Opere complete (vol. 8) [32]
Scrierile complete ale
Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu
şi viaţa sa,
comentate
de către
ucenicul şi fiul său întru Domnul,
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş
Vol. 8
(al 6-lea caiet manuscriptic)
Paginile 426-431
***
Johannes Tauler[1]
Numim conlucrarea divino-umană din actul mistic cunoaștere iubitoare sau iubire cunoscătoare.
„Scânteia divină” a sufletului meu este o undă de lumină îngropată în învelișul trupului omenesc asemenea flăcării solare închise în inima pământului.
Și totuși soarele nu e pământ.
Există o necontenită atracție negrăită.
Nu tagma învățaților* a creat religia ci lava divină îngropată în adâncul ființei omenești.
Atenția Lui se strânge în jurul legăturii vii dintre suflet și Dumnezeu. Ridicarea în văzduhurile de abis ale extazului.
„Inima* se recunoaște Dumnezeu în Dumnezeu fiind totuși creată” (Predica 66 a lui Tauler).
Unirea omului cu Dumnezeu e o unire harică și nu una substanțială ca la Eckhart.
*
Ego: Omul are prin har ceea ce Dumnezeu are prin natură.
Iar expresia „oamenii desăvârșiți devin dumnezei prin har” trebuie înțeleasă ca fiind sinonimă cu realitatea îndumnezeirii.
Pentru că oamenii devin dumnezei în urma contactului haric cu Obârșia divină. Și astfel trăiesc fulgerător bucuria negrăită în sânul lui Dumnezeu.
Însă sufletul creat își păstrează entitatea și nu dispare în Dumnezeu, ci se scufundă în lumina lui Dumnezeu fără să se confunde cu El.
***
[Jan van] Ruysbroeck[2]
Cartea Împărăției îndrăgostiților de Dumnezeu sau Cartea înțelepciunii, cap. al X-lea.
„Domnul a dus pe cel drept pe căile drepte și i-a arătat Împărăția lui Dumnezeu”.
*
Cele 4 ispitiri:
I. Trăirea după trup și nu după duh. Viața senzuală.
II. Ipocrizia, fariseismul, simularea aparențelor sfințeniei. Apare chiar și la cei retrași din lume.
III. Orgolioșii rațiunii. Cei ce iubesc numai ce se poate înțelege rațional.
IV. Cea mai primejdioasă. Meditația fără participare.
*
Sfinții, cu toții, trăiesc în încordare și activitate continuă.
Dumnezeu n-ar fi Dumnezeu dacă n-ar avea activitate continuă.
*
Ruysbroeck condamnă quietismul pasiv[3].
*
Podoaba nunții spirituale. Capodopera lui Ruysbroeck. Tema fundamentală e Parabola celor 10 fecioare.
*
„Noi venim din Dumnezeu și ne întoarcem în Dumnezeu” este axa mistică a lui Ruysbroeck.
Căderea [în păcat] ne împiedică întoarcerea.
Fiul e calea. El e Mirele. Iar firea omenească e Mireasa. Și Mireasa numai prin nuntirea cu El în Duh se poate mântui.
La viața activă participă omul, faptele lui și Dumnezeu.
La viața lăuntrică spirituală: omul și Dumnezeu.
La viața contemplativă: Dumnezeu singur.
*
I. Întâmpinarea Mirelui se face în dragoste, virtuți și în har.
Venirea Mirelui este întreită.
II. La a doua venire, sufletul, absorbind în el toate puterile, face să crească evenimentele vieții mistice: extaze, viziuni, răpiri, visuri, glasuri.
Rugăciunea previne asupra iluziilor primejdioase.
Vine apoi un asfințit al soarelui când sufletul se simte părăsit de Dumnezeu.
III. A treia venire: întipărirea prezenței lui Dumnezeu în intimitatea extremă a sufletului nostru. E descoperirea existenței ideale și eterne a omului în Dumnezeu. Totul se transformă în lumină dumnezeiască.
„Se contemplă Dumnezeu prin Dumnezeu”: o nuntă sub adumbrirea Duhului Sfânt.
*
Sfânta Euharistie: „Noi mâncăm Trupul Domnului pentru ca, la rândul ei, firea noastră să fie absorbită și consumată în Divinitatea Lui”.
*
Sfânta Treime e oglindită în spiritul omenesc.
Despre „viața vie” în Dumnezeu.
*
Cartea celor 7 trepte ale iubirii spirituale
Și ultima treaptă e cea de pe care Duhul Sfânt strigă: „Iubiți iubirea care vă iubește veșnic”.
Strigătul acesta al iubirii e continuu în univers.
„Iubirea sublimă e ca o respirație și aspirație a lui Dumnezeu. Suntem respirați afară (expirați) din sânul Divinității pentru a ne înfrumuseța cu virtuți și fapte. Și suntem aspirați în sânul ei pentru a ne bucura în eternitate de iubirea divină.
Acolo nu mai e Tatăl, Fiul și Duhul ci esența pură a Divinității, unde necreați și nenăscuți suntem una cu Dumnezeu”.
*
Și pentru Ruysbroeck există 3 uniri: una în natură, a doua în har, a treia în ființa divină.
*
„Noi venim din Dumnezeu și ne reîntoarcem în El”.
A demonstra cu raționamente și dovezi existența lui Dumnezeu e ridicol și impios.
Argumentele sunt periferice pentru cine Îl vede cu ochii spirituali, direct, pentru cine trăiește în taina infinitului care se descoperă direct.
Când Dumnezeu Se descoperă prezența Lui se trăiește și nu se demonstrează. Vederea Lui e o sfântă evidență. Însă, în același timp, El este inaccesibil inteligenței create, fiind imobil și nedeterminat.
El e un abis, un ocean de întuneric, un pustiu, un vârtej abisal.
Obscuritatea de abis a Divinității izbucnește în lumina Sfintei Treimi.
*
Ego: Soarele din abis.
*
Ruysbroeck are aceeași teorie despre Sfânta Treime ca și Fericitul Augustin și pe care a reluat-o și Eckhart.
Și el spune că Tatăl Se cugetă pe Sine obiectivându-Se în Fiul, în care Se contemplă, contemplând totodată toate lucrurile în El. Față de Tatăl și Fiul, Sfântul Duh este legătura iubirii dintre ei.
Și procesul Treimii e un proces de iubire cunoscătoare sau de cunoaștere iubitoare.
*
Bernard de Clairvaux[4]: „Tatăl e Cel ce dă sărutul, Fiul e Cel ce primește sărutul iar Duhul Sfânt e sărutul însuși” (Comentariul la Cântarea Cântărilor).
*
Înțelegerea noastră creată nu poate înțelege eul nostru. El trăiește în noi ca un dor irezistibil care ne ridică din nou spre Dumnezeu. Soarele care îl fructifică e Hristos, prin harul Duhului Sfânt.
În Fiul sau în Logos eul nostru e dat din eternitate. Prin Hristos, noi, creaturile, ajungem din nou la conștiință acestui eu nemuritor.
În partea cea mai nobilă a sufletului nostru, în domeniul puterilor noastre superioare suntem constituiți pentru a fi oglindă vie și veșnică a lui Dumnezeu.
Aici purtăm noi imaginea Lui veșnică și ea rămâne sub ochii lui Dumnezeu. Această oglindă, deși o purtăm toți laolaltă, nu o avem mai mult decât o are unul singur, pentru că fiecare o are întreagă și nedespărțită.
*
Ego:
Și iată și cântecul meu:
„Oglinzi, oglinzi, oglinzi
De-a pururea oglinzi,
În care viu te-aprinzi,
Te prinzi și te desprinzi,
În care tu te vezi
Plângând, și te dezmierzi,
De-a pururi în amiezi[5]”.
*
Ruysbroeck face distincție între esența noastră creată, care se desfășoară în condițiile timpului și ale spațiului și chipul lui Dumnezeu în noi, care e întipărit ca o pecete. El este eul nostru ideal din eternitate.
Acesta este elementul spiritual care face legătura între noi și Divinitate.
*
În doctrina romano-catolică, puterile de cunoaștere ale omului sunt limitate. Și oricât s-ar purifica ele tot nu pot ajunge până la cunoașterea divină.
*
Însă Ruysbroeck admite, ca și ortodocșii, că harul purifică sufletul și facultățile lui spirituale, ridicându-le astfel la strălucirea și putința de a înțelege lucrurile divine, la fel ca odinioară, când omul (anterior păcatului) se găsea în starea de virginitate paradisiacă.
Omul e apt să ajungă la viața vie a supremei contemplații prin har.
*
Ruysbroeck accentuează și faptul că în cadrul unirii mistice sufletul rămâne distinct de Dumnezeu și nu ajunge identic cu El.
*
Cartea adevărului suprem
„Fierul pătruns de foc arde și strălucește ca focul dar fierul nu devine foc și focul nu devine fier”.
Unirea se face direct, fără intermediari. Și sufletul rămâne distinct de Dumnezeu.
În această stare (ridicare), omul poate să cunoască toate creaturile în cer și pe pământ. Dar nu poate cuprinde Dumnezeirea. Nici chiar sufletul Domnului nostru Iisus Hristos nu o poate cuprinde, cu toate că a primit cea mai înaltă mărire, mai presus de toate creaturile.
*
Ego: Dar Iisus are și natură umană dar și divină.
*
Unitatea fără diferență e înainte de toate unirea în slavă a Sfinților cu Dumnezeu, fericire pe care muritorii numai și-o imaginează și o speră.
*
Ruysbroeck vorbește de moartea mistică a celor care se pot bucura de unitatea fără diferență încă din această viață, în durată de fulger, trăind fericirea eternă de dincolo.
Fiii ascunși sunt cei care trăiesc pe pământ și mor mistic și au viziunea directă a Verbului divin.
Locul acestei viziuni supreme este acel fond simplu și obscur al Divinității, unde persoanele Sfintei Treimi devin, fără distincție, esență simplă și fără formă.
Citat de la el: „Abisul fără mod* al fericirii fără fund unde Treimea persoanelor divine Își posedă natura în unitate esențială”.
*
Ego: Și totuși nicio esență creată nu poate deveni una cu esența lui Dumnezeu.
Am simțit și văzut că Dumnezeirea e ca focul. Iar strălucirea care mă pătrundea era venită din Ochiul solar, prin care vedeam în abisuri și infinit. Iar pe acestea le vedeam în mine dar din cauza luminii Lui. Pentru că fără El sunt iarăși în beznă și vremelnicie.
[1] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Johannes_Tauler.
[2] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/John_of_Ruysbroeck.
[3] Quietism sau cvietism sau chietism. A se vedea: http://dexonline.ro/definitie/chietism.
[4] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Bernard_of_Clairvaux.
[5] În vederi mistice.