Scrierile complete ale

Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu

şi viaţa sa,

comentate

de către

ucenicul şi fiul său întru Domnul,

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Vol. 8

(al 6-lea caiet manuscriptic)

Paginile 504-512

***

Nicodim Aghioritul: Omul în rugăciunea contemplativă aduce în fața lui Dumnezeu întreaga lume sensibilă și inteligibilă pe care o conține în el ca microcosmos.

Desăvârșirea contemplației e realizarea chipului și a asemănării lui Dumnezeu în noi, pentru că Iisus Hristos trăiește de acum încolo în noi.

*

Filocalia[1]. Cel care a ajuns la adevărata rugăciune și dragoste nu mai face deosebire între drept și nedrept, pentru că el iubește totul deopotrivă și nu osândește pe nimeni. Pentru că „Dumnezeu trimite ploaie și peste drepți și peste nedrepți” [Mt. 5, 45].

*

Starețul Paisie [Velicikovski] numește rugăciunea lui Iisus drept rugăciune paradisiacă. Despre învierea anticipativă a vorbit Ioan Climax/Scărarul.

*

Fericirea omului paradisiac era contemplația, adică vederea nemijlocită a lui Dumnezeu, adică rugăciunea harică.

Împărăția lui Dumnezeu va fi „un cer nou și pământ nou” [Apoc. 21, 1], pentru că „Împărăția lui Dumnezeu este în sufletele noastre” [Lc. 17, 21].

Rugăciunea lui Iisus poate să înlocuiască slujbele și toate celelalte rugăciuni ale Bisericii, pentru că valoarea ei este universală.

*

Serghie Bulgakov afirma că rugăciunea lui Iisus duce la vederea luminii dumnezeiești fără imagini și fără forme. Dar viziunile Sfântului Simeon Noul Teolog se conturează în forme, imagini.

Doctrina isihastă nu confundă numele lui Iisus cu realitatea divină.

*

Rugăciunea isihastă se întemeiază pe Fericirile: „Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăția Cerurilor” [Mt. 5, 3]  și „Fericiți cei curați cu inima, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu” [Mt. 5, 8].

Mântuitorul aseamănă puritatea cu pruncia.

Prin credință, nădejde și dragoste, Iisus rămâne în noi și noi în El. Iar prin purificare ne ridică la El.

*

Călugărul Teofan [Zăvorâtul] spune că există trei faze ale rugăciunii lui Iisus:

1. Rugăciunea psalmodică sau recitativă, orală și exterioară, care are drept scop introducerea întregii ființe în ritmul ei.

***

Ego: Odată am sorbit o lacrimă dumnezeiască și congestia cerebrală de care sufeream s-a vindecat în scurt timp.

*

Am constatat că această lumină care te învăluie poate fi extinsă. Iar dacă ea îi cuprinde și pe cei din jurul tău, poți vedea cu ajutorul ei sufletele celorlalți și îți poți da seama de starea lor sufletească.

Unele suflete sunt ca o lumină lăptoasă, altele sunt cafenii, altele roșiatice, altele întunecate.

După nuanțele acestor culori și după iradierile lor îți poți da seama despre stadiul spiritual al oamenilor și despre starea lor sufletească actuală.

Astfel, după mai multe zile de rugăciune, am reușit să atrag lumina dumnezeiască, de culoare albastră și în care simțeam prezența Sfintei Fecioare [Maria].

După multă stăruință în rugăciune am reușit să fac această lumină concentrată, aidoma unei stele, să se apropie și să se fixeze pe chipul unui penitent ca și mine din celulă.

Acesta, de aproape două săptămâni, nu mai vorbise cu nimeni din celulă și era într-o stare de surescitare nervoasă excepțională, care îi amenința sănătatea.

Când lumina dumnezeiască, de culoare albastră, a atins respectiva persoană, imediat după ce am încetat rugăciunea pentru el, a venit să îmi comunice că simte nevoia să stea de vorbă cu mine.

***

[Continuare a textului de dinainte de contrapagina autorului.]

2. Rugăciunea mintală sau meditativă, fără cuvinte, lăuntrică, și scopul acesteia este unificarea ființei și concentrarea sufletului prin rugăciunea isihastă.

3. Rugăciunea duhovnicească sau harică, când rugăciunea se aprinde de la sine înflăcărând întreaga ființă și absorbind-o.

Cele trei faze ale rugăciunii sunt numite scara lui Teofan.

*

Rugăciunea inimii produce căldura inimii[2] și înflăcărarea ființei întregi.

Apoi o energie tainică îl cuprinde pe contemplativ și îi provoacă lacrimi dumnezeiești.

După lacrimi urmează isihia, pacea tuturor cugetelor și conștiința purității minții.

Datorită purității minții ajungem la vederea mistică a lucrurilor dumnezeiești, care apar în strălucirea inefabilă a luminii dumnezeiești.

Inima se iluminează și toată ființa contemplativului devine duhovnicească și transparentă. Acesta este semnul perfecțiunii depline.

*

Lumina dumnezeiască vine din lăuntrul nostru și nu din afară. Această lumină necreată a fost numită drept lumină, foc, rază, flacără, nor luminos, etc.

Această lumină a lui Dumnezeu este văzută de ochiul desăvârșit al sufletului și ea ne iluminează și ne înduhovnicește trupurile. O vedem și trăim întru ea.

Contemplativul vede tainele cele de sus prin lumina dumnezeiască, atunci când el este inundat de lumină.

*

Sfântul Simeon Noul Teolog vorbește despre vederile sale mistice din timpul rugăciunii. Și el vorbește despre lumina strălucitoare care ajungea deasupra lui, îl pătrundea, sălășluia în el și îl făcea să își piardă simțul timpului.

Aude un glas din lumină și înțelege că astfel trebuie să se transfigureze Sfinții.

Cerurile se scurg în cel care Îl slăvește pe Dumnezeu și în momentul vederii extatice acesta își iese din sine.

Sfântul Simeon își revede apoi trupul și îl simte fără greutate, pentru că trăia prezența slavei lui Dumnezeu fiind în trup.

Și el a înțeles că așa vom fi după înviere, pentru că toți Sfinții vor fi cu trupuri duhovnicești, pe măsura intimității lor cu Dumnezeu.

*

Identitatea antinomică[3], pag. 344.

Pe de o parte, trupul nostru are continuitate cu starea sa pământească, dar după înviere, trupul nostru va fi spiritualizat, preamărit.

***

[Continuarea mărturisirii autorului.]

Ego: Era pentru prima dată când acesta vorbea cu mine. Mai apoi mi-a mărturisit că a simțit o nevoie mai presus de sine ca să comunice cu mine. Peste alte câteva zile a comunicat și cu ceilalți din celulă.

Și mai târziu, mi-a vorbit despre stările sufletești în care se zbătea atunci când m-am rugat și am îndreptat spre el lumina dumnezeiască, pe care o vedeam în mine și care iradia din mine.

Și din cele pe care el mi le-a mărturisit, am înțeles că se îndrepta spre nebunie, dacă nu ieșea din izolarea în care se afla. Și comunicarea a survenit ca un imbold căruia nu i-a putut rezista.

Eu nu i-am spus ce făcusem pentru el. Și aceasta pentru că, deși era un om care credea în Dumnezeu, era în același timp și o fire pur raționalistă, care nu accepta nicio formă de explicație sau aspect mistic.

Știind acest lucru, de aceea nu i-am mărturisit nimic, pentru că adevărul ar fi fost o piatră de poticnire pentru el.

*

Am trăit[4] momentul vederii luminii dumnezeiești cu soarele amiezii care s-a oprit. Acesta venea din adâncul infinitului ca un ochi prin care am văzut Împărăția lui Dumnezeu.

Acest soare mistic, pe care l-am văzut în mod extatic, s-a oprit pe fruntea mea, iar trupul meu era învăluit în lumină albă și albăstrie.

Apoi trei luceferi de culoarea cerului mi-au stat pe frunte și pe umeri și, deși conform poziției mele trupești priveam înainte, eu vedeam cu ajutorul luminii în care eram în toate direcțiile, adică și în spatele meu.

Lumina care devenisem și care mă aflam în lumina lui Dumnezeu, privea și vedea în toate părțile. Pentru că nu mai îmi vedeam trupul, ci eram numai un duh care vedea în lumina Sa.

***

Dacă noi suntem idei eterne în Dumnezeu și apariții vremelnice în spațiul acestei lumi, atunci traiectoria și scopul nostru este intrarea vremelniciei noastre în veșnicie, în care avem conștiința identității personale.

În veșnicie omul va deveni un supraom, adică un om duhovnicesc, spiritualizat, iar cosmosul va fi un supracosmos, adică un cer nou și un pământ nou.

Prin transfigurarea duhovnicească poți deveni „fluviu al lui Dumnezeu plin de apele Duhului”.

Știința tainelor dumnezeiești nu atârnă de știința noastră omenească[5].

*

Ridicarea credinței până la vedere extatică, directă, e lucrarea harului dumnezeiesc și nu a omului.

Vederea directă = contemplație, vedere mistică.

Contemplația mistică e o privire concentrată, direct prin spirit[6] și nu cu ajutorul ochiului.

Contemplația mistică este vederea lui Dumnezeu.

*

Direct prin spirit: as I said by the surrounding light[7].

„Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată, singur Fiul Său, Care este în sânul Tatălui, L-a făcut cunoscut” [In. 1, 18].

Prin noi înșine nu-L putem vedea niciodată pe Dumnezeu, dar prin Fiul putem vedea și cunoaște slava Lui.

Creștinismul nu este un sistem filosofic, ci înșăși revelarea lui Dumnezeu prin persoana înomenită a Fiului Său.

„Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl Meu [In. 14, 9]”.

„Cine Mă iubește, păzește poruncile Mele și Eu îl voi iubi și Mă voi arăta lui [In. 14, 21]”.

Concluzia este că pe Dumnezeu Îl putem vedea încă din această viață.

Sfântul Simeon Noul Teolog zice: „om sunt prin natură, dar dumnezeu prin har”.

Cine știe să se roage, n-ar nevoie să știe multe[8].

*

În domeniul spiritual, aceeași experiență este exprimată aproape întotdeauna cu aceleași expresii.

Prin transfigurare, trupurile vor fi îmbrăcate în nemurire și cei Sfinți le vor simți ca pe propriile lor forme de existență.

***

[8 ianuarie 1975]

Ego: Iată că pot să am din nou bucuria de a repeta la nesfârșit rugăciunea Ta, Iisuse, Doamne. Și ochii mi se umplu de lacrimi.

Iarăși coboară către mine măreția Împărăției Tale, pentru că lumina Ta izvorăște în mine din marea Ta îndurare. În mine, marele păcătos, care de zece ani n-am mai rostit-o decât întâmplător.

Eu Te-am părăsit dar Tu nu m-ai părăsit.

În preajma mea ai fost pururea.

Dar astăzi, datorită necurăției mele, pe toate le zăresc ca printr-o înserare, ca prin sită.

Și eram odată în strălucitoarea Ta lumină, a Împărăției Tale, și rugăciunea către Tine se rostea de la sine în mine. Și atunci lumina se aprindea cu putere de la primele rostiri ale rugăciunii.


[1] Subliniere făcută cu stiloul.

[2] Ibidem.

[3] Ibidem.

[4] Textul din această pagină a fost introdus într-o acoladă făcută cu pix de culoare roșie, deasupra căreia autorul a scris: de transcris pentru manuscris.

[5] Subliniere făcută cu stiloul.

[6] Ibidem.

[7] Ibidem.

În engleză: „după cum am spus, de către lumina care mă înconjura”.

[8] Subliniere făcută cu stiloul.

Did you like this? Share it: