Cuvinte sus, cuvinte jos…la mijloc muștar,

care îți curge pe partituri, pe voce, pe conștiință,

pe folderele din computerul tău din nori,

pe axele dintre două cercuri curbe.

Nimic despre noi. Nimic despre tine. Mereu despre alții.

Pentru că mințim despre noi mai mult decât mințim despre alții, pentru că acei alții nu ne privesc.

Și dacă ne-ar privi, am fi jumătate paie…jumătate puncte-puncte,

și între interstiții am fi goi de cafea,

goi de năduf,

goi de implanturi,

implantate în noi odată cu o muzică neliniștitoare.

O, unde mai sunt cărnurile de altădată,

cele dintre cuvinte și cuvinte…unde astăzi numai muștarul tronează?!

Unde sunt elementele de legătură între generații?

Unde e vederea din tăcere,

tăcerea din bere,

berea din cap,

capul din somn?

Nu te-am auzit rugându-te, jelindu-te, constipându-te de vreo durere.

Nu am auzit că ai vreun Dumnezeu

Nu am auzit nimic despre tine…ci mereu despre alții, la fel de anonimi și insignifianți ca și tine, care se scurg undeva

și nu-i mai vedem…și unii se bucură teribil…că nu-i mai vedem…

Însă moartea nu le rezolvă pe toate!

Mai rămân cărțile neînțelese, vorbele nezise, cărțile nescrise.

Mai rămân golurile…dintre noi…care nu se umplu după moarte ci se lățesc, se absolutizează, ne fac etanși, ne fac pereți, ne fac scaieți, ne fac…măreți.

O, da, să mori tu, cel măreț…ca să fiu eu…cel pădureț!

Să vin eu, care nu am nimic de spus…și să spun ce îmi trece prin cap,

pentru că nu te suport pe tine, da, pe tine cel cu mult cap.

În acest sector de activitate,

în poezie,

orice pauză înseamnă un regres…și nu o liniște.

De aceea nu luați pauză niciodată de la poezie…nici măcar atunci când vi se pare că sunteți opturi.

Opt ori opt fac întotdeauna…iremediabil de mult.

Did you like this? Share it: