Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Predică la praznicul Prea Sfintei Treimi [2011]

Preaiubiți frați și surori întru Domnul,

întrebarea zilei e următoarea: De ce să-L lăudăm pe Dumnezeu într-o anume zi, în lunea Cincizecimii, când cântările praznicului Cincizecimii sunt manifestare a dragostei către Dumnezeul nostru treimic și fiecare zi e o laudă adusă Preadumnezeieștii Treimii? Sau de ce să vorbim despre Prea Sfânta Treime acum, după pogorârea Sfântului Duh?

Și răspunsul la această întrebare e deplin teologic: pentru că Biserica a vrut să exprime prin praznicul din lunea aceasta, că harul primit de Apostoli la Cincizecime și de fiecare creștin în parte la Botez și în viața sa bisericească e iubirea Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh pentru noi, că noi suntem împreună cu întreaga Treime prin iconomia lui Hristos și pogorârea Duhului Sfânt și nu doar cu Hristos sau cu Duhul Sfânt. Că harul sfințitor și mântuitor și îndumnezeitor al Bisericii e unul și el e al Treimii. Și când vorbim despre creația lumii, despre mântuire, despre Biserică, despre cele de acum și despre cele ce vor veni să gândim și să vorbim treimic și nu doar despre o persoana dumnezeiască sau alta, în mod disparat.

Praznicul de astăzi e praznicul care chintesențiază raportarea noastră eclesială la Dumnezeul treimic.

Pentru că în slujbele și rugăciunile Bisericii, dacă sunt pomeniți Tatăl sau Fiul sau Sfântul Duh, în mod distinct, sunt pomeniți pentru ca mai apoi să fie văzuți împreună, într-o unire nedespărțită. Sau tocmai pentru aceasta se binecuvintează Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh: pentru ca să vedem Treimea dar și, în mod distinct, persoanele Treimii.

Și atenționarea acestui praznic preadumnezeiesc al zilei de față vizează teologia și viața noastră liturgică.

Pentru că teologia vine de sus, de la Dumnezeu, prin revelarea preaiubitoare a lui Dumnezeu față de noi, oamenii, care suntem creația Sa apărută din iubire. Iar viața noastră liturgică nu trebuie să își risipească atenția ci să și-o concentreze asupra Treimii, adică asupra Aceleia de la Care, prin Care și pentru Care sunt toate câte există.

Și ne închinăm Treimii, într-un praznic distinct (deși noi ne închinăm în fiecare clipă Treimii noastre Celei preaiubite), după Cincizecime, pentru ca să arătăm că prin harul venit de la Tatăl, prin Fiul întru Duhul Sfânt, ne înălțăm întru Duhul către Fiul, Care ne duce spre Tatăl.

Și ne închinăm Treimii întru harul Său, pentru ca să mărturisim că Mângâietorul, Duhul Sfânt nu e separat de Fiul și nici nu Îi înlocuie pe Fiul și pe Tatăl în viața noastră ci ne face să Îi dorim pe Tatăl și pe Fiul în viața noastră.

Așadar praznicul de astăzi e o lecție de mare înțelepciune și de mare atenție cuvioasă. Pentru că înțelepciunea te învață să nu renunți la nicio dogmă și la nicio învățătură a Bisericii ci să le mărturisești curat, cu conștiință curată. Iar dacă e vorba despre cea mai sfântă dogmă a Bisericii, care e ca sufletul în trup, fără de care trupul devine cadavru, atunci trebuie să avem cea mai mare grijă și atenție față de dogma Treimii, de învățătura despre Dumnezeu, fundamentul întregii lumi, al Bisericii și al mântuirii noastre.

Și când în ziua de astăzi prăznuim Treimea, când spunem că Tatăl și Fiul și Sfântul Duh sunt Dumnezeul nostru, pentru că una e ființa Dumnezeirii dar sunt întreite persoanele dumnezeiești ne manifestăm cu profundă înțelepciune. Pentru că începem cu începutul.

Ne zidim mărturia pe stâncă.

Pe stânca adevărului revelat de Tatăl, prin Fiul întru Duhul Sfânt.

Pentru că astfel este Dumnezeul nostru și nu în alt fel: e Treime de persoane, fără de început și împreună-veșnice.

Și tot ce ne-a spus Fiul despre Tatăl și despre Duhul ne spune și Duhul despre Tatăl și despre Fiul, și Tatăl despre Fiul și despre Duhul. Pentru că persoanele Treimii nu au adevăruri antagonice ci au un singur adevăr.

Și de aceea noi mărturisim „un Domn, o credință, un Botez” [Efes. 4, 5]: pentru că Dumnezeul treimic ne-a revelat o singură credință întru care noi ne-am botezat.

Și ne-am botezat întru Treimea cea deoființă și nedespărțită și nu într-un dumnezeu străin.

Am murit împreună cu Hristos și am înviat împreună cu El întru Duhul Sfânt pentru ca să strigăm cu îndrăzneală de fii către Tatăl. Și Tatăl ne vorbește mereu în inimă, prin Duhul Său Cel Sfânt (Care dintru Sine, dintru Tatăl purcede), despre Fiul Său Cel Unul-născut mai înainte de toți vecii. Ne amintește că El Și-a dat Fiul pentru noi spre moarte, pe Cel ce S-a făcut ca noi, afară de păcat, pentru ca să ne mântuiască pe noi, pentru ca noi viață să avem și încă din belșug.

Și când Fiul le-a vorbit Apostolilor despre Duhul le-a spus despre foc, despre apă vie, despre lumină, despre El ca Mângâietor [In. 15, 26] al lor. Însă nu le-a vorbit ca despre un Mângâietor care L-ar înlocui pe Hristos în ei ci ca despre Cel care dăruie harul Treimii, prin care întreaga Treime coboară în noi și ne mângâie, ne susține, ne întărește, ne bucură, ne fericește, pentru că ne încredințează despre sfințenia și adevărul tuturor celor mărturisite mai înainte.

De ce a pierit teama din Apostoli la Cincizecime și ei au început să vorbească cu tărie și înțelepciune dumnezeiască despre Tatăl și despre Hristos și despre Duhul Sfânt, despre Dumnezeul nostru? De ce au preferat Sfinții lui Dumnezeu asceza curățirii de patimi și  moartea în locul desfătărilor trecătoare? Pentru că au fost umpluți de harul Treimii!

Acesta e adevărul despre cum se sfințesc oamenii: prin harul Treimii!

Au cunoscut în ei înșiși slava lui Dumnezeu, L-au purtat pe Dumnezeu prin vederea, simțirea și purtarea în ei a slavei Sale și de aceea nu au putut să renunțe la împlinirea lor dumnezeiască pentru o dezamăgire de proporții.

Pentru că moartea păcatului, moartea pe care o aduce păcatul în noi nu e nimic altceva decât o dezamăgire temporală și veșnică, o dezamăgire fără leac

Și pentru aceasta, iubiții mei, ne-am adunat cu evlavie, cu atenție evlavioasă ca să ne închinăm Treimii. Și prin această închinare evlavioasă să învățăm de la Ea că doar Ea este începutul întregii cugetări și a întregii noastre asceze. Pentru că numai când gândești evlavios înțelegi cum să te nevoiești cu smerenie văzătoare de Dumnezeu.

Pentru că tot efortul credinței noastre nu este pentru a face slujbe lungi și frumoase, predici elaborate și o asceză la punct și virgulă ci scopul credinței noastre e acela de a ne face potire, case, sălașuri ale Treimii.

Asta vrea, de fapt, să ne spună praznicul de față: că Ortodoxia este experiența slavei lui Dumnezeu trăită în mijlocul preamăririi Lui. Că dacă trăim cu adevărat ortodox ajungem să fim nu numai vorbitori despre Dumnezeu ci și intimii lui Dumnezeu, cei întru care Dumnezeu sălășluiește.

Pentru că rugăciunea Cincizecimii și a praznicului Prea Sfintei Treimi se concentrează în strigarea: vino, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi! Și dacă Duhul Sfânt vine și locuiește la noi, în noi, atunci e atras de teologia, de curăția, de evlavia, de bucuria, de smerenia, de iertarea și de tot corul de frumuseți al virtuților dumnezeiești pe care ni le-am agonisit.

Pentru că Cel Preacurat și Preasfios și Preasmerit și Preasfânt, Mângâietorul, Duhul Adevărului, Duhul lui Hristos, Care purcede din Tatăl și Se odihnește în Fiul din veci și până în veci, nu vine și nu rămâne la noi dacă nu consimțim cu viețuirea sfântă pentru tot restul vieții noastre.

Fiindcă viața duhovnicească nu e o mașină cu care te lauzi, nu e o diplomă pe care o fluturi pe la nas altora, nu e o viață de o clipă…ci o viață pentru întreaga viață…și întreaga veșnicie…

Viața duhovnicească e viața unde coboară harul Treimii, unde coboară Duhul împreună cu Fiul și cu Tatăl, prin harul Său, unde seriozitatea și cumințenia și sfiala și curăția și bunătatea și evlavia și iertarea sunt la ele acasă…și nu sunt de fațadă.

Ele sunt în casă, sunt în lăuntrul nostru, pentru că Treimea e în noi prin slava Sa.

Și de aceea este zi preasfântă și preafrumoasă, e ziua lui Dumnezeu, cea pe care o sărbătorim acum și prin nemuncă. Însă dacă autoritatea statului a decis ca această zi să fie nelucrătoare, atunci, pentru noi, ea să fie duhovnicească. Și să fie duhovnicească, plină de bucurie, pentru că Dumnezeul nostru treimic e Bucuria care ne iubește pe noi și Iubirea care ne mângâie pe noi și Frumusețea care ne înfrumusețează pe noi. Amin!

Did you like this? Share it:

Previous

Cantemireștii [6]

Next

Praedicationes (vol. 1) [13]

3 Comments

  1. Andrei George

    Dacă unim Vechiul Testament cu Noul Testament, m-am gândit am putea spune așa: „În început Dumnezeu a făcut cerul și pământul. Și Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu. Și Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apei”. Adică, unind Fac. 1, 1-2 cu In. 1, 1 avem revelația Sfintei Treimi. E bine? Sărut mâna Părinte!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Nu sunteți primul care îmbinați aceste versete, domnule Andrei, dar e corectă perspectiva dumneavoastră de a vedea lucrurile. Pentru că în Fac. 1, 1-2, ca și în In. 1 (mă refer la tot capitolul) avem revelarea de Sine a Dumnezeului treimic. Vă mulțumesc pentru bucuria de a dori să comunicați cu mine. Bucuria dumneavoastră e și bucuria mea. Vă doresc numai bine!

  2. Andrei George

    Iar Sfânta Treime a făcut cerul și pământul și marea…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno
istanbul escort istanbul escort istanbul escort