Pachetul de memorare (30-31)

Pagina a 30-a

Completivele infinitivale (în limba latină) apar după:

1. verbele dicendi (o formulare): dico, aio, nego, affirmo, narro, spero etc.;

2. verbele sentiendi (verbele referitoare la simțuri): sentio, video, audio etc.;

3. verbele affectum (stări sufletești): gaudeo, delector, miseror etc.;

4. verbele voluntatis: volo, nolo, malo etc.;

5. verbe și expresii impersonale (pentru o opinie, o atitudine, o decizie obiectivă): licet, decet, rectum est; fama est; dicunt etc.

*

Completiva infinitivală reprezintă oglindirea unei stări, a unei acțiuni, a unui eveniment.

*

Completiva conjunctivală reprezintă o tendință anume spre un stadiu ulterior, spre o nouă etapă aflată încă sub semnul incertitudinii.

*

D. cu infinitiv

*

Completiva infinitivală trece de la prezentarea faptelor realității la nuanțe potențiale sau ireale.

*

Completivele conjunctivale apar după verbe ca:

1. verbe de efort, străduință: conor, nitor et.;

2. v. de constrângere: cogo, subigo;

3. v. de poruncă: volo, nolo, iubeo;

4. v. de îndemn: moneo, incito;

5. v. de rugăminte: rogo, oro, peto;

6. v. de promisiune: sino, permitto.

*

Pagina a 31-a

Subordonarea în frază (în limba latină)

I. Subordonarea față de regentă:

1. față de predicatul regentei:

a) completive

b) circumstanțiale.

II. Subordonarea față de regentă:

1. față de un nume din regentă:

a) relative.

*

Propoziția principală e liberă, coordonată cu o altă propoziție liberă sau izolată și e dominanta întregului sistem de propoziții subordonate sau secundare.

*

Propoziția secundară sau subordonată e cea care depinde de o altă propoziție în frază.

Avem subordonate de rangul I, care depind direct de principală sau subordonate de rangul al II-lea, care depind de subordonata de rangul al II-lea.

*

Propoziția regentă e propoziția supraordonată unei propoziții subordonate date.

*

Subordonatele completive sunt cele care complinesc în mod necesar predicatele regentelor de care depind.

*

Completivele infinitivale se complinesc cu „că” în română iar cele conjunctivale cu „să”.

*

Completivele interogative indirecte se complinesc cu „cine” sau „ce”.

Poezia lui Vasile Voiculescu [3]

Anumite poeme sunt tablouri cu natură moartă, în care abia sfârșitul recenzează filosofic și amendează culorile existenței:

Cum s-a trecut, plăpândă, amintirea
Iubirii noastre, tocmai ca o floare
Ce-ntr-un pahar își plânge strălucirea
Uitată-n colțul mesei, unde moare.

Nu-i nimeni în odaia tânjitoare.
Oglinda-n podini și-a holbat privirea.
Perdele lungi țin calea către soare…
Păianjenii și-au întrerupt urzirea.

Privindu-se în cupă ofilite,
Din miezul veșted foile mâhnite
Se rup, treptat, c-o mută iroseală,

Picând domol în umbra liniștită…
Și floarea amintirii, părăsită,
Se scutură petală cu petală

În apa vremii veche și clocită.
(Amintirea)

E un sonet imperfect poezia, formă la care va reveni…

Apa vremii veche și clocită spală toate imaginile anterioare, spală și timpul de amintiri.

O vreme clocită și care clocește

Pastelurile prinse în sonete îi dezvăluie rafinamentul pictural și sensibilitatea psihologică:

Pădurea-ngălbenită e-o vastă pălălaie
Aprinsă pe corlata căruntelor colnice,
Ce pâlpâie când vântul se umflă s-o ridice,
Iar foile în spulber par picuri de văpaie.

Așa ard codrii… până stă soarele să pice,
Cules ca o naramză de Seara cea bălaie…
Atunci s-adună umbra pe-a văilor copaie,
Și nimeni nu mai cearcă muțenia s-o strice.

Furișă pleacă Seara și spre apus se duce,
Dar Noaptea-i ține calea, pândind-o la răscruce:
O namilă flămândă, greoaie ca un urs…

Trec grabnice vedenii de moarte și prihană…
Amurgul pare-n nouri o uriașă rană,
Prin care-al zilei sânge, lumina-ncet s-a scurs.

(Icoane de toamnă)

Voiculescu are în comun cu Fundoianu (fiecare cu specificul lui, însă) nu doar apetitul pentru peisaje grele de culoare și de imagini poetice părut plastice (falsul pastel), care sunt de fapt ale subsolului/interiorului spiritual, dar și preferința pentru cuvinte vechi și nemaiuzitate (naramză = portocală în limba română veche, care denotă familiaritatea lui cu textele religioase și literare vechi) sau rare/regionalisme: corlata, colnice.

Galbenul toamnei transformă peisajul în icoană, de unde titlul: Icoane de toamnă. Întrepătrunderea dintre pastel și iconografie…

Incendiul pădurilor și codrilor, ca și confruntarea celor două personaje, Seara și Noaptea, sunt reproduceri consecvente ale unei agonii lăuntrice, exteriorizate în forme simbolice.

Figurativ este și soarele un rod al înserării, cules ca o portocală coaptă.

Sângele înseamnă viață (Fac. 9, 5), de aceea lumina e sângele zilei.

Opere complete (vol. 8) [37]

Scrierile complete ale

Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu

şi viaţa sa,

comentate

de către

ucenicul şi fiul său întru Domnul,

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Vol. 8

(al 6-lea caiet manuscriptic)

Paginile 456-460

***

8

Fondul lucrurilor e bunătatea iar forma lor armonioasă e reflexul frumuseții divine.

Dumnezeu coboară în lume prin iubire și lumină, care apoi se întorc spre obârșie după puterea Sa.

Participare. Acțiunea de coborâre și înălțare.

Esențele pure cu cât participă la mai multe moduri de înțelegere cu atât sunt mai aproape de Dumnezeu.

Omul participă la existență, viață, suflet, spirit.

Ierarhia este o instituție sacră, mijlocitoare între Dumnezeu și creaturi.

Binele și frumosul sunt două aspecte ale aceleiași realități.

*

Ierarhia cerească

E o învățătură pe care Dionisie Areopagitul o deține de la Apostolul Pavel.

*

I

Serafimi (lumină și căldură, cuvânt ebraic)

Heruvimi (prisos de înțelepciune)

Tronuri (statornicie în rang, independență față de orice lucru necurat, facultatea de a purta nemijlocit pe Dumnezeu)

*

Aceasta se constitutie în prima triadă. Ranguri, coruri.

Imnul acestei ierarhii: Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul oștirilor…

***

II

Stăpânirile (siguranță în neprihănire, modelându-se și modelând)

Virtuțile (energie în imitarea lui Dumnezeu)

Puterile (ordinea desăvârșită în care se oferă înrâuririi lui Dumnezeu)

*

Îngerii din această categorie primesc splendorile divine prin mijlocirea celei dintâi categorii/ierarhii.

***

III

Principatele (autoritate de comandă)

Arhanghelii (trimișii, solii, organele de comunicație)

Îngerii

***

Daniel X : Cel veșnic a pus limitele națiunilor după numărul Îngerilor Săi.

Fiecare națiune e călăuzită de câte un Înger, care o conduce spre unitatea* divină[1].

Ex: egiptenii, babilonienii etc.

Poporul evreu a fost popor ales fiindcă prin voință proprie s-a menținut în credință.

Ierarhia cerească e alcătuită din trei triade de Îngeri nenumărați ca număr.

Constituția intimă a ierarhiei cerești numai Dumnezeu o cunoaște.

Aceste 3 triade înconjoară concentric Divinitatea, ca niște cercuri care se lărgesc[2] unul după altul depărtându-se. Lucru pe care eu l-am văzut extatic.

*

[Contrapagină nescrisă.]

***

9

Cele trei triade îngerești sunt asemenea a trei ghirlănzi uriașe și inegale, dintre care fiecare e împletită în trei feluri deosebite de flori spirituale.

*

Ierarhii sunt îngeri în trup, cu condiția să realizeze în persoana lor perfecțiunile primite de la ordinul îngeresc.

*

Forma cea mai obișnuită de apariție a Îngerilor este cea antropomorfă dar apar și în formă de simboluri și zoomorf. Îngerii se mai sensibilizează[3] și ca apă, vânt, foc și lumină[4].

*

Liturghia noastră e o imitație a Liturghiei cerești.

*

Lucirea făcliilor[5] e semnul[6] iluminării mistice.

*

Între lumea Îngerilor și lumea oamenilor există o cumunicare continuă.

*

[Sfântul] Dionisie [Areopagitul] are despre har o concepție energetică, dinamică, care mistuie răul. E un foc curățitor, regenerator.

*

Mistică liturgică.

Principiul general al vieții creștine este omul capabil de progres [duhovnicesc].

Cununa vieții duhovnicești este îndumnezeirea.

Asemănarea cu Tatăl ceresc este o poruncă [evanghelică].

*

Pag. 153. „Singurătatea contemplativă a unui anahoret, departe de a fi o cușcă a egoismului, e un orizont nemărginit (sic) [acolo] unde apare lumina dumnezeiască, [pentru că] se simte înfrățit prin iubire cu  întreaga lume creaturală”.

*

Asceza e partea de colaborare a omului [cu Dumnezeu].

Mistica e modul în care Se manifestă Dumnezeu în noi.

*

[Sfântul] Dionisie Areopagitul vorbește despre purificare, iluminare, desăvârșire.

Toma de Aquino vorbește despre calea negativă, calea iluminativă și calea unitivă.

În practică se pot suprapune ca trei lucruri concomitente sau simultane.

Pentru că tot ce se cucerește [în viața ascetică] se menține prin strădanii necontenite.

*

Asceză înseamnă exercițiu. Ea e un mijloc în vederea unui scop.

*

[Contrapagină goală.]


[1] Tot subliniată cu roșu.

[2] Ibidem.

[3] Apar sub formă sensibilă.

[4] Sublinierile sunt cu roșu.

[5] Lumina lumânărilor.

[6] Simbolul.

Cartea autentică: documentată, concisă, lămuritoare

Scripta 2011

***

Ediția a doua (prima ediție a fost în 1977) a cărții: Constantin C. Giurescu, Probleme controversate în istoriografia română, ed. îngrijită, prefață, glosar și indice: Conf. univ. dr. Nicolae Rauș, Postfață: Acad. Dinu C. Giurescu, ed. Scripta, București, 2011, 270 p. a fost o reală bucurie pentru mine ca cititor.

În primul rând am găsit un om care a vorbit în perimetrul textelor, adică documentat. Nu s-a exprimat decât în măsura în care a avut mărturii istorice clare.

În al doilea rând a scris concis, a scris cât a fost nevoie, a scris în perimetrul textelor cât a fost nevoie.

În al treilea rând a făcut cercetări istorice lămuritoare, care devin fundamentul vieții tale după ce le citești.

Adică citești cartea unui om pe care îl crezi atât de onest încât nu mai ai niciun dubiu în ceea ce privește adevărul problemelor discutate.

Și nu în cele din urmă am găsit un scriitor care a știut să îl folosească pe Idem și pe Ibidem în mod corect.

Dar, mai înainte de toate, mi-am dat seama că în munca mea de cercetare eu continui munca unor astfel de oameni (integri și devotați muncii lor), prin care vreau să lămuresc probleme reale, probleme care frământă, probleme care au nevoie de un răspuns clar.

Și Acad. Constantin C. Giurescu clarifică aici câteva probleme istorice importante, ca spre exemplu:

1. Încă din sec. al 14-lea au existat în statele române agenți fiscali la nivel local care strângeau dările către domn.

2. Nu a existat fărâmițare statală înainte de domniile lui Vlad Țepeș și Sfântul Ștefan cel Mare ci luptă pentru tron.

3. Trebuie să vorbim și să ne ocupăm de „istoria românilor” și nu de „istoria României”, pentru că există români și în afara granițelor statale ale României actuale.

4. Românii s-au ocupat mai ales cu exportul de animale și de produse animaliere decât cu cultivarea și exportarea grâului.

Aceste 4 probleme sunt documentate în primele 65 de pagini ale cărții.

Podcastul următor (5. 57 minute) e despre exportul românesc în trecut:

4.1 MB

A fost inclus în arhiva TPA 2.