Poezia antică însemna, teologie, mitologie (Hesiod, Teogonia), epopee (Homer, Iliada și Odiseea)…, mai târziu și poezie lirică, de dragoste, confesivă (Anacreon, Sappho)…Avea reguli stricte.

Regulile au fost valabile și pentru poezia clasică europeană, care își asuma un rol educativ/etic, tranzitiv.

Poezia romantică a vrut să fie explozivă, subiectivizată, să prindă spiritul nemulțumirii, al revoluțiilor/răsturnărilor ori al refugiilor în natură.

Poezia modernă s-a radicalizat în protest, în atitudini.

La rândul ei, poezia postmodernă descrie ce se vede, de la shaorma sau coca-cola la mașini zburătoare, și ce se simte.

Lumea se schimbă, poezia nu. Iar poezia este cea care nu divaghează în…nimic.

Poate să citească lucrări din altă epocă și pot să-i placă, cel ce înțelege că lumea nu s-a născut odată cu el.

Did you like this? Share it: