Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

O recitire atentă a Criticii rațiunii pure [1]

Immanuel Kant, Critica rațiunii pure, trad. de Nicolae Bagdasar și Elena Moisuc, studiu introd., glosar kantian și indice de nume proprii de Nicolae Bagdasar, Ed. Științifică, București, 1969, 699 p.

***

Critica rațiunii pure

A fost dedicată ministrului regal de stat Baron von Zedlitz, cf. p. 9.

*

Prefața ed. 1781.

„Rațiunea omenească are…soarta particulară…[de a fi] copleșită de întrebări pe care nu le poate evita”, p. 11.

Metafizica e recunoscută de autor drept „arena…[unor] certuri fără sfârșit”, Ibidem.

Metafizica a ajuns disprețuită, p. 11-12.

„viermănosul dogmatism”, p. 12.

Metafizica este „o știință falsă”, p. 13.

Critica rațiunii pure este pentru autor un „tribunal” al metafizicii, care trebuie să ducă la cunoașterea de sine, p. 13.

Kant spune că nu se pricepe la magie, p. 13.

Ce a întreprins Kant aici: „marea mea preocupare a fost o expunere amănunțită” a problemelor metafizicii, p. 14.

El spune că are de-a face în cercetările sale „numai cu rațiunea însăși și gândirea ei pură, și pentru cunoașterea ei amănunțită nu e nevoie să caut departe în jurul meu, deoarece o găsesc în mine însumi”, p. 14.

Consideră că cercetările sale asupra intelectului sunt cele „mai importante” de până la el, p. 15.

Își consideră cartea un „studiu adâncit”, p. 15.

Cartea nu e dedicată „în niciun caz marelui public”, p. 16.

Anunță o altă carte sistematică: Metafizica naturii, p. 17.

„Adică eu aștept de la cititorul meu răbdarea și imparțialitatea unui judecător”, p. 17.

***

Prefața ed. 1787.

Metafizica este „o cunoaștere rațională speculativă cu totul izolată”, p. 22. În cadrul ei „rațiunea se poticnește neîntrerupt, chiar dacă vrea să cunoască a priori (cum are pretenția) acele legi pe care le confirmă cea mai vulgară experiență”, p. 23.

Până acum metoda metafizicii a fost „o dibuire între simple concepte”, p. 23.

„noi cunoaștem despre lucruri a priori numai ceea ce noi înșine punem în ele”, p. 25.

Însă poate fi numită cunoaștere a lumii ceea ce noi ne închipuim că ar fi lumea?

„Necondiționatul nu poate fi gândit fără contradicție”, p. 26.

CRP (Critica rațiunii pure) „e un tratat despre metodă, nu un sistem al științei însăși”, adică al metafizicii, p. 26.

*

„Comoara” pe care CRP o lasă posterității constă în:

1. „să nu cutezăm niciodată a depăși cu rațiunea speculativă limitele experienței”, p. 28;

2. avem de-a face în cadrul rațiunii speculative cu „o restrângere a folosirii rațiunii noastre”, p. 28;

3. „spațiul și timpul nu sunt decât forme ale intuiției sensibile”, p. 28;

4. „nu putem avea cunoaștere despre niciun obiect ca lucru în sine”, p. 28.

*

„Deși nu pot cunoaște sufletul meu…totuși pot gândi libertatea” lui, p. 29-30.

El a dorit aici ca să sece „izvorul erorilor” filosofiei, p. 31.

Kant credea în incapacitatea „intelectului comun al oamenilor” (p. 32), adică în incapacitatea omului comun pentru speculații subtile ca nemurirea sufletului, libertatea voinței sau dovezile raționale al existenței lui Dumnezeu.

Și credea, de aceea, că CRP nu va deveni niciodată o carte „populară”, pentru că „pe cât de puțin îi intră în cap poporului argumentele toarse fin în sprijinul adevărurilor utile, tot pe atât de puțin îi vin în minte și obiecțiile la fel de subtile în contra lor”, p. 33.

Autorul credea că teologii se încurcă în aceleași dispute ca și metafizicienii, p. 33.

Iar critica lui „poate tăia înseși rădăcinile materialismului, fatalismului, ateismului, necredinței liberilor cugetători, fanatismului și superstiției, care pot deveni dăunătoare marii mulțimi, în sfârșit și idealismului și scepticismului, care sunt mai primejdioase școlilor și pătrund cu greu în public”, p. 33.

Rațiunea trebuie să fie „strict demonstrativă, întemeindu-se pe principii riguroase a priori”, p. 33.

Penru Kant, dogmatismul filosofic era cunoașterea purăderivată din concepte după principii…fără a cerceta modul și dreptul prin care [rațiunea] a ajuns la ele”, Ibidem.

CRP nu apară „superficialitatea limbută, sub numele uzurpat de popularitate”, Ibidem. Ci ea este „pregătirea prealabilă necesară pentru promovarea unei temeinice metafizici ca știință”, p. 34.

„spiritul temeiniciei [lucrul făcut riguros n.n.] nu a murit în Germania, ci…a fost numai înăbușit pentru scurtă vreme prin tonul la modă al unei libertăți de gândire cu aere de geniu”, p. 37. Înăbușit printr-un manierism ieftin, am spune noi.

Kant recunoaște că CRP e „pe alocuri deficientă” în ceea ce privește claritatea expunerii, p. 37. Însă are orgoliul nejustificat să spună, că „pericolul nu este de a fi contrazis, ci de a nu fi înțeles”, Ibidem.

În luna aprilie 1787, când semna prefața celei de a doua ediții a CRP, Kant avea 64 de ani, p. 37-38.

Și în prefața a doua a cărții Kant vorbește numai despre bărbați, despre „distinșii bărbați” (p. 37) sau despre „merituoșii bărbați” (p. 38) care l-au citit dar niciodată despre femeile înțelepte care l-ar fi citit.

*

Cuprinsul e la p. 39.

El cuprinde:

Introducere

*

I. Teoria transcendentală elementară

Partea întâi: Estetica transcendentală

Secția I: Despre spațiu

Secția a II-a: Despre timp.

Parte a doua: Logica transcendentală

Diviziunea I: Analitica transcendentală în două cărți cu diferitel lor capitole și secții.

Diviziunea a II-a: Dialectica transcendentală în două cărți cu diferitele lor capitole și secții

*

II. Metodologia transcendentală.

Capitolul I: Disciplina rațiunii pure

Capitolul II: Canonul rațiunii pure

Capitolul III: Arhitectonica rațiunii pure

Capitolul IV: Istoria rațiunii pure

***

Introducerea (p. 41-61)

Orice cunoaștere umană începe cu experiența, p. 41.

Experiența se obține din prelucrarea „materialului brut al impresiilor sensibile într-o cunoaștere a obiectelor”, Ibidem.

Însă „dacă orice cunoaștere a noastră începe cu experiența, aceasta nu înseamnă…că ea provine întreagă [în întregime] din experiență”, p. 42.

Și autorul pune problema cunoștințelor din afara experienței și a impresiilor înțelese prin simțuri, pe care le numește cunoștințe a priori, care „se deosebesc de cele empirice” care își au izvorul în experiență, p. 42.

Cunoștințele a priori =  care sunt „independente absolut de orice experiență”, care sunt obținute în afara oricărei experiențe, p. 43.

La polul opus al cunoștințelor a priori sunt cunoștințele empirice, adică cele dobândite prin experiență, p. 43.

Ex: „orice schimbare își are cauza ei, este o judecată a priori, dar nu pură, fiindcă schimbarea este un concept care nu poate fi scos decât din experiență”, Ibidem.

*

Necesitatea și universalitatea strictă sunt…criterii sigure ale unei cunoștințe a priori și sunt inseparabil unite între ele”, p. 44.

Problemele inevitabile ale rațiunii pure „sunt Dumnezeu, libertatea și nemurirea”, p. 46. Știința care se ocupă de aceste probleme e metafizica, Ibidem.

Prin natural Kant desemnează „ceea ce ar trebui să se întâmple în mod just și rațional”, p. 47.

*

Greșeala lui Platon: „a părăsit lumea sensibilă, fiindcă ea pune intelectului limite prea înguste și s-a aventurat dincolo de ea pe aripile Ideilor în spațiul vid al intelectului pur. El nu a observat că prin eforturile sale nu câștigă drum, căci nu avea niciun suport așa-zicând ca bază, pe care să se fixeze și la care să poată aplica forțele sale, pentru a urni intelectul din loc”, p. 47.

Numai că Platon nu a trecut „dincolo” din întâmplare, ci, ca întreaga teologie păgână, al cărei reprezentat era, a trecut pentru a fantaza despre Dumnezeu și eternitate.

Iar Kant reduce realitatea la puterile limitate de înțelegere ale omului pentru a face ineficientă Revelația dumnezeiască în viața oamenilor. Ca să spună că ceea ce ne depășește și nu putem înțelege cu ușurință, de fapt: nu ne privește.

Pe scurt: Platon și-a imaginat veșnicia, pe când Kant a făcut-o un subiect nerelevant pentru oameni.

*

Și Kant continuă în mod orgolios expunerea sa de motive în favoarea CRP confundând metoda critică cu puterea reală de înțelegere a omului: „această metodă dă o reală cunoștință a priori, care reprezintă un progres sigur și util”, p. 48.

Însă metoda e ca ciocanul în mâna omului. Fără a ști ce să faci cu ciocanul nu ajungi să sculptezi nicio statuie.

Did you like this? Share it:

Previous

Praedicationes (vol. 1) [13]

Next

Praedicationes (vol. 1) [14]

1 Comment

  1. Notitele din CRP mi-au trezit nostalgii. Mi-am amintit de o vara torida in care am parcurs si eu parti din ea (pt mine cred ca va ramane o lectura incompleta…). Eram student in anul II la Filosofie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno
istanbul escort istanbul escort istanbul escort