Dorin Tudoran, Absurdistan. O tragedie cu ieșire la mare, în col. Ego. Publicistică, Ed. Polirom, Iași, 2006, 416 p. în PDF.

***

Cartea cuprinde texte ale sale publicate în România între 2002-2005 și e formată din 9 capitole (p. 5).

Vrea să scoată în evidență „ordinea interioară a întâmplărilor de hârtie” (5).

Regretă „excesul pamfletar” (6).

Acceptă caracterizarea care i s-a făcut: „un moralist dublat de un fizionomist” dar adaugă că e „nefericit” (6).

„derbedelâcul” (p. 6). Cartea e editată cu î din i.

Recunoaște că „nedreptățește” oameni în textele sale (7) însă nu o face pentru ca să se îndreptățească pe sine (7).

Autorul dorește să se știe că „nu e niciodată mai îngăduitor cu sine decât cu cei” pe care îi recenzează (7).

Gustul amar că „nimic nu pare a ne deranja mai mult decât normalitatea” (8).

Primul capitol, titlu: „Șah la orgoliu” (9). Adică șah-mat

Mărturisire: „nu mai sunt gata să mor pentru credințele și idealurile mele” (11). Motoul primului text al cărții, un interviu cu Daniel Cristea-Enache.

Debutul editorial al autorului: Mic tratat de glorie (volum de versuri). Volum premiat de Uniunea Scriitorilor. Avea 28 de ani la debutul său (11).

Din primul răspuns: una sunt cărțile, altceva sunt…scriitorii. La modul negativ. De aceea, astăzi, e „ideal…să citim zece cărți pe săptămână și să cunoaștem un scriitor odată la zece ani” (12).

Tânărul Tudoran era „un avid cititor de istorie” (12). Ironic față de glorie (12).

Primul care a văzut volumul său de debut a fost prietenul său: Adrian Păunescu (13). Acesta i-a scris și prima critică de întâmpinare.

Mama l-a dorit scriitor dar nu și tatăl (13). Masa de după premiu (14). „industria premiilor” (15).

Democrația: aproape de inima sa (16). „Democrația este un proces continuu” (16). Democrația nu se exportă și nici nu se importă (16).

„sinopsisuri” (16); „computeriștilor ” (16); nu crede că a implementat (oroare față de cuvânt) democrația în Basarabia (18).

De 20 de ani nu mai locuiește în România (19)…dar „probabil că nu există nimic mai profund în mine decât românitatea” (19).

Regretă că nu s-a ocupat exclusiv de poezie (19).

„rebeliunea mea împotriva propriului talent” 19).

I-a plăcut ce i-a spus Cristian Tudor Popescu în 2001: e „întotdeauna om înainte de a fi scriitor” (20).

Simte că s-a risipit în creația sa (20).

„mai pe șleau spus” (20) = și mai corect spus = și mai profund

Daniel Cristea-Enache crede că G. Călinescu a ratat romanul în Enigma Otiliei (21). Nu am avut această senzație.

Daniel îl întreabă de ce a renunțat la poezie (21).

Dorin răspunde: s-a lăsat de poezie pentru că a fost încurajat de „descurajantele realități înconjurătoare” (21).

„șopârlele” literare (22); se consideră „pribeag” (22); „o lume insuportabilă” (22); „unui poet îi cășunează (adică: îi cășună) pe poezie (22); „futilitate” (22); poetul are o doză mare de naivitate (22), pe care eu aș numi-o curăție vizavi de ciormoleașca lumii; responsabilitatea față de familie (22); „a nu mă perpeli la focul iluziilor” (22).

Modelul eșecului (23). Îl consider pe Leonard Cohen[1] (?) „unul dintre cei mai mari poeți de care am știre” (23).

Are tendința să publice puțin (23).

„Cu poeții și poezia e greu să faci pariuri” (23).

Daniel: „de sinistră memorie” (24).

Dorin Tudoran nu crede că a creat utopii ci prognoze (24).

„un piculeț mai exacte” (24); „tromboniștii” (24); memorialistica prezentului e pentru autor „un simptom înspăimântător” (25); împotriva paginilor de internet cu „produse de o mizerie inimaginabilă” (25)…însă acum autorul are blog;  senzaționalismul media depășește credibilul (25) și crede că „suma aritmetică a unor adevăruri subiective nu este deloc o garanție a obținerii adevărului obiectiv” (25). Însă fără adevărurile subiective nu putem afla niciodată adevărurile obiective.

„defulări de tip birjăresc” (25); „imperiul clipei” (25) cu sensul de imperiosul clipei; „îndeletnicire stupidă” (26); „satisfacție imbecilă” (26); granița dintre public și privat (26); pledează pentru „introspecții decente” (26).

Însă cum arată analizele sau confesiunile decente într-o scriere literară sau într-un articol public? Putem scrie decent dacă nu suntem decenți?

„splări de conturi” (26) sinonimă cu „spălări de bani”; „o autopromovare în care patologicul joacă un rol central” (26); „eroismul [multora dintre noi]…de a se da în stambă” (26).

Enervări personale la p. 27.

„potlogăria” (27); industria „falsei memorialistici” (27).

Însăilăm [scriem în grabă n.n.] azi ceea ce ne iluzionăm că am fi avut curajul ori doar caracterul de a fi gândit și notat ieri” (27).

Pentru că autorul remarcase pe drept că unii n-au avut, în timpul dictaturii, nici măcar „curajul literaturii de sertar” (27) darămite al disidenței.

Oferim celor de azi iluzia că „am fost mai breji [mai de-o doftă, mai curajoși n.n.] decât am fost” (27).

Nu avea cum să fie studentul lui Mircea Eliade (28).

Mărturisește că nu a fost și nu este „un apărător necondiționat al memoriei lui Mircea Eliade” (28).

Daniel spune că numai Gheorghe Grigurcu și Alexandru George mai „reîncălzesc” „calificative deloc onorante” (28).

Tot el vorbește despre revizuirea „est-etică” a unor scriitori care devin „de nerecunoscut” (28).

Același: „derapaje morale” (28); Emil Cioran l-a comparat pe Zelea Codreanu cu Iisus Hristos și îl simpatiza pe Hitler (28); „rezistența prin cultură” (28).

Autorul vorbește despre longevitatea colaboraționiștilor (29); „ipostaze dintre cele mai puțin angelice” (29); „valea liniștită a raționalului” (29); „praful de aur de pe umerii unor mituri” (29); cine e „predispus” la derapaje morale le face și în democrație (29).

Un mare adevăr: „unii dintre nemulțumiții de ieri erau revoltați nu atât de nebunia dictaturii, ci, mai degrabă, pentru că odioasa dictatură punea în fruntea bucatelor pe alții, nu pe ei” (30). Erau revoltați că nu sunt ei nebunii care o duc bine. Fraza de deasupra e cea mai bună frază a cărții de până acum.

„toroipanul ideologic” (31). Toroipan = ciomag, măciucă, bâtă dar și penis erect[2].

„sentiment de dulce perplexitate” (30); „buzduganul corectitudinii politice” (30); „nomenclaturiști la fel de stupizi și crânceni” (30). Crâncen de răi sau de proști? Crâncen = cumplit, îngrozitor, crud, violent, nemilos[3].

„prea șterși” (30) = mici, insignifianți; „ciomăgari ideologici” (30)…ceea ce înseamnă că a folosit pe toroipan ca sinonim pentru ciomag…și nu pentru…

Ciomăgarii ideologici însă, adică papagalii care impun ideologiile cu forța, nu acționează de capul lor ci „asistați cu parșivenie de idiocrați fără frontiere” (30).

Iar idiocrații sunt idioții care au puterea sau cei care fac din prostie o armă de distrugere în masă?

Și pentru că sunt fără frontiere înseamnă că idiocrații vin de afară sau sunt din România dar stau în altă parte a lumii și de acolo emit niște directive…pe care ciomăgarii ideologici le execută.

Ciomăgarii ideologici…sunt autohtoni.

Regrupări ale „victimelor” nomenclaturiste (30).

Însă „ideea de a fi trecut din întâmplare pe lângă Sala Palatului, fredonând un fragment din Mozart ori citind Hölderlin și de a fi fost împins înăuntru spre a afla, cu stupoare, că devenisei membru al noului CC al PCR ori al MAN e mai mult decât ridicolă” (31).

De ce nu au prostestato duc rău (31), spune cu alte cuvinte autorul, acoliții comunismului, atunci, în plină „epocă de aur”, când o duceau foarte bine? Însă acum, foștii comuniști, vor să inducă opinia, cum că în timpul comunismului puteau prostesta doar oamenii „de proastă calitate” (31).

„Neobrăzarea” memorialisticii false (32).

„turnători voluntari” (32); „bișnițari politici” (32)

Numai cei care s-au opus regimului comunist din România nu sunt înțeleși și acceptați (32).

„mercenarii de azi” (32); „nedumeririle mele față de practicanții rezistenței doar prin cultură apar numai atunci când unele dintre Domniile lor se iau drept altceva” (32), adică se cred altceva decât sunt sau cred că au făcut mai mult decât au făcut.

Și autorul nu crede (nici eu nu cred în faptul) că ucenicii lui Noica sau „școala de la Păltiniș” „a fost centrul ori unul dintre centrele rezistenței la dictatura comunistă” (32-33).

leatul literar” (33), pentru că leat = generație; „umorul lor rafinat” (33); „meritocrație imaginară” (33); „incapacitatea noastră aproape cronică de a privi adevărul în față” (33); „relațiile noastre s-au răcit până la înghețare” (33).

Crede că Vlad Georgescu[4] a fost ucis de „serviciile secrete ceaușiste” (34).

„refuzând adevărul dintr-un partizanat care ne orbește, nu facem nimic altceva decât a nu recunoaște că suntem cu toții supușii greșelii” (34)

Nu trebuie să judecăm un om după o singură opțiune a lui (34).

Autorul nu încurcă prietenia sau neprietenia cu valoarea autorilor de carte (35).

„schimbări de macaz” (35); diferența dintre om și autor (36); revista „Agora” e a sa (36).

Sunt de acord că „nu există întrebări neserioase, ci doar răspunsuri neserioase” (37).

A perfora cu întrebări (37); problema ratării (37). Și autorul mărturisește că s-a ratat (37).

Articol publicat în 27 ianuarie 2004 în Adevărul literar și artistic.


[1] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Leonard_Cohen.

[2] Idem: http://dexonline.ro/definitie/toroipan.

[3] Idem: http://dexonline.ro/definitie/cr%C3%A2ncen.

[4] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Vlad_Georgescu.

Did you like this? Share it: