Românii din Bugeac (2010)
Un studiu pe teren de George Damian și Cătălin Florințiu Vărzaru downloadabil de aici. În format PDF, 101 pagini.
Zi: 13 mai 2011
Telecomanda televizorului
…este sabia lui Damocles cu care tai nesimțirea multelor minciuni înșirate pe sârmă.
…este mătura cu care mături ratingul tuturor parveniților.
…este un nu! categoric spus reclamelor de prost gust.
…este cea cu care te ferești de plictiseală vizuală perpetuă.
La o adică (din dragoste de copil) dai cu ea după copilul de trei ani.
Te scarpini pe spinare.
Îi dai peste gură soțului cu ea.
Unele persoane, mai nimfomane la gust…am auzit că le confundă cu vibrațiile…muzicii folk.
O iei la bucătărie (dacă ai un televizor și acolo) ca să poți arde mâncarea în grijă.
…este singura carte pe care o citește o mare parte a lumii înconjurătoare.
Și, mai presus de toate, telecomanda TV este dușmanca de moarte a onlineului. În loc să vină oamenii să se culturalizeze și să se înduhovnicească…zac în fața sticlei cu ideologii.
Păi e frumos așa, „oameni buni”?!…
Mă simt ca apa peste orizonturi
- Pe Dorin Tudoran îl agasează anonimic Aura Christi. Și asta pentru că a crezut că nu e destul de…„sentimental” cu doamnele.
- Marius Cruceru e setat pe „stimate”. Asta când devine el protocolar de enervant…încât să vezi că nu știe să vorbească natural cu pacientul englez sau cu Elisa din Broșteni. E adevărat: nu totul se învață la școală!…
- Abia a adormit Fericitul Pavle…că „băieții atenți” au mai găsit încă pe unul din care „să stoarcă bani”. Și asta pentru că ortodocșii sunt „buni” la făcut bani din Sfinți și nu și la ucenicit la Sfinți.
- Pe mine nu mă enervează cărțile…ci indecența morală din care apar unele cărți sau unele ediții ale cărților.
- Onlineul omoară orgoliul „directorilor de citit ai națiunii”. Unii directori de editură românească ajunseseră la concluzia că numai ei știu ce trebuie citit. Iar onlineul a venit și a spus dimpotrivă: fiecare citește ce scrie.
- Nu vrem dublarea audio a filmelor străine.
- Ne place oul de la țară.
- Ne odihnim activ.
- Nu pierdem timpul cu lucruri din care nu învățăm nimic.
- Scriem pentru că ne odihnim scriind.
- Mai știe cineva cine e…președintele României?
- Gaura din pantoful lui Franks nu seamănă cu România…ci cu indiferența la detalii (ca să fiu finuț).
- Detalii despre iPad 2.
- Dacă încerci să copiezi coafura, stilul vestimentar, scrisul sau surâsul altuia devii o caricatură a altuia…nu tu însuți.
- Mâncăm după ploaie…cu orizontul întreg căzut la noi în odaie. (Asta ca să vă dați seama că știm și noi…vreo două rime.)
Acest articol nu e…pentru tineri
Mă indispun…conferințele, cărțile, blogurile, proiectele „pentru tineri”, pentru că mă enervează reideologizarea acestui segment al populației.
Ceaușescu se lăuda cu „tinerii patriei” dar nu făcea nimic concret pentru ei iar noi nu mai știm ce să facem ca să…ne folosim de entuziasmul și de lipsa de experiență a tinerilor.
Însă nu despre tineri e vorba, ci despre liceeni și studenți folosiți ca masă de manevră.
Ațâți câțiva zeci de tineri…și faci o manifestație, dărâmi un stadion, devastezi un restaurant, umpli o sală de conferințe, vinzi câteva sute de cărți, pari să fii arhibun.
Iar când oamenii Bisericii, ai statului sau ai diverse organizații se folosesc de tineri, deodată părem o Biserică plină de credință, un popor plin de tineri politicieni și o sumedenie de ecologiști get-beget sau de iubitori ai sporturilor.
Masa pare să aibă dinamism…
Însă dinamismul, deșteptăciunea, credința reală nu sunt apanajul maselor de „tineri” ci a persoanelor în parte.
Acesta e motivul pentru care nu cred în „asociații religioase” ci în oameni care cred.
Pe mine mă interesează ce știu și pot indivizii în parte și nu ce se poate face dacă pui zece mii de oameni la un loc.
Pentru că mă interesează creșterea personală a oamenilor și nu ipotetica creștere „a tineretului”.
Și pe Dumnezeu Îl interesează același lucru: să Îi dai inima ta!
*
De acum nu mai sunt tânăr…ci matur…
Dar nu mi-ar place ca cineva să vină să îmi predice pentru că „sunt matur”.
Sau să scrie cărți „pentru maturi”.
Ca și când maturii, tinerii, copiii sau bătrânii ar fi…un handicap…sau un teren viran ce trebuie umplut cu vorbe.
Ci mie îmi place să fiu crezut om…și să mi să spună ceva pentru că sunt om…și acum, sau peste 20 de ani…sau niciodată voi avea nevoie de acele date.
Dacă vrei să împarți cunoștințe sau cărți: dă-le!
Fiecare va citi după vârsta lui interioară și după înțelegerea lui.
Tinerii nu sunt toți la fel. Nici copiii.
Dacă crezi că o să faci odată o masă a cuvântului pentru toată lumea nu ai habar despre ce înseamnă sufletul uman.
Sufletul uman are nevoie de foarte mult, de tot mai mult pe fiecare zi…și dacă crezi că știi ce vrea omul îl consideri cognoscibil. Dar el este cognoscibilul mereu incognoscibil.
*
Ideologizarea tinerilor pleacă de la ideea că noi, cei care vorbim, facem cărți, bloguri despre tineri am fost tineri ca ei și am ajuns la niște soluții.
Însă noi am fost tineri…într-o lume care a murit.
Unele se potrivesc, altele nu se mai potrivesc…iar la altele nu ne-am gândit deloc…
Dacă vrei să spui ceva, spune…fără ca să ți se pară că ții în mână cunoașterea unei întregi categorii de oameni.
*
Iar tinerețea nu e omul…ci o stare pasageră a lui.
De aceea Biserica nu are o Liturghie pentru copiii de țâță, o Liturghie pentru fete nemăritate, o alta pentru fete măritate, un Maslu pentru handicapați sau o Înmormântare pentru cei de la țară și una pentru cei de la oraș.
Biserica Ortodoxă nu are slujbe doar…pentru tineri.
Cum nu are Sfântă Împărtășanie doar pentru tineri…ci pentru toți.
De când, mă rog, tinerii ăștia au miliarde de probleme, de trebuie să îi înnebunim de cap cu cărți, bloguri, conferințe…prin care să se simtă retardați, bolnavi, rușinați de vârsta pe care o au?
*
Acesta e lucrul pentru care nu am suportat să mă ia oamenii cu „copilul” sau cu „tânărul” ci mi-am dorit să fiu chemat pe nume și să mi să spună în față lucrurile. Pentru că acum sau mai târziu sau în veșnicie o să le înțeleg întru câtva.
*
Dacă se poate…și numai dacă se poate: e penibil!
Orice ideologizare e penibilă.