Scrierile complete ale

Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu

şi viaţa sa,

comentate

de către

ucenicul şi fiul său întru Domnul,

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Vol. 8

(al 6-lea caiet manuscriptic)

Paginile 263-277

***

[Notițe din 1946]

Mulier[1]

Iar te voi cânta din coarde preacordate*,

mulier,

focul inimii te-ar arde, ferecate

efemer…

***

[19 august 1977]

Am vrut frumusețea s-o aflu

în sprintene, line popasuri,

dar ea se urca printre ramuri,

își lăsa surâsul pe flori.

*

O priveam ascultând-o cu ochii,

cum susură-n inimi ardoare

și boare din cer, care doare

și moare stingher!

***

Izvor de lumină,

de cântare și zări și culoare

am fost, destupat în adâncimi.

*

Curgea scânteierea și duhul

din mine în nori, răbufnind către zare.

*

Și zări se creau, și bezne plesneau

și înflorea înainte, într-una, o lume

nemăivăzută de nimeni. În slavă

*

așezări și cărări sfinte și îngerești

se descopereau sau se urzeau

[de-a] pururi, ivindu-mi făptura

plăpândă, fragedă, pură,

de fulger sclipire,

oțel pătrunzând în adâncuri[2].

***

Iar voi răsuna în cântec

De lumină și furtuni

Despletind ascuns descântec

În fecioare și străbuni!

***

[17 septembrie 1977]

Din umeri te scutur.

*

Din munții cugetului frânți

Te azvârl către soare.

*

Zări sfarm [ca] să mă bucur.

*

Dar tu mă frămânți

Cu tot ce moare!…

***

[19 septembrie 1977]

Sortit e omul timpului să moară,

În altă tinerețe să răsară,

Din ne-nceput să nască ne-nceputul

Și nou născut să nască nenăscutul

Și bucuria să se frângă-n[3] timp,

Să curgă-n val nectarul din Olimp.

*

Pe adormirea zeilor să cresc

Născut din nou înaltului ceresc,

Și frăgezimi înmugurind în vreme

Să-mi freamăte când viforul îmi geme,

Să mă-nflorească peste ger sticlos,

Să mă pătrundă veșnicia pân’ la os.

*

Căci mai păstrez din lume unic dor,

Ca fulgerul, ca trăznetul să mor,

De mi-a fost viața mult, cunună grea,

Râvnesc o moarte pe măsura mea.

*

Mi-e-așa de drag din fulgere să cânt,

Din viforul zăpezii ș-aur veșmânt,

În zările de umbre și de vid,

În flăcări vii de aur să mă-nchid.

*

Și din explozii să țâșnesc aieve,

Copil și prunc la sânul universalei Eve,

Să fiu ca timpul într-un spațiu nud

Și tot ce nu s-aude să aud![4]

*

O lume ce se naște-n gol,

În strai de purpură și aur,

Îmi dă-n scris*, îmi dă ocol

Să-nfrunt cântând etern balaur.

*

Râvnesc la setea-n veci de luptă

Zdrobit să-nving cu spada ruptă,

Și nu odihna mi-e locaș

Ci drumul greu, fără urmaș.

***

[26 octombrie 1977]

Dacă omul actual a reușit ca prin voință să intre în contact cu forțe, energii și substanțe, pe care cunoscându-le a ajuns să le folosească în propriul său interes, mă întreb de ce refuză, cu obstinație, să intre în legătură și cu forțele, cu energiile spirituale?

Oare nu este timpul să-și dea seama, că dacă nu va face acest pas spre spiritual, riscă să se pomenească singur, izolat, într-o lume prea îngustă, surghiunindu-se în voia valurilor?

Dacă nu va intra de bună voie în contact cu forțele, legile, energiile spirituale, în curând va veni vremea, când va fi obligat să o facă, constrâns de condițiile în care se va găsi din punct de vedere material, intelectual, psihic, spiritual.

Generația aceasta de acum vrea să spună că nu crede în Dumnezeu, nu crede în forțele spirituale.

Totuși, fără voia ei, din necesități tactico-politice, cheamă în sprijin, în cadrul comemorărilor pe care le face, forța figurilor eroice din trecut, evocă sacrificiul străbunilor pentru întărirea și fortificarea conștiinței existenței naționale și individuale.

Și acesta e doar un exemplu din multe altele care se pot da.

Omenirea trebuie să devină conștientă că există forțe spirituale pe toate planurile până în vârful piramidei, unde se află Însuși Dumnezeu, și că aceste forțe trebuie cunoscute, trebuie atrase, trebuie folosite, puse în slujba omului, ca omul să poată, la rându-i, să slujească omenirea și pe sine însuși în tendința de a sluji pe Dumnezeu, în Care trebuie să ajungem și în Care trebuie să ne scufundăm, ca fii desăvârșiți întru El, așa cum ne-a promis sau așa după cum ne cere să fim.

***

[27 octombrie 1977]

Toarnă dragoste-n pahar

din lumină și bea har!

*

Lumile ca florile

să-ți sărute zările.

*

Până dincolo de ceruri

să-nflorească-n adevăruri,

inimile care cheamă,

fără spaimă, fără teamă,

veșnicia din adânc,

învățătorii ochi ce plâng,

bucurii ce se arată,

ca să piară-n niciodată,

străluciri de sori prin nori

viorii fiori, viori

formelor ce suise, cresc…

nenăscutul veșnicesc.

*

Ne-ncetat tot vreau să pier

în albastrul scris de ger,

frăgezimilor să fiu

haină, duh și vizitiu.

***

[30 octombrie 1977]

Havuz

1.

Ai în voce o vioară

ce vibrează a infinit

iar în chip de primăvară

al izvoarelor[5] argint.

*

2.

În seraficul cristal

veșnicia s-a oprit,

iară sufletul meu val

te cutreieră-n[6] sclipit.

*

3.

Ritm și văz crescu-n auz,

o aromitoare boare,

cu miresme de nespus…

…trupul viu învie-n Soare!

*

4.

Ce țâșnește! O…havuz

De lumi noi, nepieritoare!…

***

Lumina necreată este o lumină cu multe virtualități, la care, dacă ajungi, o vezi cum se creează și cum în ea și din ea apar forme, lumi…Iar tu nu ești decât un punct de receptare, în măsura în care te pregătești și te perfecționezi pentru receptarea ei.

***

Sufletul este altar,

Spiritul este cristal

De lumină, viu, aprins

și de spații necuprins.

***

Dumnezeul din noi

Dumnezeul bucuriei. Bucuria de a trăi. Bucuria de a te bucura de viață, de formele și manifestările vieții. Bucuria dragostei de viață, de om. Bucuria iubirii.

Iisus a zis: „Bucurați-vă!”.

„Eu sunt în voi și voi în Mine”.

Dumnezeu Fiul este și rămâne în noi.

Așa după cum Tatăl din cer, Dumnezeu Tatăl, a părăsit pe Fiul, pe Dumnezeu Fiul, când era pe Cruce și Acesta a spus: Eli, Eli, Lama sabahtani!, pentru ca prin moarte să treacă în Împărăția Cerurilor și apoi să învie, tot așa cred că Dumnezeu Tatăl a părăsit și va părăsi lumea, pentru ca lumea să moară și să învie în Împărăția Cerurilor.

Omul și lumea va urma destinul hărăzit Fiului lui Dumnezeu și de la acesta nimeni și nimic nu se va putea abate.

„Eu sunt Calea, Adevărul și Viața!”. Cât de clare sunt cuvintele acestea, atât pentru cele prezente, cât și pentru cele viitoare, cât și pentru destinul omenirii! Și totuși ele nu sunt înțelese

Pentru păcatele noastre și pentru că noi, mai înainte, L-am părăsit și rămânem departe de Dumnezeu și de credința în El, de aceea Dumnezeu ne va părăsi.

Însă prin lucrarea Sa, El va rămâne în noi, prin bucuria vieții și prin dragostea de om. Va rămâne în noi până la sfârșitul veacurilor, așa după cum ne-a promis.

Însă asta înseamnă că Îi vom duce Crucea cu vrerea sau fără vrerea noastră, că vom trăi chinul părăsirii și al pustiirii, că vom muri în chinuri dar că, până la urmă, vom și învia întru El.

***

[Urmează conținutul unei foi disparate, inclusă între paginile caietului la această poziție.]

[Față]

Am constatat că în cadrul emisiilor de vibrații negative aveam de-a face cu contaminări de la o persoana la alta, moment în care vedeam diverse forme demonice.

Astfel mi-am explicat sinuciderea santinelelor în posturile pe care le supravegheau, despre care vorbea Mircea Eliade.

S-a descoperit mai apoi că un yoghin făcea acest lucru: îi iradia negativ.

[Verso]

600 lei lemne

50 adaos

50 drujba

300 transport

1000

800

500

300

30

500

470

970

700 cărbuni

300 transport

100 coep.

100 oam.

1200   60

23

230

150

100

480

970       30      300

570

150

100

820

500

1320

970

2290

350

150

100

400

650

300

230

800

350

1150

970

2120

1300

1200

1100

***

[Urmează, ca un semn de carte, o ofertă de carte a editurii Cartea Românească, în care apar următoarele cărți publicitate: (față)

Radu Cosașu, Cap limpede; Răzvan Petrescu, Grădina de vară; Alexandru George, Într-o seară de toamnă; Anta Raluca Buzinschi, Versuri pentru aer, II; Ion Mircea, Piramida împădurită; A. P. Samson, Între ape; Viorica Moisil, O familie ca oricare alta;

(verso)

Marin Preda, Creație și morală; Marcus Solomon, Invenție și descoperire; Mircea Muthu, Alchimia mileniului și Alexandre Dumas, Căpitanul Richard. Stăpânul muntelui.]


[1] În limba latină: femeie sau soție sau metresă.

[2] Ultimele două versuri au fost tăiate și rescrise, în mod identic, de către Fericitul Ilie.

[3] Bucuria dumnezeiască să se răsfrângă, să se reverse în viața noastră de acum.

[4] V: De-a pururi asta nu vreau s-o aud.

[5] V primă: izvorului.

[6] Idem: se cutremură-n.

Did you like this? Share it: