Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör

Zi: 5 iunie 2011

Opere complete (vol. 8) [45]

Scrierile complete ale

Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu

şi viaţa sa,

comentate

de către

ucenicul şi fiul său întru Domnul,

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Vol. 8

(al 6-lea caiet manuscriptic)

Paginile 525-536

***

Primul om [creat de Dumnezeu] avea un contact permanent, mistic cu Dumnezeu, care era asemenea cunoașterii îngerești.

Primul om era nemuritor și impasibil (nu cunoștea suferința).

Cunoașterea nemijlocită desăvârșit[1] este rezervată numai vieții de dincolo.

O anticipare a cunoașterii angelice este extazul.

Însă în extaz unirea cu Dumnezeu este vremelnică.

Dar acesta, extazul, este „știința Sfinților” sau cunoașterea paradisiacă.

Oricât de sus s-ar ridica omul cunoașterea lui mistică nu e perfectă, pentru că ea este numai o cunoaștere prin anticipare a ceea ce va trăi în veșnicie.

***

Caracteristicile cunoașterii mistice:

1. Ea nu atârnă de voința noastră ci e un dar de la Dumnezeu. Nu poate fi prevăzut momentul extazului și nici sfârșitul lui. Poate dura o clipă, ceasuri, zile întregi.

2. Se exprimă în termeni paradoxali. Ex: „strălucită beznă”.

3. Vederea extatică e cunoscută de noi doar în parte. E abia intuită.

4. Se participă fără ajutorul rațiunii și fără imagini sensibile inferioare.

5. Are un caracter cu totul nemijlocit pentru că e primită prin inspirație divină.

6. Cunoașterea mistică nu presupune meditația și nicio activitate discursivă a inteligenței noastre.

7. Extazul e fluctuația permanentă a puterii dumnezeiești cu care am intrat în atingere. Are ritmicitatea de flux și reflux a oceanului de lumină.

În stadiul de vedere permanentă avem flux + reflux + încetarea mișcării.

În extazul propriu-zis aproape că nu mai există strădanie din partea noastră.

8. Extazul este însoțit de dragostea pentru liniște, de bucurie și uneori de o suferință a dragostei dăruită de Dumnezeu.

9. În acest stadiu dragostea trece prin treptele beției spirituale, a beției duhovnicești, uneori fiind însuflețită de durere, de suferință.

[Enumerarea caracteristicilor cunoașterii mistice continuă după contrapagina autorului.]

***

Ego: Am compus poezii sub controlul rațiunii după extazele avute. Și am pus în ele imagini, experiențe pe care inițial nu le-am înțeles când le-am trăit extatic.

*

Când greșesc cu ceva față de cineva mă doare incomparabil mai mult față de ceea ce am făcut pentru că știu că prin greșeala mea Îl ofensez pe Dumnezeu.

Și aceasta e drama vieții mele, tortura mea de azi. Și prin ea îmi măresc păcatul dacă mă mânii și jignesc.

Adu-mi aminte, Doamne, de umilință și de pomenirea greșelilor mele! Trebuie să nu uit de coborârea de sine.

***

[Continuarea enumerării caracteristicilor cunoașterii mistice]

Rănile dragostei dumnezeiești. „Râvna casei Tale m-a mâncat pe mine” [Ps. 68, 11].

În stadiul vieții spirituale, când sunt cuprinși de puterea dumnezeiască, unii[2] vorbesc…iar 5 sau 6 inși abia răzbesc să noteze cărțile, poeziile și ceea ce le dictează aceștia.

10. Una dintre caracteristici este și impulsul către virtute și să nu ofenseze cu ceva pe Dumnezeu.

11. Unirea mistică are repercusiuni vizibile asupra corpului. Funcționarea simțurilor încetează în timpul vederilor extatice, se produce împietrirea, încremenirea în poziția respectivă, după mărturia celor din preajmă.

Mâinile nu se pot mișca, respirația încetează și apoi dispare. Pulsul la fel.

12. Levitația e înălțarea deasupra pământului cu câțiva metri. Uneori până nu se mai vede. Coborârea e foarte lină. Își pierde greutatea în mod complet. Cineva care îi stă în apropiere îl poate sufla ca pe un fulg.

Dacă cineva se prinde de mâna misticului poate fi ridicat în aer în mod dumnezeiesc.

Aceste lucruri se petrec și în vremea noastră.

13. Unii Sfinți sunt văzuți în lumină, înconjurați de lumina dumnezeiască. Alteori trupul lor exală un miros, un parfum dumnezeiesc.

***

În romano-catolicism se vorbește despre „stigmatele Domnului” care apar pe frunte, mâini, picioare, coastă. Sângerări…

Primul care a avut stigmatele a fost Francisc de Assisi[3], în sec. al 13-lea.

Se vorbește de 231 cazuri.

Thereza Neuman[4], după raportul medicului citat de N.[ichifor] C.[rainic], primește stigmatele în mod regulat. Sângerează. În 1936. 8 ani de zile nu mai mănâncă nimic în afară de ostie.

Se consideră că ea reîmprospătează jertfa de răscumpărare a Domnului.

***

Sufletul și trupul nostru sunt mediile unde se manifestă lumina dumnezeiască.

[Urmează o pagină goală.]

Vedenii, profeții, minuni.

*

Freudismul[5] e o concepție materialistă.

Dr. Jung[6], de la Zürich, dă o interpretare spiritualistă.

Manual de Psihologie religioasă nu exista.

Patericul[7] [egiptean] ne dovedește faptul că omul modern cunoaște mult mai puține lucruri decât omul clasicismului creștin.

Fântânarii (les sourciers) descoperă ape aflate la adâncimi adânci.

În Elveția, un preot fântânar, pe baza hărții prezentate de cineva, intuiește apele subterane.

*

Claire voyance (vedere la distanță): cel de al șaselea simț. E foarte frecvent la mistici.

Henry Yale*, „La psichologie de Saints”.

Anton de Padova[8] era din Spania.

Tereza de Avila vede cum 40 de călugări iezuiți sunt uciși. Însemnează data și se constată.

***

Minunile pot fi rezultate ale sfințeniei dar și lucrări ale diavolului.

Misticii se feresc ca de foc de aceste fapte miraculoase.

*

Un călugăr tânăr întreabă pe un călugăr bătrân: „Părinte, ce zici de cei care au vederi îngerești?”.

Răspunsul lui a fost: „Eu îi fericesc mai mult pe cei care își văd păcatele lor decât pe cei care au vedenii îngerești sau de alt fel”.

*

Motivul pentru care Sfinții se controlează necontenit asupra acestor minuni e izvorul, sursa lor.

*

După Henry Yale extazele[9] sunt de 3 feluri:

1. naturale (și sunt patologice);

2. diabolice (la posedații de spirite demonice);

3. divine.

*

Extazele naturale sunt patologice. Ex: isteria și epilepsia.

Dostoievski avea extaze epileptice.

După extazele naturale se constată oboseală fizică și psihică, alături de slăbirea facultăților mentale.

[Însemnările de aici se continuă după contrapagina autorului.]

***

Ego: Nimeni nu poate să studieze și să se exprime cu privire la extaz dacă nu l-a cunoscut.

*

Cu cât eram mai sus răpit în extaz cu atât rugăciunea de slăvire a lui Dumnezeu era mai puternică în mine.

Și cu cât Îl slăveam pe Dumnezeu cu atât mai mult slava Lui mi se dăruia, mi se dezvăluia.

*

Aveam însă și perioade de negură, care însă mă conduceau la dorința unei purificări totale. După ele urma lumina și izvorau bolțile cerești în lumina dumnezeiască.

***

[Continuarea însemnărilor despre felurile extazelor.]

Extazul diabolic se manifestă prin vorbire de lucruri pe care nu și le mai amintește. Demonii îl provoacă când vor[10] și i-l opresc când vor.

*

Extazul divin este un dar [al lui Dumnezeu], pregătit și obținut cu greu. El nu provoacă oboseală corporală ci, dimpotrivă: sporește puterile sufletești[11] [și trupești].

***

Interpretările extazului

Extazul este ieșire din sine, din ordinea omenească în ordinea dumnezeiască.

Nu e posibilă viața mistică fără har.

Romano-catolicii spun: grație. Și tot ei vorbesc despre harurile lucrătoare sau despre grațiile actuale.

Nimic nu se petrece în viața mistică fără să fie o chemare din partea lui Dumnezeu.

*

Viața deiformă = divinizarea omului.

Noi suntem creați cu tendința de a ne depăși. De a tinde spre Dumnezeu.

Viața duhovnicească este o simplificare a vieții care ne îmbogățește sufletul și ni-l pregătește pentru extaz.

*

Ființa pe care o iubești exercită o atracție necontenită asupra ta.

Cel ce iubește vrea să admire, să slăvească, să se apropie, să imite.

*

Teantropia = unirea omului cu Dumnezeu pe baza iubirii reciproce.

*

Toți misticii își amintesc din ceea ce au trăit în extaz într-un mod și mai covârșitor.

În extaz pierdem conștiința reflexivă.

Extaticii nu sunt oameni contemplativi ci oameni cu o activitate excepțională, care după extaz capătă energie și vioiciune, o sporire a capacităților și a facultăților creatoare.

***

Mea vita[12]

În copilărie am fost om credincios.

La vârsta de 14-15/16 ani am trăit îndoiala.

Între 16-19 ani am trăit necredința, perioada mea de ateism.

La 19 ani am ajuns la certitudinea existenței lui Dumnezeu.

La 21 de ani aveam dorința de a muri luptând pentru Hristos. Dorința mea de cer devine atât de maredoream moartea pentru a ajunge mai degrabă în Împărăția lui Dumnezeu.

La vârsta de 24 de ani trăiam sub apăsarea amenințării continue cu moartea. Luptam în al doilea război mondial. Acum se naște în mine dorința de a trăi viața, de a cunoaște dragostea.

Între 25-32 de ani: viața, haosul, inconsecvența.

La 33 de ani am trăit șocul închisorii.

La 34 de ani m-am îmbolnăvit de T.B.C. Începe drumul Golgotei mele.

La vârsta de 37 de ani a început perioada iluminării și a vieții mistice. Perioada poeziei mistice.

Poeziile mi se șopteau din adâncul sufletului și al căror sens, și mai mult, aveam să îl descifrez după aceea.

Multe dintre poemele compuse și memorate în închisoare le-am uitat până când am ajuns să le scriu.

După vârsta de 40 de ani am primit descoperirea și cunoașterea mistică a Împărăției lui Dumnezeu.

Între 42-45 de ani am trăit perioada marilor viziuni dumnezeiești.

Drumul s-a oprit aici în ceea ce privește viziunile de amploare.

Nu am putut realiza levitația[13].

După 45 de ani am avut dorința de reîntoarcere în lume și de trăire și îmbogățire a experienței în lumea materială pentru ca apoi să revin și mai bogat spre Dumnezeu.

După eliberare, între 45-55 de ani am trăit 10 ani de desprindere de viața mistică.

La vârsta de 55-56 am reluat trăirile mistice.

Țelul: realizarea levitației și a morții prin care să-L preaslăvesc pe Dumnezeu, dacă voi fi miluit cu ea.

***

Imago (chipul) și similitudo (asemănarea) cu Dumnezeu[14].

*

Pag. 192, Seuse (Cursul lui Eckhart): „Iubesc viziunea”.

Poezia Minor*: Dă-mi mie, copile, inima ta! / Proebe, fili, cor tuum mihi!


[1] Subliniere făcută cu stiloul.

[2] Ibidem.

[3] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Francisc_de_Assisi.

[4] Idem: http://www.profamilia.ro/sfinti.asp?flori=6.

[5] Filosofia lui Sigmund Freud:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Sigmund_Freud.

[6] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Carl_Gustav_Jung.

[7] Subliniere făcută cu stiloul.

[8] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Anton_de_Padova.

[9] Subliniere făcută cu stiloul.

[10] Ambele sublinieri sunt făcute cu pix de culoare roșie.

[11] Cele trei sublinieri sunt făcute tot cu pix de culoare roșie.

[12] În latină: Viața mea. Un CV duhovnicesc al Fericitului Ilie.

[13] Cuvânt subliniat cu stiloul.

[14] Însemnare făcută cu creion de culoare roșu-violet.

Opere complete (vol. 8) [44]

Scrierile complete ale

Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu

şi viaţa sa,

comentate

de către

ucenicul şi fiul său întru Domnul,

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Vol. 8

(al 6-lea caiet manuscriptic)

Paginile 513-524

***

[Sfântul] Simeon [Noul Teolog] și [Sfântul Ioan] Climax [/Scărarul]: Lumina [necreată] e un dar al Duhului Sfânt.

*

[Sfântul] Simeon [Noul Teolog]: Nimeni nu poate vorbi despre Dumnezeu dacă nu L-a văzut.

Cum poți să te rogi lui Hristos fără să-L vezi?

Conștiința  [simțirii] harului e condiția mântuirii.

Botezul Duhului și primul Botez.

*

Karl Holl[1]: Multele haruri care se manifestă în același timp înseamnă calități și nu cantități.

*

Contemplația nu e totul[2] ci numai ușa de intrare spre Împărăția slavei viitoare.

*

Chestiunea harului și a naturii sale la [romano] catolici. Aristotelian sophisticated and rational explained by Toma de Aquino. To the orthodox is simple[3].

În Ortodoxie, harul, adică puterea prin care suntem asimilați Divinității e comparat de preferință cu lumina soarelui.

*

[Sfântul] D.[ionisie] Areopagitul: Harul e lumina care emană din Divinitate și nu e o creație ci o putere îndumnezeitoare.

Prin har suntem asimilați lui Dumnezeu și nu ni-L asimilăm pe Dumnezeu.

Prin contemplație și extaz participăm la oceanul de întuneric al luminii dumnezeiești, care e atât de puternică încât ne orbește ochii minții.

*

[Sfântul Grigorie] Palama[4]: harul e cel care îl ridică pe om la contemplație și tot el e cel care ni se descoperă ca lumină.

Isihaștii desăvârșiți văd strălucirea necreată, lumina dumnezeiască văzută pe Tabor.

*

[Sfântul] Simeon [Noul Teolog]: Noi mărturisim că Dumnezeu este Lumină, pentru că înaintea Lui merge lumina slavei Lui și de aceea e cu neputință ca El să Se arate fără lumină.

*

[Sfântul Grigorie] Palama[5]: Dumnezeu este ființă sau natură în care conlocuiesc persoanele Sfintei Treimi și din Acestea se revarsă energiile necreate și puterile intradivine ale lui Dumnezeu.

*

[Urmează o pagină goală, pe care Fericitul Ilie a scris, ca titlu: Rugăciunea lui Simion Teologul. Probabil a vrut să transcrie o rugăciune a Sfântului Simeon Noul Teolog dar a renunțat.]

*

Dumnezeu e necunoscut, inaccesibil, incomunicabil după ființa Sa și, la fel, și persoanele dumnezeiești sunt inaccesibile și incomunicabile.

Ceea ce Dumnezeu comunică lumii nu e nici natura divină, nici persoanele Sfintei Treimi ci energiile necreate și dumnezeiești[6].

Prin aceste energii dumnezeiești participăm la viața divină însăși, Îl cunoaștem pe Dumnezeu și ne îndumnezeim.

Revelațiile divine în contemplații nu sunt, prin urmare, însăși natura divină, care este supraesențială și pentru totdeauna inaccesibilă, ci energiile necreate prin care Dumnezeu Se manifestă.

Energiile sunt atribute operative.

Pe Tabor nu a fost văzută de către Apostoli ființa lui Dumnezeu ci energia Sa dumnezeiască.

Prin aceste energii Dumnezeu Se transmite făpturilor, devine comunicabil, le asimilează și le îndumnezeiește.

Cu alte cuvinte, sub acțiunea harului făptura creată se înduhovnicește pentru că ea capătă calități necreate[7].

Și așa avem rugul lui Moise și Trupul Domnului în Euharistie.

*

Darurile Duhului Sfânt sunt energii necreate.

Doctrina palamită a fost aprobată de două sinoade constantinopolitane (1341 și 1351)[8].

Scriptura ne învață că Sfânta Treime locuiește prin slava Sa în trupurile Drepților ca în templele Sale.

[Sfântul Grigorie] Palama lămurește faptul că energia îndumnezeitoare, deși distinctă de ființa și de persoanele divine, e totuși indisolubil legată de ele.

Prezența acestei energii a lui Dumnezeu în sufletele noastre e prezența persoanelor Sfintei Treimi.

Unirea mistică a sufletului cu Duhul Sfânt e o unire nu după ființă cu El ci după har.

De aceea Sfânta Treime e în sufletele oamenilor o prezență harică.

[Urmează o pagină goală.]

***

Răspunsurile Sinodului de la 1351 la întrebările lui Ioan Cantacuzino

– Trebuie să se facă deosebire între ființa și energia lui Dumnezeu?

– Da!

– Făcându-se această deosebire energia e creată sau necreată?

– Necreată!

– Dacă energia dumnezeiască e necreată cum putem să ne ferim de faptul de a-L socoti pe Dumnezeu ca pe ceva compus[9]?

Aici, sinodul întemeiat pe citate din Sfinții Părinți a răspuns că, deși energia e necreată, Dumnezeu rămâne unul și necompus, fiindcă energia nu e o altă ființă divină ci numai manifestarea[10] ființei lui Dumnezeu.

– Se poate da numele de teotis (dumnezeire) și ființei și energiei dumnezeiești?

– Da!

– Spun teologii că ființa e mai presus de energie?

– Da!

– La ce participă făpturile: la ființa dumnezeiască sau la energia dumnezeiască?

– Tot ce este făptură participă la energia Creatorului iar nu la ființa Lui. Sfinții îndumnezeiți prin unirea cu Dumnezeu participă nu la ființa lui Dumnezeu ci la energia dumnezeiască.

*

[Sfântul Grigorie] Palama[11]: Prezența energiei [dumnezeiești] în sufletul omului însemnă și prezența ființei și a persoanelor Sfintei Treimi.

*

Ego: Dacă Sfânta Treime e o prezență harică în noi, deci lucrătoare (pentru că harul necreat are puterea de a lucra) atunci el ne ridică la starea de îndumnezeire și pe noi.

[Urmează o pagină goală, pe care a scris cu creionul doar LA. în colțul de sus al paginii, în partea dreaptă.

Pagina în curs și următoarea cuprinde elemente de spiritualitate romano-catolică]

*

Contemplație: naturală (care poate fi și artistică și filosofică, făcută prin puteri firești) și supranaturală.

Contemplația naturală este sensibilă (contemplăm în fundal deschis sau pe plan artistic) și imaginativă (contemplăm adevăruri abstracte).

Contemplația sensibilă și imaginativă atunci când capătă sens simbolic, de oglinzi și enigme, sunt introduse în metoda teologiei afirmative.

Contemplația imaginativă, intelectuală și filosofică, în sensul unei intuiții superioare a lui Dumnezeu prin credință e proprie marilor alexandrini.

Contemplația dobândită și contemplația infuzată.

*

Rugăciunile din sfera mistică sunt cu toate contemplativ-pasive, adică modalități de a Se ruga în noi ale Duhului Sfânt[12].

*

Tereza de Avila[13] a definit elementele psihologiei supranaturale.

Are o intuiție analitică extraordinară.

*

Rugăciunile contemplației nedesăvârșite:

1. rugăciunea;

2. liniștea;

3. somnul puterilor.

*

Rugăciunile contemplației desăvârșite:

1. unirea;

2. extazul;

3. căsătoria duhovnicească.

*

Rugăciunea pur activă, faza ascetică, desprinderea simțurilor de lumea din afară.

Rugăciunile contemplației nedesăvârșite.

Contemplația desăvârșită.

*

Rugăciunea de liniște, de reculegere, cât și rugăciunea verbală și meditația îl stingheresc. El vrea numai să iubească.

Rugăciunea numită somnul puterilor e atunci când…

[Însemnările despre spiritualitatea romano-catolică continuă după contrapagina autorului care urmează.]

***

Ego: Am trăit o vreme, în perioada mea de înălțare mistică, când sufletul mă îndemna să mă rog împreună cu un Sfânt sau altul pe care îi invocam și pe ale căror prezențe le vedeam învăluindu-mă sau fiindu-mi în preajmă.

Și mă rugam pentru mântuirea mea, a neamului și a lumii.

Am renunțat însă la acest lucru. De ce? Pentru că simțeam și vedeam foarte bine și în mod frecvent cum îi incomodam pe Sfinți mai mult decât puteam să-i ajut.

Și asta datorită imperfecțiunii mele, pentru că nu eram pe deplin purificat pentru o asemenea lucrare dumnezeiască măreață.

Sfinții nu mă părăseau când încercam să mă rog împreună cu ei în slava lui Dumnezeu dar se osteneau, se întuneca lumina lor, se estompa, pentru că încercau să mă țină și pe mine alături în rugăciunile lor.

*

Am simțit golul și pustiul [sufletesc] din fragedă copilărie. Însă nu l-am putut învinge decât târziu, când am ajuns la unirea cu Dumnezeu.

*

Când am avut congestia cerebrală a apărut o lumină scânteietoare și în ea am văzut tălpile lui Iisus. Și de pe picioarele Lui, pe care le vedeam în inima mea, am sorbit o lacrimă a Lui, pe care o voi simți toată viața.

Și această lacrimă dumnezeiască m-a înviorat. Mi-a dat o nouă viață. Și de aici încolo au început viziunile solare pe care le-am descris.

*

În lacrima Lui pentru noi e concentrat darul îndumnezeirii. E darul veșnicei lumini. Pentru că acesta e bobul de muștar al Împărăției Cerurilor care a crescut în mine.

*

Și îmi amintesc cum în clipa sorbirii lacrimii lui Hristos, pe mine, care eram încremenit și din copilărie nu mai aveam lacrimi, m-au podidit lacrimile, care au început să îmi curgă pe obraji.

Și acestea sunt lucruri trăite de mine acum aproximativ 12 ani de zile.

***

[Continuarea însemnărilor despre spiritualitatea romano-catolică.]

…puterile sufletești sunt absorbite în prezența divină mai mult decât în faza liniștii.

Însă sufletul despărțit de lume nu e cu totul răpit în Dumnezeu. Nu e încă unit cu El.

Prezența divină e adânc simțită dar nu văzută.

Negrăite bucurii dar și negrăite dureri.

Contemplație dureroasă (lacrimile dumnezeiești), roua iubirii care îi sângeră inima din cauză că sufletul își vede mai bine propria impuritate și nevrednicie în comparație cu măreția dumnezeiască.

*

Juan de la Cruz vorbește de un anume gol straniu[14] ce se produce în sufletul dezlipit de pământ și care s-a lepădat de sine însuși dar care încă nu s-a unit cu Dumnezeu.

*

Rugăciunea unirii[15]

Stare de pasivitate desăvârșită din partea omului.

Numai harul dumnezeiesc e activ.

Unirea vine în mod brusc”, spune Tereza [de Avila].

Ai sentimentul că Dumnezeu e în tine și tu în El. Simțurile și facultățile psihologice își încetează orișice activitate. Tu însuți ai dispărut pentru tine. Un alter ego te înlocuiește și te umple. Durată scurtă. Nu se mai uită toată viața faptul că ai fost în Dumnezeu și El în tine.

Certitudinea lucrată de iubire.

[Aceste însemnări vor continua după contrapagina autorului.]

***

Ego: Îmi pare rău că atunci când am trăit vederile extatice nu le-am putut descrie. Ar fi fost volume întregi.

*

Am văzut cum dispare materia, cum devine ceva ca de vis, de fapt cum se spiritualizează. Și în lumina lui Dumnezeu simțeam cum realitățile dumnezeiești sunt mai vii, mai reale decât materia.

*

Mai multe zile în șir am trăit prin participare la nunta mistică. Numai că frăgezimile luminii erau atât de înalte la nivel extatic că nu m-am putut menține pentru mult timp la condiții atât de mari de curăție și de sensibilitate duhovnicească.

Mă scoteau din vederea luminii condițiile din închisoare, mă tulbura prezența celor din celulă, alături de cuvintele și stările lor sufletești.

Pentru că toate acestea le trăiam ca și când aș fi fost izbit și tăiat cu niște curățite. Ca niște surpări ale verii extatice.

Și atunci am încetat urcarea în lumină pentru ca să acopăr lumina de urgiile vremii.

***

[Continuarea însemnărilor legate de spiritualitatea romano-catolică.]

Rugăciunea extatică[16]. Extazul e o totală ieșire din sine pentru a trăi răpit în Divinitate.

Semnele lui fiziologice sunt ale morții aparente.

Simțurile toate dispar cu totul.

Trupul încremenește în starea în care a fost surprins de extaz.

Respirația uneori încetează cu totul.

Membrele se răcesc.

Nicio mișcare nu e posibilă.

Greutatea corpului se pierde și adesea el însuși e ridicat în sus de la pământ.

Sunt fenomene zise de levitație.

Psihologic și fiziologic se manifestă ca o transă[17] în care omul are o înfățișare iluminată.

*

[Sfântul] Grigorie Palama afirma faptul că lumina dumnezeiască se vede numai cu ochiul spiritual.

*

Juan [de la Cruz] credea că o purificare absolută înlătură transele.

Transa extatică, după unii mistici, e o slăbiciune, fiindcă  contemplativul nu e purificat absolut[18].

*

Contemplația culminează în nunta sau căsătoria spirituală, care se numește și unire transformatoare sau deificatoare.

*

Termenul de „nuntă spirituală” vine de la vechii Mistici [ai Bisericii]. Ioan Climax/ Scărarul și Sfântul Simeon Noul Teolog îl folosesc. E concretizată în Cântarea Cântărilor nunta spirituală, duhovnicească.

*

În iubire, cei doi soți fac împreună o singură unitate în distincția persoanelor[19].

Astfel expresia nuntă spirituală nu identifică în mod panteist sufletul cu Dumnezeu ci în unire se păstrează distincția celor doi.

*

Dumnezeu e Mirele sufletului.

Parabola celor 10 fecioare [Mt. 25, 1-12].

Din această stare omul poate cădea precum Îngerii au căzut din armonia cerurilor.

***

Ego: În stările extatice eu am experimentat trecerea de la o culoare la alta a luminii dumnezeiești. Sau, uneori, concomitența culorilor cât și concomitența efervescențelor.


[1] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Karl_Holl.

[2] Această subliniere și anterioara sunt făcute cu stiloul.

[3] În engleză: „Toma de Aquino a explicat [harul] în mod rațional și sofisticat aristotelic. Pentru ortodox e simplu”.

[4] Subliniere făcută cu stiloul.

[5] Ibidem.

[6] Aceste prime două fraze din această pagină au fost introduse de autor într-o acoladă făcută cu stiloul.

[7] Frază introdusă în acoladă făcută cu creionul și lângă care a făcut un X tot cu creionul.

[8] A se vedea: http://ro.orthodoxwiki.org/Isihasm.

[9] Subliniere făcută cu stiloul.

[10] Ibidem.

[11] Ibidem.

[12] Fraza de față a fost introdusă într-o acoladă făcută cu creion de culoare roșu-violet.

[13] A se vedea:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Tereza_de_%C3%81vila.

[14] Subliniere făcută cu stiloul.

[15] Ibidem.

[16] Ibidem.

[17] Ibidem.

[18] Subliniere făcută cu pix de culoare roșie.

[19] Subliniere făcută cu stiloul.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno