Scrierile complete ale

Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu

şi viaţa sa,

comentate

de către

ucenicul şi fiul său întru Domnul,

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Vol. 8

(al 6-lea caiet manuscriptic)

Paginile 513-524

***

[Sfântul] Simeon [Noul Teolog] și [Sfântul Ioan] Climax [/Scărarul]: Lumina [necreată] e un dar al Duhului Sfânt.

*

[Sfântul] Simeon [Noul Teolog]: Nimeni nu poate vorbi despre Dumnezeu dacă nu L-a văzut.

Cum poți să te rogi lui Hristos fără să-L vezi?

Conștiința  [simțirii] harului e condiția mântuirii.

Botezul Duhului și primul Botez.

*

Karl Holl[1]: Multele haruri care se manifestă în același timp înseamnă calități și nu cantități.

*

Contemplația nu e totul[2] ci numai ușa de intrare spre Împărăția slavei viitoare.

*

Chestiunea harului și a naturii sale la [romano] catolici. Aristotelian sophisticated and rational explained by Toma de Aquino. To the orthodox is simple[3].

În Ortodoxie, harul, adică puterea prin care suntem asimilați Divinității e comparat de preferință cu lumina soarelui.

*

[Sfântul] D.[ionisie] Areopagitul: Harul e lumina care emană din Divinitate și nu e o creație ci o putere îndumnezeitoare.

Prin har suntem asimilați lui Dumnezeu și nu ni-L asimilăm pe Dumnezeu.

Prin contemplație și extaz participăm la oceanul de întuneric al luminii dumnezeiești, care e atât de puternică încât ne orbește ochii minții.

*

[Sfântul Grigorie] Palama[4]: harul e cel care îl ridică pe om la contemplație și tot el e cel care ni se descoperă ca lumină.

Isihaștii desăvârșiți văd strălucirea necreată, lumina dumnezeiască văzută pe Tabor.

*

[Sfântul] Simeon [Noul Teolog]: Noi mărturisim că Dumnezeu este Lumină, pentru că înaintea Lui merge lumina slavei Lui și de aceea e cu neputință ca El să Se arate fără lumină.

*

[Sfântul Grigorie] Palama[5]: Dumnezeu este ființă sau natură în care conlocuiesc persoanele Sfintei Treimi și din Acestea se revarsă energiile necreate și puterile intradivine ale lui Dumnezeu.

*

[Urmează o pagină goală, pe care Fericitul Ilie a scris, ca titlu: Rugăciunea lui Simion Teologul. Probabil a vrut să transcrie o rugăciune a Sfântului Simeon Noul Teolog dar a renunțat.]

*

Dumnezeu e necunoscut, inaccesibil, incomunicabil după ființa Sa și, la fel, și persoanele dumnezeiești sunt inaccesibile și incomunicabile.

Ceea ce Dumnezeu comunică lumii nu e nici natura divină, nici persoanele Sfintei Treimi ci energiile necreate și dumnezeiești[6].

Prin aceste energii dumnezeiești participăm la viața divină însăși, Îl cunoaștem pe Dumnezeu și ne îndumnezeim.

Revelațiile divine în contemplații nu sunt, prin urmare, însăși natura divină, care este supraesențială și pentru totdeauna inaccesibilă, ci energiile necreate prin care Dumnezeu Se manifestă.

Energiile sunt atribute operative.

Pe Tabor nu a fost văzută de către Apostoli ființa lui Dumnezeu ci energia Sa dumnezeiască.

Prin aceste energii Dumnezeu Se transmite făpturilor, devine comunicabil, le asimilează și le îndumnezeiește.

Cu alte cuvinte, sub acțiunea harului făptura creată se înduhovnicește pentru că ea capătă calități necreate[7].

Și așa avem rugul lui Moise și Trupul Domnului în Euharistie.

*

Darurile Duhului Sfânt sunt energii necreate.

Doctrina palamită a fost aprobată de două sinoade constantinopolitane (1341 și 1351)[8].

Scriptura ne învață că Sfânta Treime locuiește prin slava Sa în trupurile Drepților ca în templele Sale.

[Sfântul Grigorie] Palama lămurește faptul că energia îndumnezeitoare, deși distinctă de ființa și de persoanele divine, e totuși indisolubil legată de ele.

Prezența acestei energii a lui Dumnezeu în sufletele noastre e prezența persoanelor Sfintei Treimi.

Unirea mistică a sufletului cu Duhul Sfânt e o unire nu după ființă cu El ci după har.

De aceea Sfânta Treime e în sufletele oamenilor o prezență harică.

[Urmează o pagină goală.]

***

Răspunsurile Sinodului de la 1351 la întrebările lui Ioan Cantacuzino

– Trebuie să se facă deosebire între ființa și energia lui Dumnezeu?

– Da!

– Făcându-se această deosebire energia e creată sau necreată?

– Necreată!

– Dacă energia dumnezeiască e necreată cum putem să ne ferim de faptul de a-L socoti pe Dumnezeu ca pe ceva compus[9]?

Aici, sinodul întemeiat pe citate din Sfinții Părinți a răspuns că, deși energia e necreată, Dumnezeu rămâne unul și necompus, fiindcă energia nu e o altă ființă divină ci numai manifestarea[10] ființei lui Dumnezeu.

– Se poate da numele de teotis (dumnezeire) și ființei și energiei dumnezeiești?

– Da!

– Spun teologii că ființa e mai presus de energie?

– Da!

– La ce participă făpturile: la ființa dumnezeiască sau la energia dumnezeiască?

– Tot ce este făptură participă la energia Creatorului iar nu la ființa Lui. Sfinții îndumnezeiți prin unirea cu Dumnezeu participă nu la ființa lui Dumnezeu ci la energia dumnezeiască.

*

[Sfântul Grigorie] Palama[11]: Prezența energiei [dumnezeiești] în sufletul omului însemnă și prezența ființei și a persoanelor Sfintei Treimi.

*

Ego: Dacă Sfânta Treime e o prezență harică în noi, deci lucrătoare (pentru că harul necreat are puterea de a lucra) atunci el ne ridică la starea de îndumnezeire și pe noi.

[Urmează o pagină goală, pe care a scris cu creionul doar LA. în colțul de sus al paginii, în partea dreaptă.

Pagina în curs și următoarea cuprinde elemente de spiritualitate romano-catolică]

*

Contemplație: naturală (care poate fi și artistică și filosofică, făcută prin puteri firești) și supranaturală.

Contemplația naturală este sensibilă (contemplăm în fundal deschis sau pe plan artistic) și imaginativă (contemplăm adevăruri abstracte).

Contemplația sensibilă și imaginativă atunci când capătă sens simbolic, de oglinzi și enigme, sunt introduse în metoda teologiei afirmative.

Contemplația imaginativă, intelectuală și filosofică, în sensul unei intuiții superioare a lui Dumnezeu prin credință e proprie marilor alexandrini.

Contemplația dobândită și contemplația infuzată.

*

Rugăciunile din sfera mistică sunt cu toate contemplativ-pasive, adică modalități de a Se ruga în noi ale Duhului Sfânt[12].

*

Tereza de Avila[13] a definit elementele psihologiei supranaturale.

Are o intuiție analitică extraordinară.

*

Rugăciunile contemplației nedesăvârșite:

1. rugăciunea;

2. liniștea;

3. somnul puterilor.

*

Rugăciunile contemplației desăvârșite:

1. unirea;

2. extazul;

3. căsătoria duhovnicească.

*

Rugăciunea pur activă, faza ascetică, desprinderea simțurilor de lumea din afară.

Rugăciunile contemplației nedesăvârșite.

Contemplația desăvârșită.

*

Rugăciunea de liniște, de reculegere, cât și rugăciunea verbală și meditația îl stingheresc. El vrea numai să iubească.

Rugăciunea numită somnul puterilor e atunci când…

[Însemnările despre spiritualitatea romano-catolică continuă după contrapagina autorului care urmează.]

***

Ego: Am trăit o vreme, în perioada mea de înălțare mistică, când sufletul mă îndemna să mă rog împreună cu un Sfânt sau altul pe care îi invocam și pe ale căror prezențe le vedeam învăluindu-mă sau fiindu-mi în preajmă.

Și mă rugam pentru mântuirea mea, a neamului și a lumii.

Am renunțat însă la acest lucru. De ce? Pentru că simțeam și vedeam foarte bine și în mod frecvent cum îi incomodam pe Sfinți mai mult decât puteam să-i ajut.

Și asta datorită imperfecțiunii mele, pentru că nu eram pe deplin purificat pentru o asemenea lucrare dumnezeiască măreață.

Sfinții nu mă părăseau când încercam să mă rog împreună cu ei în slava lui Dumnezeu dar se osteneau, se întuneca lumina lor, se estompa, pentru că încercau să mă țină și pe mine alături în rugăciunile lor.

*

Am simțit golul și pustiul [sufletesc] din fragedă copilărie. Însă nu l-am putut învinge decât târziu, când am ajuns la unirea cu Dumnezeu.

*

Când am avut congestia cerebrală a apărut o lumină scânteietoare și în ea am văzut tălpile lui Iisus. Și de pe picioarele Lui, pe care le vedeam în inima mea, am sorbit o lacrimă a Lui, pe care o voi simți toată viața.

Și această lacrimă dumnezeiască m-a înviorat. Mi-a dat o nouă viață. Și de aici încolo au început viziunile solare pe care le-am descris.

*

În lacrima Lui pentru noi e concentrat darul îndumnezeirii. E darul veșnicei lumini. Pentru că acesta e bobul de muștar al Împărăției Cerurilor care a crescut în mine.

*

Și îmi amintesc cum în clipa sorbirii lacrimii lui Hristos, pe mine, care eram încremenit și din copilărie nu mai aveam lacrimi, m-au podidit lacrimile, care au început să îmi curgă pe obraji.

Și acestea sunt lucruri trăite de mine acum aproximativ 12 ani de zile.

***

[Continuarea însemnărilor despre spiritualitatea romano-catolică.]

…puterile sufletești sunt absorbite în prezența divină mai mult decât în faza liniștii.

Însă sufletul despărțit de lume nu e cu totul răpit în Dumnezeu. Nu e încă unit cu El.

Prezența divină e adânc simțită dar nu văzută.

Negrăite bucurii dar și negrăite dureri.

Contemplație dureroasă (lacrimile dumnezeiești), roua iubirii care îi sângeră inima din cauză că sufletul își vede mai bine propria impuritate și nevrednicie în comparație cu măreția dumnezeiască.

*

Juan de la Cruz vorbește de un anume gol straniu[14] ce se produce în sufletul dezlipit de pământ și care s-a lepădat de sine însuși dar care încă nu s-a unit cu Dumnezeu.

*

Rugăciunea unirii[15]

Stare de pasivitate desăvârșită din partea omului.

Numai harul dumnezeiesc e activ.

Unirea vine în mod brusc”, spune Tereza [de Avila].

Ai sentimentul că Dumnezeu e în tine și tu în El. Simțurile și facultățile psihologice își încetează orișice activitate. Tu însuți ai dispărut pentru tine. Un alter ego te înlocuiește și te umple. Durată scurtă. Nu se mai uită toată viața faptul că ai fost în Dumnezeu și El în tine.

Certitudinea lucrată de iubire.

[Aceste însemnări vor continua după contrapagina autorului.]

***

Ego: Îmi pare rău că atunci când am trăit vederile extatice nu le-am putut descrie. Ar fi fost volume întregi.

*

Am văzut cum dispare materia, cum devine ceva ca de vis, de fapt cum se spiritualizează. Și în lumina lui Dumnezeu simțeam cum realitățile dumnezeiești sunt mai vii, mai reale decât materia.

*

Mai multe zile în șir am trăit prin participare la nunta mistică. Numai că frăgezimile luminii erau atât de înalte la nivel extatic că nu m-am putut menține pentru mult timp la condiții atât de mari de curăție și de sensibilitate duhovnicească.

Mă scoteau din vederea luminii condițiile din închisoare, mă tulbura prezența celor din celulă, alături de cuvintele și stările lor sufletești.

Pentru că toate acestea le trăiam ca și când aș fi fost izbit și tăiat cu niște curățite. Ca niște surpări ale verii extatice.

Și atunci am încetat urcarea în lumină pentru ca să acopăr lumina de urgiile vremii.

***

[Continuarea însemnărilor legate de spiritualitatea romano-catolică.]

Rugăciunea extatică[16]. Extazul e o totală ieșire din sine pentru a trăi răpit în Divinitate.

Semnele lui fiziologice sunt ale morții aparente.

Simțurile toate dispar cu totul.

Trupul încremenește în starea în care a fost surprins de extaz.

Respirația uneori încetează cu totul.

Membrele se răcesc.

Nicio mișcare nu e posibilă.

Greutatea corpului se pierde și adesea el însuși e ridicat în sus de la pământ.

Sunt fenomene zise de levitație.

Psihologic și fiziologic se manifestă ca o transă[17] în care omul are o înfățișare iluminată.

*

[Sfântul] Grigorie Palama afirma faptul că lumina dumnezeiască se vede numai cu ochiul spiritual.

*

Juan [de la Cruz] credea că o purificare absolută înlătură transele.

Transa extatică, după unii mistici, e o slăbiciune, fiindcă  contemplativul nu e purificat absolut[18].

*

Contemplația culminează în nunta sau căsătoria spirituală, care se numește și unire transformatoare sau deificatoare.

*

Termenul de „nuntă spirituală” vine de la vechii Mistici [ai Bisericii]. Ioan Climax/ Scărarul și Sfântul Simeon Noul Teolog îl folosesc. E concretizată în Cântarea Cântărilor nunta spirituală, duhovnicească.

*

În iubire, cei doi soți fac împreună o singură unitate în distincția persoanelor[19].

Astfel expresia nuntă spirituală nu identifică în mod panteist sufletul cu Dumnezeu ci în unire se păstrează distincția celor doi.

*

Dumnezeu e Mirele sufletului.

Parabola celor 10 fecioare [Mt. 25, 1-12].

Din această stare omul poate cădea precum Îngerii au căzut din armonia cerurilor.

***

Ego: În stările extatice eu am experimentat trecerea de la o culoare la alta a luminii dumnezeiești. Sau, uneori, concomitența culorilor cât și concomitența efervescențelor.


[1] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Karl_Holl.

[2] Această subliniere și anterioara sunt făcute cu stiloul.

[3] În engleză: „Toma de Aquino a explicat [harul] în mod rațional și sofisticat aristotelic. Pentru ortodox e simplu”.

[4] Subliniere făcută cu stiloul.

[5] Ibidem.

[6] Aceste prime două fraze din această pagină au fost introduse de autor într-o acoladă făcută cu stiloul.

[7] Frază introdusă în acoladă făcută cu creionul și lângă care a făcut un X tot cu creionul.

[8] A se vedea: http://ro.orthodoxwiki.org/Isihasm.

[9] Subliniere făcută cu stiloul.

[10] Ibidem.

[11] Ibidem.

[12] Fraza de față a fost introdusă într-o acoladă făcută cu creion de culoare roșu-violet.

[13] A se vedea:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Tereza_de_%C3%81vila.

[14] Subliniere făcută cu stiloul.

[15] Ibidem.

[16] Ibidem.

[17] Ibidem.

[18] Subliniere făcută cu pix de culoare roșie.

[19] Subliniere făcută cu stiloul.

Did you like this? Share it: