Partea întâi, a doua, a treia, a patra, a cincia.

În 1693, Cantemir pleacă la Istanbul (Constantinopol pentru bizantini), capitala Imperiului Otoman, pentru 17 ani. În Istoria ieroglifică, o va descrie ca pe „cetatea Cupidității” [cetatea Epithimiei, de fapt] (p. 47). Cantemir deplânge, în Metafizica, „surghiunul Bosforului” ca pe „robia din Egipt” (p. 48).

A locuit la „Bogdan Serai, reședința rezervată domnilor moldoveni”, după care „închiriază un imobil pe malurile Bosforului, la Ortaköy, pe atunci un sat de lângă Istanbul, foarte prețuit de sultani. […] Îndelungatul sejur otoman reprezintă și o experiență fundamentală în contactul cu diversitatea culturală oferită de capitala imperiului. Personaj emblematic pentru întâlnirea dintre Occident și Orient, el își modelează personalitatea sub influența directă și simultană a mai multor tradiții ce se încrucișează la Istanbul, a contactelor sale cu coreligionarii ortodocși, dar și cu ambasadorii europeni și, desigur, cu înalții reprezentanți ai societății otomane” (Ibidem).

În 1700, Dimitrie se căsătorește cu Casandra Cantacuzino, fiica domnitorului Țării Românești, Șerban Cantacuzino. „El avea 27 de ani, iar ea, 17”. Nunta a fost „celebrată la Iași cu mult fast și strălucire” (p. 52).

Antioh Cantemir va scrie mai târziu despre mama sa: „Era o femeie cumpătată, liniștită, ageră la minte, iubitoare de cărți și, în același timp, foarte pricepută la treburile casei și atentă la educația copiilor” (Ibidem).

„Academia [Patriarhiei din Istanbul] era o adevărată Sorbonă a tradițiilor bizantine, menită să hrănească sufletul și mintea elitelor intelectuale ortodoxe. Mulți dintre elevii și profesorii ei treceau hotarele otomane pentru a-și continua studiile în Italia sau mai departe în țările de religie luterană […] Comunitatea ortodoxă din Imperiul Otoman a fost sfâșiată de o gravă confruntare confesională. Patriarhul Ieremia al II-lea s-a aflat în legătură cu protestanții din Tübingen încă din secolul al XVI-lea[1]. În 1638, patriarhul Constantinopolului, Chiril Lukaris, care trecea drept calvinist [era aici și mâna catolicilor], a sfârșit prin a fi ucis și înlocuit cu un om al iezuiților[2] (p. 54).

„Față de conflictele religioase ce sfâșie Europa, ortodocșii găsesc în cele din urmă mai multe afinități cu tabăra protestantă. Ceea ce nu înseamnă că ar fi abdicat de la credința lor. Însă ei văd în protestanți niște aliați în lupta lor seculară împotriva latinilor” (Ibidem).

Profilul intelectual al profesorilor de la Academia patriarhală și mediul cultural în care se formează Cantemir era demn de toată stima (p. 54-57).


[1] „S-a aflat în legătură” înseamnă că a purtat discuții cu aceștia, în urma cărora i-a pus la curent asupra tradiției creștin-ortodoxe.

[2] Situația este mai complexă, iar Lemny prezintă faptele pe scurt, pentru că nu îl interesează subiectul în mod deosebit.

ataşehir escort
avcilar escort bayan
atakoy escort bayan

Did you like this? Share it: