 303.

[3] Idem, p. 80.

[4] Idem, p. 69.

[5] Idem, p. 40.

[6] Idem, p. 194.

Did you like this? Share it: