Cantemireștii [5]

Partea întâi, a doua, a treia, a patra.

Anul nașterii lui Dimitrie Cantemir este incert: se vehiculează 1673, 1674, 1675 sau 1676. Ziua nașterii este însă 26 octombrie, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir (p. 39).

Nu se știe dacă s-a născut la Silișteni sau la Iași. Mama sa moare la trei-patru ani după nașterea lui, iar fiul îi eloiază mai târziu memoria (p. 40).

„Când evocă viața tatălui său, Dimitrie își amintește cu nostalgie lungile nopți petrecute în palatul din Iași, când tânărul îi povestea istoria veche, îi traducea cărțile sfinte scrise în slavonă și îi citea predicile Sfântului Ioan Chrysostom [Hrisostom]”. Beizadeaua (prințul) învață „din cărțile sfinte alfabetul chirilic și slavona veche, poate și greaca, precum și elementele de bază ale credinței ortodoxe, de care nu se putea lipsi niciun copil de nobil din Moldova. Și, cum se cuvenea într-o țară creștină, Biblia a devenit cartea lui de căpătâi”.

A fost descoperit la fosta bibliotecă Lenin din Moscova un exemplar din Biblia de la 1688, care i-a aparținut lui Dimitrie: „ea îl va însoți de-a lungul întregii sale vieți și va constitui o sursă prețioasă de meditații” (p. 41).

Monahul Ieremia Cacavela, primul dascăl al lui Dimitrie Cantemir, s-a născut în Creta în 1643. „La Londra, cam prin 1667, scrie primele epistole despre diferențele dogmatice dintre Biserica romană și cea bizantină. La Cambridge, întâlnește savanți iluștri, precum Isaac Barrow, profesorul lui Newton, ca și pe John Pearson, viitorul episcop de Chester, celebrul apărător al cauzei Bisericii anglicane. La Leipzig, urmează, în 1670, cursurile elenistului luteran Johann Olearius…” (p. 42).

Cacavela a ținut, în 1682, cuvântarea funebră la înmormânaterea Smarandei Cantacuzino, fiica lui Șerban Cantacuzino, domnul Munteniei (Ibidem).

Traduce din latină în greacă, în 1687, Viața papilor a lui Platina, „unde pune la îndoială obiectivitatea autorului” […] Cu un an în urmă, tradusese din greacă în română un catehism consacrat de acesta [patriarhul Dosithei al Ierusalimului] liturghiei ortodoxe, Învățătura sfântă, care avea să devină cartea de căpătâi a preoților ortodocși timp de un secol și jumătate” (p. 43).

„Cărturarul teolog” Ieremia Cacavela i-a transmis lui Dimitrie și primele cunoștințe muzicale. El „a contribuit în mod decisiv la lărgirea orizontului intelectual al discipolului său, întărindu-i atașamentul pentru ortodoxie, în virtutea propriei experiențe, dobândită în confruntarea dogmatică cu celelalte confesiuni” (Ibidem).

În adolescență, Dimitrie Cantemir, după mărturisirea sa din Metafizică, cunoaște „nevoi contrare, amarnice, neînfrânate și neîmblânzite [care] năvălesc, și din afară și dinăuntru, asupra colibei nimicniciei mele” (p. 44).

La 14 ani, „îl întâmpină cu mare fast pe domnitorul Valahiei, Șerban Cantacuzino, la porțile Iașilor, apoi traversează orașul alături de acesta înconjurat de un alai impresionant” (Ibidem).

În 1688 este trimis zălog la Istanbul, unde îl înlocuiește pe fratele său mai mare, Antioh. În 1691, tatăl său îl aduce înapoi acasă și îl trimite iarăși pe Antioh în capitala otomană.

La 18 ani, după „un cronicar al vremii”, Dimitrie ar fi asistat la decapitarea lui Velicico Costin, fratele lui Miron Costin (p. 45).

În 1693, Constantin Cantemir moare și Dimitrie îi urmează la tron pentru o foarte scură perioadă (trei săptămâni). Înalta Poartă nu îl recunoaște și îl așază domnitor în Moldova pe Constantin Duca, „un tânăr cam de aceeași vârstă și cu același grad de instrucție [ca și Dimitrie], de alminteri și înrudit cu Cantemireștii” (p. 46).

Dimitrie va reveni la domnie între 1710-1711.

bahçeşehir escort
avrupa yakasi escort bayan
rus escort bayan

Immanuel Kant și prețul vieții sale

Immanuel Kant, Critica rațiunii pure, trad. de Nicolae Bagdasar și Elena Moisuc, studiu introd., glosar kantian și indice de nume proprii de Nicolae Bagdasar, Ed. Științifică, București, 1969, 699 p.

*

Traducere după ediția: Immanuel Kant, Kritik der reinen Vernunft, Hrsg. Von Raymund Schmidt, 2. Aufl., Leipzig, 1930.

*

Studiu introductiv (p. XIII-C) de Nicolae Bagdasar.

1. Viața și personalitatea lui Kant (p. XIII sq.)

Se naște „la 22 aprilie 1724 la Königsberg, capitala Prusiei orientale”, p. XIII.

„Kant susținea că era de origine scoțiană, că familia sa se trăgea dintr-un imigrant scoțian”, Ibidem.

Al 4-lea copil la părinții lui, p. XIV.

E influențat de profesorul de teologie, pietistul Franz Albert Schultz (p. XIV) dar și ajutat material, Ibidem.

Kant intră la colegiu „în toamna anului 1732 și l-a absolvit în anul 1740”, Ibidem.

Va avea repulsie față de viața la colegiu, Ibidem, socotind-o „ani de sclavie ai copilăriei și ai tinereții sale” (p. XV).

Știa latina, Ibidem.

*

La 13 ani, în anul 1737, și-a pierdut mama, care a murit prematur, pe când ea avea 40 de ani, p. XVI. Mama lui a murit din cauză că a îngrijit „o prietenă bolnavă de febră tifoidă” (Ibidem).

După colegiu a intrat la universitatea din orașul său natal, deși nu avea prea mulți bani, înscriindu-se la Facultatea de Filosofie, Ibidem.

A vrut să se dedice „cercetării teoretice”, p. XVI. A locuit cu chirie ca student, împreună cu câte un coleg, Ibidem. Colegii făceau chetă și îi cumpărau haine și încălțăminte sau îi împrumutau din ale lor, Ibidem.

Îl ajuta și unchiul său, cizmarul Richter, p. XVI.

Îl are ca profesor pe Martin Knutzen, „al doilea om care a jucat în viața sa un rol decisiv”, Ibidem. Martin Knutzen era o genialitate precoce, un om care a ajuns profesor la 21 de ani, Ibidem.

Ca și Kant, Knutzen nu va ieși din Königsberg (p. XVI) „decât câteva mile în jurul lui” (p. XVII). Avea doar cu 10 ani mai mult decât Kant (XVII).

Profesorul îi împrumută cărți, discută cu el, îl îndrumă, p. XVII.

Knutzen moare la 37 de ani, în 1751, datorită „unor excesive eforturi spirituale”, Ibidem.

Kant va spune că „Knutzen își sfătuia elevii să nu fie papagali, ci să învețe a gândi prin ei înșiși” (p. XVII).

*

Licența lui Kant: Gedanken von der wahren Schätzung der lebendigen Kräfte (Idei despre adevărata evaluare a forțelor vii), în 1746, p. XVII.

Cunoașterea dezinteresată, p. XVII.

„Kant era de o statură mai mică decât mijlocie, avea umărul drept mai înalt decât cel stâng, pieptul retras în interior, ceea ce îi cauza dificultăți de respirație, părul blond, figură ovală, o frunte lată, ochii de un albastru senin. Întreaga sa înfățișare fizică era firavă”, p. XVII.

În 1746 însă, când termină facultatea, Kant își pierde și tatăl, care fusese bolnav mai mulți ani, p. XVII.

Kant și-a iubit părinții și i-a evocat adesea (p. XVII-XVIII).

Despre mama lui, Kant va scrie: „Nu voi uita niciodată pe mama; căci ea a sădit în mine și a alimentat cea dintâi sămânță a binelui; ea mi-a deschis inima la frumusețile naturii; ea mi-a trezit și îmbogățit cunoștințele, iar sfaturile ei au avut o constantă și salutară influență asupra vieții mele”, p. XVIII.

Pentru că nu avea bani, după facultate devine „preceptor în familie”, p. XVIII, mai întâi la preotul reformat Andersch din Judtschen, apoi la familia von Hülsen, de pe domeniul Arensdorf, de lângă Mohrungen și în familia contelui Keyseling, la Rautenburg, cf. Ibidem.

La ultima dintre familii învață manierele distinse și să se îmbrace foarte îngrijit, p. XVIII.

Ca preceptor era bine remunerat „din cauza lipsei de școli la sate și a dificultăților de transport”, p. XIX.  Strânge 20 de ducați, de care nu se atinge, Ibidem.

*

Acum învață pentru a obține titlul de magister și apoi pe acela de privat-docent, Ibidem.

În aprilie 1755 prezintă universității lucrarea De igne (Despre foc), pe baza căreia devine magister (doctor). Iar în luna septembrie 1755 prezintă disertația Principiorum primorum cognitionis metaphysicae nova dilucidatio (Noua explicare a primelor principii ale cunoștinței metafizice) prin care devine privat-docent, prin care obține „dreptul de a ține cursuri”, p. XIX.

Facultatea era într-o clădire veche și Kant preda, ca și ceilalți profesori, în propria sa locuință, „prelegeri și lucrări practice”, p. XIX.

*

Nu izbutește în aprilie 1756 să ocupe „extraordinariatul” de matematică și fizică devenit vacant prin moartea profesorului Martin Knutzen, p. XIX. Și asta pentru că guvernul desființeză, din lipsă de fonduri, catedrele extraordinare, Ibidem.

În 1758 nu reușește să primească nici „ordinariatul” de logică și metafizică datorat morții lui Kypke, Ibidem.

Însă ca privat-docent ajunge să trăiască numai din taxele pe care le plăteau studenții care îl audiau, p. XX.

Avea doar un rând de haine foarte ponosite, Ibidem.

*

Din cauza sărăciei a fost constrâns să facă și câte 20 de ore pe săptămână și chiar mai multe, ore de logică, matematică, metafizică, mecanică, fizică teoretică, geografie fizică, antropologie, științe naturale, mineralogie, aritmetică, geometrie și trigonometrie, teologie naturală, etică, drept natural, enciclopedia filosofiei, pedagogie, Ibidem.

În afară de astea dădea și lecții particulare, Ibidem.

*

Se foloseau compendiile științifice, p. XXI.

Ajunge să își vândă biblioteca din cauza sărăciei, Ibidem.

„În 1764, guvernul creează anume pentru el o catedră de artă poetică, pe care el însă o refuză”, p. XXI, pentru că nu a dorit să devină „poetul oficial al universității”, p. XXII.

*

Pentru ca să aibă salariu fix, Kant solicită în 1765 „postul de ajutor de bibliotecar la biblioteca palatului, și fu numit, decretul fiind semnat de regele însuși”, p. XXII.

Era plătit cu 62 de taleri pe an și astfel, la vârsta de 42 de ani, Kant ajunge să aibă „pentru prima oară” un salariu, p. XXII.

Sala sa de curs însă ajunge să fie arhiplină, participând și oameni din afară la cursuri și, pentru 7 ani și ofițeri ruși aflați în garnizoana din oraș, p. XXII.

Herder i-a fost student între 1762-1764, Ibidem.

Devine cunoscut în țară și peste hotare, p. XXIII.

*

„În 1769 și 1770, două universități, cea din Erlangen și cea din Jena, îl cheamă ca profesor plin”, Ibidem.

Însă în data de „31 martie 1770 – după 15 ani de activitate didactică în calitate de privat-docent și la vârsta de 46 de ani” devine profesor în orașul natal, p. XXIII. Aici primea 236 de taleri, Ibidem.

A refuzat profesoratul la Universitatea din Halle, propus în 1778, chiar dacă acolo putea să primească 800 de taleri anul…și a rămas în orașul natal, p. XXIII.

În 1781 Kant publică opera sa fundamentală: Critica rațiunii pure (p. XXIV). Opera îi este dedicată baronului von Zedlitz pentru tot ajutorul pe care i l-a acordat, Ibidem.

A fost de câteva ori decan al facultății de filosofie și de două ori rector al universității, Ibidem.

Prima oară ajunge rector în 1786, Ibidem. Și noul rege al Prusiei, Friedrich Wilhelm II, îi dublează salariul atunci când îl cunoaște personal, Ibidem.

În 1788 devine pentru a doua oară rector, Ibidem.

*

Pentru că a avut o viață extrem de sobră, la moartea sa, în afară de casă și mobilier, a rămas de la el suma de 20.000 de taleri, adică o avere, p. XXIV.

*

Însă a fost și un om generos Kant. Dăruia ajutoare anuale fixe neamurilor sale, „o pensie viageră servitorului său Lampe”, donații către Casa centrală a săracilor, dând și ajutoare ocazionale, p. XXIV.

*

Tocmai în 1783 Kant și-a putut cumpăra casa pe care și-o dorise, p. XXV.

Se trezea la ora 5 dimineața, bea un ceai, fuma, lucra până la 7-8, pregătindu-și lecțiile sau scriind, apoi trecea în sala de cursuri predând până la ora 12, Ibidem.

Deși nu a părăsit orașul natal știa foarte multă geografie, Ibidem.

„Deși avea o voce slabă și nu recurgea la artificii retorice, prelegerile sale erau urmărite cu un viu interes de auditori, fiindcă erau totdeauna substanțiale”, p. XXV.

Kant îi învăța să gândească pe studenții lui și să cerceteze de unii singuri, p. XXVI.

Îl simpatiza pe Rousseau, p. XXVII.

A fost celibatar pentru toată viața, Ibidem.

Nu mânca mai mult de trei feluri de mâncare, care erau făcute de bătrâna lui bucătăreasă, Ibidem.

Bea vin negru, Ibidem.

Nu invita la el mai puțin de trei persoane la masă, Ibidem.

*

Invita la masă și discuta cu medici, foști elevi, înalți funcționari, negustori, studenți avansați, Ibidem.

Începea prânzul la ora 13 și mânca până la ora 15, rareori până la 16 sau 17, p. XXVIII.

Kant nu mânca decât o dată pe zi, la prânz, Ibidem.

Ținea pasul cu moda dar fără extravaganțe, Ibidem.

*

În Critica rațiunii pure, Kant a răspuns la întrebarea: Ce pot să știu?, p. XXIX. Adică care sunt posibilitățile de cunoaștere ale omului. Alte două întrebări fundamentale ale sale erau: Ce trebuie să fac? și Ce-mi este îngăduit să sper?, Ibidem.

În octombrie 1794, Kant e acuzat de rege că a deformat creștinismul în cartea sa Religia în limitele simplei rațiuni, p. XXX.

Își pierde cu totul cunoștința cu câteva zile înainte de moarte, p. XXXIII. Moare la 12 februarie 1804, la orele 11, ultimele sale cuvinte, spuse în șoaptă, fiind: Es ist gut/ E bine, cf. Ibidem.

Tot orașul și împrejurimile au fost în doliu, Ibidem. A fost îngropat „în cavoul academic, numit cupola profesorilor – Professoren-Gewölbe”, Ibidem. Au fost transferate de două ori osemintele sale, Ibidem.

*

Kant se trezea la ora 5 și se culca la 10 seara, dormind 7 ore, p. XXXIV. Înainte să adoarmă se plimba, Ibidem.

A trăit atent, de aceea a ajuns să moară la 80 de ani, p. XXXV.

A trăit potrivit adevărului pe care l-a căutat toată viața, Ibidem.