Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Opere complete (vol. 8) [41]

Scrierile complete ale

Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu

şi viaţa sa,

comentate

de către

ucenicul şi fiul său întru Domnul,

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Vol. 8

(al 6-lea caiet manuscriptic)

Paginile 482-492

***

Să te ferești de abuzuri de orice fel. La băutură, mâncare, îmbrăcăminte.

Tot ce trăiești este în fața lui Dumnezeu și trebuie să nu te mustre conștiința pentru ceea ce faci.

Pentru metoda isihastă nu există alt loc al contemplației divine sau al unirii cu Dumnezeu în afară de inimă.

Atenția și rugăciunea adevărată.

Spiritul tău păzește inima. El se aprofundează circular și fără încetare în inimă și din acest abis face să se ridice cerurile lui Dumnezeu.

Dumnezeu locuiește în inimă.

*

Textul care descrie tehnica metodei isihaste:

– într-o cameră izolată ridică spiritul mai presus de tot ce este lucru vremelnic;

– reazimă bărbia în piept;

– îndreaptă ochiul trupesc, cu tot spiritul, spre mijlocul pieptului (plex), adică spre buric;

comprimă respirația aerului ce trece prin nas în așa fel încât să nu respiri cu ușurință și cercetează cu mintea lăuntrul măruntaielor ca să găsești locul inimii, acolo unde obișnuiesc să se adune toate puterile sufletului;

– la început dai peste întuneric și rezistență;

– stăruie ziua și noaptea și vei descoperi o fericire fără margini;

– vei găsi aerul (ego: luminos) care există în mijlocul inimii și pe tine însuți întreg și luminos, plin de discernământ;

– spiritul, [începând] de acum, alungă orice gând care mijește prin invocarea numelui lui Iisus Hristos;

– spiritul lovește de acum, cu mânie, în vrăjmașii spirituali[1];

– de acum încolo, practicând paza spiritului și invocând pe Iisus Dumnezeu, voi învăța de unul singur rostul [rugăciunii neîncetate].

*

Ego: În acest război nevăzut eu am ajuns la concluzia că omul, în această fază, participă spiritual la acest război.

*

Rugăciunea lui Iisus sau a minții este respirația religioasă a inimii[2].

Mai multe versiuni [ale metodei rugăciunii isihaste]:

1. Simeon Noul Teolog, la anul 1000;

2. Călugărul Nichifor[3], veacul al XIV-lea, Dascălul[4] lui [Grigorie] Palama[5].

*

Metoda sfintei rugăciuni și atenții este un rezumat târziu și deformat al spiritualității sinaitice.

Grigorie Sinaitul[6] vine de la Sinai la Athos, adică ca urmaș al lui Ioan Scărarul.

Viața pustnicească este descrisă la gradul al 27-lea [de Sfântul Ioan Scărarul].

Călugăria vrea să facă din om un înger în trup.

Școala sinaită dorea să facă  din om un serafim. Ea se adresa elitelor, adică eremiților, pietrificaților[7], celor care realizaseră apatia[8], care nu e compatibilă cu societatea[9].

Omul, în acest stadiu, poate trăi chiar fără hrană trupească, [lucru] care anticipează învierea morților (Măicuța Veronica).

Apatia presupune dezrădăcinarea din suflet a oricărei idei sau a oricărui gând.

*

Treapta a 29-a: a tăcerii, a păcii lăuntrice.

Două primejdii pândesc spiritul în această fază: închipuirile și ideile/gândurile.

De aici războiul împotriva închipuirilor și a ideilor sau războiul nevăzut, înfățișat de sinaitici ca o luptă împotriva diavolului.

Se cere o liniște completă în spirit.

Închipuirile fanteziei și ideile ce năvălesc [în minte și inimă] se biruie simplu, prin numele lui Iisus, pentru că în jurul Lui se organizează toată spiritualitatea ortodoxă.

Rostit necontenit, „ținut în inimă”, numele Domnului îi distruge pe „vrăjmașii duhovnicești” și face să iradieze în inima noastră lumina dumnezeiască.

*

Textul rugăciunii lui Iisus:

„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!” sau: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”[10].

*

Ego:

Am trăit luni de zile situația în care rugăciunea și lumina dumnezeiască curgeau de la sine în ființa mea, zi și noapte, atât în stare de trezie cât și în somn.

*

Viziunea Treimii sub forma unei piramide, formată din lumini diferite.

*

Am văzut și apele Paradisului ceresc, izvorul care curgea de la picioarele Mântuitorului.

***

„Privegheați și vă rugați!” [Mt. 26, 41].

