„Ca bătaia de aripi a lăcustelor tremur”, zice Psalmistul. Aceasta este condiția interiorității umane înaintea lui Dumnezeu, cât timp omul este pe pământ și este supus alunecării.

*

Când ontologia personală se umple de conținutul gândirii și al prezenței vieții veșnice, atunci ea are o altă densitate lăuntrică decât realitatea prezentului.

*

A trăi într-un alt orizont existențial pare ceva…extraterestru (și chiar este extra sau supra-terestru), ceva fără noimă pentru omul obișnuit, străin și nefiresc. Dar tocmai de aceea omul este dual: material și spiritual, bidimensionat și dublu experimentat. Iar experiența spirituală nu se rezumă numai la facultatea de a raționa.

*

Golirea și umplerea noastră interioară sunt realități pe care le percepem foarte acut, mai ales atunci când dorul ne poartă spre a ne umple viața de o altă viață, mai plenară, tot mai deplină, în condițiile în care deplinătatea nu se umple niciodată, nu se termină de plinit.

*

Cuvintele nu sunt cutii goale de rezonanță. Ele au sau nu realitatea concretă a experienței.

*

Întotdeauna m-a cutremurat că Domnul va veni la Judecată și…Drepții și păcătoșii reacționează la fel: „Când Te-am văzut…?”. Dar câtă diferență de interioritate în aceeași întrebare!!

Did you like this? Share it: