…să fii nesimțit pe cât alții sunt simțiți…și să tai, cu un onduleu,

distanța dintre empiric, luciditate și eu.

Știu că poți să uiți tot, ca la un făcut,

să îți uiți tot trecutul,

tot cârnatul de eleganță pe care îl mai aveai,

tot cântatul,

tot lătratul…pentru că a apărut, la orizont, o altă minciună galantă.

Știu că poți să fii imbecil,

retractil, senil,

umil,

docil ca o mașină intrată în derapaj…și care se alungă în gol…ținându-și răsuflarea.

De fapt nu odată, nu doar odată ai fost campion la mâncat metafore.

Îți ies bine, pe nas, ifosele tale de mare curelar de verbe,

de viorist la două, chiar trei mâini,

în care mereu, continuu,

lăutele îți sună în cap precum un butoi de vin.

Acum, pentru că suntem la tranziția superbă dintre democrație și dictatură,

dintre democrația prostului gust și dictatura penibilului,

îți spun că poți și mai mult să fii un castravete contaminat,

o leoaică tânără prostirea,

o zugrăveală suavă de permanganat de potasiu în amestec cu zeamă de varză,

pentru că poți,

incredibil de nonșalant,

să distrugi și cea mai frumoasă poezie încă nescrisă.

Iar noi, tăcând,

îți vom spune cuvinte…

Did you like this? Share it: