Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör

Zi: 5 mai 2011

Opere complete (vol. 8) [22]

Scrierile complete ale

Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu

şi viaţa sa,

comentate

de către

ucenicul şi fiul său întru Domnul,

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Vol. 8

(al 6-lea caiet manuscriptic)

Paginile 328-344

***

Eu plâng și țip de vasta frumusețe

În albul ei albastrul să mă-nghețe.

***

[8 aprilie 1978]

Imagini din Paradis[1]

Arbori mari cu trupuri zvelte,

mlădioase ca un fum de argint.

Aurul curgea în aer și în umbră înverzind.

Nu erau poteci, nici drumuri, ci izvoare

clipocind.

Apa lor era oglinda ce se adâncea, sorbind

în adâncul ei chipul codrului sclipind.

Ierburi mari și buruieni luminoase

își vălătuceau în cântec brațele moi și

mlădioase

iar în flori străluceau ceruri cu senin

albastru clar.

*

Verde, galben de înserare către zare…și transpar…

Nu e vis! Nu e închipuire!

Ci totu-i aici viu,

mai viu ca-n viață…

*

Mai temeinic sunt eu însumi. Inima mi se

dezgheață.

*

Înțeleg adâncul vieții, farmecele[2] din pustii.

*

Dacă nu ești veșnicie[3], femecat nu poți

să fii!

***

Sfinți creștini, comunista[4]

Pace a lumii azi există.

*

Pacea lumii socialistă

Creștinată, comunistă,

Pe vecie azi există.

***

Încercuiți de zidul[5]

de netrecut și veșnic

al infinitului ce crește

și înflorind plutește,

se vântură sădind

noi zări și începuturi.

*

Ne înălțăm cu fruntea

mai naltă către stele,

ne smulgem dintre ele

spre sferice inele,

ce ard în spirit dând,

dincolo de mormânt,

raze, lumini, culori,

ai veșniciei nori,

etern creatori.

***

[24 mai 1978]

Priviri adânci din stânci

de cer și alte lumi,

ce vin și trec și pier.

*

Tu săvârșire-n dor

te-alinți pornind să cânți,

făpturi în moarte frânte

și neștiind că mor.

*

– De ce mi-e atâta foc?!

– Că undeva rămân

inexistent, să-ngân

ce-a fost cel fără de loc!…

***

Că arta e contact

cu ce nu e[6], și-i fum

și piere de sub tact[7]

O, călător și drum!

***

Spre frunțile de cer

Un dor mă smulge iar.

***

[5 iunie 1978]

Mi-era cutremur din adânc

Sortit prin ochii tăi să-mi vie,

Nu să mă zbat, nici să mă plâng

Ci să mă afund în veșnicie.

*

O, scaldă-mă în joc de valuri

Și-n spuma gândurilor mele,

Când nu mai pot să-mi aflu maluri

La flori sub răsărit de stele!

*

Că n-am să pot a te ajunge,

Legea și timpul mi-e-mpotrivă!

Mi-e bine în tot ce mă străpunge

De-ajuns mi-e starea creativă[8].

*

Să ard în focul sacru și nestins

Și-n vâlvorile[9] culorilor în schimb,

Cerul iubirilor de veacuri aprins

Sorbind al fecioriei veșnic nimb.

***

[20 iulie 1978]

Daruri multe și suple,

Doar unul sufletul mi-l umple.

***

Cum stau în spatele materiei atomi și în spatele atomilor energia și forța?

De ce prin același raționament n-am putea spune: în spatele judecății, a rațiunii stă o forță, o energie rațională, ca o existență reală universală, ca și materia și energia, adică energia lui Dumnezeu?

În spatele conștiinței faptelor de voință, a actelor morale stă un suflet.

În spatele actelor de creație stă un spirit individual.

De ce însă în spatele acestor aspecte psihice, a acestor acte nu ar sta forțe, acte, aspecte universale? De ce nu spirite superioare, o lume spirituală, un univers spiritual? O esență universală integratoare a tuturor aspectelor, o Divinitate, Dumnezeu.

***

[15 septembrie 1978]

E Spiritul izvor

și izvorâre creatoare

de energii și forme și mișcare

în timp și spațiu călător.

*

Cum din eterice afunduri

țâșnesc furtuni de energii

și fulgere și nori galactici

roind în stele și inele

încununate* de pământuri,

din care izbucnesc vulcani

și apele țâșnesc, și cresc,

cu florile și ploile de-a valma,

viețuitoarele și omul.

*

Har

din El țâșnește și Se-ntoarce

spre Sine Spiritul, în Sine.

*

Și drumul se continuă în inele,

în spirale, valuri, fulgere, furtuni…

[ca] trupul de pe cruce să ne-adune.

*

Zarea difuzează aurore,

chipul vieții crește, se desface

în lumina fără loc și ore,

care bubuie în măreții și tace…

*

…Nori din culori adânci, plăpânde

nasc o lume nevăzută încă,

deschizând o zare fără ochi și pânde*.

*

Sufletul – oglinda fără margini – cântă!

Viu se desfășoară sferic, în atom,

se rotește-n ceruri univers nou, om.

***

[15 septembrie 1978]

Încercuiți de zidul

de netrecut și veșnic

dintru-nceput, în sfeșnic

de infinit ce crește

și înflorind rodește

și vântură sub scuturi

de roți, de nori și fluturi,

cu fruntea ne-nălțăm

mai naltă către stele…

…ne smulgem dintre ele

spre sferice inele

ce ard în spirit dând,

dincolo de mormânt,

raze, lumini, culori

și nemuririi nori

de ceruri creatori.

***

[15 septembrie 1978]

Viziune uitată[10]

Un spațiu aureolat de peisaje în auroră.

Aurora din zare care crea și cuprindea spațiul și peisajele era chipul Fiului ceresc[11].

Aurora cu chip de om, purtând cununa veșniciei într-un spațiu care se deschidea spre infinit.

***

Întrebări?

Cine sunteți voi[12]? Cei ce vor să ucidă sufletul. L-ați scos din cărți, vreți să-l alungați nesocotindu-l, negându-l ca entitate spirituală.

Dar ce devine omul fără suflet? O inexistență, o negație. Este orice și nu e nimic.

Apoi, în curând, pustiul începe să sune, să șuiere. Și furtuna nisipurilor spulberate te orbește. Nu se mai vede nimic. Nu se mai aude…

Calci, rătăcești ca într-o beznă, ca într-un vis, fără realitate. Așa e mersul tău! E lumea care a încetat să mai fie ceva anume.

Fără suflet, ce pustiu!…Disperarea își întinde aripile nesățioase, devoratoare.

***

[16 septembrie 1978]

Nu vorbesc și nici nu scriu în van.

Norii creației, spiritul, formele, culorile despre care vorbesc, despre care mărturisesc cu toată cinstea și convingerea sunt realități văzute, pipăite, auzite cu spiritul meu în lumea spirituală, dumnezeiască.

Aceasta este o existență mai vie, mai concretă decât lumea materială în care trăim acum.

Și pe acestea le spun tocmai pentru că trăim într-o vreme[13]crunt materialistă, care contestă sufletul, spiritul, pe Dumnezeu și caută prin toate mijloacele (dure sau perfide, pe care le alternează) să ne anihileze, să ne sfâșie.

Tocmai de aceea la unii dintre noi existența spirituală e mai acut evidentă, forța spirituală se încrâncenează și prinde curaj nebunesc[14] în sufletele noastre.

Căci focul nostru [interior] nu pâlpâie ci dă năvală, fiindcă e plin de flăcări spirituale, care vor arde toată falsa, perfida minciună, această înjghebare pseudoraționalistă a materialiștilor atei.

Contestați sufletul, spiritul, pe Dumnezeu. Contestați [în continuu], contestați totul.

Dar numai așa se purifică și se alege aurul: prin foc distrugător.

Numai prin negarea morții biruitoare se face evidentă realitatea sprituală. Pentru că se arată faptul, că spiritul înfrânge moartea.

Pentru că dincolo de moarte, declarat inexistent, atotcontestata și negata realitate, adică sufletul, se ridică biruitor și se bucură de viața eternă, pe care nimeni și nimic nu o poate învinge.

O, cum îmi freamătă sufletul din cauza zvonului și a furtunii, a bătăliei care stă să vină și să ne desființeze, să ne ucidă sufletul!

Însă avântul, năvala, nebunia luptei și a morții în lumea aceasta pierd* în fața biruinței spirituale. Sau, după cum spuneau antecesorii noștri: în fața morții în Hristos.

Pentru că aceasta ne umple sufletele de bucuria martirajului, a jertfirii bucuriilor pământești pe altarul purificator al morții, pentru a trece într-o altă lume pură, spirituală. Amin!

***

Vine ceasul[15], Doamne! Primește jertfa[16] spre care de o viață mă îndrept. Și din fața căreia, de atâtea ori, aflându-mă pe punctul de a o aduce, m-am dat la o parte. Sau Tu m-ai îndemnat s-o evit.

Primește jertfa aceasta, pentru a mă aduce Ție, pentru a ajunge la ceasul împlinirii mele!

*

Cine m-a îndemnat astăzi să spun aceste vorbe de deasupra? E un presentiment? Nu știu! Dar…alea jacta est[17]!


[1] Avem de-a face în acest text cu descrieri extatice ale Paradisului, ale Împărăției lui Dumnezeu puse într-o formă poetică.

[2] Bucuriile duhovnicești pe care le trăiesc nevoitorii în locuri pustii.

[3] Dacă nu ești plin de veșnicia vedeniilor dumnezeiești nu poți să fii fermecat, îmbătat de slava lui Dumnezeu.

[4] Vesuri scrise cu creionul, primele două fiind hașurate. Exprimă paradoxul vieții românești, în care existau Sfinți creștini într-o societate comunistă.

[5] Poem scris tot cu creionul și prima strofă este hașurată în M.

[6] Arta e o luare de contact cu lumea prezentului, care moare pentru viitor.

[7] De sub ce e tactil…Oamenii mor, lucrurile sunt perisabile și nu le mai poți atinge, nu mai poți avea contact cu ele la un moment dat.

[8] V: Mă-nalță starea creativă.

[9] Idem: vâlvătăile.

[10] O vedenie pe care a avut-o și de care și-a reamintit.

[11] A Fiului lui Dumnezeu întrupat.

[12] Cine sunteți voi, comuniștilor?

[13] Într-o epocă istorică.

[14] Un curaj „nebunesc” după mentalitatea seculară, pentru că din cauza vieții duhovnicești puteai fi închis la pușcărie în timpul regimului comunist din România.

[15] Morții mele…

[16] Dorea să moară martiric.

[17] În latină: zarurile au fost aruncate. A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Alea_iacta_est.

Opere complete (vol. 8) [21]

Scrierile complete ale

Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu

şi viaţa sa,

comentate

de către

ucenicul şi fiul său întru Domnul,

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Vol. 8

(al 6-lea caiet manuscriptic)

Paginile 312-327

***

[Foaie disparată. Prima pagină]

I

Dacă pleci

[13 octombrie 1945]

Te blestem să fii fericită pe pământ

dar să nu ai liniște-n mormânt,

să-ți fie traiul un râs și un joc

peste sufletul ucis,

peste sufletul gol.

*

Abia în clipa morții să vezi

că ai mințit, te-ai înșelat, te-ai vândut!…

*

Atunci să vrei să revii

dar să simți că vremurile pentru veci

sunt reci, sunt trecute, pustii,

iar eu nu mai sunt

și tu rămâi să mă cauți!…

*

Să nu mai poți să învii

decât în pribegii

fără răsplată, fără pedeapsă,

să simți că nu poți nici muri, nici trăi.

*

Oricum ai fi

să nu mai poți dori

și totuși să fii,

să te închizi în vecii

în mărginiri să te deschizi,

să ai senzația

tu ucizi

și că ucizi.

***

[A doua pagină]

Sab[atul] a fost făcut pentru om

iar nu omul pentru Sabat.

***

[10 februarie 1978]

În ziarul Scânteia de azi am primit o veste care mă îndreptățește să presupun că acea zi va veni, și că ceea ce se cunoaște astăzi e numai începutul descoperirii infinitului.

Căci ce altceva înseamnă aceste cuvinte? „Teoretic, există 30.000 de nuanțe coloristice.

Institutul tehnologic din Massachusetts[1] a demonstrat faptul, că ochiul uman nu poate distinge decât 5 până la 9 nuanțe ale unei aceleiași culori.

Chiar și pentru un ochi normal perceperea nuanțelor poate să fie modificată datorită unor factori fiziologici sau psihologici.

Ochii copiilor percep deosebit de ochii adulților”.

Știam că se va ajunge aici! După cum știu că se va merge și mai departe pe plan material.

Însă…pe plan spiritual?! Care este situația? Momentan: stagnare.

Totuși, eu unul am văzut spiritual, cu ochii minții, în duh, nuanțele culorilor curgând și diversificându-se nu doar de ordinul miilor ci la nesfârșit, spre infinit.

Dacă a fost cu putință ca eu să văd, atunci și alții care vor merge pe calea dezvoltării spirituale în Dumnezeu și prin Dumnezeu le vor vedea, se vor convinge de acest lucru și poate că vor spune și mai multe lucruri decât le-am putut spune eu.

Acum mă aflu la o distanță de 15 ani de la momentul viziunilor mele extatice…

În momentul marilor mele viziuni am fost lipsit de posibilitatea de a nota sau de a scrie, datorită vitregiilor vremurilor[2] prin care am trecut spre slava și mărirea lui Dumnezeu.

O, și cu toate aceste mari viziuni, cu toate aceste minuni din viața mea, cu toată această Împărăție a cerurilor pe care am văzut-o, Dumnezeirea e încă într-o tăcere adâncă în lăuntrul meu și aș putea să actualizez toate acele trăiri, dacă vremurile nu mi-ar fi defavorabile!

Căci Împărăția cerului poate crește în adâncurile spiritului meu din nou, dacă mă lupt pentru asta.

Eu am devenit prea slab în lume și propriile mele puteri nu pot să biruie întunericul și tentațiile din jur fără harul de sus.

Doamne, ajută-mi mie, neputinciosului, să văd din nou și să mărturisesc slava Ta!

***

[17 februarie 1978]

To the Best

Ce dor adânc și nefiresc!…

Mi-e dor adânc să te privesc

În straiul dulcelui trupesc…

*

Născută ai fost să fii cântată

De parc-ai fi din Rai furată

Și-n clipa asta întrupată!

*

Eu, cel ce izvorăsc din clipă

Îți sărut tot ce-n firipă

Din frumuseți…și pieri în pripă[3]!

***

Lumini din ochii-ncrezători

Unindu-se cu mări de zări,

Și atunci crunt secerat să pieri

De zeci de gloanțe…

*

Când de lumină te-nfiori,

Când ochii țintă, încrezători,

Sclipind a valuri peste mări

Unindu-se cu alte zări…

*

Atunci, în mândre primăveri,

Să ai tărie și să pieri

De gloanțe secerat, trifoi,

Pentru credința ta-n război!

***

Metapsihica

Pornesc de la faptul cert, că făptura omenească, în complexul ei biopsihic, este cea mai desăvârșită aparatură existentă, vie și permanent capabilă de a se perfecționa, creatoare în afară de sine și, cu atât mai mult, creatoare și în sine.

Dar deși această creație de sine și în sine n-a încetat și nu încetează, totuși nu se pune accentul deosebit pe ea și nu se fac eforturi și nici cercetări, nemaivorbind de experiențe, pentru îmbunătățirea sau, mai bine zis, desăvârșirea ei.

Eforturile științei se disipează, pentru că cercetarea se organizează în lucrurile din afara omului.

Pentru ființa noastră însă, pentru lăuntrul nostru, pentru ființa noastră integrală există doar încercări sporadice, neorganizate, încă neștiințifice.

Alexis Carrel[4] a încercat și a lucrat mai mult în acest domeniu. De bună seamă, unul singur nu poate îngloba totul despre lăuntrul ființei omenești.

Însă fiecare dintre noi trebuie să își facă datoria pentru o latură sau alta a persoanei umane, până când va veni vremea cunoașterii științifice integrale.

Fără nicio pretenție, eu voi reprezenta latura în care am lucrat, adică interpretările, analogiile, convingerile și certitudinile pe care le-am obținut în urma vederilor mele extatice și a intuițiilor mele.

***

Trăim în întuneric și bezna ne-a cuprins sufletele fără să o știm. Avem impresia că lucrăm fântânile luminii și că făurim bolțile strălucirilor minții. Dar câtă amarnică înșelare!

Dacă ne întoarcem spre adâncul din noi înșine găsim bezna iadului și chipurile demonilor, care râd, ne batjocoresc, ne stăpânesc…

Dacă săpăm și mai adânc în noi înșine, aceste chipuri hâde ale adâncurilor se înfurie pe noi, ne calcă în picioare și ne îngrozesc, pentru ca nu cumva să depășim bariera pe care o fac ca să nu putem ajunge la adevărata și via lumină dumnezeiască.

Însă, pe ici, pe colo, reușim uneori să trecem dincolo de bariera demonilor…Asta numai câțiva dintre milioane de făpturi umane…

Și cei care se eliberează din întuneric în lumina cea vie începe să zărească chipul cerului și al lucrărilor cerești.

Cu vrerea Duhului lui Dumnezeu, eu, nevrednicul, și, mai ales, nemernicul, după ce am pătruns și am avut parte de lumina vie a Soarelui viu al cunoașterii, prin care mi s-au dezvăluit cerurile, mai bine zis, mărețiile de negrăit ale luminii nevăzute și dumnezeiești, voi încerca să mărturisesc aceste splendori.

Aș fi vrut ca prin cuvine, prin muzică, prin pictură să fac asta…Însă n-am avut toate aceste daruri…De aceea mă limitez numai la a scrie despre aceste vedenii de taină.

***

[18 februarie 1978]

După cutremurul din 4 martie 1977 am intuit faptul, că în afară de nenorocirile pe care ni le-a adus seismul și pe care ni le vor aduce, în continuare, posibilele stabilizări ale unui centru seismic în regiunea țării noastre, și urmări favorabile dezvoltării, ca urmare a radiațiilor care s-au produs și se vor mai produce.

Și iată că în revista Magazin de astăzi găsesc o confirmare a intuiției mele.

Și în alte cazuri am observat sau am intuit unele lucruri, care mi s-au confirmat mai apoi, dar pe acelea nu mi le-am notat.

Pe scurt, articolul precizează faptul „că omul a apărut acolo și atunci când forța de acțiune radioactivă a fost cea mai favorabilă pentru o anumită specie de primate.

După opinia geologilor, tulburări seismice geologice violente, care au adus la suprafață zăcăminte radioactive coincid cu momentul când omul s-a desprins de lumea animală.

Această radiație sporită a provocat mutații profunde…

În consecință, afirmă susținătorii acestei teorii, nu este exclus ca schimbarea de tipuri fizice ale omului pe calea evoluției sale…să fi depins de mutațiile provocate de schimbări periodice ale fondului de radiații produs de Terra”.

Nu mă interesează teoria evoluției…ci doar argumentarea științifică a radiațiilor, pe care am intuit-o și eu.

Însă la acestea adaug și optimismul unei înfloriri spirituale a neamului meu pe viitor, a României.

Dezvoltarea tehnică și culturală a Japoniei nu e o urmare a radiațiilor și a activității vulcanice din zonă?

Însă, mai presus de toate aceste radiații, mutarea polilor magnetici și funcția radiațiilor cosmice, care au determinat apariția de noi structuri biologice nu sunt întâmplătoare.

Nu cumva există o interdependență universală a materiei, care fiind guvernată de spirit, căreia i se supune, creează ca de la sine?

Iar dacă, prin înlănțuire și abstractizare, de la fenomenul terestru ajungem la radiații, la magnetizare, la raze cosmice, la gravitație…și urcând pe treptele superioare ajungem la forțe încă necunoscute nouă, la legi neînțelese, nu cumva drumul ascendent duce spre miezul spiritual al universului, la Dumnezeu?

Eu unul nu mă îndoiesc de faptul că așa stau lucrurile. Cum nici nu mă îndoiesc de faptul, că toată cercetarea și știința noastră se va dizolva prin ea însăși dispărând în infinitul spiritual, în Dumnezeu, Creatorul și Susținătorul întregii Sale creații.

***

Sfera

Sfera, în materie, se reduce în ultimă analiză la punct. Prin punctul indivizibil și infinit de mic se iese din microcosm și se intră în abstract, punctul având ca fundament esența spirituală.

Sferele se plimbă și domnesc în spațiul cosmic, care nu poate fi decât o sferă. Căci orice forță limitată sau aflată în limite extistențiale nu-și poate depăși sursa, care este sferică, decât până la limitele permise de sfera sursă.

***

Gândurile unui mort

Am dus-o în spinare,

am luptat ca s-o duc,

să duc în spinare

viață și trup

*

Scăpat de orice-ntrebare,

de ce să m-apuc?!

Cu ce să m-apuc,

dacă n-am trup?!

*

Rătăcit ca oricare,

fără aripi și…cuc,

mă tot duc…

uf…, uf…, uf!…

***

Iubirea mea, ca un adânc de soare,

Nu te-a pătruns în inimă și dor?!

Mă luminezi, că fruntea ți-e ninsoare[5],

Lăsându-mă în visul călător…

*

Și m-ai făcut să te privesc a frunte

Și-n norul[6] dulce-al visului transpar,

Pietros ca vârful naltului de munte,

Când norii-mi grei în ochii tăi dispar.

***

Adâncită de durere

Tai în suflet mii de fețe,

Te dezvălui frumusețe.

*

Graiuri noi și melodii,

Pui duiosul să mă-nvețe.

*

Curge sângele-n copii

Cu nebănuite fețe….

***

[9 martie 1978]

Iubim, iubim,

Dau pletele în spic,

Să fim, să fim

În marele nimic…

*

…Și dor, și dor

Leagănă, poartă,

Pe vânt, în nori,

Păgână soartă…

*

Zorim, șoptim

Un fraged vis,

Ne miruim

Cu Paradis!

***

[Foaie stingheră, inclusă aici, pe care autorul a scris, cu creionul, pe o singură pagină, următoarea strofă:]

Un dor nestins curge-n noaptea clară,

Izvor nestins al zilelor de-apoi,

Din nou, pe cer, înalta primăvară,

Și-acelaș cer se deschidea în noi

Din ce în ce a cântecul tăcut.

***

[20 martie 1978]

Să ne iubim

Cât razele mai curg

Iradiind amurg…

*

Să ne iubim

Sub norii ce s-adună

Cât verbele răsună…

*

Să ne iubim

Sub zori ce se petrec

În veșnicii când trec!


[1] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Massachusetts.

[2] Nu le-am putut scrie pentru că mă aflam în detenție.

[3] Pleci în grabă…lumină dumnezeiască!

[4] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Alexis_Carrel.

[5] V: Mă luminezi din fruntea de ninsoare.

[6] V eliminată: fruntea.

Greșelile iubirii

În predica referitoare la pomenirea Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu s-a strecurat…o greșeală. Cineva a remarcat asta…

Greșeala constă în aceea că se împlinesc 6 ani și nu 7 (cum am specificat în titlul și în textul predicii) de la adormirea sa.

Cum de am greșit un lucru atât de important e întrebarea, nu? Sau din ce motiv am greșit?

Răspunsul: din iubire.

Tataie Marin a împlinit 7 ani și Fericitul Ilie 6 ani de la adormirea lor. Și pentru că noi facem pomenirile la un loc, și când îl pomenim pe unul îi pomenim pe toți la un loc, tocmai de aceea am încurcat anii…dar nu și iubirea pentru ei doi…și nici grija pentru toată suflarea adormită a acestei lumi.

De aceea cred că nu am încurcat lucrurile cu adevărat importante: iubirea și recunoștința.

Și atunci când ne aducem aminte de cei vii și de cei adormiți care au trecut prin viața noastră trebuie să ne manifestăm într-un mod profund, autentic, recunoscător.

Amiaza nopții

Răutatea rece și arogantă n-are entuziasm și râde de greșelile celui ce este numai suflet și care se mai împiedică, uneori, alergând.

*

Omul sec și cimentuit în mulțumirea lui de a fi munte de sare, el, care este de tot derizoriul, nu se ia în derizoriu.

*

Am văzut și văd înmormântarea oamenilor în griji, în materie, în lucruri…înfășurarea lor ca într-un giulgiu…

Cum de au înțeles oamenii că pământul acesta e singurul lor orizont? Atâta lipsă de noblețe și de spirit…atâta goană după a trăi, știind că…vei muri și că poți să mori în orice clipă.

*

Durerea are un prag maxim peste care nu mai simți că există. Devii imponderabil…

*

Vor să-și audă gândurile în ceilalți, să-și vadă dorințele în ceilalți…

*

Idolatrie înseamnă să fii numai materie, să vezi numai realitatea, numai lumea brută, fără niciun fel de elasticitate interioară.

*

Spiritualitatea înseamnă să vezi prin materie: prin ziduri, prin trupuri, prin evenimente, să vezi conținutul lor prelungindu-se într-un sens, într-o direcție a viitorului. Ea te face fiabil pentru dureri pătrunzătoare, care se infiltrează ca apa prin crăpături și trece dincolo.

*

O lacrimă îți aduce inima la suprafață.

*

Înțelepciunea, învățătura și frica de Dumnezeu nu au sfârșit. La toate am văzut sfârșit, dar acestea nu au sfârșit.

*

Materiale sunt nu numai lucrurile, ci și înțelesurile superficiale ale lor.

*

Mila lui Dumnezeu, „nebunia crucii”, smintește pe oameni. „Iudeii cer semne și elinii caută înțelepciune”, zicea Sfântul Pavel. Adică unii caută simboluri și alții speculația minții, dar nici unii, nici alții nu se așteptau ca Dumnezeu să se facă trup și să stea cu ei la masă.

*

Un mare dușman al omului e logica lui pur umană. Cea care nu-i lasă pe musulmani să conceapă Unul Dumnezeu este Treime de persoane și pe indienii brahmani sau budiști să gândească pe Dumnezeu ca Persoană, considerând că e o realitate nedefinită și impersonală.

Între aceste rațiuni umane, Dumnezeu ne ia prin surprindere. El este pentru cei ce-L caută și nu se satură cu orizonturi de pământ și de piatră.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno