Auziți cât de bine sună: românii exportau boi! Unde? În Austria.

Anecdotică: „documentul din 11 februarie 1709, prin care doi români, Neagul și Dima din Șcheii Brașovului, se angajează față de un Iordachi, tot de acolo, să ducă o sută patrusprezece boi de la Ploiești la Graz. Alte cirezi se îndreptau spre Strasbourg”  (Constantin C. Giurescu, Probleme controversate în istoriografia română, ed. îngrijită, prefață, glosar și indice: Conf. univ. dr. Nicolae Rauș, Postfață: Acad. Dinu C. Giurescu, ed. Scripta, București, 2011, p. 147).

Adică exportam boi…iar acum vin „boi” din Occident la noi pentru ca să ne învețe cum să trăim. Sau ai noștri se duc boi la studii în străinătate…și se întorc vaci. Nu generalizăm, desigur!

*

Potrivit unui francez (Dupont), Moldova avea unii „dintre cei mai frumoși, dintre cei mai buni [cai] din Europa” (Idem, p. 149).

Exportam ceară până în Italia (Idem, p. 150).

„Prezența Imperiului Otoman a avut pentru noi, în răstimpul 1683 (asediul Vienei)-1829 (Tratatul de la Adrianopol), pe lângă dezavantajele cunoscute, și un avantaj: acela de a fi o stavilă în fața celor două imperii expansioniste, habsburgic și țarist” (Idem, p. 156).

*

Ce nu cultivam noi, românii, până în secolul al 17-lea?

Răspunsul Acad. Constantin C. Giurescu: porumb, floarea soarelui, tutun, cartofi, lucernă, orez, bumbac, rapiță, pătlăgele roșii, vinete, bame, anghinare, conopidă, sparanghel (Idem, p. 157).

În schimb cultivam mult mei și mâncam mămăligă de mei (Idem, p. 157).

***

National Geographic (26 mai 2011). Emisiune TV.

În India trăiesc 50 de specii de șerpi veninoși.

Primii 4 șerpi veninoși ai Indiei sunt :

1. kraitul indian;

2. vipera Russell;

3. vipera covor;

4. șarpele cu ochelari.

*

Kratitul indian e cel mai veninos șarpe din India (mușcătură mortală), trăiește în junglă, atinge doi metri și e subțire, se ascunde în tufișuri și în locuri părăsite. Atacă noaptea, intră și în case și sub așternuturile oamenilor pentru că îi place căldura.

*

Vipera Russell produce moarte imediată. Trăiește în plantațiile de orez, în apă, îi atacă pe muncitori și înghite șobolanii cu totul.

*

Vipera covor se camuflează iar șarpele cu ochelari poartă acest nume datorită a două pete ca niște ochi aflate în regiunea capului.

***

Vreau și pot să studiez istoria recentă și cotidiană. Pentru acest lucru trebuie să fiu atent la tot ce mișcă în ramurile onlineului românesc.

***

26 mai 2011, la cimitirul Bellu, a fost îngropat Acad. Fănuș Neagu. Corneliu Vadim Tudor a fost unul dintre cei care au vorbit la catafalc, în fața Bisericii. Lucruri aflate din câteva imagini de la B1 TV.

***

Prof. Ion Coja a editat pe blogul său un articol al lui Fănuș in memoriam. Acesta e articolul său recent:

„Observ, plin de furie, că de la o vreme, ori de câte ori dispare în noaptea veşniciei un scriitor ro­mân de prestigiu, imediat, din deşertul gândirii se ridică doi, trei sau patru vulturi hoitari ca­re se reped să-i smulgă celui dis­pă­rut orice urmă de virtute sau talent.

Am în minte două cazuri care m-au cutremurat: va­lul de insulte azvârlit din prăpastia urii asupra cri­ti­cului Mihai Ungheanu, avându-l ca autor pe Vla­di­mir Tismăneanu, precum şi vârtejul de isterie barbară dezlănţuit la TVR 1 de Andrei Cornea împotriva lui Adrian Păunescu. Ţin să precizez că n-am schimbat în viaţa mea o vorbă cu domnii mai sus pomeniţi. Nu-i duşmănesc, nu-i preţuiesc, iar până acum mi-erau total indiferenţi.

I-am privit uluit cum împroşcau cu bale de turbare pe aceşti colegi ai mei pe care i-am iubit o viaţă întreagă şi mă opresc astăzi o clipă să-i întreb pe cei doi ticăloşi: Cum de îndrăzniţi să ne înjuraţi morţii chiar în ziua când îi ducem la groapă? De unde această pornire imbecilă de a ne spurca izvoarele? Poftei voastre scelerate de a ne însângera zilele când ne e sufletul cernit mă simt dator să îi răspund cu aceeaşi vehemenţă.

Sunteţi doi provocatori de duzină, două jerpelituri. Să ne înţelegem, aveţi tot dreptul să nu vă placă ce au scris Mihai Ungheanu sau Adrian Păunescu – gusturile nu se discută, nu se amendează –, dar sunteţi de-a dreptul ticăloşi când voi, fiii unor torţionari comunişti, veniţi şi îi acuzaţi pe prietenii noştri dispăruţi că fac parte din şirul marilor vinovaţi care au întronat şi slujit dictatura stalinistă în România.

Să tragem răbojul din grindă şi să socotim: tatăl dumitale, domnule Vladimir Tismăneanu, cunoscut sub nu­me­le de Leon Tismineţchi, zis Ciungul, a fost agent KGB de când a dat în pământ şi până a murit. Stabilit în România după 23 august 1944, el raporta periodic Ambasadei sovie­ti­ce tot ceea ce se întâmpla în cadrul CC al PCR. La cererea expresă a lui Gheorghiu-Dej, Hruşciov a aprobat să fie eli­mi­nat din cadrele activului de conducere.

A fost trecut lu­crător la Editura Politică, sub conducerea lui Walter Roman, unde a tradus, sunt dator s-o spun, în chip excelent ope­re­le lui Vladimir Ilici Lenin. Ani lungi m-am delectat cu scă­pă­rătoarele lui întorsături de fraze. Reproduc din memorie o misivă a lui Lenin către un secretar PCUS de gubernie: “Sti­mate tovarăşe N, pentru victoria revoluţiei împuşcă-i imediat pe toţi culacii din gubernie, pe toţi ţăranii mijlocaşi şi şi pe şovăielnici”. Acest şi adverbial îi dă şi astăzi emo­ţii calofilului care sunt. Pe când tatăl tău se străduia să ne pună sub ochi asemenea „opere”, tatăl lui Mihai Un­gheanu ara pământul în arida câmpie a Bărăganului. N-a fost membru al PCR, dar, se înţelege de la sine, el a impus comunismul în România.

Şi acum între noi, domnule Andrei Cornea. Vreau să te învăţ o rugăciune musulmană. Iat-o: Dă-mi, Doamne, să ştiu multe, dar să nu trec prin toate. Dar nu! Tu, balaure filo­zof (cu s sau cu z, nu ştiu cum îţi convine?), vrei să treci de-a curmezişul prin toate şanţurile.

Adrian Păunescu este, după părerea mea, un poet ex­cep­­ţional. Uneori cu aspre scăderi. Dar nu asta mi s-a părut că te interesează pe dumneata, ci faptul că, în timpul co­mu­nismului (adică în timpul vieţii noastre!), a scris când n-a avut încotro şi versuri închinate regimului.

Pe care atât de mult îl urăşti, încât îmi vine să cred că eu, şi nu dum­nea­ta, sunt fiul lui Paul Cornea, fost secretar al CC al UTC între 1948 şi 1954. Domnul Paul Cornea, pentru cultura că­ruia nutresc un deosebit respect, era în acei ani legătura directă a tuturor organizaţiilor de tineret cu următorii tovarăşi din conducerea superioară: Ioşka Chişinevski, Leonte Răutu şi Ofelia Manole.

Chişinevski a fost poate cel mai mare ticălos dintre toţi comuniştii care au pus pingeaua pe grumazul ţării ăsteia. Răutu nu lăsa să mişte nici frunza, nici ramul şi nici un vers din Eminescu. Iar Ofelia Manole… ei, tovarăşa Ofelia Manole, secretară de partid a comitetului regional Bucu­reşti, a fost cea mai sumbră ticăloasă care a trecut pe Bulevardul Magheru. Bătrânii scriitori pe care i-am cunoscut şi care mi-au rămas în inimă ca mari maeştri preferau să ajun­gă în Piaţa Unirii ocolind pe la Giurgiu decât să dea ochii cu tovarăşa Manole.

Cred că nici Elena Ceauşescu n-a reuşit decât arareori s-o egaleze pe tovarăşa Manole. Cu toţii au răsuflat uşuraţi în ziua când un soldat, îndrăgostit de nepoata tovarăşei, a introdus două rafale de gloanţe în inima ei iubitoare de literatură, pe motiv că i-a refuzat mâna nepoatei sale. Dacă ai şti ce jale a fost în Bucureşti, şi acum sunt oameni care lăcrimează!

În anul 1948, când tatăl dumitale ţinea o strânsă legă­tu­ră cu corifeii comunismului românesc, învăţătorul Constantin Păunescu, din comuna Bârca, judeţul Dolj, intra în închisoare pentru ani lungi şi grei fiindcă fusese membru al Partidului Liberal. Nu ştiu dacă veniseşi pe lume, dar tocmai în anul acela (ca să vezi brodeală!) marele George Că­li­nescu era dat afară de la catedra pe care o deţinea la Universitate şi în locul lui era numit un dentist, un tinichigiu (bi­ne-a zis psalmistul mai anul trecut că şi azi avem nevoie de tinichigii şi chelneri), răspunzând la numele de Ion Vitner şi care-l avea asistent – ţin’te bine, neică! – pe tovarăşul Paul Cor­nea. Buldozere, progres şi luptă pentru ridicarea Româ­niei pe noi culmi.

Călinescu nu s-a mai întors niciodată la ca­tedră. Nea Costică Păunescu s-a întors acasă ca să moară. Iar Adrian, fiul său, trebuie să plătească în eternitate pentru fap­tul că nea Costică a ales greşit: în loc să se ţină de pulpa­na roşie a lui Papaşa, credea în Brătieni şi în I.G. Duca.

Când mor scriitori ca Ungheanu şi Păunescu, neamul ro­mâ­nesc simte că i se rup un braţ, un râu sau un codru. No­rocul aces­tui pământ este că în aceeaşi noapte, undeva în­tr-un sat sau într-un oraş, la apus de lună sau la răsărit de soare, se naşte un alt soldat care să acopere tranşeea rămasă goală”.

Adică istoria recentă e plină de adevăruri, de dureri, de matrapazlâcuri, de lucruri frumoase și abjecte deopotrivă…și trebuie să le înregistrăm cu atenție.

*

Monitorul de Suceava vorbește despre participarea la îngroparea lui Fănuș Neagu: „câteva sute de persoane”.

Printre alții: „s-au numărat Sergiu Nicolaescu, Maia Morgenstern, Cristian Ţopescu şi Corneliu Vadim Tudor”, Ion Cărmăzan…

A fost înmormântat „pe Aleea Academicienilor, lângă mormântul lui Ştefan Augustin Doinaş”.

„Trupul neînsufleţit al lui Fănuş Neagu, care a decedat în noaptea de luni spre marţi [23-24 mai 2011], a fost depus miercuri [25 mai 2011] la sediul Uniunii Scriitorilor din Capitală, printre cei veniţi să îşi ia rămas bun de la celebrul scriitor numărându-se academicianul Răzvan Theodorescu, actorii Dorel Vişan, Alexandru Bindea, Eusebiu Ştefănescu, jurnalistul Luca Niculescu, criticul şi istoricul literar Gabriel Dimisianu, criticul de film Valerian Sava, regizorul Alecu Croitoru, scriitorii Gheorghe Istrate, Toma George Maiorescu, Nicolae Dragoş, dar şi Cătălin Avramescu, consilier de stat la Preşedinţie.

De asemenea, joi dimineaţă au venit să îi aducă un ultim omagiu scriitorului un grup de copii de la Şcoala „Fănuş Neagu” din Brăila, care a asistat şi la înmormântarea de la Bellu.

Totodată, în memoria lui Fănuş Neagu au fost depuse coroane de flori din partea Preşedinţiei României, Guvernului, Ministerului Culturii, guvernatorului BNR Mugur Isărescu, Academiei Române, Editurii Academiei Române, Uniunii Scriitorilor din România, Radio România, Centrului Naţional al Cinematografiei, a lui Cornel Dinu, administrator delegat al FC Dinamo şi finul lui Fănuş Neagu, Corneliu Vadim Tudor şi Sergiu Nicolaescu”.

***

Nu arunca cu noroi acolo unde alții au murit pentru tine!

Did you like this? Share it: