Trecem prin cuvinte

„Noi nu-i înțelegem pe ceilalți și nu ne înțelegem nici pe noi înșine decât grație vitezei trecerii noastre prin cuvinte” (Paul Valéry).

Cuvintele ne fac să luăm cunoștință despre noi înșine și despre ceilalți. Ele ne clarifică, deși pare că uneori le depășim capacitățile, iar alteori că, fără ele, nu ne putem explica nimic.

Gândurile sau reflecțiile noastre pot fi și fără cuvinte. Sau fără cuvinte articulate, pentru că gândurile sau gândirea înseamnă articulare de semnificații și înțelesuri, o verbalizare fără verbe...

Gândirea nu se desfășoară neapărat în cuvinte, dar punerea în cuvinte a reflexivității proprii e un complement neapărat necesar gândirii, în ipostaza comunicării și a comuniunii cu ceilalți.

Poeții moderni sunt niște reflexivi până la dereglarea simțurilor (Rimbaud)…

Pachetul de memorare (44-45)

Pagina 44

Terminații ale substantivelor (în limba latină)

Dec. I: N. -a; G. -ae / VT -a

Dec. a II-a: N. -us/ -er/ -ir// -um (neutru); G. -i / VT -u/ -e

Dec. a III-a: N. -i/ -e + sau – s//-ĕ (neutru); G. -is / VT -i/ -e

Dec. a IV-a: N. -us// -u (neutru); G. -ūs / VT -ū

Dec. a V-a: N. -es; G. -ēi / VT -ē

*

Radicalul substantivului îl aflăm eliminând terminația Genitivului singular.

silvae → radicalul silv

sapientis → rad. sapient

*

Declinarea = radical + vocală tematică = desinențe specifice.

Pagina 45

Desinențele (latine)

sg.

N. și G. sunt date de dicționar

D. – i (cu puține modificări)

Ac. -m

Abl. = vocala tematică (de obicei deschisă și lungă)

V. = identic cu N. de obicei iar la neutru și cu Ac.

*

pl.

N. reia desinența de G sg. dar cu vocală specifică deschisă.

G. -um (precedat de –r– la declinările I, II și V)

D. desinența începe în i și se termină în –s iar la decl. III, IV și V se intercalează bu.

Ac. –m urmată de s (semnul pluralului) iar prin căderea lui m lungește vocala specifică.

Abl. desinența începe în i și se termină în –s iar pentru declinările III, IV și V se intercalează bu.

V = aidoma N.

Pachetul de memorare (42-43)

Pagina 42

Vocalele tematice ale declinărilor (în limba latină)

I: -a-

II : -u- / (-e)

III: -i- (parisilabică) / Ø (imparisilabică; este de tip consonantic și de aceea nu are vocală tematică)

IV: -ũ- (u-ul scurt)

V: -ē- (e-ul lung)

*

Genul este specific doar numelui.

Genul la inanimate (obiecte) este la neutru.

Genul la animate (ființe) e la masculin sau feminin.

Genul gramatical nu e tot una cu sexul ființelor.

Pagina 43

Întrebările cazurilor (în limba latină)

N. cine

G. pe cine

D. către cine

Ac. al cui

Abl. celelalte funcții gramaticale (circumstanțialele)

V. exprimă evadarea din context

*

Adevăr esențial: în înțelegerea și traducerea unei limbi totul se leagă pentru că limba e un sistem coerent.

*

Sigle:

radicalul = R

vocala tematică = VT sau vocala specifică = VS

sufixul de intensitate = S 1

sufixul de aspect = S2

sufixul temporal S3 sau sufix modal temporal = SMT

Pachetul de memorare (40-41)

Paginile 40-41

Echivalentele românești ale limbii latine:

I. Activ

Indicativ:

prezent: iau

imperfect: luam

viitor I : voi lua

perfect: am luat

m.m.c.p. : luasem

viitor II : voi fi luat

*

Conjunctiv:

prezent: să iau

imperfect: aș lua

perfect: să fi luat

m.m.c.p.:  aș fi luat

*

Imperativ:

prezent: sg. ia! / pl: luați!

viitor: sg: să iei/ să ia! //pl. să luați!/ să ia!

*

Infinitiv:

prezent: a lua

perfect : a fi luat/ că a luat.

viitor: că va lua/ că vor lua

*

Participiu:

prezent: –

perfect: –

viitor = care va lua

*

Gerunziu:

G. de a lua

D. spre a lua

Ac. pentru a lua

Abl. luând

*

Gerundivul:

care va fi luat, -ă

***

II. Pasiv

Indicativ:

prezent: sunt luat

imperfect: eram luat

viitor I : voi fi luat

perfect: am fost luat

m. m.c. p. : fusesem luat

viitor II: voi fi fost luat

*

Conjunctiv:

prezent: să fiu luat

imperfect: aș fi luat

perfect: să fi fost luat

m.m.c.p. : aș fi fost luat

*

Imperativ:

prezent: sg. fii luat!/ pl. fiți luați!

viitor: sg. să fii luat!/ să fie luat!// pl. să fie luați!/ să fiți luați!

*

Infinitiv:

prezent: a fi luat

perfect: că am fost luați/ că au fost luați

viitor: că va fi luat

*

Participiu:

prezent: –

perfect: luat, -ă

viitor: care va fi luat, -ă

*

Gerunziu –

*

Gerundiv

***

Pagina a 41-a

Numeralul latin, exemple:

XL = 40

L = 50

LX = 60

XC = 90

XCIX = 99

C = 100

CC = 200

CD = 400

D = 500

DC = 600

DCC = 700

DCCC = 800

DCCCC = 900

M = 1. 000 sau C I Ͻ

C I Ͻ C I Ͻ = 2. 000  sau MM

I Ͻ Ͻ = 5. 000

C C I Ͻ Ͻ = 10. 000

I Ͻ Ͻ Ͻ = 50. 000

C C C I Ͻ Ͻ Ͻ = 100. 000

C C C I Ͻ Ͻ Ͻ Ͻ = 1. 000. 000

Poezia lui Vasile Voiculescu [7]

În Luminătorul este poetizată vechea polemică între iluminarea pe cale rațională și iluminarea harică : Ieșeam cu ciubărele minții goale, afară, / În lumină și pară, / Și când mi se părea că sunt pline, / Intram, răsturnându-le-n mine. / Așa ani de-a rândul / M-am canonit să car lumina cu gândul… / Atunci ai trimis îngerul tău să-mi arate / Izvorul luminii adevărate.

Îngerul i-a zguduit din temelii clădirea vieții, făcând să curgă lacrimi multe și suspine, dar a lăsat cocioaba sufletului /…/ plină / De soare, de slavă și de lumină.

Vasile Voiculescu vorbește din experiență. Cine nu a trecut prin ea nu poate să înțeleagă zdrobirea interioară și suferința chintesențiată aici în câteva imagini poetice și nu poate decât să strâmbe din nas…

Mai răbdător decât Arghezi, Voiculescu își așteaptă clipa/momentul în care să se manifeste plenar ca poet.

El își caută împlinirea lăuntrică și, concomitent, calea în poezie, expresivitatea care să fie în același timp conformă cu poetica modernă, dar care să nu fie ecoul excentricității poetice după tiparul experienței noi căutate al modernismului și avangardei.

Și experiența va veni la el… Poezia autentică nu răsare niciodată (în niciun secol) din experiențe false/inventate/forțate, oricât de mult ar încerca cineva să devină poet folosind acest tertip.

Poezia îl ajută să se coboare tot mai mult în el însuși, iar căutarea lui Dumnezeu și a sinelui îi revelează noi posibilități expresive, face să iasă la lumină interiorul convertit în hieroglife/idiograme poetice ale receptărilor mistice. Conviețuirea dintre căutarea pe brânci/munca istovitoare și har se confirmă și în viața și poetica sa.

În același timp, strofele ne descoperă, tot mai apăsat, înclinația erotică pe care nu o mai reține: noaptea dansează ca o baiaderă (în poemul omonim) și rămâne goală-n cer pe dalele seninătății /…/ Și-n goliciunea-i, cuiburi vii de taină / S-ascund în delta coapselor ei strânse, are pletele-nstelate și în buric are luna plină.

Erotizarea cosmică nocturnă are corespondențe cu Bolintineanu (nu știu cât de intenționate), dar e mai transparentă și mai impudică – și veacul e altul. Analizând lucrurile din unghiul acestui poem, nu știm dacă intenția e de disipare sau sublimare a sentimentului erotic, sau de amplificare. Panoramându-i însă opera, opțiunea critică alege prima dintre variante.

Poemul poate fi interpretat ca o confesiune a receptării tendințelor dominatoare ale sentimentului erotic în sine însuși, simțire pe care o exhibă ca pe o impresie de universalizare

Erosul are această calitate, de a face să pară totul impregnat de prezența sa…

Poemul Strofe pentru o fată nu este însă, cum ar părea, un poem erotic (decât pe un anumit nivel de lectură, pentru cine e interesat doar de acest nivel), ci este un foarte subtil comentariu mistic asupra dualității suflet-trup a naturii umane, care dovedește că problema îl preocupă intens și l-a frământat mult pe poet.  Este și un antrenament pentru mai târziu… :

Știu de ce ești albă și nepăsătoare…
Carnea ta e suflet înghețat; de ger,
Aburii stau încă țuțuri și ninsoare
Toată dimineața zilei lui prier.

Gerul dimineții și-al copilăriei
Dăinuiește-n tine, dezmorțit puțin…
Sânii duri, doi țurțuri, spun din crețul iei
Prourul vieții rece și senin.

Carnea ți-e de suflet, sufletul de carne,
Unul și același sloi, de ce să-l rup?
N-a-nceput în aburi gheața să se-ntoarne,
Albă, numai suflet, suflet încă trup!…

Dar, încet, sub ochiul soarelui de vară,
[soarele dragostei]
Moleșită-n zâmbet, sau în lacrimi noi,
Toată amintirea strânsă-n carnea clară

[amintirea=instinctul, sentimentul erotic]
Aburind, sui-va suflet înapoi…

Izvorăsc din carne sufletele oare?
Știu atât, că dacă astăzi ești de stei,
Carnea-nduioșată și-atotștiutoare
Îți va face-un suflet din topirea ei.

Ideea mistică este că și materialitatea ființei umane, fiind întrețesută cu sufletul spiritual, are o taină adâncă, insondabilă, în ce privește îndeplinirea rolului ei soteriologic, pentru desăvârșirea ființei integrale, de carne și suflet, care este omul.

Imboldurile cărnii nu sunt numai spre păcat, ci și spre conștientizarea complexității creaturii umane și a psihologiei sofisticate implantate în fascinanta sa alcătuire. Paradoxal, carnea, care pare a trimite numai impulsuri senzuale, trezește spiritul la viață, pentru că – ceea ce se pierde din vedere – conviețuiește cu el, conlucrează și este sensibilizată prin el.

Dezghețarea simțirii la pubertate produce nu în mod automat/neapărat întinarea fetei cu gânduri erotice (ceea ce par a sugera zburătorii din poezia românească, începând cu Heliade), dar și dezvoltarea unui suflet apt pentru iubire înțeleasă în sens foarte complex, iubire care poate deveni mistică.

Ar fi multe de discutat și de lămurit pe această temă, dar ne depărtăm de exegeza literară.