De ce să vreau un blog fast-food?

Când a apărut oportunitatea de a face creație la nivel online, pe bloguri, ne-am bucurat foarte mult nu numai pentru că aveam, în sfârșit, un spațiu de manifestare creativă gratuit, dar și crezând și sperând că lumea va da buzna să își expună ingeniozitatea, inteligența și cultura, într-o competiție frumoasă și savuroasă. Și mai ales lumea tânără, cu potențe, cu energie de cheltuit…

Speram, altfel spus, că vom avea de unde alege și citi…

Dezamăgirea, după patru ani de dezvoltare intensă a online-ului în România, este aceea că blogurile s-au organizat după principiul marketing-ului de afară și al competiției retribuite.

Competitorii, destul de mulți dintre ei, caută o rampă de lansare în afaceri, încearcă să creeze un blog pe care să îl vândă mai târziu sau cu ajutorul căruia să obțină bani din publicitate. Doar atât: adică motivația creației este exclusiv succesul financiar-bancar!

Iar consumatorii, pe care îi credeam sau i-aș fi vrut mai pretențioși, caută oferte de tip fast-food, din care să pescuiască informații necesare la un moment dat (culturale, politice, etc., și aici se înscriu, spre dezamăgirea mea, mulți elevi și studenți) sau caută un divertisment alternativ pentru televizor.

Sigur că există și excepții, și anume bloguri pe care se face o promovare gratuită și generoasă a culturii (în sens larg) și a bunului simț, așa cum este și al nostru (o platformă cu ramificate interese culturale și preocupări interdisciplinare), dar oferta rămâne în general firavă, de slabă calitate.

Și este astfel pentru că oamenii nu cred în dăruire, ci în acumularea de capital, nu cred în democrație și diversitate, în munca în echipă pentru o prosperitate comună – iar prin echipă pot să înțeleg și o solidarizare tacită în bine și într-un efort comun de depășire a inerției și a pragurilor critice, din partea unor oameni care nu se cunosc neapărat sau nu și-au luat un angajament comun.

Societatea civilă și opinia formatoare media au devenit termeni și concepte pentru programele electorale, fără un sens și o intervenție practică.

Nu știu dacă ultimii ani de criză severă au operat sau operează în mentalitatea românilor, dacă le-au trezit nevoia de a ieși din pasivitate și indolență. Rămâne de văzut și de constatat acest lucru…

Mediul online este un mod neașteptat de a fi în văzul tuturor și de a deveni comunicator de experiență și informație filtrată prin experiență.

Dacă de el profită numai politicienii pentru a fi permanent în campanie, dacă profită numai pescuitorii de oportunități financiare, în slujba unor companii dispuse să plătească pentru publicitate, sau dacă este utilizat numai pentru promovare individuală, tot cu scopul de a vinde (produse personale, inclusiv cărți sau reviste) și de a obține profit, atunci degeaba avem o atât de mare ocazie de a schimba ceva în bine, dacă noi nu credem în nimic și așteptăm să ne ajungă cuțitul la os și să ieșim în stradă numai atunci când murim de foame.

Câștigă cei ce cred în rău pentru că sunt mai activi decât cei ce cred în bine.

Solidaritatea și munca în folosul comunității nu sunt doar un bine colectiv, ci se întorc înapoi sub formă de bunăstare personală, a fiecăruia (poate că nu în proporții echitabile întotdeauna, dar de care cel care a contribuit se poate bucura) și formează o societate și o lume viabilă, în care să putem respira și trăi.

N-am înțeles niciodată corupția, pentru că niciodată nu mi s-au părut corupții niște oameni fericiți, ci niște animale angoasate, ocupate numai să primească și să aibă, de la cât de puțin la cât mai mult și care, mai presus de toate, nu înțeleg deloc că pregătesc o atmosferă de infern în care ei înșiși și copiii lor se sufocă până la urmă.

Și nu vorbesc la modul ideal, ci la modul concret și palpabil al unor realități cotidiene.

De aceea suntem recunoscători tuturor acelora care se zbat, ca și noi, ca să facă o diferență și să creeze ceva folositor. Dar nu suntem bucuroși să vedem online-ul opacizat, din păcate, de cu totul alte interese…