Grija de a nu pierde

Azi-noapte, la OTV, Constantin Barbu a avut un live esențial, până spre dimineață, cu și despre omorârea lui Mihail Eminescu.

Caii liberi din pădurea Letea sunt în pericol.

Un pastor american a făcut bani din frica lumii de „sfârșitul lumii”.

*

Nu-i așa că ne e frică să nu pierdem lucrurile esențiale…în timp ce ne ocupăm de toate prostiile?

De unde neseriozitatea noastră? Și de unde grija noastră de a părea sobri, calculați, reci…când noi suntem de foc, ne aprindem repede, suntem pătimași?

*

Soția lui Slavici, Eleonora, era spion maghiar. Titu Maiorescu îl invidia și ura pe Mihail Eminescu. L-au omorât în tăcere. O piatră în cap, mortală…creierul uitat pe fereastră…și lista de oameni care au fost la înmormântare.

Prea mare pentru oameni mici.

*

Șeful FMI e cocoșul cu bani al Americii…dacă costă atât de mult.

Pastorul și-a făcut radiouri pentru sfârșitul lumii…în loc să își vadă de bătrânețile lui.

În Republica Moldova…pentru 100 și ceva de musulmani s-a legiferat religia musulmană.

Ploaia cu trăsnete.

*

Ne e teamă să nu ne pierdem…sau nu știm ce să facem cu timpul nostru?

Cantemireștii [2]

Partea întâi

***

Papa „Pius al II-lea Piccolomini asimila casa europeană cu patria creștinismului” și „nimeni [în Europa] nu vede în sultan un european” (p. 13).

Patriarhul Ierusalimului, Hrisant Nottaras este autorul Introducerii în geografie și sferă, publicată la Paris, în 1716. Meletie, arhiepiscopul Atenei, scrie Geografia palaia kai nea – Veneția, 1728 – fiind citat de Chateaubriand în Itinerar de la Paris la Ierusalim și de la Ierusalim la Paris. Antioh Cantemir reușește și el să publice cartea tatălui său, Dimitire Cantemir, Istoria Imperiului Otoman, la Londra, în 1735 (p. 14).

„Prin această carte, Dimitrie este poate cel dintâi cărturar și literat provenit din Est care a abordat un subiect otoman dintr-o perspectivă occidentală, cum avea să constate ulterior istoricul britanic Arnold J. Toynbee” (p. 18).

Dimitrie Cantemir era un „cărturar format la confluența tradițiilor bizantine, românești și otomane” (p. 15). La 25 de ani, în 1698, publică la Iași Divanul sau Gâlceava înțeleptului cu lumea sau Giudețul sufletului cu trupul. Ulterior redactează Istoria ieroglifică și mai multe eseuri de filosofie și logică.

„Dobândește chiar reputația de virtuoz al tamburei, performanță căreia îi va datora prietenia unor înalți demnitari ai Sublimei Porți și, odată cu ea, privilegiul, greu de imaginat pentru un ne-musulman, de a pătrunde în biblioteca Seraiului, de unde își va procura copii ale portretelor sultanilor pentru a ilustra Istoria Imperiului Otoman” (Ibidem).

„Academia din Berlin, întemeiată sub patronajul lui Leibniz, îl numește, în 1714, printre membrii săi” (p. 15-16). Numele său este săpat în piatră alături de cele ale lui Malebranche, Fénelon, Leibniz și Newton (p. 18).

Dimitrie Cantemir și-a dorit să viziteze Franța și Anglia dar nu a avut ocazia (p. 16).

Antioh Cantemir, fiul lui Dimitrie, și-a adus aportul la „întemeierea satirei moderne”, în literatura rusă, iar la 22 de ani este numit ambasador la Londra. „Ca și tatăl său, Antioh se află sub influența unui mediu marcat de diversitate culturală și religioasă” (Ibidem).

„Pe când redacta Istoria Imperiului Rusiei sub Petru cel Mare, Voltaire l-a consultat pentru a verifica unele informații, entuziasmându-se în fața precizărilor lui Antioh” și numindu-l „doctus sermones cujus cumque linguae et cujus cumque artis” (p. 17).

Dimitrie și Antioh Cantemir, deși tată și fiu, sunt studiați separat ca reprezentanți a două culturi și literaturi diferite, „ca și cum viețile lor ar fi făcut parte din două lumi total diferite” (p. 18).

Cartea aceasta își propune „a îmbrățișa dintr-o singură privire cele două vieți și a restabili continuitatea dintre ele” (p. 19).

Pachetul de memorare (28-29)

Pagina a 28-a

Coordonarea (în limba latină) e de două feluri: asindetică (fără element de legătură) și sindetică (cu element de legătură).

Iar cea sindetică e de trei feluri:

1. copulativă,

2. disjunctivă,

3 adversativă.

*

1. Coordonarea copulativă: que/și (enclitic arhaic), et /și (conjugarea normală copulativă), atque/ și în plus sau ac/ și mai ales; negația copulativă ne și neque/ și nu; et non/ și nu; neuc și neu; adverbele copulative quoque / până și sau etiam/ mai și.

*

2. Coordonarea disjunctivă: ue/ sau (enclitic arhaic); siue ori seu / sauaut = ori (exprimă alternativa categorică); vel (radicalul pe gradul e al verbului uolo) = fie; vel lângă un adjectiv = chiar și; pentru negația disjunctivă: non, nemo, nihil, nulllus etc.

*

3. Coordonarea adversativă rupe firul expunerii aducând un contrast cu restul comunicării: autem sau vero = într-adevăr, însă, iar; sed și verum (opoziția clară, mai ales după o dezvoltare anterioară negativă) = dar; ceterum = de altfel; at = dar (plasat în fruntea frazei); ast (dubletul lui at, folosit în poezie sau în limbajul oficial înalt); atqui, immo, quin = ba sau ba chiar (apoziția emfatică); tamen = totuși (plasat pe locul al doilea în propoziție); nihilominus = sau mai puțin (și mai emfatic).

*

Pagina a 29-a

Coordonarea explicativă sau cauzală:

nam, enim, etenim, namque = căci;

(mai emfatic): quippe, nempe, scilicet, videlicet = (și) anume, tocmai, tocmai că;

quare = căci.

Avem și nam = (m)da în vechime.

*

Coordonarea conclusivă:

ergo = deci;

igitur = așadar;

itaque = prin urmare;

proinde = ca atare;

quainobrem, quapropter, quocirca = de aceea;

eo, ideo, idcirco = de aceea;

denique = în fine.

*

Coordonarea concesivăetsi, quamquam și, mai rar: tametsi.

*

Relativul de legătură: qui, quae, quod (se traduce prin pronumele demonstrativ dar e un caz problematic).

quod si = iar dacă

Însă demonstrativul dă expunerii o desfășurare care se separă de întreg, pe când relativul îi dă expunerii o curgere legată de întreg.

ergo = deci

Ergo vine de la *e rogo = de dincolo.

Pachetul de memorare (27)

Pagina a 27-a

Complementul circumstanțial de loc (în limba latină): 1. unde? 2. încotro? 3. de unde? 4. pe unde?

1.

Abl. + in: in Aegypto; in uno culmo

Abl. fără prepoziție, când compl. circ. de loc este exprimat printr-un substantiv însoțit de adj.: omnibus locis.

Ac. + apud: apud ripam

2.

mergerea în apropiere de o localitate: Ac + ad

3.

Abl. + ex

Abl. + a (ab): ab Iosepho

4.

Abl. fără prepoz. : qua via

Ac. + per pentru ideea de străbatere a unei distanțe: per regionem desertam

*

Compl. circ. de timp e la Ac. și Abl.

quando? / când?: Abl fără prepoziție, cu substantiv cu înțeles temporal: tempus, dies, hora, mensis etc. Numeralul ordinal.

quamdiu?/ cât timp?: Ac. fără prepoz. : octo mense. Numeralul cardinal.

ex quo (tempore)? sau: quandudum?/ de când? de cât timp?: Ac + numeralul ordinal.

*

Compl. circ. de mod este exprimat prin adverb sau substantiv în Abl. De obicei fără prepoziție. Ex: voce magna; fidenti animo.

Abl. + cum pentru ideea de însoțire.

Ac. + per doar în expresii consacrate: per vim, per dolum, per fraudem, per iniuriam.

*

Compl. circ. instrumental: Abl. fără prepoziție și Ac. + per.

*

Toate propozițiile principale care au indicativul în oratio recta, în oratio obliqua devin completive infinitivale, adică se exprimă prin Ac. + infinitiv.

Opere complete (vol. 8) [35]

Scrierile complete ale

Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu

şi viaţa sa,

comentate

de către

ucenicul şi fiul său întru Domnul,

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Vol. 8

(al 6-lea caiet manuscriptic)

Paginile 444-449

***

3

Centru* teandric. Teos și andros.

Masele cer un minimum de obligații necesare mântuirii.

Mistica oferă un maximum de posibilități convenabile îndumnezeirii.

Limita de sus a puterilor omenești nu înseamnă limita vieții mistice.

Viața în Dumnezeu începe dincolo de limita puterilor omenești.

Harul intervine proporțional cu nevoința noastră.

Voința umană capătă întipărirea voinței divine.

Ascetica se atașează părții active a vieții spirituale, părții de cooperare, silințelor ce se cer din partea noastră.

Mistica se atașează aspectului pasiv, lucrării harului în noi, inițiativelor lui Dumnezeu, pe care trebuie să le urmăm.

În sens autentic ortodox, ascetica e chipul lui Hristos cel îngropat iar mistica e viața lui Hristos cel înviat în slava dumnezeiască.

*

Ființa dumnezeiască e necreată.

Spiritele îngerești și omenești sunt create.

Această distanță dintre Dumnezeu și creatură nu se poate suprima.

*

Sfântul Ioan Damaschin: Sufletul omului nu e deoființă cu Divinitatea dar nici cu materia.

Spiritul nu e ceva aparte/separat de suflet. Spiritul e partea cea mai pură a sufletului omenesc. Cum e ochiul în trup așa e și spiritul în suflet.

*

Au suflet și celelalte animale. Spirit are numai omul. Prin spiritul/duhul nostru Dumnezeu comunică cu ființa omenească.

*

Cu ochii trupești vedem lumina materială.

Cu spiritul/ochiul sufletului vedem lumina divină și în ea ni se revelează lucrurile și lucrările ei.

*

Pavel: om duhovnicesc/spiritual.

Omul pământesc psihic = cel îndreptat spre lucrurile creaturale.

Omul spiritual/pnevmatic = cel care trăiește în har, după modul dumnezeiesc.

*

Asceții primelor veacuri [creștine] trăiau în lume.

*

Filocalia – o vastă antologie de scrieri patristice și haghiografice, cu conținut dogmatic, moral și spiritual.

*

Patericul – o antologie asemănătoare.

*

Lumina harică e văzută în viziuni sau în extaze.

*

Extazul este cununia sufletească cu Dumnezeu, e revelația luminii cerești (Macarie cel Mare[1], în Omiliile sale).

*

[Urmează o pagină goală.]

***

Ioan Scărarul[2]. Veacul al VI-lea.

Mistică experimentală.

Cartea Scara Paradisului.

Își petrece viața în Sinai, unde se dezvoltă mișcarea mistică a isihasmului.

Sistematizează experiența ascetică și mistică.

o metodă ascetico-mistică.

Are 30 de trepte conform celor 30 de ani de viață ascunsă/tainică a Mântuitorului.

Fiecare treaptă reprezintă un grad de perfecțiune.

*

Primele 7 sunt pentru începători. Noviciat.

Lepădarea de lume. Călător și străin în lume.

Demonul intervine prin amintirea lucrurilor părăsite și datorită aridității vieții monahale.

Leacul pentru acestea: ascultarea (abdicarea totală  de la voința proprie).

Mărturisirea păcatului în public sau în secret.

Căința. Penitența.

Baia lacrimilor care are funcția Botezului.

Meditarea la gândul morții.

*

Progresații: 18-26, adică 19 grade.

Partea întâia e lepădarea.

Partea a doua: negația și afirmația pozitivă.

Viciile alternează cu virtuțile.

Tratează despre mândrie și blândețe,

uitarea ocărilor,

clevetire și poliloghie (vorbărie),

tăcere,

minciună,

dezgust,

descurajare,

lăcomie, temperanță, castitate,

avariție, sărăcie, împietrirea inimii,

somn, veghere, lenevie, slavă deșartă,

mândrie, bunătatea inimii, blândețe, simplitate.

Umilința e virtutea care distruge toate viciile.

Deosebira gândurilor: distinge viciile și virtuțile.

*

Gradele 27-30, 4 grade, tratează despre viața desăvârșită.

Pustnicia. Odihna și liniștea. Singurătatea.

Anahoretul tinde să devină înger pe pământ.

Rugăciunea, evlavia, căința.

Pavel se socotea cel dintâi dintre păcătoși (I Tim. 1, 15).

Minim de cuvinte și concentrare integrală asupra cuvintelor rostite și înlăturarea gândurilor tulburătoare.

***

Oglinzile

Oglindă vie și nemuritoare

Oglinzi, oglinzi, oglinzi,

De-a pururea oglinzi,

În care te aprinzi,

În care ceruri ard.

*

Ce este scris pe contrapagină îmi aparține mie. I[lie] M.[ocanu][3].


[1] Idem: http://ro.orthodoxwiki.org/Macarie_cel_Mare.

[2] Idem: http://ro.orthodoxwiki.org/Ioan_Sc%C4%83rarul.

[3] Cuvinte scrise cu creionul de către Fericitul Ilie și în care el anunța comentarii personale la însemnările sale din diverse cărți teologice.

Tocmai de aceea a lăsat câte o pagină liberă, și pe a doua și-a însemnat unele lucruri din cele citite de el, în ideea că o să revină, la fiecare pagină, cu părerea lui.

Însă nu a completat peste tot cu o contrapagină la însemnări, fapt pentru care există multe contrapagini goale.