Și adevărul nu decimează România, nu ne victimizează, nu ne face să ne luăm lumea în cap și să plecăm…ci să muncim pentru România și pentru valorile ei.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=WL552blw2bQ]
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ZZ-VqtDwXe8]
10 mai 2011, în fața Magazinului Unirea, București, România, spre seară…
Trei bărbați și o femeie, care împart pliante religioase și unul dintre bărbați răcnește la megafon.
Bineînțeles nu au autorizație pentru așa ceva și nici decență.
Nu am vrut să știu ai cui sunt…dar sunt constanți în peisaj spre seară…
Poluează fonic în jur, se dau în stambă cu o nesimțire fanatică, care nu trebuie tolerată în democrație…și vor să îi credem „propovăduitori ai credinței”.
Așa cum un ortodox e penibil dacă își face cruce în neștire când trece pe lângă o Biserică sau pe oriunde ar fi tot la fel de penibil e și un pastor sau un credincios (nu mă interesează apartenența religioasă a lui!) care răcnește texte scripturale sau îndemnuri confesionale, în parc sau pe stradă, așa, din senin.
Dacă poluezi atmosfera cu muzici pe telefon, certuri sau vociferări la megafon ești huligan și nu civilizat.
Dacă vrei să fii cunoscut ca om religios e una…Dar a-i agasa pe oameni cu ce crezi tu se numește fanatism, proastă creștere și nesimțire.
Nu știu cum se face…că acești oameni se manifestă vreo oră-două în fața magazinului, pe o mare forfotă, aproape în fiecare zi…și în acea secvență temporală nu trece nicio patrulă de poliție.
Îi mituiesc pe polițiști?
Răcnitorii sunt mână în mână cu doamna care deține clădirea?
La orele 17-18, maxim 19, poți să faci orice te taie capul în fața Magazinului Unirea?
Și se pare că în fața acestui magazin (de fapt complex comercial) se fac destule: comerț cu stupefiante, cerșetorie mafiotă, întâlniri amoroase, răcneli fanatice…
Viața mănăstirească autentică alocă timp deopotrivă rugăciunii, cititului, scrisului cât și rucodeliei/lucrului de mână în chilie sau în atelierele Mănăstirilor.
În vechime se făceau vase de lemn, cruci, butoaie, coșuri de nuiele, rogojini, se țesea, se pictau icoane, se lucra la andrele, se copiau manuscrise, se făceau lucruri practice și pe care le puteau vinde monahii la târg pentru ca să se întrețină din ele.
Ce a fost ieri…nu mai e cu totul atractiv astăzi. Fapt pentru care trebuie să faci ceva care să rimeze cu viața contemporană.
Și iată o rucodelie contemporană…foarte autentică, cu căutare și consistență nemăsluită, pentru care probăm fotografic dar și prin gustare: gem mănăstiresc.
Mănăstirea Nera, borcan frumos, etichetat, 450 de grame și cu consistență nemăsluită, adică așa cum ai face dacă…ți-ai face acasă.
Bineînțeles că pentru așa ceva îți trebuie o întreagă clădire cu instalații specifice, pentru ca să faci borcanul de la cap la coadă în Mănăstire.
Însă faptul că am găsit un gem mănăstiresc la 10 lei…care e mult mai calitativ decât alte gemuri de pe piață e un moment de bucurie pentru mine…pentru că arătăm că se poate.
Și se pot face, fără prea multe studii și specializări în domeniu, și alte multe lucruri în Mănăstirile și Bisericile noastre de mir.
Adică pe lângă lumânări, tămâie, cărți, icoane, veșminte preoțești, haine auxiliare preoțești și mănăstirești se pot face și lucruri tot la fel de căutate de ortodocși: scobitori, tipici de iarnă, mânuși tricotate, fulare, sucuri naturale, săpunuri, nasturi, agrafe de păr, baticuri, eșarfe, șorțuri de bucătărie, costume clasice, pioneze, cuie, rame de tablouri, ceaiuri, mirodenii, murături, vin, prăjituri de post, prescuri, pâine, ulei etc.
Și cum în Mănăstiri sau la Bisericile de parohie sunt oameni cu diverse meserii și pe disponibilizările și sărăcia de acum a strânge la un loc oameni care știu să facă ceva, acasă, în curtea Bisericii sau în Mănăstire înseamnă a câștiga cu toții.
Însă trebuie seriozitate, decență și multă dăruire în toate aceste demersuri, pentru că altfel se întorc împotriva noastră ca un bumerang.
Indiferenta docta (26.8 Mb)
Concluzia: intelectualul începe să vorbească normal…numai când realitatea îl atinge rău de tot…și pe el…
Filă audio introdusă în arhiva de aici.
Ne-am făcut „rost” de un spamăr autohton de ceva timp…care ne demonstrează, în reprize lungi, că nesimțirea e ca mucii care-ți curg din nas…când nu ai batistă, în buzunar, pentru ei.
Și ne trimite zilnic câteva zeci…
Partea întâi și a doua…
***
Theodor Stolojan[1] „nu poate minții cu ochii deschiși” (55) dar poate minți oricând. Deși prețuia doctrina PDSR și a sprijinit candidatura la prezidențiale a lui Ion Iliescu[2] (55) „în anul 2000, dl Stolojan devine, peste noapte, nu doar liberal pur-sânge, dar și candidatul PNL pentru prezidențiale” (55).
Și Stolojan a dat vina pentru succesul lui Iliescu „pe doamnele Doina Cornea[3] și Ana Blandiana[4]. O reacție stânjenitoare” (56). Care te face să te rușinezi de rușinea pe care ar trebui să o aibă cel luat în discuție.
Teodor Meleșcanu[5] părăsește PDSR și ajunge în PNL (56). I s-au schimbat brusc „fermele convingeri de stânga” (56).
Și Alexandru Athanasiu[6] este inclus de autor la categoria falselor „miracole” (56), pentru că a trecut „dinspre dreapta spre stânga” (56).
Victor Babiuc[7] și Radu F. Alexandru[8] au „emigrat” de la stânga la dreapta politică (56).
„Dl Andrei Marga[9] a fost prizat de mulți țărăniști doar ca un om de stânga refugiat în fiefurile dreptei” (56).
Fief = feudă/ teritoriu, posesiune exclusivă[10]. Bineînțeles: sensul figurat.
Concluzia: electoratul intră într-o ceață groasă pentru că nu mai știe cine e de stânga și cine de dreapta (56).
*
De ce s-a ajuns la traseism politic în politica românească? Și Dorin Tudoran enumeră doar două cauze:
1. doctrinele partidelor istorice, după 1989, s-au dovedit nerelevante (56);
2. oamenii bine intenționați care intră în politică își caută locul(56-57), pentru ca „să-și poată pune în valoare potențialul politic și expertiza profesională” (57).
Însă eu cred că politicienii noștri nu dau doi bani pe doctrina politică pentru că nu doctrina îi interesează ci banii, postura, facilitățile aferente (cel mai adesea)…și se schimbă de la un partid la altul pentru ceva mai multă stabilitate personală, ca să folosesc o construcție eufemică/eufemistică.
*
Autorul caracteriza aici PNȚCD și PNL drept „partide isterice” (57) iar PDS era pentru autor un partid cu vocația balastului, „de orice culoare, de orice duhoare” (57). Care cred că au fost mici copii în istoria recentă a României pe lângă terorismul politic al PDL-ului actual.
*
Au pierit „arborii doctrinari” în România (57); avem de-a face cu „o cacofonie ideologică” (57).
*
Iar titlul articolului și al capitolului: Baobabul românesc vine de la faptul că partidul unic comunist s-a transformat în România în „arborele doctrinar unic”, un fel de „Turn Babel vegetal” (57).
Baobabul politic românesc împrăștie amărăciunea în electorat (57).
Articolul ultim a fost publicat în Cotidianul (30 mai 2002).
*
O a doua parte a baobabului, după 3 ani (58).
Fuziunea PNL-PD „nu este determinată de vreo vecinătate doctrinară, ci de complicate probleme de guvernare” (58).
USL-ul[11] de astăzi a apărut pentru probleme politice, economice, sociale nebănuit de grave în comparație cu cele din 2004.
„după 1989, dl [Traian] Băsescu[12] și alți feseniști-pedeseriști-pediști și-au croit cea mai mare parte a indentității lor politice și doctrinare – o stângă ce nu s-a tras cu totul din PCR așa cum mulți oameni nu s-au tras încă definitiv din maimuță – și pe hăituiala celui mai important partid istoric al României” (58).
Se referă, bineînțeles, la PNȚCD[13].
Radu Câmpeanu[14] a făcut „neghiobii politice” (59).
„PD este infinit mai aproape de PSD decât de PNL” (59).
„Dezertarea dlor [Petre] Roman și [Traian] Băsescu din FSN/PDSR nu s-a datorat unor divergențe doctrinare cu cei care au rămas, ci unor interese strict personale” (59).
„dl. [Traian] Băsescu s-a dovedit un demolator iscusit” (59) nu numai al PSD-ului ci și al României.
*
PNL și PNȚ sau luptat împotriva „PCR, tatăl legitim și spiritual al zglobiilor FSN/PDSR și PD” (59).
*
„orbecăiala” (60)
*
„viața are geniul de a ne arăta că nu doar imoralitatea și profunda criză de identitate sunt la îndemâna oricui, dar și miciurinismul doctrinar” (60). A doua frază specială a cărții.
Miciurinism = hibridizare /corcire artificială.
*
Fuzionări politice nu prin „apropieri doctrinare” ci „în virtutea antitezelor doctrinare” (60). În Jurnalul Național, 21 ianuarie 2005.
[1] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Theodor_Stolojan.
[2] Idem: http://ioniliescu.wordpress.com/.
[3] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Doina_Cornea.
[4] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ana_Blandiana.
[5] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Teodor_Mele%C8%99canu.
[6] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Athanasiu.
[7] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Victor_Babiuc.
[8] Idem: http://www.radufalexandru.ro/.
[9] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Andrei_Marga.
[10] Idem: http://dexonline.ro/definitie/fief.
[11] Idem: http://www.pnl.ro/Public/art/5831/REZOLU-IA-UNIUNII-SOCIAL-LIBERALE.html.
[12] Idem: http://www.presidency.ro/?_RID=htm&id=4.
[13] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Partidul_Na%C8%9Bional_%C8%9A%C4%83r%C4%83nesc_Cre%C8%99tin_Democrat.
Când a apărut oportunitatea de a face creație la nivel online, pe bloguri, ne-am bucurat foarte mult nu numai pentru că aveam, în sfârșit, un spațiu de manifestare creativă gratuit, dar și crezând și sperând că lumea va da buzna să își expună ingeniozitatea, inteligența și cultura, într-o competiție frumoasă și savuroasă. Și mai ales lumea tânără, cu potențe, cu energie de cheltuit…
Speram, altfel spus, că vom avea de unde alege și citi…
Dezamăgirea, după patru ani de dezvoltare intensă a online-ului în România, este aceea că blogurile s-au organizat după principiul marketing-ului de afară și al competiției retribuite.
Competitorii, destul de mulți dintre ei, caută o rampă de lansare în afaceri, încearcă să creeze un blog pe care să îl vândă mai târziu sau cu ajutorul căruia să obțină bani din publicitate. Doar atât: adică motivația creației este exclusiv succesul financiar-bancar!
Iar consumatorii, pe care îi credeam sau i-aș fi vrut mai pretențioși, caută oferte de tip fast-food, din care să pescuiască informații necesare la un moment dat (culturale, politice, etc., și aici se înscriu, spre dezamăgirea mea, mulți elevi și studenți) sau caută un divertisment alternativ pentru televizor.
Sigur că există și excepții, și anume bloguri pe care se face o promovare gratuită și generoasă a culturii (în sens larg) și a bunului simț, așa cum este și al nostru (o platformă cu ramificate interese culturale și preocupări interdisciplinare), dar oferta rămâne în general firavă, de slabă calitate.
Și este astfel pentru că oamenii nu cred în dăruire, ci în acumularea de capital, nu cred în democrație și diversitate, în munca în echipă pentru o prosperitate comună – iar prin echipă pot să înțeleg și o solidarizare tacită în bine și într-un efort comun de depășire a inerției și a pragurilor critice, din partea unor oameni care nu se cunosc neapărat sau nu și-au luat un angajament comun.
Societatea civilă și opinia formatoare media au devenit termeni și concepte pentru programele electorale, fără un sens și o intervenție practică.
Nu știu dacă ultimii ani de criză severă au operat sau operează în mentalitatea românilor, dacă le-au trezit nevoia de a ieși din pasivitate și indolență. Rămâne de văzut și de constatat acest lucru…
Mediul online este un mod neașteptat de a fi în văzul tuturor și de a deveni comunicator de experiență și informație filtrată prin experiență.
Dacă de el profită numai politicienii pentru a fi permanent în campanie, dacă profită numai pescuitorii de oportunități financiare, în slujba unor companii dispuse să plătească pentru publicitate, sau dacă este utilizat numai pentru promovare individuală, tot cu scopul de a vinde (produse personale, inclusiv cărți sau reviste) și de a obține profit, atunci degeaba avem o atât de mare ocazie de a schimba ceva în bine, dacă noi nu credem în nimic și așteptăm să ne ajungă cuțitul la os și să ieșim în stradă numai atunci când murim de foame.
Câștigă cei ce cred în rău pentru că sunt mai activi decât cei ce cred în bine.
Solidaritatea și munca în folosul comunității nu sunt doar un bine colectiv, ci se întorc înapoi sub formă de bunăstare personală, a fiecăruia (poate că nu în proporții echitabile întotdeauna, dar de care cel care a contribuit se poate bucura) și formează o societate și o lume viabilă, în care să putem respira și trăi.
N-am înțeles niciodată corupția, pentru că niciodată nu mi s-au părut corupții niște oameni fericiți, ci niște animale angoasate, ocupate numai să primească și să aibă, de la cât de puțin la cât mai mult și care, mai presus de toate, nu înțeleg deloc că pregătesc o atmosferă de infern în care ei înșiși și copiii lor se sufocă până la urmă.
Și nu vorbesc la modul ideal, ci la modul concret și palpabil al unor realități cotidiene.
De aceea suntem recunoscători tuturor acelora care se zbat, ca și noi, ca să facă o diferență și să creeze ceva folositor. Dar nu suntem bucuroși să vedem online-ul opacizat, din păcate, de cu totul alte interese…