Rugați-vă neîncetat [I Tes. 5, 17], spune Apostolul [Pavel].

Să ne trudim să facem mai mult decât putem, pentru ca să rămânem în Iisus și Iisus în noi.

Repetarea continuă a rugăciunii are drept scop concentrarea spiritului și ferirea lui de distrageri.

Rugăciunea lui Iisus ajunge cu timpul a doua natură a noastră sau a respirației[11].

Autorii sinaiți recomandă să fie inspirată odată cu suflul de aer tras în plămâni[12].

Astfel ajunge să se repete singură, de la sine, și în timpul somnului nostru.

Verset din Cântarea Cântărilor: „Eu dorm dar inima mea veghează” [Cânt. Cânt 5, 2].

Se recomandă locurile izolate și noaptea[13].

Rugăciunea lui Iisus se face prin monologare rostită (seamănă cu psalmodierea) sau prin monologare în gând (ca meditație).

Când rugăciunea curge de la sine, atunci Duhul Sfânt e Cel care Se roagă în noi[14].

Rugăciunea inimii are un început activ și un sfârșit pasiv[15].

Începem prin meditație și sfârșim în contemplație [dumnezeiască][16].

*

Efectele ultime ale rugăciunii lui Iisus după I.[oan] Scărarul: „o lumină infinită, pe care o vedem cu ochii minții în văzduhul inimii. Lumină ce vine de la Soarele inteligențelor, Hristos și prin El de la Sfânta Treime, în care noi înșine ne vedem străvezii în toate amănuntele alcătuirii noastre prin această lumină și tot prin ea contemplăm adâncul cerurilor[17] (N.[ichifor] Crainic, Curs de Mistică, p. 276).

Rugăciunea mintală îndeplinește în suflet slujba Îngerilor, spune [tot] Io[a]n Scărarul[18].

***

Ego:

În practica rugăciunii făceam două cercuri: unul pe verticală, inspirând aerul odată cu rostirea cuvintelor: „Doamne, Iisus Hristoase” și al doilea cerc rezulta din orizontala rostirii „miluiește-mă”, în timp ce expiram aerul din mine.

Cele două cercuri făcute prin facerea semnului crucii pe inimă sau pe plexul meu se întretăiau.

Cu timpul, cercul a devenit sferă luminoasă.

Apoi sfera de lumină dumnezeiască a cuprins în ea sfeșnicele cu făclii sau bolțile de lumină străvezie, pe care le vedeam extatic, cât și altarele, bisericile, apoi universurile întregi în dezvoltarea luminii în ființa mea.

Și lumina se derula în culori infinite la modul fulgerător.

Așa am văzut sferele și bolțile cerești atunci când am dorit să îl văd pe Apostolul Pavel în Împărăția lui Dumnezeu.

Însă nu l-am văzut pe el ci doar acestea mi s-au arătat.

Căci eu vedeam în lumina lui Dumnezeu numai ceea ce mi se dezvăluia, fără ca eu să cuget sau să îmi imaginez ceva ce aș fi vrut să văd.

Toate cele pe care le vedeam se nășteau și se înălțau în văzduhul inimii.

***

Locul sufletului[19] după sinaiți e în „abisul inimii” sau în „pământul inimii”.

Rugăciunea mintală a sinaiților este așezată pe baze fiziologice de metoda[20] sincronizării psihofizicului cu ritmicizarea rugăciunii, adică a rostirii ei în ritmul respirației plămânilor.

Acest principiu stă și la baza metodei athonite de rugăciune.

Nichifor le amintea călugărilor că „Împărăția Cerurilor e în lăuntrul nostru”.

Prin această rugăciune spiritul tău vine/coboară în inimă și odată cu asta tot corul virtuților: dragostea, bucuria, pacea etc.

Nicodim Aghioritul[21].

Energia spiritului este în encefal[22] și prin această rugăciunea ea se întoarce în inimă.

Reîntoarcerea spiritului în inimă, după Di.[onisie] Areopagitul, se numește mișcare circulară[23].

Mișcarea circulară[24] e a treia mișcare, asemănată cu circumferința unui cerc, care se întoarce mereu asupra ei înșiși, unindu-se cu ea însăși.

Spiritul nostru mișcându-se circular în adâncul inimii se identifică și se unește cu el însuși, fiind ca o roată[25] într-o continuă învârtire.

Unificarea spiritului (adâncirea în sine) înseamnă ridicarea[26] spre Dumnezeu, după [Sfântul] Vasile cel Mare, Sfântul Augustin [al Hipponei].

Vederea mintală și auzul mintal trebuie concentrate asupra cuvintelor rugăciunii[27].

*

Nil [Sinaitul]: trebuie să fii imaterial în prezența Celui imaterial.

Alungă [în timpul rugăciunii isihaste] imagini, figuri sau reprezentări [din mintea și inima ta].

Grigor[i]e Palama: „Când unitatea spiritului devine trinitate rămânând unitate, atunci el se unește cu monada întreită a Divinității”.

Nic.[odim] Aghioritul recomandă:

În timpul rugăciunii respirația trebuie acordată cu restul rugăciunii. Inspiri odată și te reții, până când rostești în minte întregul text al rugăciunii, apoi expiri [28][aerul din tine].

***

Ego: Aceeași părere [am], că omul e un microcosmos între creație și Dumnezeu, un punct de întretăiere, un focar de energii.

*

N.[ichifor] Crainic [accentuează citatul din] Apocalipsa: „Un cer nou și un pământ nou” [Apoc. 21, 1].

Dacă universul creat nu e etern, el s-ar putea modifica luând o altă înfățișare, „ca o armonică ce se adună din spațiul unde și-a dezvoltat cântecul și se strânge pregătindu-se să intoneze o altă melodie”.

*

Noua teorie astronomică. Materia universală a fost inițial ca un bolid care a explodat. Rămășițele exploziei, rămase din vechea materie, sunt pete negre de materie de altădată socotite acum ca goluri abisale.

Galaxiile fiind părți ale vechii materii, pornite în spațiu acum 14 miliarde de ani și care își dezvoltă mereu viteza în prezent.

Dar odată se vor opri și forța cu care le-a expulzat le va atrage din nou spre un centru.


[1] În demoni. Îi lovește pe demoni cu rugăciunea inimii, adică cu invocarea continuă a prezenței și a puterii lui Hristos Dumnezeu.

[2] Subliniat de autor. Text scris cu stiloul.

[3] A se vedea:

http://www.ziarullumina.ro/articole;1619;1;38434;0;Isihia-si-rugaciunea-lui-Iisus.html.

[4] Părintele duhovnicesc.

[5] A se vedea: http://ro.orthodoxwiki.org/Grigorie_Palama.

[6] Idem:

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/aprilie/aprilie06.htm.

[7] A căror viață și sensibilitate se aprofundaseră cu totul în asceză și rugăciune.

[8] Nepătimirea.

[9] Cu viața socială.

[10] Textul rugăciunii e scris cu creion de culoare roșu-violet.

[11] Respirăm rugându-ne. La fiecare respirație rostim rugăciunea, dacă aceasta a devenit cotidiană pentru noi.

[12] Fraza de față e subliniată tot cu creion de culoare roșu-violet.

[13] Se recomandă ca rugăciunea inimii să se facă în locuri singuratice, izolate și, mai ales, noaptea. Ceea ce nu exclude însă rugăciunea de peste zi și din orice clipă

[14] Subliniere cu creion de culoare roșu-violet. Aluzie la Rom. 8, 26.

[15] Rugăciunea inimii e făcută de om, cu multă trudă, pentru ca, mai apoi, când el se curățește de patimi, să fie inundat de vederi mistice, dumnezeiești, care nu mai vin din rugăciunea lui ci ca dar al lui Dumnezeu pentru sufletul și trupul său curățite de păcat. De aceea rugăciunea e activă până când devine vedere dumnezeiască, care nu mai e rugăciune ci sfârșitul dumnezeiesc al rugăciunii.

[16] Subliniere făcută cu stiloul.

[17] Cele două sublinieri din citat sunt făcute cu pix de culoare roșie.

[18] Subliniere cu creion de culoare roșu-violet.

[19] Subliniere făcută cu stiloul cu care a scris acest text.

[20] Tot sublinieri făcute cu stiloul.

[21] A se vedea: http://ro.orthodoxwiki.org/Nicodim_Aghioritul.

[22] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Creier.

[23] Subliniere făcută cu pix de culoare roșie.

[24] Ibidem.

[25] Ibidem.

[26] Ibidem.

[27] Subliniere cu creion de culoare roșu-violet.

[28] Ibidem.

Did you like this? Share it:

Previous

Cireșe de iunie…când s-or coace

Next

Ratarea unui învingător [9]

2 Comments

  1. Camelia

    Hristos S-a inaltat!

    „Tot ce trăiești este în fața lui Dumnezeu și trebuie să nu te mustre conștiința pentru ceea ce faci”.

    In aceste cateva cuvinte, aparent simple si accesibile oricui, putem cuprinde o intreaga teologie.

    La prima vedere totul pare a fi in regula.

    Atata vreme cat mi-am definit o lista anume de prioritati, as zice, de drepturi (in mare masura) dar si de obligatii, pot trai bine mersi, fara ca vreo mustrare de cuget sa-mi tulbure viata.

    Problema se iveste abia atunci cand cand incet-incet, reperele mele morale incep sa se clatine iar viata sa ia o turnura cu totul inexplicabila mie la acel moment.

    Punctul de plecare pentru noi, ortodocsii de rand, cred eu, ar trebui sa fie intelegerea si asumarea acelor repere morale ale Ortodoxiei care presuspun acel „spirit critic” care realizeaza armonia sufleteasca fara a cadea in extreme.

    Un exemplu sugestiv in acest sens este oferit de catre Sfantul Ioan Casian care descrie o intalnire cu Sfantul Antonie:

    „Mi-aduc aminte că odată, în vremea tinereţii, aflându-mă în părţile Thebaidei, unde petrecea fericitul Antonie, s-au adunat la el nişte bătrâni, ca să cerceteze împreună cu el care este desăvârşirea în virtute; care adică dintre toate virtuţile este cea mai mare?

    Deci fiecare îşi spunea părerea după priceperea minţii sale (…)

    După ce fiecare şi-a spus părerea sa, prin care virtuţi s-ar putea omul mai bine apropia de Dumnezeu, şi trecuse aproape toată noaptea cu această cercetare, la urma tuturor a răspuns Sfântul Antonie:

    „Toate acestea care le-aţi spus sunt de trebuinţă şi de folos celor ce caută pe Dumnezeu şi doresc să vină la El.

    Dar nu putem da cinstea întâietăţii virtuţilor acestora din următoarea pricină: ştiu pe mulţi că şi-au topit trupul cu postul şi privegherea şi au petrecut prin pustietăţi, iar cu sărăcia atâta s-au nevoit, încât nici hrana cea de toate zilele nu-şi mai lăsau pe seama lor; şi la atâta milostenie s-au dat, încât nu le-au ajuns toate câte sunt pe lume, ca să le împartă.

    Dar după toate acestea au căzut din virtute şi s-au rostogolit în păcat.

    Deci ce i-a făcut pe aceştia să rătăcească de la calea cea dreaptă? Nimic altceva, după înţelegerea şi părerea mea, decât că n-au avut darul deosebirii.

    Căci acesta învaţă pe om să se păzească de ceea ce întrece măsura în amândouă părţile şi să meargă pe calea împărătească”.

    (Am folosit un citat din cartea intitulata Introducere in Teologia Morala, carte pe care am descoperit-o in urma cu cateva luni, in cautarile mele prin diverse biblioteci.)

    Pe masura ce ne apropiem de Dumnezeu, se pare ca acea constiinta pe care ne bazam mai inainte-vreme incepe „sa se dezvolte cat mai mult in analitic” – as zice mai usor, apar situatii din trecut pe care le vezi intr-o cu totul alta lumina, mai puternica, pentru ca poti discerne nuante pe care anterior le-ai trecut cu multa usurinta cu vederea.

    Lucruri si situatii care mai inainte mi le puteam permite fara teama de a incalca vreo regula, acum le vad intr-o alta dimensiune, mult mai extinsa. Si nu as dori sa ma refer aici doar la notiunile de permis si interzis, pe care le patrunzi acum si constati ca a te conforma lor nu mai constituie de fapt un efort, ci este o alegere care vine de la sine.

    Ceea ce lipseste este nevoia de confirmare, de coordonare, de echilibrare, de reasezare a teoriilor in sufletul si inima noastra.

    • Da: ați înțeles un lucru enorm pentru viața duhovnicească și anume pe acela că aveți nevoie de oamenii care vă pot certifica ceva pe baza experienței lor profunde ce e mai bine să faceți dintre lucrurile bune și nu doar despre diferența dintre bine și rău!

      Darul dumnezeiesc al discernerii se vede acolo unde sfătuiești între:
      1. bine,
      2. mai bine,
      3. și mai bine,
      4. extraordinar de bine.

      Și numai astfel de oameni pot să ne ajute în mod real să creștem în viața duhovnicească.

      Fără critică analitică, adică pe texte și experiență, pe date concrete…nu există sfătuire duhovnicească.

      Pentru că sfătuirea duhovnicească e punctuală dacă ai experiența unui lucru.

      Poți să spui una sau alta dacă le-ai trăit efectiv sau dacă le-ai înțeles fiind luminat de Sfinți și de teologi foarte atenți la formulări, detalii,
      experiențe.

      Adevărat S-a înălțat, doamnă!

      Vă dorim numai bine!

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén