Opere complete (vol. 8) [23]
Scrierile complete ale
Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu
şi viaţa sa,
comentate
de către
ucenicul şi fiul său întru Domnul,
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş
Vol. 8
(al 6-lea caiet manuscriptic)
Paginile 345-357
***
Imn naturii
De frumusețe voi muri flămând,
de-alunecare zveltă în avânt,
a formelor în limpezimi de gând,
când florile se scutură în vânt.
*
Că te-am iubit sub strașina luminii,
făptură mlădioasă, pârguită,
când te priveau în taină toți vecinii
de plâns, de-alean, de doruri ispitită…
*
Că nu erai de nimeni cunoscută
și tu doreai, doar tu să te cunoști
prin tine însăți, cea necunoscută,
și să cunoști a gândurilor oști…
*
Și de-am iubit cu patimă furtuna
era de dragul tău, ca să mă pierd,
cu viforul de forme să fiu una,
să pot adânc adâncul să-ți dezmierd.
*
Dar tu tot fugi și eu rămân în urmă
să te privesc pierzându-te din ochi
iar patima și dorul cugetul[1] mi-l scurmă
noi profunzimi prind forme și dau ochi.
*
Și voi muri flămând de frumusețe,
căci am iubit și dansul și făptura
îmbrățișate-n farmec să ne-nvețe
ce dragoste ascunde nefăptura.
***
Că arta e contact
cu ce e și e fum
și piere de sub tact…
O, călător și drum![2]
***
[28 septembrie 1978]
Din amintiri trăim în viitor,
Iubita mea iubirea mi-a păstrat,
În calmul serii gândul nevisat
Ca să visez în inimă surpat.
***
Despre forțe[3]
Există forțe materiale, fizice și există forțe psihice și altele spirituale. Pe diferite trepte, nivele sau încrengături, substraturi.
Oricum am vrea să le spunem sunt aspecte care există, pe care le primim sau care se găsesc în echilibru sau dezechilibru ori în căutare de echilibrare sau pornite spre dezechilibrare.
Vreau să vorbesc despre forțele în echilibru (aproximativ vorbind). Căci forțe perfect echilibrate dacă se găsesc sau nu depinde de o serie de factori de existență sau de judecată.
Forțele în echilibru spiritual: în momentul când un factor dispare sau absentează intermitent sau temporar face să se resimtă diferențe la nivelul echilibrului.
Inițial apare starea de dezechilibru, care poate să se continue și să se permanentizeze. Sau să meargă spre anihilarea totală a echilibrului, căreia îi urmează prăbușirea.
Ori, într-un caz favorabil, să se refacă un echilibru sub alte forme, continuând în acest fel echilibrul existent.
Așa se explică apariția grupurilor sociale, dintre care grupul familiei este celula de bază.
De echilibrul și forța acestor celule[4] depind structurile și metaconstrucțiile sociale, forța și viabilitatea lor ulterioară.
Aceste forțe sunt într-o permanentă schimbare pro sau contra echilibrului. Dinamica lor, dacă este accentuată, este optimizată, încurajată, devine rodnică.
Dinamica regresivă este însă pesimistă, neîntreprinzătoare, uneori statică și dezagregantă.
***
Strigați din surle și din bucium
din prăbușiri, din chinuri și din moarte,
din bucurii, din flăcări și din zbucium,
din tot ce aripi va să poarte…
*
Fanfare-n simțuri și furtuni,
în gânduri fulgere s-aprindă…
Tu, bezna nopții, stea detuni
lucind în veșnică oglindă!
*
Să crească-n ceruri noi inele,
culori și bucurii în spume,
ce rezidindu-se-ntre ele
să scânteieze-n nouă lume.
*
Ce vifor mare ne cuprinde!
Noi constelații se deschid!
Că spiritul nu-l mai cuprinde
nici trup, nici vorbă și nici gând.
*
De aceea umblu peste valuri
și bat cu vântul și pustiul,
să-mi suflu veșnicele maluri,
căci nu e moarte….E doar viul!…
*
Etern, de-a pururea în slavă,
și în țarini, și-n adânc,
și nu e casă, nu e navă
și nu e zid ce să nu-l plâng![5]
***
[12 decembrie 1978]
De-ați auzi ale norilor dulci cânturi
Și ați vedea cu ochii lumi ce nu-s
Decât în cerul soarelui apus
V-ați risipi cu drag în patru vânturi.
*
Când pieptul meu se vântură spre zări,
Ce dor mă poartă nu pot să-l răpun
Și-n strălucirea soarelui apun
Cu mările în limpezi destrămări.
*
Și mă adună aburi și culori
Ce vaporoase, fără-ntruchipare
Răsar, și aninându-se-a* cântare
Pe apele ce-mi fulgeră-n fiori.
***
[5 februarie 1979]
Ne-am scurs cu veacul,
clipă în pridvor
și umbră ce se pierde
în vânt și nor.
***
[11 martie 1979]
Gânduri astronomice
Genuni de neguri se arată
sorbind lumina întrupată;
și în energie afânată
lumina învie, necreată.
*
Iar cosmice-nfloriri de sus
sunt raze-ntoarse spre apus
de-atâta dor, de-atâta dus,
acuma sunt și parcă nu-s.
*
Fântâni ce cad, fântâni cer sorb
întru-ntuneric tot mai orb,
și albul cald* și negrul corb
spre negrul corb, spre negrul corb.
*
Și-adoarme totul în răstimp…
Și din tăcere iar…în timp,
țâșnesc havuze-n contra-timp,
cresc norii cerului olimp[6].
*
Visez genunile de aur
și de argint și de vâlvori,
încolăcite de balaur
și-arzând în miile de sori.
*
Cum nu-i sfârșit, nici început
din veșnicii în veșnicii,
biet început în ne-nceput,
iuțeala curgerii sfâșii!…
*
De-atât de sus privind mișcarea
și curgerea luminii-n foc
văd tot cuprins de nemișcare
și spațiul piere și nu-i loc [7].
*
Când toate-s fulgere ce curg
nemișcător ne pare cerul,
ne-ncremenește adevărul,
coroanele rotind ne scurg.
*
Prin timp și spațiu să purtăm
cununi în noi, încununând…
La nunta cui mâncând și bând?!…
Plecați-vă, să ne-nchinăm!
*
Să ne-nchinăm, să lăudăm,
cântarea-n noi s-o-nflăcărăm,
de din adâncuri de tării
în bucurii pierind de vii.
*
Surpați de patimă și dor
în trup de duh nepieritor
când sunt sorbit[8] să fiu nemuritor
n-am bucuria ca să mor.
***
[Urmează trei pagini nescrise.]
***
III
Nu coborî din veșnicie!…
…Mă cheamă iar pururi[9], Marie,
Din negurile ce m-adie!
*
Căci ideile, impulsurile, simțirile, vorbele îngerești nu au structura și conținutul celor omenești decât prin asemănare.
Bucuria e atmosfera permanentă a duhului îngeresc, care e permanent în Dumnezeu. Și chiar întristarea sau alte sentimente asemănătoare ei, ca durerea, teama etc. nu alterează, nu schimbă fondul, ci uneori nuanțează tabloul, peisajul precum culorile.
De aceea ei sunt feriți de cădere. Și noi vom fi ca ei dacă ne vom învrednici [de această stare duhovnicească].
*
IV
O, negura mă tot subție[10]…
De ce m-am rupt de veșnicie,
Marie, pururea Marie!
***
Communication des Anges[11]
Comunicarea între Îngeri și între Îngeri și oameni se face prin suflu concentric de zone de cercuri.
O zonă concentrică de lumină se apropie de alta ca sfera unei flăcări sau a unei lumini de zona unei alte flăcări.
Ele se pot întrepătrunde. Pot trece una prin alta. Se pot suprapune. Pot coexista în același loc.
Și din punct de vedere material există această posibilitate deși o lumină mai mică dispare și nu se mai observă în cadrul unei lumini mai puternice.
Comunicarea se face atunci când inima sau duhul tău simte o dulceață sau vede o lumină de o nuanță diferită, proaspătă, grăitoare sau aude susurând o voce.
***
I
2. Roz-alb, culoarea ta cea vie,
Pierdută-n zare[12]
3. Se pierde în zarea ce învie
1. Coboară, dulcea mea, Marie!
*
II
Robit pridvorului ceresc,
Pe lespezi cad și pribegesc
Și-n ce găsesc nu mă găsesc!
***
[Fragment de filă A4 (care a fost ruptă în 4 bucăți), care e notat cu 9 (scris cu creionul) și care conține două fragmente, din două stofe, scrise cu pix de culoare roșie.]
Dec
întrup
lucrar
de m
trupur
*
Ocean de spirit m
Și timpul gol s-ap
Din soare vin lume
Culeg în roua zi
[1] V: sufletul.
[2] Variantă a strofei de la p. 333.
[3] La această pagină am găsit un semn de carte nescris. Pe el există doar urme de pix de culoare neagră și verde.
[4] A familiilor umane.
[5] E a doua variantă a versului final. Prima era: și niciun zid, și nici nu plâng.
[6] Cresc norii slavei dumnezeiești din cerul prea înalt.
[7] Ultimele două versuri au variante eliminate cât și variante păstrate în M.
Variantele eliminate de autor:
„mă simt cuprins de nemișcarea
cea fără spațiu, fără loc”.
Ultimul vers al strofei prezintă și varianta: în care spațiul n-are loc.
Variantele păstrate de autor:
„se-ntinde alene nemișcarea
și spațiul piere-n gând de foc”.
[8] Cu sensul de absorbit de lumina dumnezeiască. Varianta primă, eliminată: sortit.
[9] Mă cheamă din nou în veșnicie, Pururea Fecioară!
[10] Mă tot subțiază…
[11] În limba franceză: Comunicarea între Îngeri.
[12] Vers eliminat de autor.