Opere complete (vol. 8) [22]
Scrierile complete ale
Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu
şi viaţa sa,
comentate
de către
ucenicul şi fiul său întru Domnul,
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş
Vol. 8
(al 6-lea caiet manuscriptic)
Paginile 328-344
***
Eu plâng și țip de vasta frumusețe
În albul ei albastrul să mă-nghețe.
***
[8 aprilie 1978]
Imagini din Paradis[1]
Arbori mari cu trupuri zvelte,
mlădioase ca un fum de argint.
Aurul curgea în aer și în umbră înverzind.
Nu erau poteci, nici drumuri, ci izvoare
clipocind.
Apa lor era oglinda ce se adâncea, sorbind
în adâncul ei chipul codrului sclipind.
Ierburi mari și buruieni luminoase
își vălătuceau în cântec brațele moi și
mlădioase
iar în flori străluceau ceruri cu senin
albastru clar.
*
Verde, galben de înserare către zare…și transpar…
Nu e vis! Nu e închipuire!
Ci totu-i aici viu,
mai viu ca-n viață…
*
Mai temeinic sunt eu însumi. Inima mi se
dezgheață.
*
Înțeleg adâncul vieții, farmecele[2] din pustii.
*
Dacă nu ești veșnicie[3], femecat nu poți
să fii!
***
Sfinți creștini, comunista[4]
Pace a lumii azi există.
*
Pacea lumii socialistă
Creștinată, comunistă,
Pe vecie azi există.
***
Încercuiți de zidul[5]
de netrecut și veșnic
al infinitului ce crește
și înflorind plutește,
se vântură sădind
noi zări și începuturi.
*
Ne înălțăm cu fruntea
mai naltă către stele,
ne smulgem dintre ele
spre sferice inele,
ce ard în spirit dând,
dincolo de mormânt,
raze, lumini, culori,
ai veșniciei nori,
etern creatori.
***
[24 mai 1978]
Priviri adânci din stânci
de cer și alte lumi,
ce vin și trec și pier.
*
Tu săvârșire-n dor
te-alinți pornind să cânți,
făpturi în moarte frânte
și neștiind că mor.
*
– De ce mi-e atâta foc?!
– Că undeva rămân
inexistent, să-ngân
ce-a fost cel fără de loc!…
***
Că arta e contact
cu ce nu e[6], și-i fum
și piere de sub tact[7]…
O, călător și drum!
***
Spre frunțile de cer
Un dor mă smulge iar.
***
[5 iunie 1978]
Mi-era cutremur din adânc
Sortit prin ochii tăi să-mi vie,
Nu să mă zbat, nici să mă plâng
Ci să mă afund în veșnicie.
*
O, scaldă-mă în joc de valuri
Și-n spuma gândurilor mele,
Când nu mai pot să-mi aflu maluri
La flori sub răsărit de stele!
*
Că n-am să pot a te ajunge,
Legea și timpul mi-e-mpotrivă!
Mi-e bine în tot ce mă străpunge
De-ajuns mi-e starea creativă[8].
*
Să ard în focul sacru și nestins
Și-n vâlvorile[9] culorilor în schimb,
Cerul iubirilor de veacuri aprins
Sorbind al fecioriei veșnic nimb.
***
[20 iulie 1978]
Daruri multe și suple,
Doar unul sufletul mi-l umple.
***
Cum stau în spatele materiei atomi și în spatele atomilor energia și forța?
De ce prin același raționament n-am putea spune: în spatele judecății, a rațiunii stă o forță, o energie rațională, ca o existență reală universală, ca și materia și energia, adică energia lui Dumnezeu?
În spatele conștiinței faptelor de voință, a actelor morale stă un suflet.
În spatele actelor de creație stă un spirit individual.
De ce însă în spatele acestor aspecte psihice, a acestor acte nu ar sta forțe, acte, aspecte universale? De ce nu spirite superioare, o lume spirituală, un univers spiritual? O esență universală integratoare a tuturor aspectelor, o Divinitate, Dumnezeu.
***
[15 septembrie 1978]
E Spiritul izvor
și izvorâre creatoare
de energii și forme și mișcare
în timp și spațiu călător.
*
Cum din eterice afunduri
țâșnesc furtuni de energii
și fulgere și nori galactici
roind în stele și inele
încununate* de pământuri,
din care izbucnesc vulcani
și apele țâșnesc, și cresc,
cu florile și ploile de-a valma,
viețuitoarele și omul.
*
Har
din El țâșnește și Se-ntoarce
spre Sine Spiritul, în Sine.
*
Și drumul se continuă în inele,
în spirale, valuri, fulgere, furtuni…
[ca] trupul de pe cruce să ne-adune.
*
Zarea difuzează aurore,
chipul vieții crește, se desface
în lumina fără loc și ore,
care bubuie în măreții și tace…
*
…Nori din culori adânci, plăpânde
nasc o lume nevăzută încă,
deschizând o zare fără ochi și pânde*.
*
Sufletul – oglinda fără margini – cântă!
Viu se desfășoară sferic, în atom,
se rotește-n ceruri univers nou, om.
***
[15 septembrie 1978]
Încercuiți de zidul
de netrecut și veșnic
dintru-nceput, în sfeșnic
de infinit ce crește
și înflorind rodește
și vântură sub scuturi
de roți, de nori și fluturi,
cu fruntea ne-nălțăm
mai naltă către stele…
…ne smulgem dintre ele
spre sferice inele
ce ard în spirit dând,
dincolo de mormânt,
raze, lumini, culori
și nemuririi nori
de ceruri creatori.
***
[15 septembrie 1978]
Viziune uitată[10]
Un spațiu aureolat de peisaje în auroră.
Aurora din zare care crea și cuprindea spațiul și peisajele era chipul Fiului ceresc[11].
Aurora cu chip de om, purtând cununa veșniciei într-un spațiu care se deschidea spre infinit.
***
Întrebări?
Cine sunteți voi[12]? Cei ce vor să ucidă sufletul. L-ați scos din cărți, vreți să-l alungați nesocotindu-l, negându-l ca entitate spirituală.
Dar ce devine omul fără suflet? O inexistență, o negație. Este orice și nu e nimic.
Apoi, în curând, pustiul începe să sune, să șuiere. Și furtuna nisipurilor spulberate te orbește. Nu se mai vede nimic. Nu se mai aude…
Calci, rătăcești ca într-o beznă, ca într-un vis, fără realitate. Așa e mersul tău! E lumea care a încetat să mai fie ceva anume.
Fără suflet, ce pustiu!…Disperarea își întinde aripile nesățioase, devoratoare.
***
[16 septembrie 1978]
Nu vorbesc și nici nu scriu în van.
Norii creației, spiritul, formele, culorile despre care vorbesc, despre care mărturisesc cu toată cinstea și convingerea sunt realități văzute, pipăite, auzite cu spiritul meu în lumea spirituală, dumnezeiască.
Aceasta este o existență mai vie, mai concretă decât lumea materială în care trăim acum.
Și pe acestea le spun tocmai pentru că trăim într-o vreme[13]crunt materialistă, care contestă sufletul, spiritul, pe Dumnezeu și caută prin toate mijloacele (dure sau perfide, pe care le alternează) să ne anihileze, să ne sfâșie.
Tocmai de aceea la unii dintre noi existența spirituală e mai acut evidentă, forța spirituală se încrâncenează și prinde curaj nebunesc[14] în sufletele noastre.
Căci focul nostru [interior] nu pâlpâie ci dă năvală, fiindcă e plin de flăcări spirituale, care vor arde toată falsa, perfida minciună, această înjghebare pseudoraționalistă a materialiștilor atei.
Contestați sufletul, spiritul, pe Dumnezeu. Contestați [în continuu], contestați totul.
Dar numai așa se purifică și se alege aurul: prin foc distrugător.
Numai prin negarea morții biruitoare se face evidentă realitatea sprituală. Pentru că se arată faptul, că spiritul înfrânge moartea.
Pentru că dincolo de moarte, declarat inexistent, atotcontestata și negata realitate, adică sufletul, se ridică biruitor și se bucură de viața eternă, pe care nimeni și nimic nu o poate învinge.
O, cum îmi freamătă sufletul din cauza zvonului și a furtunii, a bătăliei care stă să vină și să ne desființeze, să ne ucidă sufletul!
Însă avântul, năvala, nebunia luptei și a morții în lumea aceasta pierd* în fața biruinței spirituale. Sau, după cum spuneau antecesorii noștri: în fața morții în Hristos.
Pentru că aceasta ne umple sufletele de bucuria martirajului, a jertfirii bucuriilor pământești pe altarul purificator al morții, pentru a trece într-o altă lume pură, spirituală. Amin!
***
Vine ceasul[15], Doamne! Primește jertfa[16] spre care de o viață mă îndrept. Și din fața căreia, de atâtea ori, aflându-mă pe punctul de a o aduce, m-am dat la o parte. Sau Tu m-ai îndemnat s-o evit.
Primește jertfa aceasta, pentru a mă aduce Ție, pentru a ajunge la ceasul împlinirii mele!
*
Cine m-a îndemnat astăzi să spun aceste vorbe de deasupra? E un presentiment? Nu știu! Dar…alea jacta est[17]!
[1] Avem de-a face în acest text cu descrieri extatice ale Paradisului, ale Împărăției lui Dumnezeu puse într-o formă poetică.
[2] Bucuriile duhovnicești pe care le trăiesc nevoitorii în locuri pustii.
[3] Dacă nu ești plin de veșnicia vedeniilor dumnezeiești nu poți să fii fermecat, îmbătat de slava lui Dumnezeu.
[4] Vesuri scrise cu creionul, primele două fiind hașurate. Exprimă paradoxul vieții românești, în care existau Sfinți creștini într-o societate comunistă.
[5] Poem scris tot cu creionul și prima strofă este hașurată în M.
[6] Arta e o luare de contact cu lumea prezentului, care moare pentru viitor.
[7] De sub ce e tactil…Oamenii mor, lucrurile sunt perisabile și nu le mai poți atinge, nu mai poți avea contact cu ele la un moment dat.
[8] V: Mă-nalță starea creativă.
[9] Idem: vâlvătăile.
[10] O vedenie pe care a avut-o și de care și-a reamintit.
[11] A Fiului lui Dumnezeu întrupat.
[12] Cine sunteți voi, comuniștilor?
[13] Într-o epocă istorică.
[14] Un curaj „nebunesc” după mentalitatea seculară, pentru că din cauza vieții duhovnicești puteai fi închis la pușcărie în timpul regimului comunist din România.
[15] Morții mele…
[16] Dorea să moară martiric.
[17] În latină: zarurile au fost aruncate. A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Alea_iacta_est.