Partea întâi, a doua, a treia, a 4-a și a 5-a…
***
În interviul care începe la p. 96, autorul considera că PNL-ul de atunci nu are un alt candidat în afară de…Theodor Stolojan (96) și îl vedea pe Traian Băsescu drept candidatul la președinție al Alianței Dreptate și Adevăr.
*
„inenarabilul domn Mugur Ciuvică[1]” (97) [inenarabil = care nu poate fi povestit, extraordinar, uimitor; numai că aici e la negativ]
*
Și uimirea ne lovește din senin, pentru că până acum autorul a dat dovadă de om cu capul pe umeri: „Traian Băsescu este, în acest moment, de departe cel mai important politician român [?!!!!], omul nu doar cu tracțiune proprie, ci omul care poate fi candidat-locomotivă în situații în care alți politicieni români patinează pe loc” [97].
Exagerări de duzină, bineînțeles…
*
„șanse frumoase de a pierde” (98); „cam șmecherește” (98)
*
Autorul revine cu o distincție așteptată în p. 99 (credeam că ar fi timpul să renunț la cititul cărții…) și ne spune că Traian Băsescu, atunci doar politician în accepțiunea lui Dorin Tudoran, are „șansa…de a deveni din politician om politic” (99).
Adică era cel mai bun la gargară, la mințit masele Traian Băsescu (de aici „cel mai important politician”)…și acum, pentru ca să devină „om politic” ar fi trebuit să facă ceva bun pentru România.
Adică țara să prospere, românii să nu plece la muncă peste hotare din disperare, românii să nu moară de foame.
Numai că România lui 2011 e un dezastru care supraviețuiește în ciuda faptului că în fruntea ei, de vreo 6 ani, stă același „cel mai important politician”.
*
Și autorul a folosit pe politician în sensul său peiorativ, cu siguranță, adică cu sensul: „persoană care face din politică un mijloc abil și demagogic de realizare a intereselor personale”[2].
Iar președintele Traian Băsescu, ca „cel mai politician”, e profitorul numărul 1 de pe urma politicii în interes propriu.
*
Care e însă definiția „omului politic”? Dacă politicianismul ne minte cu stil…omul politic, care se gândește la țara lui în primul rând și la binele ei…ar trebui să fie un om al lui Dumnezeu, cu caracter, cu principii, cu înțelepciune în exces, nu?
*
Să facă „pe dracu’ în patru” (99) = să facă „tot posibilul”
*
În p. 99, Traian Băsescu este catalogat drept „un om hiperenergic” (?!).
Cred însă că „hiperenergică” pe bune și nu doar din condei este soția vecinului de deasupra, care, atunci când face, la două noaptea…cu bărbatul ei…trezește tot blocul în țipete și vaiete erotice.
Și asta într-o ne-rușine soră…cu politicianismul.
*
Rugăm pe autor să ne explice ce fel de vietăți sunt „ciuciuvelele” (99) care se plimbă prin „parcul palatului” Cotroceni?
Dacă e să o luăm semantic: ciuciu + velă = nimicuri plutitoare?
*
Băsescu a izbucnit în plâns sâmbăta (când a izbucnit prima dată, adică…Stolojan era „grav bolnav”…și i-a curs „lacrimi”) (100).
*
„de la sublim la ridicol nu e decâ un pas” (100). Jurnalul Național, 4 octombrie 2004.
*
Și articolul cu începere la p. 102 se numește chiar așa: „De la politician la om politic”…în care sperăm ca autorul să ne zică ce face „omul politic”. E scris după ce Traian Băsescu a fost ales prima oară președinte al României.
Și autorul ne spune că pentru el sunt „deosebiri substanțiale” (102) între politician și om politic, ceea ce ne confirmă faptul că în articolul anterior, așa cum am presupus, a folosit forma peiorativă a lui politician.
*
„Corupția, șantajul și aroganța nu au culoare politică” (103).
„Dl [Adrian] Năstase e predestinat numirilor în funcție, nu câștigării funcțiilor prin alegeri” (103).
„o torpilare reciprocă” (103); „un câștig de maturitate” (104); „civilitatea politică” (104). Jurnalul Național, 13 decembrie 2004.
*
Civilizație și civilitate.
Civilitatea este „comportarea frumoasă, felul curtenitor de a vorbi, de a duce o conversație”[3]. Adică ești politicos pentru că ești un om profund atent la oameni și la viața lor. De aceea le vorbești curtenitor, galant, atent, afabil: pentru că vezi cine sunt și crezi în ei și în ceea ce pot să facă.
Numai că cei care mimează civilitatea și o fac doar din buze, adică vorbesc încet, efeminat și cu morgă de doxați, o dau cu gulu-gulu, le spun că îi iubesc, că îi plac…și le papă tot.
Civilizația, la fel, reprezintă nivelul de dezvoltare spirituală și materială al unui om.
Un om civilizat în mod real e un om care a crescut în înțelegerea de sine și a rolului său în lume într-un mod frumos și pas cu pas și de aceea el poate fi un exemplu de civilitate pentru că este un exemplu de umanitate.
Iar adevăratele exemple de umanitate sunt oamenii duhovnicești, sunt ortodocșii cu multă curățire de patimi dar și cu multă experiență în a vorbi cu oamenii și în a vedea sensurile profunde ale lucrurilor.
*
Autorul nu ne-a spus însă cum e, totuși, cu „omul politic”.
*
La p. 105 titlu șocant: „Unde-i baba, să-i rup laba!”, adică mâna.
„platfusul potrivit la maneaua potrivită” (105) [împerechere sintagmatică…neașteptată]; după pierderea alegerilor, Adrian Năstase a deventi editorialist la Jurnalul Național, lucru care l-a emoționat pe autor (105) [el a devenit și creator de online în cele din urmă…lucru și mai cool]; „bizarerii disperante” (106).
*
Și iată că-mi sare și adevărul în ochi: „dl Traian Băsescu, un om cu o singură calitate, popularitatea” (106).
Însă „calitatea” aceasta, singură, a d-lui Băsescu se numea încrederea în el a unui segment din România, pentru că nu îl văzuseră încă de ce e în stare să-i facă poporului român. Adică era virtutea poporului…și nu a președintelui.
Era încrederea poporului (a unei părți mici din el) în cineva care „mințea bine”. Că de aceea este politicianist în continuare și nu a devenit niciodată „om de stat”.
*
„bagatelă de întrebare” (106); „megașarada persană” (106)
*
Și Dorin Tudoran cred că se crede mai SF-ist decât Cristian Tudor Popescu la faza asta…când și-l imaginează pe Traian Băsescu, de acum fost „președinte”… care vine la Jurnalul Național ca editorialist, pentru a mărturisi, într-unul dintre ele, că a recitit, pe răgaz…Immanuel Kant[4] (107). Să nu exagerăm atât de mult, totuși!
*
„Gușă-Căpușă” și „Ponta-Titulescu” (107): două mici inflexiuni neuronale din înțelepciunea prezidențială.
Jurnalul Național, 25 februarie 2005.
*
De la p. 108: Excesul.
„sabia cu două tăișuri pe care o reprezintă excesul” (108); „un pocinog” (108) = întâmplare rea, neplăcută, bucluc, belea, boroboață; „iubiți de același sex” (109); „excesul i-a pierdut pe democrați” (109), pe democrații din America; „stânjenit în fața excesului” (109). Jurnalul Național, 4 noiembrie 2004.
[1] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mugur_Ciuvic%C4%83.
[2] Idem: http://dexonline.ro/definitie/politician.
[3] Idem: http://dexonline.ro/definitie/civilitate.
[4] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Immanuel_Kant.
