Ratarea unui învingător [9]

Partea întâi, a doua, a treia, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a și a 8-a

***

De la p. 134: Șpagatul Udrea. „Sacrificatele” alianțelor democratice postdecembriste: prima a fost Gilda Lazăr, iar la data scrierii articolului: Elena Udrea.

Numai că Dorin Tudoran subliniază: Elena Udrea nu a fost demisă, ci proptită la Cotroceni „într-o funcție care nu i se potrivește” (134).

„traseele voltaice ale doamnelor Lazăr și Udrea” (134).

Și când spune voltaice…autorul se referă la faptul că traseele lor au fost „iluminate” cu multă energie „solară” de la președinție.

Adică nu au avut trasee normale, dobândite prin muncă proprie…ci prin parașutare în funcții cheie.

*

Gilda Lazăr[1] s-a retras din politică „în management unde azi are o carte de vizită impresionantă” (p. 134), pe când Elena Udrea și-a schimbat doar „partidul de suflet din mijlocul căruia aruncă pe piața mediatică bombe și tiribombe” (134).

Elena Udrea s-a mutat de la PNL la PD (135) și „șpagatul trebuie că e destul de dureros, dacă vocația liberală a dnei Udrea a fost vreodată una autentică” (135).

*

Elena Udrea = „purtător de vorbe” (135); „vorbele dnei Udrea sunt mari cât Bucegii, ideile sale despre corupție și grupuri de interese sunt amuzante ca Babele” (135); „odrasla spirituală a președintelui” (135).

*

Finalul e fără replică: „Acest Traian [Băsescu] se joacă prea mult de-a Decebal pentru ca într-o bună zi să nu o băsească”(136).

Jurnalul Național, 11 noiembrie 2005.

*

De la p. 137: Republica Română Absurdistan.

Traian Băsescu gândește numai între extremele pro și contra persoanei sale (137). De aceea, deducție logică: „despre dl Băsescu nu se (prea) pot scrie analize, ci doar articole cvasihagiografice ori pamflete inutile” (137).

*

Autorul citează din folclorul recent. Cică Nicolae sau Elena Ceaușescu (unul dintre ei) a afirmat că „e o minune pe care poporul român nu o merită, un om care se naște doar o dată la 500 de ani” (137).

După care vorbește despre „unul dintre cei mai dotați jurnaliști români”(137), numit fără nume, care a afirmat că T. Băsescu este „persoana cu vocația providențială de a repara definitiv sistemul ticăloșit” (137).

Însă cel care „reformează”, adică T. Băsescu, „este oficialul cu cei mai mulți ani de prestație în mai toate cabinetele postdecembriste sub care s-a născut, dezvoltat și consolidat sistemul oligarhic românesc” (137-138).

Adică, conchide autorul, avem „încă o dată omul potrivit la poporul nepotrivit” (138).

*

Valeriu Stoica[2] = „demolatorul român” (138); „inițiator al procesului de emasculare a dreptei prin aducerea în fruntea PNL-ului a dlui [Theodor] Stolojan, un serafic de stânga” (138); cel care a săpat „groapa PNL-ului cu un hârleț” (138); „Miciurin al eșicherului ideologic românesc” (139).

*

Și în 2005 autorul avea dreptate să spună: „Mi se pare prematur a juca totul pe cartea Băsescu” (138).

*

Și iarăși final de mare clasă: „Cu un Ceaușescu care se naște doar o dată la 500 de ani, cu un Băsescu care se naște când și cum vrea el, cu un [Valeriu] Stoica născând încontinuu același liberal de stânga fără sfârșit și cu o Securitate care se renaște în fiecare clipă, deși nu a murit vreodată, poate că țărișoara a și ajuns Republica Română Absurdistan” (139).

Jurnalul Național, 16 decembrie 2005.

*

O singură enervare am la acest articol: „țărișoara”.  Și vizavi de orice carte și articol care minimalizează poporul român fără să fi făcut ceva magistral pentru și în interiorul lui.

Nu îmi plac diminutivările când vine vorba de România și poporul român și nici ofensele aduse istoriei neamului și nației române.

Cei care nu înțeleg de ce s-au petrecut lucrurile într-un fel sau altul studiind istoria neamului românesc nu au dreptul să o maculeze.

*

Cap al V-lea al cărții: Pacientul național începe odată cu p. 141. Și primul său articol: Acești gigei și averile lor urlătoare (142 sq.).

Autorul a locuit la hotelul Lido după revoluție (142). Serviciu ireproșabil la Lido[3] (din București)…în afara unor „uși trântite cu nesimțire” (143).

Prin ușile de la Lido „se prelingeau târfe aproape de lux și domni cu false aere de gentlemeni” (143).

Cel care a flegmat pe „podeaua liftului” (143) era Becali (144). Care dintre ei? L-a reîntâlnit în avionul de Madrid vorbind „cât de tare îl țineau foalele” (144).

„gigeliadă” (145).

Tot în p. 145 pronunță numele lui Gigi Becali.

El era cel care a flegmat în lift și vorbea tare la telefon sau fratele lui, care l-a scuipat pe un comesean la o emisiune de sport?

„barbugiu buimac” (145); „jeg moral” (145); „răpciugoși dolari americani” (145)

Cotidianul, 28 februarie 2002.

*

Fabrica de ciocoi (I) începe la p. 147.

Adrian Năstase = „este perceput de tot mai mulți concetățeni ai săi drept un corupt, un îmbogățit peste noapte,un îmbuibat, un carierist lipsit de scrupule, un ciocoi arogant” (148).

„dl Năstase este sensibil mai prost situat decât se afla dl Petre Roman în momentul când a decis să-l concureze deschis pe dl Ion Iliescu” (149).

naivii de ieri au devenit cinicii de azi” (150)

Cotidianul, 7 martie 2002.

*

Fabrica de ciocoi (II) de la p. 151…

Atitudinea politicienilor față de presa românească. Autorul nu cunoaște un om politic pe undeva care să fi câștigat lupta cu presa (151).

Și autorul subliniază faptul că Emil Constantinescu[4] a fost ajutat de Pro TV ca să fie ales președinte al României (151).

Emil Hurezeanu[5] era perceput ca „purtător de cuvânt” (152) al președintelui E. Constantinescu.

E. Constantinescu = „întâmplătorul șef de stat” (152)

Autorul se declară aici „mare admirator al dlui Ilie Năstase[6]” (153).

În Partidul România Mare, spune autorul, nu știi care sunt mai mulți: securiștii sau foștii bișnițari ideologici (154).

Cotidianul, 14 martie 2002.


[1] Idem: http://www.gandul.info/cariera/gilda-lazar-unul-dintre-veteranii-comunicarii-din-romania-2346884.

[2] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Valeriu_Stoica.

[3] Idem: http://www.lido.ro/.

[4] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Emil_Constantinescu.

[5] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Emil_Hurezeanu.

[6] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ilie_N%C4%83stase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *