Partea întâi, a doua, a treia.

Constantin Cantemir (născut pe 8 noiembrie 1612, la Silișteni), tatăl lui Dimitrie, a pornit de la a fi soldat, mercenar în armata poloneză timp de 17 ani, unde s-a evidențiat prin vitejie. După 1660 este ceauș spătăresc în Țara Românească. Se distinge în mai multe bătălii.

În Moldova, „ajunge vornic de Bârlad, ispravnic al ținutului Codru, armaș, serdar și, în 1681-1685, Mare Culcer” (p. 33).

După spusele fiului, Constantin Cantemir a fost recompensat de turci cu tronul Moldovei pentru servicii aduse în timpul campaniilor militare. După Neculce, alegerea s-a făcut de către boieri „într-o perioadă de slăbire a puterii, când niciunul dintre ei nu râvnea la înalta poziție, prea instabilă și periculoasă” (p. 34).

Constantin Cantemir urcă pe tron la 15 iunie 1685, la 73 de ani. Boierii (Costinii, Neculce în Cronică) îi reproșează că e iliterat. Cu toate acestea, vorbea cu ușurință mai multe limbi străine.

Domnia lui rămâne umbrită de condamnarea la moarte și uciderea lui Miron Costin și a fratelui său, Velicico (p. 35).

A semnat în secret un tratat cu austriecii, prin care se obliga să le asigure ajutorul împotriva turcilor, și a vrut să întemeieze o dinastie ereditară. Dimitrie Cantemir susține că tatăl său l-a ales pe el drept succesor.

Constantin Cantemir moare la 13 martie 1693 (p. 36).

Dimitrie Cantemir a deținut puterea doar câteva luni (și nu imediat după tatăl său), mizând pe o alianță deschisă cu Rusia lui Petru cel Mare, care însă l-a condus la exil.

El „reușește spectaculoasa performanță de a-și făuri un nume respectabil în republica literelor” și „rămâne primul principe moldo-vlah care și-a găsit adevărata vocație în elaborarea unei opere intelectuale” (p. 38).

Did you like this? Share it: