Opere complete (vol. 8) [34]

Scrierile complete ale

Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu

şi viaţa sa,

comentate

de către

ucenicul şi fiul său întru Domnul,

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Vol. 8

(al 6-lea caiet manuscriptic)

Paginile 437-443

***

Cuvântul. Sfântul Simeon Noul Teolog[1]

*

Miluiește-mă, Fiul lui Dumnezeu și deschide ochii sufletului meu ca să văd Lumina lumii, adică pe Tine, Dumnezeule, și să ajung și eu fiul zilei dumnezeiești.

Nu mă lăsa nevrednic și fără de dumnezeirea Ta, Bunule Doamne! Arată-Te mie, ca să cunosc că Tu mă iubești, Doamne.

Fiindcă am păzit dumnezeieștile Tale pășuni, trimite și asupra mea, Mult Milostive, pe Duhul Tău, ca să mă învețe cunoașterea Ta și să îmi vestească tainele Tale, Dumnezeule al tuturor lucrurilor.

Dogorește în mine adevărata lumină, o, Doamne bogat întru milă, ca să văd slava Ta, slava pe care ai avut-o, mai înainte de a fi lumea, la Părintele Tău.

Sălășluiește și în mine, precum ai zis, ca și eu să ajung vrednic să mă sălășluiesc întru Tine și să petrec fără încetare întru Tine și să cunosc că Te am în mine.

Ca astfel să iei formă în mine, pentru ca să pot privi nepriceputa-Ți frumusețe, să port în mine chipul Tău, care este mai presus de ceruri, și să uit toate lucrurile cele văzute.

Dă-mi mie slava Ta, pe care Ți-a dat-o Părintele Tău, Milostive, ca să ajung asemenea Ție, ca toți slujitorii Tăi, dumnezeu după har, și să fiu ca Tine fără încetare, acum și totdeauna și în veacurile fără de sfârșit. Amin!

***

Pag. 19.

N.[ichifor] Crainic spune că prin cunoaștere experimentală trebuie înțeles experimentul în sens spiritual. Iar trăirea în esență suspendă funcțiunile simțurilor.

*

Eu însă zic, că spiritualizarea simțurilor ne face să trăim experiențe esențiale în alt plan decât cel de aici.

*

Purificarea creștină înseamnă a muri în Hristos pentru a învia întru El”.

E vorba însă de o moarte a personalității sau de moartea minții, în sensul că faci să tacă gândurile și imaginația prin rugăciune, pe care eu am experimentat-o? E vorba de a doua.

*

Origen[2] afirma că prin simțul general dumnezeiesc cei fericiți[3] contemplă (văd) obiecte superioare corpului (ex: Serafimi și Heruvimi), aud glasuri ce n-au realitate în aer, savurează pâine vie, miros miresme cum e aceea a lui Hristos înaintea lui Dumnezeu, pipăie ca Ioan cu mâinile pe Cuvântul vieții.

*

Simțurile Sfinților și ale Profeților au perceput lumea spirituală printr-o senzație nesensibilă, adică printr-o senzație al cărui obiect nu face parte din lumea concretă, la care accedem printr-o sensibilitate obișnuită.

*

Pascal[4]: Ignoranța care vine după știință e o saturație de știință.

*

Docta ignorantia[5] = umilință.

*

Știința e nelimitată în privința acumulării de cunoștințe (în sens orizontal) dar limitată în sens vertical sau al înălțimii sau adâncimii.

Profunzimea tainelor vieții și ale lumii ne rămâne necunoscută.

*

În De imitatione Christi: „Vrei să te întărești și să sporești mereu în bine? Se cade atunci să te socotești izgonit și străin pe pământ”.

*

N.[ichifor] Crainic zice că această stare în care te simți singur și străin pe lume se obține prin lupte.

Eu am trăit-o în copilărie ca pe o stare normală, obișnuită. Și, dimpotrivă, am luptat să o înving și să mă atașez de lume printr-un lucru sau altul.

Și nu am învins total în mine sentimentul profund al înstrăinării mele în lume și al vremelniciei mele terestre.

Numai prin rugăciunea lui Iisus am învins-o. Pentru că rugăciunea mi-a deschis cerurile bucuriei și ale cunoașterii divine.

***

Cursul de teologie mistică al lui N.[ichifor] Crainic

1. Mistică

Elementul extazului mistic

Unirea mistică se petrece din inițiativa Duhului Sfânt și cere din partea omului o continuă purificare.

Harul care o lucrează e un har special și în afară de el intervin darurile Duhului Sfânt care îl îndrumă și îi iluminează omului facultățile sufletești făcându-le capabile să-L sesizeze în mod nemijlocit pe Dumnezeu[6].

Unirea mistică e însoțită de fapte extraordinare și miraculoase ce nu-i sunt totuși necesare.

Această trăire supranaturală e totodată și cunoaștere și iubire [a lui Dumnezeu].

Efectele ulterioare constau între altele într-o considerabile intensificare a energiilor spirituale din om.

Iar momentul mistic culminant e o anticipare pământească a fericirii cerești.

Jacques Maritain[7]

…Mistica duce sufletul printr-o serie de stări și transformări. Căci misticul încearcă, în adâncul său, să atingă îndumnezeirea și să simtă astfel viața lui Dumnezeu.

Mistica e cunoașterea experimentală a lui Dumnezeu în viața Sa intimă.

*

Teologia mistică e știința îndumnezeirii omului”.

Teologia mistică este știința Sfinților.

Iar obiectul ei este un lucru cu totul împlinitor: prezența lui Dumnezeu în noi.

*

Purificarea

Sfântul Grigorie de Nazianz[8]

„Dumnezeu a devenit om și a venit ca să locuiască cu dumnezeii și S-a lăsat cunoscut de către ei”.

*

Ego: Viziunea piramidelor și a culorilor străvezii de cristal.

Apoi viziunea soarelui, care vine și se scufundă în mintea concentrată în Dumnezeu și prin care soare, ca printr-un ochi deschis în veșnicie, văd în toate direcțiile.

Circumferința lui este vârful conului. Și am văzut prin acest con în spațiile veșnice, care se apropiau și se depărtau de spiritul meu.

*

La indieni există așa-zisul ochi al lui Șiva[9].

*

2

Prin Hristos a venit harul, adică acel simț general dumnezeiesc prin care cei fericiți vin în contact imediat cu lumea spirituală.

Origen: „Hristos a venit pentru ca fiecare om care crede în El să devină un hristos”.

Filiația adoptivă. Hristos e Fiul Tatălui, pe când noi suntem adoptați de Tatăl prin Hristos.

Pavel: „să vă faceți părtași firii dumnezeiești”. Participarea la Dumnezeire.

Trăim dumnezeiește nu prin noi înșine ci prin participarea la slava lui Dumnezeu.

Ajungem dumnezei prin participare [la slava lui Dumnezeu] și nu prin identitate [cu Dumnezeu].

Și merităm cât trăim

*

Origen:

Dumnezeu este dătător de îndumnezeire (teofori).

Hristos este lucrător de hristoși (hristofori).

Duhul Sfânt este Cel care răspândește în suflete harul dumnezeiesc, Care sfințește sufletele (pnevmatofori).

*

Toți putem fi teofori, hristofori și pnevmatofori.

*

„Umanitatea se îndumnezeiește fără să dispară în Divinitate” spun Sfinții Părinți.

*

Irineu[10]: Omul, prin mijlocirea Cuvântului, progresează înălțându-se spre Tatăl și în această înălțare îi „depășește pe Îngeri”, pentru a trăi chipul și asemănarea lui Dumnezeu, adică pentru a deveni dumnezei.

*

Dionisie Areopagitul[11] e părintele misticii creștine.

*

Ioan Damaschin[12]: „Omul e îndumnezeit prin participare la lumina divină iar nu prin transformare în natura/esența divină”.

*

„În ziua aceea veți cunoaște că Eu sunt în Tatăl Meu și voi în Mine și Eu în voi” [In. 14, 20].

*

Simeon Noul Teolog[13] este cel mai mare mistic experimental al Bisericii de Răsărit.

*

Sfântul Simeon Noul Teolog vorbește de faptul că în vederea extatică lumina lui Dumnezeu pătrunde în corpul său și îl umple de iradiere și de dulceață dumnezeiască.

*

„Eu sunt om prin natură și dumnezeu prin har”.

*

Lucrarea harului se manifestă prin persistența luminii cerești și a viziunilor pe care le ai.

Iar după aceea nu mai făceam rugăciunea, pentru că rugăciunea se rostea de la sine în mine, adică fără efort de voință și al conștiinței.


[1] Teza noastră doctorală: Vederea lui Dumnezeu în teologia Sfântului Simeon Noul Teolog poate fi downloadată de aici: http://www.teologiepentruazi.ro/2009/11/18/vederea-lui-dumnezeu-in-teologia-sfantului-simeon-noul-teolog/.

[2] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Origene.

[3] Sfinții din cer.

[4] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Blaise_Pascal.

[5] În latină: înțeleapta neștiință.

[6] Sublinierile din text îi aparțin autorului.

[7] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Jacques_Maritain.

[8] Idem: http://ro.orthodoxwiki.org/Grigorie_Teologul.

[9] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Shiva.

[10] A se vedea: http://ro.orthodoxwiki.org/Irineu_de_Lyon.

Puteți downloada, în traducerea noastră:

Contra ereziilor (vol. 1):

http://www.teologiepentruazi.ro/2009/11/03/sfantul-sfin%c8%9bit-mucenic-irineu-al-lyonului-contra-ereziilor-vol-1/ și

Contra ereziilor (vol. 2):

http://www.teologiepentruazi.ro/2009/11/23/sfantul-sfin%c8%9bit-mucenic-irineu-al-lyonului-contra-ereziilor-vol-2/.

[11] A se vedea: http://ro.orthodoxwiki.org/Dionisie_Areopagitul.

[12] Idem: http://ro.orthodoxwiki.org/Ioan_Damaschin.

[13] Idem: http://ro.orthodoxwiki.org/Simeon_Noul_Teolog.

Fotografiile sunt de explicat

Fotografiile TPA sunt gând sau pun pe gânduri.

Pentru că imaginile spun lucruri, sentimente, vorbesc despre un mod de a privi lumea.

De aceea, ele au întotdeauna explicații în subsidiar.

*

Dacă nu tai vița de vie cum trebuie…sau nu o tai deloc, vei vedea mici joarde cu ditamai lăstarii…în loc ca lăstarii să răsară din butuc.

Lăstarii sunt viitoarele joarde ale viței și ele trebuie să țâșnească din butucul/trunchiul viței.

Domnul a folosit parabola viței și a joardelor în In. 15, 1-7 și aici S-a numit pe Sine „viața cea adevărată” [i ampelos i alitini] iar brațele/mlădițele/lăstarii/ joardele [ta climata, gr.] suntem noi, cei care am crezut și ne-am botezat întru El.

Ca să fii viu trebuie să trăiești în și prin Hristos.

Iar dacă ești viu, ești verde, ești sănătos în gânduri, sentimente și acțiuni, ești una cu El.

*

Urzica vieurzică. Și dacă te urzică…simți.

Păcatul e asemănat uneori cu o mușcătură veninoasă, cu un cataclism, cu surparea unei stări interioare de bine.

Dar ca să păcătuiești…trebuie te atragă ceea ce te rănește.

Sau păcatul, uneori, e ascuns în cuvinte, e situat dedesubtul unor gesturi, al unor acțiuni…și te urzici tocmai când credeai că o să înceapă binele.

*

De ce o muscă…se odihnea pe o urzică moartă?

Voia să moară?

S-a așezat din întâmplare?

Am văzut o muscă pe o urzică moartă din întâmplare?

Sunt din întâmplare?

Iar cei care se cred din întâmplare…nu se cred niciodată unici. Și niciodată nu intră în relații veșnice, pentru că nu cred într-o existență veșnică în iubire.

*

Cel care reflectă asupra a ceva…reflectă asupra a tot ceea ce vede…mai mult sau mai puțin.

*

Nu cred că există lucruri banale. Există doar oameni inapți să vadă lucrurile în mod profund.

*

Se pune varză în putină la acrit, se sară, se mai pun unele ingrediente…și pentru ca varza să nu ridice capacul în sus, se pune deasupra ei un postament de lemn și, peste el, unul sau mai multe…pietroaie de murături.

Pietroaie aduse de la râu și păstrate ca niște sculpturi funcționale.

Tăcerea pietrei…și, sub ea, se odihnește varza care se murează și își păstrează gustul datorită sării și a apei.

E varza pentru…viitoarele sarmale.

Varza pusă de cu toamnă pentru iarnă și primăvară.

De ce pietroi?

Pentru că nu ruginește…

*

Nodul unui semn…de la Noduri și semne (1982) al lui Nichita Stănescu.

Să vezi insolitul dintr-o pictură, dintr-o sculptură, dintr-o cameră, dintr-un om.

Să duci unicatul la tine în minte și să îl introduci în conexiuni de tot felul.

Să îl vezi ca pe un simbol sau ca pe o fereastră spre sensuri tot mai subtile.

Semnul e aici spațiul vizual al fotografiei. Nodul e al semnului, al spațiului care se dorește văzut, gândit, analizat, simțit.

Ești un nod în gât de admirație pentru alții sau un punct nodal al istoriei?

Istoria te cunoaște sau te percepe?

În Veșnica pomenire a Înmormântării cerem continua noastră prezență în ochii lui Dumnezeu, chiar dacă istoria (puțină, în comparație cu veșnicia) ne poate adumbri existența post mortem.

Și când vorbim de importanța valorilor în istorie, ne gândim, deopotrivă, la persoanele valorice cât și la valorile creativității lor (cărți, monumente, picturi, fapte etc.).

*

Albastrul puțin…într-o mare de verde devine un element de noutate.

Vrei să îl cunoști mai mult, tocmai pentru că e unic de rar în atâta verde.

*

Mușețelul ca imagine nu îți explică mirosul lui.

Dacă ne-am imagina mirosul și gustul mușețelului, fără să fi avut contact cu ele…nu-i așa că am fi tot la fel de neștiutori ca în fața…sfințeniei?

Pentru că una e să citești despre Sfinți…și alta e să trăiești ca Sfinții.

Și imaginea nu explică conținutul în absența experienței.

*

„Cuibar rotind de ape” (Mihail Eminescu,Călin [file din poveste]) = vârtejuri/ulcioare în apă formate din cauza unor pietre sau a unor cavități, unde apa cade ca într-o mică prăpastie…

Cuibarul găinilor e făcut de ele cu ciocul și cu ghearele, așezându-se cât să încapă partea pe unde iese oul…și în așa fel încât oul să ajungă pe moale…și să nu cadă de la 100 de metri înălțime.

Dacă nu iei oul din cuibar într-o zi, găina vine a doua zi și face un altul în același loc, încă un altul…și lățește cuibarul.

Când „cade cloșcă”, găina se urcă pe ouă, le acoperă și stă acolo zile întregi, nemâncând și nebând apă decât arareori…în așa fel încât, după ce scot puii, cloștile sunt slăbite enorm.

A sta ca cloșca pe cuib înseamnă a cloci sau a avea simț maternal.

De aici, mamele care te dădăcesc sunt la fel ca găinile care sunt foarte atente cu puii lor, ca aceștia să intre sub fulgii lor la vreun pericol sau când plouă.

*

Un cuib gol e un poem de singurătate.

*

Dar un cuib gol este și o fostă maternitate închisă, un fost spital…pentru că nu mai trebuie să fim „un stat social”, ci „un stat criminal”.

Sau e o fostă școală…sau o fostă grădiniță…pentru că „eu te-am făcut, eu te omor”.

*

E dureros, însă, când alții vin să remarce…ceea ce noi nu remarcăm

De la sate și orașe

Românii de la sat nu știu (cel mai adesea) să se bucure de aerul, apa, mâncarea bună, liniștea lor, naturalețea lor, Biserica lor și aceasta ori pentru că nu sunt educați ori pentru că sunt prea săraci.

Trebuie să le deschizi ochii asupra a ceea ce sunt și au pentru ca să se prețuiască.

Dar, cel mai mult, trebuie să le asiguri un trai decent printr-o serie de mici instituții care să le ofere prosperitatea.

Și aici trebuie să intervină oamenii educați și cu bani, alături de sprijinul statului român și al Uniunii Europene: să creeze locuri de muncă la sat pentru ca satul să nu resimtă, pe zi ce trece, discrepanțele față de oraș ca uriașe.

Românii de la oraș (cel mai adesea) nu știu să se bucure de cultura, de civilizația și de spiritualitatea urbei lor.

Nu știu să se bucure de civismul lor.

Și aici își spune cuvântul tot lipsa de educație, lipsa banilor sau ritmul alert de viață al orașului.

Însă mai presus de toate, observ cum românii se lasă prea repede dezamăgiți de contextul politic și social al vieții lor și nu mai gândesc un bine pentru toți ci un bine de căpătuială, un bine egoist, un bine doar pentru ei, care e unul falimentar pe timp scurt și lung.

Mulți au renunțat să mai cultive pământul pentru că au pensie…și magazin cu de toate în comuna sau satul lor.

Sunt bătrâni, singuri, bolnavi…sau nu mai vor să lucreze pământul…pentru că grâul, porumbul sau via, dacă te muncești cu ele, nu scoți…pe cât efort depui.

Și dacă au văzut că un litru de vin sau un cozonac constă mai ieftin decât dacă le faci tu acasă au ajuns la concluzia să lase via nesăpată și pământul nelucrat, în paragină…pentru că e mai ușor dacă cumperi.

Nu știu ce ar face dacă…li s-ar sista pensia.

La fel dacă li s-ar tăia cablul TV.

Pentru că odihna țăranilor de acum e o scoatere a pârlelii pentru greul dus în timpul regimului comunist, când, în majoritatea lor, țăranii români erau robii pământului.

Și acum trăiesc aversiunea față de pământ și de muncă pe premisa că au o pensie de 400-600 lei din care își plătesc impozitul, cablul TV, lumina și pâinea…pentru că ouă, carne, lapte și alte legume le obțin în curtea lor mai mult sau mai puțin.

Își reduc viața la strictul necesar.

În orașe însă există fuga după locul de muncă în paralel cu fuga după iluzii. Vor bani pentru mâncare bună, pentru distracții, pentru excursii, pentru a îmbrățișa reclamele cu ambele mâini.

Numai că fuga după locul de muncă întâlnește disprețul angajatorului (în majoritatea cazurilor) față de muncitor. Dispreț inoculat în angajator de mediul politic, economic și social în care ne scăldăm.

Și toată gama de compromisuri, de zbateri interioare, de isterii și nebunii pornește de la relațiile între angajatori și angajați, care nu sunt clar afirmate, ca să mă exprim eufemistic.

Pentru că problema e tocmai aceasta: angajatul român nu știe niciodată de ce a fost ales pentru locul acela de muncă, cât va munci și dacă va fi plătit în mod coerent.

Iar atomizarea omului, închiderea în el și în casa lui e consecința acestei neîncrederi perpetue în promisiuni, relații, spațiu public, atâta timp cât vede că toate relațiile publice sunt, majoritatea, de fațadă și nu relații trainice.

Însă iarăși ne lovim de graba românilor de a da verdicte generale datorită unor cazuri particulare.

Pentru că o analiză corectă nu pleacă de la ce ți s-a întâmplat ție ci de la o evidență cuprinzătoare.