Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör

Zi: 1 iunie 2011

Cireșe de iunie…când s-or coace

Pe premisa: castraveții ecologici din Spania sunt contaminați cu o bacterie…aruncați-i pe toți!, putem panica mâine toată România cu gogorița: bancnotele scoase în ultima lună din bancomatele românești transmit un virus mortal.

Pui un serios cu inimă de tâmpit să spună fraza asta…o transmiți peste tot „credibil” și toți își vor arde banii

De ce?

Așa li „s-a demonstrat” la TV: bancnotele scoase recent din bancomatele românești au trecut printr-un filtru cu radiații…datorită unor defecțiuni în lanț ale softului…și pentru ca oamenii să nu moară…le vor arde.

După care le spui…că: a fost o glumă.

Noi avem recent experiența păsărilor infestate sau nu care au fost arse de vii

După care urmează câinii (pentru că sunt „turbați”), pisicile (pentru că transmit un virus care „ne distruge pielea”), păsărelele (pentru că transmit un virus care „ne afectează respirația”)…și oamenii cu ochii verzi (pentru că „niciodată să nu-i crezi”)…

E de ajuns ca cineva să mintă grosolan…și să fie în capul listei unui stat…pentru ca să distrugi o localitate, o specie de animale, de păsări sau de insecte. Numai spun: o mulțime de oameni

Și după ce distrugi fără conștiință, fără milă, fără urmări…ștergi urmele…și cireșe dacă se mai coc!…

Poezia lui Vasile Voiculescu [6]

Mai aproape de turmentările lui Blaga și Arghezi e poezia În pădurile de gânduri, unde e jungla neumblată a mulțimii de gânduri neaerisite și nedispersate de rugăciune, care întunecă ceea ce isihaștii numesc vederea minții.

Sunt păduri îngălbenite și umbrite până-n vârf, cu mlaștini și mormane de vreascuri și cu scorburile unde bureți miroase-a stârf, care ne reamintesc obsesia putrefacției imagologice a gândiriștilor țintind aluziv alterarea spirituală (O frunză se desprinde din creanga unui vis, / Cercând ușor să zboare și-n urmă pică lin / Pe mlaștinile minții cu ape de venin).

Singurele lumini din această pădure-codru sunt amăgiri, sunt luminile nefirești ale unor ochi aprinși de fiare, colți lucii de jivini (se poate deduce o oarecare semnificație adiacentă cu cea a poeziei lui Doinaș, Mistrețul cu colți de argint, deși ideea lui Doinaș este cu totul alta).

Iar pădurile acestea de gânduri tac, pentru că o larmă de gânduri nu înseamnă reflecție su cugetare, ci o tăcere aglomerată, asurzitoare, care extenuează mintea și sufletul, îi decimează reflexivitatea și puterea creatoare. Aceasta este concepția isihastă… De abia Când însuși glasul gândurilor tace atunci mă-ngână cântul unei dulci evlavii (Eminescu, Sonet II), după cum scria poetul care desprindea aceste versuri din aceeași tradiție veche…

Peisajul, real sau ipostas al universului interior, e dominat de un soare fără raze ce scapără-n apus / Și-nchide, rece, ochii, zâmbind nepăsător și care face loc nopții sufocate de cugete negre ca un codru de stafii.

De aceea, rugăciunea finală către Domnul este: Trimite-mi pâlc de îngeri, în spate cu securi, pentru defrișarea sau desțelenirea acestor păduri de gânduri și tentații întunecate.

Poetul devine din ce în ce mai obscur și mai simbolic, arătând pe deplin înrudirea substanțială cu autorul Sonetelor închipuite de mai târziu.

Poezia Grâu comun ne dezvăluie aceeași forță de substituție vizuală între materie și spirit, de fundamentare a unui univers interior spiritual pe realitatea concretă care, traversată de semnificații mistice, devine străvezie ca o undă: materie și reflecție în același timp:

Și-n huiet dârz de ape și pietre m-am trezit
La marea moară-a lumii, acolo unde-n scoc
Se zvârle apa vremii și-nvârte viața-n loc. /…/
…Grăunță cu grăunță din coșul plin mă las
Și-ncet sub piatra lumii mă macin fără glas,
Și bob cu bob, de voie acuma mă sfărâm,
Să mă-ntregesc odată, deplin, pe alt tărâm.

Simbolurile și preceptele evanghelice sunt prezente și inteligibile…cui știe să le înțeleagă.

Sfârșitul poeziei reverberează timbrul lui Ioan Alexandru (pe care acesta îl va personaliza până la identificare):

…Ajuns, după atâta scrâșnire și zbătăi
Ca Domnul să mă-mpartă la toți săracii Săi,
Aștept ca din făina ce-o dăruie duium
Să ia și pentru Dânsul o poală de uium.

Predică la Înălțarea Domnului [2011]

Iubiți frați și surori întru Domnul,

Hristos S-a înălțat!

S-a înălțat cu trupul în sânul Treimii, de unde nu S-a depărtat niciodată după dumnezeirea Sa, pentru ca să fie Apărătorul nostru în fiecare clipă a vieții noastre.

Sau, după cum spune condacul praznicului de față: „strigi celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră”.

Și auzind o așa de mare încurajare dumnezeiască, tocmai de aceea trăim și noi, pe măsura noastră, bucuria Sfinților Apostoli, cărora li se făgăduise primirea harului Sfântului Duh în ființa lor sau a suflării de viață a Mângâietorului lumii.

Pentru că troparul zilei leagă Înălțarea Domnului de Pogorârea harului Sfântului Duh. Și Înălțarea Sa la cer i-a încredințat în mod deplin că El este Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul, Izbăvitorul lumii.

Odată cu Înălțarea Domnului se plinește/ se desăvârșește iconomia/lucrarea mântuirii Fiului lui Dumnezeu pentru noi și, totodată, umanitatea asumată de Fiul în persoana Sa dumnezeiască devine parte constitutivă a Dumnezeului nostru treimic pentru totdeauna, lucru pe care condacul zilei îl spune în termenii: „și cele de pe pământ unindu-le cu cele cerești”.

Iar dacă Puterile cerești s-au cutremurat la zămislirea Fiului din Fecioară cu atât mai mult s-au cutremurat când au văzut pe Fiul că aduce umanitatea Sa în Treime.

Și prin tot ceea ce a făcut și face Fiul lui Dumnezeu pentru noi ne arată dragostea Sa nemărginită pentru oameni și pentru întreaga Sa creație.

Pentru că El a compătimit și compătimește cu noi, dându-ne, pe măsura dorinței noastre de sfințire, ajutorul și harul Său pentru a fi fericiți, împliniți.

Însă ne ajută să fim împliniți la modul total, adică prin îndumnezeirea noastră, asemenea îndumnezeirii umanității Sale și nu în mod parțial…și nu doar pentru viața de acum.

Pentru că El, Dumnezeul nostru, nu ne dorește doar vii, performanți, cu daruri și capacități extraordinare ci Sfinți, cu totul înnoiți de har, cu totul frumoși, cu totul dumnezeiești.

Și această umplere a noastră de slava Lui e mai mult decât tot ceea ce se dorește astăzi, în general, pe pământ.

Spre exemplu, mulți vor să devină intelectuali sau oameni foarte bine pregătiți într-un anume domeniu/profesiune. Și, pe premisa că mintea noastră e capabilă, prin ea însăși, să înțeleagă și să crească în înțelegere și, implicit, omul e capabil să se autoeduce, mentalitatea seculară accentuează ca foarte pozitivă inteligența umană cerând tuturor performanțe intelectuale.

Biserica însă, fără să minimalizeze puterea de înțelegere a omului și fără să o descurajeze întrucâtva în căutările ei, accentuează faptul că Dumnezeu e Cel care îl luminează pe om și îl întărește în certitudini și într-o viață virtuoasă. Pentru că Biserica noastră vorbește despre o împlinire integrală a omului și nu doar a puterii sale de cunoaștere rațională.

Pentru că atât sănătatea trupului, cât și rațiunea, sentimentele și voința sufletului uman trebuie să fie puse în armonie reciprocă.

Dacă avem doar mușchi și bani…nu avem și adâncimi sufletești, crezuri, emoții, împlinire profundă. Iar dacă suntem doar erudiți dar lipsiți de sentimente știm ce trebuie să facem…dar nu ne hotărâm niciodată să ne exprimăm inima. Pe când, dacă suntem doar voință de fapte bune, ne facem planuri, le visăm…și le lăsăm baltă…iarăși nu ajungem la capăt cu dorințele noastre.

Cu un trup bolnav nu poți fi ascet și nici nu poți să faci studii, să slujești, să ai o familie pentru care să muncești. După cum cu un suflet bolnav, plin de patimi, nu ai liniște și împlinire, nu îți găsești locul, nu te simți tu însuți.

Acestea sunt motivele pentru care spovedim păcate referitoare la trup și la suflet și la activitățile noastre curente: pentru că spovedim tot ceea ce ne urâțește sufletul și trupul.

Și orice păcat e făcut și cu sufletul și cu trupul (pentru că urmările lor ating ambele aspecte ale ființei noastre), după cum asceza noastră, îndreptarea noastră e trupească și sufletească, pentru că omul în integralitatea lui, cu trup și suflet, trebuie înduhovnicit, umplut de slava necreată a lui Dumnezeu.

De aceea praznicul de astăzi accentuează intrarea umanității Lui în slavă sau urcarea umanității Sale în Treime: pentru că mântuirea e pentru omul în integralitatea sa.

Nu e de ajuns să avem doar trup frumos, îngrijit, bine îmbrăcat, lipsit de boli, capabil de muncă.

După cum nu e de ajuns să avem minte brici dar fapte imorale. Sau să fim sentimentaliști dar fără prea multă chibzuință. Sau porniți repede spre mânie dar nu și spre iertare.

Armonia trupului cu sufletul sau exprimarea evlavioasă și coerentă a sufletului prin intermediul trupului înseamnă să trăim și să ne exprimăm credința, nădejdea și dragostea de Dumnezeu în termeni cuviincioși.

Și cuviința profundă ne învață cum să reacționăm, să ne comportăm, să vorbim, să facem anumite gesturi în contexte particulare.

Pentru că această coerentă activitate interioară a noastră ne face să simțim măsura în gesturi, în cuvinte, în intenții, în priviri…

Și măsura noastră în toate ne e dată de modul în care Dumnezeu ne-a învățat și ne învață continuu să ne raportăm la noutatea zilei.

Pentru că zilele noastre și contextele existențiale sunt mereu altele. Mereu altceva de făcut și de spus. Altcuiva de făcut și de spus.

Însă în tot ceea ce facem nu suntem singuri, ci cu Hristos, și cu Tatăl, și cu Duhul Sfânt, cu Dumnezeul nostru treimic și cu tot cerul Său și cu toată lumea Sa.

Adică nu suntem primii și nici ultimii care ne bucurăm de dragostea și atenția Lui.

Nu suntem de aruncat ci pentru comuniune veșnică, pentru că fiecare dintre noi suntem chemați la a fi împreună cu El și între noi.

Iar pe cât ne descoperim unicitatea dar și comunul care ne leagă de toți oamenii și de întreaga creație, pe atât ne descoperim felul de a fi care are întrepătrundere cu toți cei care au trăit, trăiesc și vor trăi pe fața acestui pământ al lui Dumnezeu.

Și când ne gândim la oameni, din punctul de vedere al praznicului de astăzi, nu ne gândim în mod statistic ci din perspectiva împlinirii personale.

Nu ne gândim la câți oameni au fost, sunt și vor fi…ci la faptul că toți au aceeași împlinire: viața cu Dumnezeu și în armonie cu toți oamenii și cu întreaga creație transfigurată în care va domni veșnic Dumnezeu și poporul Său credincios.

Hristos ne-a centrat atenția și așteptarea pe Dumnezeul nostru treimic prin Înălțarea Sa la cer și nu pe cele care se văd în lumea de aici.

El ne-a dat posibilitatea ridicării, a înălțării minții, a sentimentelor, a voinței, a trupului nostru la cer prin asumarea, îndumnezeirea și ridicarea la nivelul Treimii a umanității Sale.

Și El S-a ridicat la cer pentru ca să coboare împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, în mod duhovnicește, în fiecare moment al vieții noastre bisericești și liturgice.

De aceea El e cu Tatăl și cu Duhul, de care niciodată nu S-a despărțit dar și cu noi, în toate zilele vieții noastre, pentru ca să ne ridice la viața Lui.

Și când vorbim de lucruri mistice/tainice în Biserică și în viața noastră creștin-ortodoxă vorbim tocmai despre acest lucru: despre cum trăim în, prin și întru slava Dumnezeului nostru treimic.

Și de aceea nu ne simțim singuri chiar dacă de multe ori ne bântuie o singurătate cruntă.

După cum niciodată nu ne simțim fără nădejde atâta timp cât viața noastră are două coperți, aici și dincolo, și nu numai aici.

Însă nici neiubiți nu ne simțim, chiar dacă neiubirea și lipsa de dialog au ajuns ziduri despărțitoare, pentru că iubirea Prea Sfintei Treimi ne umple din destul în toate reactualizările liturgice și monumentele Tradiției.

Hristos S-a înălțat, iubiți frați și surori întru Domnul, pentru ca viața noastră în trup să fie una cerească și pentru ca de la Dumnezeu să primim toată luminarea și tot ajutorul în viața și activitatea noastră. Amin!

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno