Cu cheie și fără cheie
Textele sunt rar intuite în adevărul lor profund. Puțini sunt cei care le citesc la cote înalte și din punctul de vedere al autorului. Cel mai adesea scrierile sunt premise pentru închipuiri proprii. Fapt pentru care una spune autorul și alta înțelege cititorul.
Motivul pentru care îmi plac și nu îmi plac textele critice la adresa unui text sunt tocmai concluziile care se trag. Pentru că puțini sunt cei care îl urmăresc pe scriitor în adevărul lui…și, cel mai adesea, criticii ori și-l închipuie (cum ar fi vrut ei să arate autorul sau cum e să dea bine într-o carte), ori se introduc pe ei (mentalitatea și experiența lor) în viața și textele autorului pe care îl comentează.
Însă nu textele sunt de vină și nici autorii de mari texte. Ci lipsa de expereință personală, lipsa de cultură, de profunzime și de atenție, orgoliul, interese meschine diverse te fac să citești miop sau să citești și să interpretezi textele în mod interesat.
Cum să te citească în mod lucid un om care te urăște?
Sau cum să te citească cineva și să te înțeleagă, dacă nu are o experiență asemănătoare cu a ta?
Cititul are nevoie de multă atenție, profunzime, delicatețe, ca și rugăciunea.
Cititul unui text este o atenție încordată, atenție care începe de la cuvinte și se termină cu înțelegerea persoanei care a scris textul.
Nu îmi închipui existența un critic literar care să înțeleagă foarte bine textele, dar nu și persoana celui care le-a scris. Și aceasta, pentru că textele duc la persoana care le-a scris. Și din acest motiv, noi nu recenzăm texte, ci recenzăm, vedem, intuim persoana care le-a scris.
Pentru că persoana a scris tocmai pentru a se face și mai explicită.
Dar când ești indiferent față de persoana care creează un text și nu mergi, prin text, către autorul textului, textul devine un obiect de care îți bați joc cum vrei.
Numai că atunci când refuzi să mergi pe drumul spre autor prin textul lui, începi să bați câmpii.
Și această depărtare de text poate da naștere la un alt text, în care recenzorul se manifestă de asemenea profund sau poate da naștere doar la un text demolator, la un nu continuu fără alte pretenții.
Când negi un text fără să îl înțelegi ești un demolator care nu meriți atenție.
Dar când înțelegi textul și când negativismul tău vizavi de text înseamnă tocmai o nefraternizare cu un text mincinos sau cu un scriitor diletant, care nu are ce scrie, dar care totuși publică, critica de acest tip este o deparazitare de rău.
Și cei care ne pot spune cine sunt impostorii, ne pot spune și cine sunt extraordinarii scrisului.
Și cine poate spune cine este autorul și ce valoare are opera lui, dacă nu unul care înțelege că textele sunt o expresie a voinței autorului lor și poate să ni le explice pas cu pas?
Să ni le explice…
Și explicațiile nu golesc textele de semnificații…ci ne umplu de noi înțelegeri care explică textele.
M-am lovit deseori de expresia: ” in duhul Parintilor…”. Toti stim ce inseamna. Potrivit cu ceea ce scrieti mai sus as vrea sa va intreb: care e semnul cert ca intelegem autorul? Sf.Parinti sunt la o distanta apreciabila in timp.
Cunoastem cateva istorioare despre viata lor si nu stim care au fost CARTILE care i-au format. TOATE cartile, nu numai cele care se presupun…oficial.
De aceea ma si intreb: oare intelegem un sfant din sec. 2 la adevarata valoare. Spun sec. 2 pt. ca stim ce epurare a textelor a avut incepand din acel secol.
Mai mult: cum sa inteleg duhul lui Pavel cand stim ce dispute aprinse se nasc pe marginea alcatuirii canonului. Sau Matei? Q…atat putem sa intrezarim dintr-un mult mai vast oriont, interzis noua din cauze necunoscute.
P.S Textul scris de Sfintia Voastra este o evidenta in blogosfera ortodoxa. Uitati-va pe orice blog ortodox si veti intrezari cetele. Cum ? Simplu.
La categoria link sunt multe absente. Cum sa dai link catre un blog no name si nici unul din primele 5 (clasamentul vine de la sine daca se face un sondaj profesionist) bloguri de referinta din spatiul ortodox? Asta arata mult spirit revansard.
Vorbim f. mult despre „boierul ” Steinhardt, despre iubirea de vrajmasi dar nu suntem in stare sa ii iubim macar cu un link pe propriul blog.
Ar fi un inceput igienic. Macar aceasta. Ar fi un inceput de reala iertare. Asa simt eu ca e normal. Daca imi scapa nuante nu m-ar mira.
Domnule Ioan,
două lucruri practice înainte de a vă răspunde:
1. Scrieți atent și corect, fără punctul de final la trei spații…pentru ca să nu mai pierd timpul să vă corectez textul.
2. Faceți paragrafe…așa după cum vedeți că vă fac eu la comentarii…
Sunt două lucruri de bun gust și de atenție într-o conversație.
Adică nu scuipi în ochi pe cel cu care vorbești sau nu ești indiferent la faptul dacă îl enervezi…sau nu…
Trebuie să înțelegeți valoarea timpului…și a faptului bine făcut…
Și acum conversăm!
Nu știm ce înseamnă în Duhul Părinților până nu trăim tot timpul în harul lui Dumnezeu, la măsura noastră duhovnicească. În afară de experiența directă a lucrului…e o simplă sintagmă ca multe altele.
De la o anumită treaptă în creșterea duhovnicească înțelegem, în mod haric, pe Sfinții pe care îi citim (fără să înțelegem de la început cum anume)…după cum, de la o anumită treaptă de cunoaștere și experiență scriitoricească înțelegem mesajele adânci ale unui text literar.
E o harismă această înțelegere a Sfinților și a teologiei lor…ea vine în timp…și înțelegi că o ai în măsura în care înțelegi tot mai mult comunul/intimitatea cu ei.
Știm multe…nu atât de multe pe cât ne-am dori despre formarea teologică și duhovnicească a multor Sfinți Părinți…iar pe măsura creșterii duhovnicești înțelegem despre ei și lucruri pe care nu le-au scris…
Ideea „epurării” textelor scripturale și patristice de către Biserică e o teză protestantă…pe care o poate susține numai unul care nu are nimic de-a face cu înțelegerea duhovnicească a textelor.
Trebuie să îmi dați mai multe detalii despre citirile dumneavoastră și despre viața dumneavoastră…dacă doriți să vă vorbesc despre lucruri pe care nu știu dacă sunteți în stare să le pricepeți.
Pentru că eu îmi dau seama de faptul că citiți…
Dar trebuie să mă convingeți că și înțelegeți ceea ce citiți.
Și înțelegerea teologică și duhovnicească în Ortodoxie e pe măsura vieții pe care o ai.
Deci nu accesați probleme foarte mari…mai înainte de a spune cine sunteți și…dacă ați trecut prin fazele incipiente ale vieții duhovnicești.
Despre online…altă dată.
Vă mulțumesc frumos pentru mesaj!
Pr.Dorin ,
Multumesc pt. atentionarile mai mult decat de bun-simt .
Scrieti: ” Sau cum să te citească cineva și să te înțeleagă dacă nu are o experiență asemănătoare cu a ta? ”
Intrebarea fireasca este : avem experienta parintior din secolele de aur ale crestinismului ? Ma tem ca nu .
Este absolut evident ca acesta este cazul exceptioanal care nu confirma regula . Dar se tot face vorbire despre patristica in ultimele decenii si aceasta fraza a dv. mi-a venit manusa . Era un gand mai vechi care nu a avut un partener de dialog care sa lamureasca cat de cat obiectiv problema .
Fiind pe o treapta inferioara poti intui superiorul . Pot sa inteleg aceasta . Dar intuitia aceasta este ceva atat de subiectiv . Si daca mai adaugam si faptul ca unii vor sa transmita aceasta intuitie in campul pedagogic totul devine o mare nebuloasa subiectiva , neverificabila .
Epurarea textelor patristice este o evidenta . Cate din scrierile lui Arius avem la dispozitie ca sa ne putem da cu parerea in mod obiectiv ? Am dat pe Arius ca exemplu dar lista este mult mai lunga . Cunoastem pe eretici prin scrierile apologetice ale parintillor . Acest lucru nu mi se pare protestantism , ci pur adevar istoric .
Consider ca intrebarile mele sunt garantia faptului ca inteleg cate ceva . Nu f. mult . Cum spuneam anterior , nu am studii teologice . Sunt un om care cerceteaza istoria si realizez ca nu este chiar o mare simfonie intre ea si hagiografie . Am si un mare dezavantaj : evlavia mea sufera f. mult din cauza acestei luciditati vecine cu intuitia elementara . Cand cineva nu poate raspunde unei intrebari puse de mine eu nu mai pot dialoga pe acel subiect . E o chestiune care tine de alcatuirea mea interna .
Doamne ajuta !
***
Așa trebuia să arate textul dumneavoastră…și trebuie să arate, dacă vreți să vorbim:
Pr. Dorin,
Multumesc pt. atentionarile mai mult decat de bun-simt.
Scrieti: „Sau cum să te citească cineva și să te înțeleagă dacă nu are o experiență asemănătoare cu a ta?”.
Intrebarea fireasca este: avem experienta parintior din secolele de aur ale crestinismului? Ma tem ca nu.
Este absolut evident ca acesta este cazul exceptioanal care nu confirma regula.
Dar se tot face vorbire despre patristica in ultimele decenii si aceasta fraza a dv. mi-a venit manusa. Era un gand mai vechi care nu a avut un partener de dialog care sa lamureasca cat de cat obiectiv problema.
Fiind pe o treapta inferioara poti intui superiorul. Pot sa inteleg aceasta. Dar intuitia aceasta este ceva atat de subiectiv. Si daca mai adaugam si faptul ca unii vor sa transmita aceasta intuitie in campul pedagogic totul devine o mare nebuloasa subiectiva, neverificabila.
Epurarea textelor patristice este o evidenta. Cate din scrierile lui Arius avem la dispozitie ca sa ne putem da cu parerea in mod obiectiv?
Am dat pe Arius ca exemplu dar lista este mult mai lunga. Cunoastem pe eretici prin scrierile apologetice ale parintillor. Acest lucru nu mi se pare protestantism, ci pur adevar istoric.
Consider ca intrebarile mele sunt garantia faptului ca inteleg cate ceva. Nu f. mult. Cum spuneam anterior, nu am studii teologice. Sunt un om care cerceteaza istoria si realizez ca nu este chiar o mare simfonie intre ea si hagiografie.
Am si un mare dezavantaj: evlavia mea sufera f. mult din cauza acestei luciditati vecine cu intuitia elementara. Cand cineva nu poate raspunde unei intrebari puse de mine eu nu mai pot dialoga pe acel subiect. E o chestiune care tine de alcatuirea mea interna.
Doamne ajuta!
Domnule Ioan,
ați scris la fel de neglijent. Tocmai de aceea l-am lăsat să vedeți cum arată comentariul dumneavoastră…ca să vedeți că vă bateți joc de…bunul meu simț…
Dacă mai faceți încă odată acest lucru…nu mă interesează ce comentați…pentru că îl voi șterge.
De ce?
Într-o discuție cu cineva…trebuie să fii civilizat!
În scris, civilizația se numește…grijă la scris…și la editat un text…
Scrierile ereticilor în timpul Imperiului romeic/bizantin, domnule Ioan, nu erau „păstrate” de Biserică…ci distruse.
Tocmai de aceea scrierile lui Arie nu sunt „complete” ca scrierile lui Luther.
Iar la Sfinții Părinți avem texte ale ereticilor pe care ei le-au dezbătut și comentat și nu citări ale lor din admirație față de eretici.
Însă mie îmi dați impresia de neseriozitate (acesta e lucru important în discuția noastră!), dacă de la experiența duhovnicească…ați sărit la „grija” față de cărțile lui Arie.
Și nu veți găsi un prieten în mine…dacă de la lucruri importante…și de la momentul când vi se cer date despre puterea dumneavoastră de înțelegere…dumneavoastră săriți la lucruri de duzină.
Asta e tactica omului care nu are nimic de zis…ci doar de întrebat.
Iar întrebările în neștire…înseamnă neseriozitate.
Adică dăm orzul pe gâște…
Pr. Dorin,
Imi pare rau ca tb. sa va dezamagesc dar eu nu ma pricep la a scrie virtual.
Explicati-mi mai simplu.
Se pare ca nu am inteles ce vreti sa spuneti.
Sa las spatiu dupa fiecare fraza cum este scris mai sus? Sau va referiti la altceva?
Sunt nevoit sa va accept cu seninatate critica.
Nu sunt un om invatat . Nu am studii in teologie . Am milioane de intrebari.
Dovada sinceritatii mele este data de ceea ce am scris in mesajele anterioare.
Vreau sa invat multe lucruri prin intrebari puse oamenilor cu studii in teologie, inainte de a emite o parere , un articol , un studiu .
Pot intelege ca multe intrebari devin suparatoare pt. un ca dv. care are nevoie realmente de un partener de dialog .
Ceea ce nu accept este faptul ca intrebarile celui nestiutor nu pot insemna niciodata neseriozitate .
P.S Este tipic unui om fara studii sa aiba o gandire dezlanata.Sa sara de la o idee la alta cu gratia unei mandrii de care nu este constient.
In privinta scrierilor distruse:este inadmisibil sa faci aceasta.Nu exista scuza pt.aceasta.
Mai ales cand acest gest vine de la o comunitate care pana in anul 325 a avut parte de martiraj.
Eu unul,nu am ajuns la masura de a cadea in plasa apologetica clasica:la Sf.Parinti gasim „toata”gandirea ereticilor.
Nici macar opera Sf.Irineu nu este completa. Ceea ce spune multe despre datele incomplete ale istoriei bisericesti.
Arius este un exemplu lamuritor asupra unui fapt evident:a judeca oameni si fapte avand date incomplete.
Necunoascandu-le experienta nu putem sa ii intelegem.
In privinta experientei duhovnicesti ma tem ca intram intr-un teren minat de subiectivitate.
Nimeni nu poate descrie o experienta subiectiva.
Sisteme subiective sunt multe.Esentialul mi se pare mie a fi dialogul cu Persoana vie.
Cum ajungi acolo tine de istoria pedagogiei bisericesti.Unii aleg un profesor,altii pe un altul.
Iar cand 2 profesori redutabili si in curata traditie patristica fac parte din 2 scoli diferite de interpretare devine dificil un dialog.
Sigur este ca Biserica a tinut mortis sa arate o unitate de monolit.In subsol lucrurile nu au stat niciodata astfel .
Acestea sunt parerile mele de la acest moment.Pana la un update ulterior ma resemnez cu aceste slabe ganduri acumulate chiar haotic.
Doamne ajuta !
Domnule Ioan
nu se scrie așa: „Doamne ajută !” ci așa: „Doamne, ajută!”.
Spațiile între cuvinte și între cuvinte și punctele de final nu au ce căuta în textele dumneavoastră.
Iar acum văd că ați făcut paragrafe…adică se poate!
E ciudat însă că după 10 ani de privit la online și de comentat online…nu știți aceste elementare lucruri: să scrieți atent, concis și convingător.
Ce forumuri ați frecventat în ultimii 10 ani…și ce bloguri ați văzut până acum…dacă scrieți așa de neglijent?
Dumneavoastră nu puneți întrebări dezlânate…ci scrieți doar neglijent. Și asta pentru că nu dați prea mulți bani pe dialogul cu mine…
De aceea nici eu nu o să fiu „prea prieten” cu dumneavoastră în atare situație…
Numai că întrebările dumneavoastră…nu sunt ale dumneavoastră. Adică ale unui neștiutor în teologie. Ci ale unuia care crede că știe foarte multe (ceea ce nu mă îndoiesc) dar din explicațiile lui sau din întrebările lui aflăm că nu înțelege ceea ce citește.
Vă puneți problema cărților ereticilor pe care Biserica și administrația imperială le-au distrus pentru ca să nu se mai extindă ereziile și, probabil, și a exilării ereticilor din imperiu sau în deșerturile imperiului.
Compătimiți cu ei sau cu adevărul?
Dacă vi se pare că Arie a fost judecat de Părinții sinodali în necunoștință de cauză nu sunteți un prieten al Bisericii. Pentru că astfel vă îndoiți de toată cinstea și sfințenia acelora care l-au condamnat pe cel care îl numeau: „fiul Satanei”.
Prin conținutul comentariilor dumneavoastră vă dovediți un intelectualist fără acces la experiența duhovnicească. Așa se explică de ce obiectivitatea experienței duhovnicești vi se pare un lucru subiectiv.
În cadrul experienței duhovnicești avem o raportare personală la reperele obiective ale harului, Tradiției, slujbelor bisericii și nu o raportare subiectivistă la nimic sau la lucruri fantasmagorice.
Subiectivismul e raportarea la propria noastră dezvoltare a imaginației.
Ne imaginăm și trăim în imaginația proprie = lumea subiectivă.
Experiența duhovnicească personală nu este o experiență subiectivă/subiectivistă pentru că nu are un conținut strict subiectiv. Ci ea este o trăire a comuniunii cu Dumnezeu și cu Sfinții prin intermediul harului dumnezeiesc, care e o realitate obiectivă și nu subiectivă.
Și pentru că harul e obiectiv…și vederea lui Dumnezeu, de unde începe viața duhovnicească e obiectivă, e reală, nu o năzăreală și are urmări reale în om, îndumnezeitoare.
Tocmai de aceea dintr-o carte eretică, care nu e născută din experiența duhovnicească și din Tradiția Bisericii, nu poți învăța cum să îți sfințești viața.
Iar Biserica Ortodoxă nu prezintă o „unitate de monolit” în ceea ce privește teologia patristică ci diverse nuanțe personale, fiecare Dumnezeiesc Părinte al Bisericii având mireasma lui, noutatea lui, prospețimea lui, dar și o conexiune profundă, internă, cu toți ceilalți.
Repet: nu m-ați convins că gândiți cu capul dumneavoastră și nici nu m-ați convins că vă interesează lucruri serioase până acum. Dar mai e timp să deveniți și mai explicit…
Din acest motiv vă rog următorul lucru de bun simț: dacă aveți ceva de comentat la ceea ce edităm noi…atunci spuneți!
Nu e de bun gust să comentați extra subiect și să căutați răspunsuri personale la lucruri pe care noi nu le tratăm acum sau le-am tratat altă dată.
Încercați să vă comportați normal…adică vizavi de starea noastră de acum, de ceea ce scriem și să porniți de aici spre altceva…fără să așteptați ca să facem muncă de cercetare, în mod special, pentru dumneavoastră.
Nu sunteți special…dacă nu sunteți reperabil!
Pr. Dorin,
Nici un administrator de blog nu m-a atentionat in privinta spatiilor si paragrefelor.
Mai mult,nu am vazut o astfel de atentionare nici in dreptul altor utilizatori. Si acest lucru poate fi verificat.
De aici si lejeritatea cu care scriu mesajele.
Nu am obsesia ireprosabilitatii. Incerc sa traiesc dupa evanghelicul: Bucurati-va neincetat!
Spuneti ca nu dau 2 bani pe dialog.
Am adus cateva argumente pertinente pe care dv.le marginalizati suspect.
Motivatia faptului de a distruge o cultura pt.a-ti apara viziunea este subreda.Orice om serios va pune la colt o astfel de afirmatie.
Stim f.bine ca Biserica nu a facut acest lucru pana in momentul cand puterea politica a momentului a acaparat fraiele clericale.
E de plans faptul ca pluralismul religios al Bisericii a fost aruncat la cosul istoriei doar pt.dorinta de cantitate si unitate.
Cum puteti sa stiti dv.cum a fost judecat Arie, din moment ce nu cunoasteti absolut toate scrierile lui?
Scrieri originale. Caci falsuri si compilatii sunt cu duiumul in istoria Bisericii.
Un doctorand in teologie nu are cum sa ignore falsurile si compilatiile teologice.Exista minciuna si prin omisiune voita.
Noi, in sec. 21 ii spunem manipulare.
Este absurd sa va legati de exemplu lui Arie.Era un exemplu de scrieri arse.
Nu conteaza personajul. Modul de operare al episcopilor din acele timpuri este necrestinesc.
Suspiciunea va plana vesnic.Nimeni nu cenzureaza ceva usor de combatut.
Nu ma intereseaza retorica antica.Cum si in ce fel se porecleau teologii.
Este de mica importanta procedura apologetica.
Nu vorbele si stiinta de carte misca sufletele. Ci Duhul Sfant.
Ce fel de raportare obiectiva poti avea atunci cand intalnesti harul?In acele momente tot sistemul unui om este tandari.
Putem sa invatam un mestesug care ne aduce in proximitatea Fiintei.Atata tot.
A copia sau a cauta trairile altuia este tot ce poate fi mai fals.
De aceea nu exista obiectivitate a simtirii harului.
Sa va intreb ceva f.direct:ati avut parte de vederea Dumnezeiasca?Daca nu,ce sens sa vorbiti teoretic despre asa ceva?
Cadeti intr-un put fara de fund cand vreti sa vorbiti despre har obiectiv. Nu poti explica harul.
Despre ce carti eretice vorbiti?Acelea arse care nu mai pot fi citite?
Conexiunea profunda dintre parinti este o iluzie care este servita maselor.Un antiohian si un alexandrin au multe de spus impotriva acestei teorii.
Scriu exact pe subiect:cum sa intelegem noi Sf.Parinti doar din cartile care au supravietuit istoriei?
Aproape imposibil.Mai ales ca ura dintre alexandrini si antiohieni,mediata de lupta pt.puterea politica dintre Constantinopol si Roma este vie si astazi printre teologii eruditi.
Bunaoara chiar dv.ati cazut in capcana judecarii lui Arie,desi nu-i cunoasteti scrierile.Stiti despre autor doar cat institutiile clericale au lasat sa se intrevada.
F.putin.Infim.
Si totusi il faceti fiul al Satanei.Si numim acest proces de invatare Sf.Traditie.
Il sustin eu pe Arie?Nu am cum sa sustin ceva ce nu cunosc.
Dar nu cad in capcana de a critica un om caruia nu i-am citit opera.
Dv.nu aveti de ales.Sunteti preot.
Eu,un simplu laic.Nu sunt inchistat intr-o functie presanta.
P.S In primul meu mesaj pe acest blog va spuneam f.sincer ca „mie unuia nu-mi face bine dialogul. Nu prea stiu sa-l port cum se cuvine.”
Inchei aici multumindu-va pt.clipele reale de dialog oferite.Am sa va citesc in continuare cu placere indiferent de opiniile care ne despart pe anumite subiecte.
Binecuvantati si ma iertati!
Domnule Ioan,
eu v-am cerut să scrieți corect și să paragrafați textele pentru a fi citit cu plăcere…adică lucruri foarte normale într-o discuție cu cineva…care mi-a mărturisit că citește mult și că vrea să fie în dialog onest cu mine.
Iar eu discut în mod personalizat cu cei care mă comentează…și cu toți discut, ca și cu dumneavoastră, și în mod particular și aici, în mod public…înțelegând de ce unul scrie așa…și altul altcumva.
Faptul că v-am cerut să vă comportați ca un erudit și nu ca un mucos de clasă primară când redactați un text…e o dovadă de atenție și de respect.
Nu eu am distrus cărțile lui Arie, Apolinarie, Macedonie etc. ci instituțiile Imperiului romeic și Biserica noastră, a amândurora, în secolele respective…E mirabil cum uitați că sunteți ortodox ca mine (după propriile dumneavoastră afirmații)?
Iar eu știu cum s-a comportat imperiul și Biserica față de eretici din istoria și Tradiția Bisericii. Adică nu ocultez deloc datele istorice (pentru că nu sunt posesorul lor)…ci ele sunt la îndemâna tuturor.
Însă datele istorice nu trebuie decontextualizate…pentru că fiecare eveniment, persoană, scriere se înțelege numai inclusă în vremea ei.
Biserica lui Hristos nu a promovat „pluralismul religios” ci „exclusivismul religios”, pentru că Biserica vorbește despre Hristos și Evanghelia Sa și nu despre orice religie a lumii.
Lucrurile care vă fac suspect (adică care mă fac să vă cred că nu sunteți ortodox) sunt tocmai situările dumneavoastră lângă sau deasupra Bisericii pentru a o judeca.
E dreptul dumneavoastră să faceți ce credeți de cuviință…dar trebuie să acceptați faptul că nu vă urmez în dorințele dumneavoastră.
Nu eu l-am anatematizat pe Arie ci Sfinții Părinți de dinainte, de la Sinodul I Ecumenic și de după el…și sunt încredințat de faptul că cei care au făcut-o…știau foarte bine ce spunea, ce făcea și ce scria Arie.
Dacă s-au distrus cărțile lui Arie și s-au păstrat doar lacunar…s-au distrus tocmai pentru că au fost receptate de Biserică ca profund blasfemiatoare și neconforme cu Revelația dumnezeiască.
Și ortodocșii se bucură de victoria Bisericii împotriva arianismului și nu se întristează ca dumneavoastră! Și de aici umbra de suspiciune la adresa persoanei dv.
Dacă doriți „să accept” că Părinții secolelor prime ale creștinismului au manipulat textele Revelației…ați citit degeaba scrierile noastre de aici…pentru că eu nu contest nimic din Tradiția Bisericii și nici nu am îndoieli asupra modului în care Biserica a păstrat și înțeles teologia ortodoxă.
Harul Duhului Sfânt, domnule Ioan, mișcă sufletele oamenilor și le determină la o viață sfântă, în cadrul citirilor cărților sfinte și ale predicilor evlavioase și în tot ceea ce Biserica face.
Tocmai de aceea Dumnezeiasca Liturghie e și cuvânt și rugăciune, și citire și cântare, și închinare și împărtășire euharistică pentru că prin toate se simte și ne bucură și ne sfințește harul Prea Sfintei Treimi.
Dacă harul nu e obiectiv, nici Dumnezeu nu e obiectiv și se confundă și harul și Dumnezeu cu imaginația noastră.
Însă Dumnezeul treimic și harul care emană din Dumnezeu și care e viața lui Dumnezeu, care ne îndumnezeiește pe toți creștinii ortodocși sunt dogmele fundamentale ale Bisericii lui Hristos, ale Bisericii Ortodoxe și ele sunt temeiul mântuirii noastre.
Dumnevoastră tocmai pe ele le negați?
Pentru mine e mirabil că nu vă rușinați de lucrurile absurde pe care le afirmați.
Nu poți explica harul…dar te poți împărtăși de el. Iar noi ne împărtășim de el…Și dumneavoastră ar trebui să vă împărtășiți de har, ca ortodox, și să nu îl confundați cu propria dumneavoastră sensibilitate…dacă e al lui Dumnezeu, nu?!
Și dacă harul e al lui Dumnezeu și nu emană/strălucește/țâșnește din dumneavoastră ci din Dumnezeu…atunci el e obiectiv și nu subiectiv. Cum obiective sunt și cuvintele care vin de la alții, lucrurile altora dăruite nouă, părinții noștri, lumea din jur, tot ceea ce vedem și nu vedem cu ochii fizici.
Subiectivă e lumea pe care v-o puteți imagina și care există numai în mintea dumneavoastră…și nicăieri altundeva.
Conexiunea profundă dintre Sfinții Părinții ai tuturor secolelor e obiectivă. E formată din harul lui Dumnezeu și din aceeași teologie a Bisericii.
Dacă aprofundați cu evlavie și cu frică de Dumnezeu, ani la rând, teologia Scripturii și a Sfinților Părinți ortodocși pe parcursul a 2000 de ani veți observa (eu trăiesc profund bucuria înțelegerii acestui fapt) legătura indestructibilă între Sfinții lui Dumnezeu din toate secolele, care e viața cu Dumnezeu.
Eu îi anatematizez, împreună cu toată Biserica, în inima mea și la slujbe (și e mirabil, iarăși, că nu cunoașteți ce spun slujbele Bisericii despre eretici ca Arie, Macedonie, Eutihie etc.) pe toți ereticii condamnați de ea și urmarea acestei disocieri de eretici e că nu îi consider „teologi veridici” ai Bisericii, pentru că nu împărtășesc opiniile lor eretice.
Asta nu mă face însă să nu studiez viețile și operele ereticilor mai vechi sau mai noi sau să nu citez din vreo carte a unui eretic afirmații care îmi plac și care nu sunt lovite de morbul înșelării. La fel citez din scriitori și oameni de știință de tot felul, din orice religie, când vine vorba de adevăruri generale.
Însă niciodată nu pun pe picior de egalitate în inima mea și în scrisul meu pe un eretic, un literat sau un filosof cu un Sfânt Părinte al Bisericii. Niciodată, subliniez.
Și niciun ortodox întreg la minte nu o poate face…
Pe Arie l-au numit „fiul Satanei” Sfinții Părinți care l-au cunoscut și așa îl numesc până astăzi cărțile de cult ale Bisericii. E de ajuns să citiți slujba Duminicii Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, ca să observați vehemența sfântă a imnografilor față de Arie, care e la fel ca cea față de Iuda, vânzătorul, pe care o auzim în Săptămâna Mare.
Faptul că sunt preot nu mă face să…îmi pierd mințile sau să nu am judecăți de valoare.
Însă dumneavoastră mi-ați arătat pas cu pas…că nu aveți chef de dialog (pentru că dialogul începe cu propria dumneavoastră experiență, cu mărturisirea ei și nu cu întrebări; dialogul începe cu certitudinile dumneavoastră și nu cu incertitudini).
Ba da, dumneavoastră și mie și oricărui om îi place dialogul…Și puteți fi onest în cadrul dialogului dacă doriți…
Numai că, pentru a fi onest, trebuie să vorbiți despre întrebările dumneavoastră reale, care au apărut în urma cercetării dumneavoastră teologice pentru a vă mântui.
Eu citesc, scriu, pentru ca să mă clarific pentru mântuire și nu pentru ca să pierd timpul.
Așa cred că ar trebui să gândiți și dumneavoastră: dacă întreb, întreb pentru ca să fiu și mai mult și nu pentru ca să pierd timpul.
Iar dacă acum vă retrageți…înainte de a începe un dialog real…ați venit doar pentru ca să îmi spuneți că Biserica s-a comportat urât cu Arie și că harul nu e obiectiv?
Pr. Dorin,
Cand vorbesc despre pluralism ma refer la actul de bun-simt de a nu impune propria parere teologica ca dogma daca nu exista consens.
Consensul obtinut cu ajutorul puterii imperiale este notoriu.
Nu eu judec Biserica.Istoria insasi devoaleaza cenzura masiva pe anumite subiecte ale unor anumiti autori.
Istoria poate fi citita de catre orice om.Acolo nu exista intortochierile metafizice care pot servi discursului avocatesc.
A stabili ce e conform sau nu,este tipic unei anumite gandiri dintr-un anumit secol sumbru.
Sunt intristat doar de manipulare.Sf.Parinti cei mai mari nu s-au bagat in dispute dogmatice.
Iata ce scria Sf.Grigorie de Nazians:”Ca sa spun adevarul,inclin sa ma feresc de orice adunare a episcopilor,pentru ca pana acum n-am vazut niciodata vreun Sinod care sa se sfarsasca cu bine sau care sa alunge relele in loc sa le creasca.Pentru ca la aceste intruniri (si nu cred ca ma exprim prea aspru aici) artagosenia de nedescris si ambitiile prvaleaza[…]de aceea m-am retras si mi-am gasit linistea sufleteasca in singuratate.”
Sper acum sa va dati seama ca nu sunt intristat ca nu stiu care eretic a fost cenzurat.
Parintii sunt parintii,iar clerul simfonic cu dorinta de putere a imparatilor este altceva.
Nimeni nu contesta Sf.Traditie.
Insa la fel de bine,nimeni nu poate sa nu vada inconsecventele ei.
Despre har.Harul care nu se poate preda,invata mie imi pare ca nu poate fi obiectiv.
Sa vorbesc mai aplicat.Nu vreau sa-mi dau cu parerea despre Sf.Treime.
Nimeni nu stie ce se intampla acolo.Toti au doar pareri teologice.
Mai evlavioase sau nu.Potrivit cu standardele impuse de o anumita casta dintr-un anumit timp.
Scriptura nu mi-a lasat prea multe detalii despre un har care indumnezeieste.
Logica mea simpla,taraneasca,imi spune asa:care este primul parinte care a adus aceasta idee in prim-plan?
In ce secol?De ce o distanta atat de mare in timp,intre moartea ultimulu apostol si aceasta parere teologica?
Numai raspunsul la aceste intrebari cred ca ar aseza discutia pe un fagas al propriei experiente.
Scriati ca a vorbi din propria experienta este de dorit intr-un dialog.Ei bine,aceasta fac acum.
Sa continuam acum despre obiectivitate sau subiectivitate.
Lumea si tot ce impresioneaza simturile fizice imi pare a fi la fel pt.toti.
Lumea mentala.Prin intermediul educatiei putem ajunge atat de dresati incat sa spunem toti acelasi lucru.
Simtirea.Ei bine,aici eu cred ca este cotitura.
Nu mai suntem educati de catre oameni prin intermediul oamenilor sau de catre oameni prin intermediul divin(Scriptura,Tainele).
Aici avem si o componenta directa.Dumnezeu incalzeste inima cu simtiri inexplicabile,netransmisibile.
Si eu sunt in acord cu dv.atunci cand scriu pt.a-mi clarifica anumite lucruri.
Pe acest subiect eu mi-am spus pererea din primul post.Nu poti intelege un om doar din ceea ce scrie,spune sau face.
Dumnezeu nu se uita la fata omului.
Adanc,in interiorul omului este o taina de nedescris.Poti merge alaturi de cel pe care-l pastoresti.
A-l directiona este oricum imposibil.Va deveni totul o convenienta intru nesminteala celorlalti.
Stirbim adevarul cu ceva.Si da si nu.
Aidoma unei predici care vrea sa vorbeasca pe intelesul tuturor,excluzand excelenta.
Exclusivism va fi numai atunci cand la inceperea cantarii Heruvic,cei care nu se impartasesc vor iesi din Biserica.
Iar clericalism nu va mai fi atunci cand va exista egalitate in administrarea Sf.Impartasanii.Mai precis:pt.aceleasi pacate,un preot se impartaseste mai des decat un laic.
Sper ca am vorbit din extrem de putina mea experienta tocmai pt.a nu mai vorbi din carti.
F.multi vorbesc din carti doar pt.ca au in spate o autoritate acutarui sau cutarui sfant.
O astfel de experienta nu duce decat la dresaj.Indepartarea de dialogul cu Cel Viu.
Chiar credeti ca mental am nevoie de dogme sau de procedee psiho-somatice pt.a vorbi cu Cel Viu?
Sunt doar forme absolut necesare.Problema este ca aceste forme au cam sufocat Biserica.
Adaos peste adaos din dorinta de a fi ctitori la maretul edificiu.Cam fariseic ce-i drept,pt.ca laicii au fost exclusi cam demult din exercitiul liber al gandirii.
Nu poti gandi decat in liniile anumitor Sf.Parinti.Ceea ce e uimitor,avand in vedere ca insisi Sf.Parinti adulati de noi au fost creativi,inovatori la timpul lor.
Interpretarea Scripturii este un adanc inepuizabil.Astfel ca cel mai usor procedeu de a inlatura un adversar redutabil este sa-i arzi scrierile.
Ii cenzurezi viata si scrierea.Si asta in numele Bisericii.Ridicol.
Sf.Parinti nu au avut o teologie unitara.Harul este dat de Dumnezeu tuturor oamenilor.
Harul are nenumarate fatete.Eu cred ca aici dialogam asupra unui anumit har.
Nu harul in general.
In privinta anatemizarii sa stam extrem de linistiti:aflam cu mirare dupa 1000 de ani de invective ca anatemele BO si BC au fost cam de forma.
Nu stiu daca forma politica a prevalat sau nu.Stiu cu certitudine un singur lucru:politica clericala nu are de-a face cu Dumnezeu.
Doamne,ajuta!
Aoooleu si vai de mine!
O zi, doua dac-am lipsit, si ies vapaile jupuietoare de senin!
Pacat ca n-am ragaz defel sa ma-ntarat in ale comentatului, dar fiecare fraza din Dl. Ioan se cam bate cap in cap nu numai cu cele spuse de Parintele, ci si cu cele spuse de dumnealui.
Exista o contradictie in sinele d-lui, si-n ceea ce asimileaza.
Pe ce traiectorie ne ducem, pe unde ne-afundam, si unde ne-om mai limpezi?
Singurul util al dialogului ce-l pot extrage e ca aflu cum ma pot si rataci in viata.
Si ratacirile vin de obicei c-usorul.
La dl. Ioan si alea se complica si se-aduna-n nebuloasa individualistica a parerii neavizate si izolate chiar.
Si randurile Parintelui sunt de capatai in ale perceptiei cu duhul.
Multumim!