Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Teologia Dogmatică Ortodoxă (vol. 1) [12]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Teologia Dogmatică

Ortodoxă

O expunere sistematică a învățăturii ortodoxe în contextul religios,

cultural și științific al lumii de astăzi

*

vol. 1

*

Teologie pentru azi

București

20**

***

Domnul Îl cheamă pe Moise să suie în munte, către Sine, şi să stea acolo, pentru că are să-i dea tablele de piatră [ta pixia ta litina] [24, 12]. Pe acestea vor fi legea şi poruncile [ton nomon che tas entolas] pe care El le-a scris, pentru ca să fie lege poporului [Ibidem].

Moise şi Iosua/ Iisus se urcă în muntele lui Dumnezeu [24, 13] şi acesta e acoperit de nor [24, 15], de norul slavei dumnezeieşti.

În 24, 16 se vorbeşte în mod elocvent de trăirea într-o realitate extatică continuă, timp de mai multe zile: „Che catevi i doxa tu Teu epi to oros to Sina che ecalipsen afto i nefeli ex imeras che ecalesen Chirios ton Moisin ti imera ti evdomi ec mesu tis nefelis” [Şi s-a coborât slava lui Dumnezeu pe muntele Sina şi l-a acoperit pe el norul {timp de} şase zile. Iar Domnul a chemat pe Moise în ziua a 7-a în mijlocul norului].

Versetul 24, 16 se concentrează asupra lui Moise fără a vorbi ceva despre Iisus şi ne spune că au fost într-o stare extatică timp de 7 zile.

Dacă Moise şi Iisus, datorită intimităţii cu Domnul, vedeau că pe munte s-a coborât norul slavei dumnezeieşti sau că ei erau în norul slavei Sale, poporul de la baza muntelui vedeau „chipul slavei Domnului aidoma {unui} foc arzând pe vârful muntelui” [to…idos tis doxis Chiriu odi pir flegon epi tis corifis tu orus] [24, 17].

Se subliniază constant în cartea Ieşirea diferenţa dintre intimitatea cu Dumnezeu şi depărtarea de Dumnezeu. Deşi era aceeaşi slavă a lui Dumnezeu pe care o vedeau, fiecare o vedea pe măsura intimităţii sale cu Domnul. Despre această intimitate abisală, nespus de profundă vorbeşte şi ultimul verset al capitolului, adică 24: 18: „şi a intrat Moise în mijlocul norului şi a urcat în munte şi a stat acolo, în munte, 40 de zile şi 40 de nopţi”.

O taină profundă, inter-personală această împreună-vorbire de atâtea zile a lui Moise cu Dumnezeu. El a stat în vedenie timp de 40 de zile şi 40 de nopţi şi a primit cele pe care i le spunea Dumnezeu.

Capitolele următoare, până la finalul vorbirii lui Dumnezeu cu Moise pe munte, reprezintă relatări ale unor convorbiri extatice avute de către Moise cu Domnul.

Domnul vorbeşte către Moise [25, 1] în extaz şi îl învaţă despre cum trebuie poporul să-I aducă pârgă, să-I aducă Sieşi primele roade [25, 2].

Israel va face Domnului locaş sfânt [aghiasma] şi acolo El Se va arăta întru ei [25, 8]. Modelul/ paradigma/ exemplul cortului [to paradigma tis schinis] ce va fi făcut i-a fost dezvăluit/ arătat lui Moise de către Domnul. La fel şi modelul/ chipul obiectelor din cort [25, 9][1]. E prima apariţie textuală în LXX a substantivului paradigma şi în 25, 9 apare de două ori.

Domnul Se va face cunoscut lui Moise şi va vorbi cu el de deasupra locului ispăşirii [anoten tu ilastiriu], din mijlocul celor doi heruvimi ce vor fi pe chivotul mărturiei [tis chivotu tu martiriu] [25, 22]. De aici îi va porunci toate lui Moise pentru fiii lui Israel [Ibidem].

Pâinile punerii înainte, puse înaintea feţei Domnului, vor sta de-a pururi înaintea Sa [25, 30]. Lumina lămpii/ sfeşnicului[2]/ candelei[3]/ din faţa catapetesmei/ a perdelei ce despărţea Sfânta Sfintelor de Sfânta va fi ţinută aprinsă de către Aaron şi de către fiii săi, de seara până dimineaţa, înaintea Domnului, ca lege veşnică [27, 20-21].

Domnul Îşi alege preoţii şi îi indică pe nume lui Moise [28, 1] şi îl trimite pe acesta la înţelepţii la minte [tis sofis ti diania] ai lui Israel, pe care El i-a umplut de Duhul înţelegerii [28, 3].

Aceştia îi vor face lui Moise veşmânt sfânt întru sfinţire [tin stolin tin aghian…is to aghion] cu care va sluji Domnului [Ibidem]. Aaron şi fiii săi vor avea veşminte sfinte cu care vor sluji Domnului [28, 4]. Aaron va purta pe ambii săi umeri numele fiilor lui Israel înaintea Domnului, spre pomenirea lor [28, 12].

Acelaşi lucru se spune şi în 28, 23: „va purta numele fiilor lui Israel pe pieptarul judecăţii, spre pomenirea lor înaintea Domnului” [Cf. ed. BOR 2001[4] // Ieş. 28, 29, LXX, ed. Rahlfs].

Urim-ul [în LXX: tin dilosin, Arătarea] şi Tumim-ul [în LXX: tin alitian, Adevărul] vor sta pe inima lui Aaron atunci când se va înfăţişa înaintea Domnului.

Atunci el va purta pe inima sa „judecăţile fiilor lui Israel înaintea Domnului” [28, 26, ed. BOR 2001// 28, 30, LXX, ed. Rahlfs][5].

Se observă faptul că elementele vestimentare preoţeşti ale lui Aaron nu au caracter simbolic ci reprezentativ. Ceea ce astăzi am putea numi simboluri ale veşmintelor preoţeşti erau, în fapt, reprezentări ale poporului înaintea Domnului.

Aaron intră înaintea Domnului îmbrăcat în veşminte sfinte şi ele sunt purtate de către el pentru ca nu cumva să moară în timpul slujbei, al liturghisirii sale [28, 35, LXX // 28, 31, BOR 2001 // 28, 35, BOR 1988].

Pe tăbliţa de aur curat se scrie: sfinţenia Domnului [aghiasma Chiriu] [28, 36, LXX ][6], şi aceasta pentru că o reprezintă şi nu o simbolizează.

Cu ea pe frunte Aaron va şterge păcatele prin sfintele cu care îi va sfinţi [exari ta amartimata ton aghion osa an aghiasosin] pe fiii lui Israel [28, 38][7]. Cu semnul sfinţeniei Domnului pe frunte Aaron va fi plăcut [decton] în toate înaintea Domnului [Ibidem].

Aaron şi fiii săi, numai îmbrăcaţi în veşmintele preoţeşti, fiind unşi şi având mâinile lor umplute[8] şi fiind sfinţiţi, puteau să slujească Domnului ca preoţi ai Săi [28, 41][9]. Sfinţirea şi îmbrăcarea în veşmintele preoţeşti urmau alegerii lor de către Domnul.

Preoţii trebuie sfinţiţi pentru Domnul [29, 1] şi ei vor fi preoţia Domnului în veac [29, 9]. În faţa cortului mărturiei se aduce jertfă înaintea Domnului [29, 10]. Arderea-de-tot este o jertfă întru miros de bună mireasmă [is osmin efodias][10] adusă Domnului [29, 18, 25, 41].

Moise va lua din azimile puse înaintea Domnului [29, 23] şi le va pune în mâinile lui Aaron şi ale fiiilor săi, care le va afierosi/ le va pune de-o parte, pentru ca să le pună înaintea Domnului [29, 24].

În textul LXX, literal, apare următoarea expresie: „aforiis aftus aforisma enanti Chiriu” [„şi le vei afierosi pe ele afierosire înaintea Domnului”].

Despre cele afierosite Domnului se dau detalii în Ieş. 29, 26, 27, 28. Din jertfele aduse Domnului mănâncă numai cei sfinţiţi [ighiastisan] [29, 33]. Se va aduce jertfă continuă în neam, înaintea Domnului şi acolo, înaintea cortului mărturiei, Domnul Se va face cunoscut lui Moise pentru ca să vorbească cu el [29, 42].

Domnul, aşadar, va vorbi cu Moise într-un spaţiu liturgic, în faţa cortului mărturiei şi după ce s-au împlinit rânduielile de jertfe poruncite de către Domnul. El va veni ca să îi vorbească lui Moise şi atunci Se va face cunoscut acestuia.

Acolo, în faţa cortului mărturiei, unde vorbeşte cu Moise, Domnul va stabili locul Său de întâlnire cu fiii lui Israel, loc care va fi sfinţit de arătarea slavei Sale [29, 43]. Domnul va sfinţi cortul mărturiei şi jertfelnicul, alături de Aaron şi de fiii acestuia, care vor fi sfinţiţi de către El ca să Îi fie preoţi [29, 44].

Domnul va fi chemat întru fiii lui Israel şi le va fi Dumnezeul lor [29, 45]. Aceştia vor cunoaşte că Domnul este Dumnezeul lor şi Îl vor chema pe nume şi le va fi Dumnezeu [29, 46].

Jertfelnicul tămâierii [tisiastirion timiamatos] [30, 1] va fi pus în faţa chivotului mărturiei, unde Domnul Se va face cunoscut lui Moise [ 30, 6]. Pe el se va arde tămâie în mod neîntrerupt înaintea Domnului [30, 8]. Curăţirea anuală a păcatelor este Domnului sfântă a sfintelor [aghion ton aghion] [30, 10].

Când se va face socoteala [to.n sullogismo.n] fiilor lui Israel fiecare trebuie să dea un preţ de răscumpărare [lu,tra] Domnului pentru sufletul său [30, 12]. La Ieş. 30, 13-16 se stabileşte preţul de răscumpărare care trebuie dat Domnului.

În baia de aramă [lutira halcun] [30, 18] se vor spăla cu apă pe mâini şi pe picioare Aaron şi fiii lui [30, 19] pentru ca să aducă Domnului ardere de tot [30, 20]. Cu uleiul pentru ungere sfântă [hrisma aghion], cu acest mir înmiresmat [miron mirepsicon] [30, 25] se vor sfinţi toate elementele cultuale ale cortului mărturiei şi vor fi sfinte, şi vor sfinţi pe cei care se ating de ele şi, totodată, vor fi sfinţiţi preoţii Domnului pentru ca să-I slujească Lui [30, 26-30].

Tămâia înmiresmată/ tămâia binemirositoare[11][30, 35]  va fi pusă acolo unde Domnul Se va face cunoscut lui Moise [30, 36]. Aceasta este sfinţenie a Domnului [30, 37].

Domnul l-a chemat pe Veseleil [Veseleil] / Beţaleel[12] [31, 2] şi l-a umplut de Duhul dumnezeiesc al înţelepciunii, al priceperii şi al înţelegerii în toată fapta [Pnevma tion sofias che sineseos che epistimis en panti ergo] [31, 3].

Alături de el, Domnul a mai ales şi pe alţii care să facă cele ale cortului mărturiei, pentru că la tot cel înţelept cu inima [sineto cardia] El a dat înţelepciune [sinesin][31, 6]. Aceştia vor face toate întocmai cum Domnul i-a poruncit lui Moise [31, 11].

Sâmbetele Domnului trebuie păzite pentru că ele sunt semn [simion] între El şi ei, prin care cunosc că El este Domnul care îi sfinţeşte [31, 13].

Sâmbăta trebuie păzită căci aceasta este sfântă Domnului [31, 14]. Ea este „odihnă sfântă Domnului” [anapafsis aghia to Chirio] [31, 15]. Sâmbăta va fi semn veşnic între Domnul şi fiii lui Israel, pentru că Domnul a făcut lumea în 6 zile iar în ziua a 7-a a încetat şi S-a odihnit [31, 17].

După ce Domnul a încetat să-i vorbească lui Moise în muntele Sina, i-a dat cele două table ale mărturiei [placas tu martiriu], două table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu [ghegrammenas to dactilo tu Teu] [31, 18].

Domnul îl trimite pe Moise la popor, căci poporul, în absența sa, făcuse cele nelegiuite [32, 7], adică căzuse în păcatul idolatriei [ 32, 1-6]. Domnul vrea ca să facă un popor mare din Moise şi pe poporul idolatru să-l distrugă, pentru că s-a aprins mânia Lui în ei [32, 10].

Moise însă se roagă înaintea Domnului Dumnezeu pentru popor, pentru ca El să fie milostiv cu răutatea acestuia [32, 12]. Moise Îi cere Domnului să Îşi amintească de cei trei Patriarhi, de robii Săi şi de făgăduinţele pe care le-a făcut acelora [32, 13]. În urma rugăciunii Sfântului Moise: „Domnul S-a milostivit în legătură cu răutatea[13] pe care a spus că o va face poporului Său” [32, 14].

Tablele cu care Moise coboară din munte sunt „lucrul lui Dumnezeu” [ergon Teu] [32, 16], pentru că era săpat pe ele „scrisul lui Dumnezeu” [grafi Teu].

Văzând că poporul era împrăştiat în afara sa din cauza idolatriei [32, 25], fără linişte interioară, Moise cheamă la sine pe cei care sunt „pentru Domnul” [32, 26], adică pe fiii lui Levi şi aceştia ucid 3000 de bărbaţi [32, 28], se subînţelege, dintre cei care s-au închinat viţelului de aur.

Moise le spune fiilor lui Levi că Domnul le-a umplut mâinile în acea zi şi că El le va da binecuvântare [32, 29] dar că poporul a făcut păcat mare când a căzut în idolatrie [32, 30]. Le promite că se va urca în munte pentru ca să îmblânzească pe Domnul faţă de păcatul lor [Ibidem].

Moise se întoarce către Domnul şi mărturiseşte faptul că poporul a făcut păcat mare, atunci când şi-a făcut dumnezei de aur [32, 31]. Moise cere ca Domnul să le ierte păcatul lor iar dacă nu vrea să îi ierte, să îl şteargă pe el din cartea Sa [32, 32][14]. Domnul îi spune lui Moise că El va şterge din cartea Sa numai pe cei care au păcătuit înaintea Sa [32, 33], pe cei care păcătuiesc în faţa Domnului.

Domnul îi spune lui Moise să-şi continue drumul, pentru că Îngerul Său va merge în faţa sa şi că va pedepsi păcatul poporului atunci când va dori El [32, 34]. Deşi nu ştim în ce a constat pedeapsa adusă asupra poporului lui Israel, în 32, 35 se spune că Domnul a lovit poporul pentru păcatul idolatriei.

Odată cu păcatul idolatriei, Domnul începe să numească poporul lui Israel poporul lui Moise [32, 7]. Păcatul este cel care pune distanţă între popor şi Dumnezeu.

Sintagma o laos su [poporul tău] din 32, 7 reapare în 33, 1. Domnul îl trimite să urce în pământul pentru care S-a jurat Patriarhilor [Ibidem], pentru că Îngerul Său îi va izgoni pe locuitorii de acolo [33, 2]. Domnul va conduce poporul spre pământul unde curge miere şi lapte dar nu va urca împreună cu ei.

Motivul pentru care Domnul nu va urca împreună cu poporul e acela, că acest popor al lui Israel este un popor îndărătnic/ încăpăţânat [sclirotrahilon] şi nu vrea să-l distrugă pentru această îndărătnicie a sa [33, 3].

Poporul se jeleşte cu durere când aude acest cuvânt rău [to rima to poniron]/ cuvânt grozav[15] spus de către Domnul [33, 4]. Domnul cere poporului prin Moise ca să îşi dezbrace hainele slăvite şi podoabele [33, 5] şi poporul se supune [33, 6].

Moise face din propriul său cort, instalat în afara taberei şi departe de ea, cortul mărturiei [schini martiriu] [33,7]. Mai înainte de cortul tripartit, adevăratul cort al mărturiei, propriul cort al lui Moise, devine loc teofanic. Aici venea tot cel care căuta pe Domnul [pas o ziton Chirion] [Ibidem].

Când Moise intra în cortul mărturiei se cobora stâlpul de nor la uşa cortului şi-i vorbea lui Moise [33, 9]. Tot poporul vedea coborârea norului şi fiecare se închina înspre locul unde era stâlpul de nor, din faţa uşii cortului lor [33, 10]. Intimitatea imensă dintre Moise şi Domnul se vede consemnată în aceea, că „Domnul vorbea către Moise faţă către faţă, asemenea cu cineva care vorbeşte către prietenul său” [33, 11].

Pasajul de la Ieş. 33, 12-23 e o mostră de vorbire extatică cu Domnul, de mare intimitate şi îndrăzneală duhovnicească.

Moise Îi cere Domnul să-i arate pe cine va trimite împreună cu el [33, 12]. Ba, mai mult decât atât, Moise vrea ca Domnul să i Se reveleze El Însuşi, să i Se facă cunoscut pe Sine Însuşi, să Se lase văzut de către el [ 33, 13].

Domnul îl asigură de faptul că va merge înaintea sa şi îl va odihni [33, 14]. Însă Moise cere în mod expres să nu îl scoată din locul unde este, dacă Domnul nu merge cu ei [33, 15-16]. Domnul îi reconfirmă prezenţa Sa cu ei, pentru că el a aflat har înaintea Sa şi pentru că pe Moise Domnul Îl cunoaşte mai mult decât pe toţi ceilalţi [33, 17].

În momentul când Moise Îi cere Domnului ca să îi arate slava Sa [33, 18], Domnul îi spune că El Îşi va trece slava Sa prin faţa acestuia. Atunci El Îşi va rosti numele Său, adică Domnul, şi va avea milă şi îndurare/ compasiune faţă de cei care El va dori [33, 19].

Domnul îi va arăta slava Sa lui Moise, dar nu şi faţa Sa, pentru că el nu va putea s-o vadă: „nu vei putea să vezi faţa Mea, căci nu poate să vadă omul faţa Mea şi să fie viu” [33, 20].

Domnul îi arată un loc la Sine, unde trebuie să stea pe piatră [33, 21]. Când slava Domnului va trece pe acolo, El îl va pune în deschizătura pietrei şi îl va acoperi cu mâna Sa până ce El va trece [33, 22]. Când Domnul Îşi va lua mâna Sa de pe el, atunci Moise va vedea spatele Domnului dar nu şi faţa Sa [33, 23].

Domnul îl cheamă pe Moise în munte cu două noi table de piatră [34, 1]. El trebuie să urce în zori pe muntele Sina şi să stea pe vârful muntelui înaintea Domnului [34, 2]. Când Moise s-a urcat la Domnul, „Domnul S-a coborât în nor şi a stat acolo [înaintea] lui şi [Moise] a chemat numele Domnului” [34, 5].

Acolo unde Domnul cheamă, El Se face prezent, Se arată celui care a fost chemat de către El. Domnul Se lasă văzut în mod extatic.

Am putea spune că 34, 6-7 este cel mai bogat fragment scriptural de până acum, care cuprinde revelări ale însuşirilor Domnului: „Şi a trecut Domnul prin faţa lui şi a strigat: Domnul Dumnezeu cel îndurat şi milostiv, îndelung-răbdător şi mult-milostiv şi adevărat. Şi [Care] păzeşte dreptatea, Care face milă cu mii [de oameni], Care şterge nelegiuirile şi nedreptăţile şi păcatele, dar nu curăţeşte pe cel vinovat, lasă nelegiuirile părinţilor peste copii şi peste copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam”.

Astfel Domnul Se arată lui Moise ca îndelung-răbdător, ca mult-milostiv, ca Domn adevărat, ca Cel care păzeşte dreptatea, ca Cel care şterge păcatele şi fărădelegile făcute – se înţelege: dacă se pocăiesc pentru ele – dar şi ca Cel care nu îl curăţeşte pe cel vinovat, care nu se pocăieşte şi ca Cel care lasă să se răsfrângă nedreptăţile înaintaşilor peste descendenţii lor. Domnul este milostiv şi drept în acelaşi timp, plin de adevăr şi de dreptate în toate câte face.

În momentul acestei revelări şi mai plenare a Domnului în faţa lui Moise, acesta se pleacă deîndată la pământ, închinându-se Domnului [34, 8].

Şi Moise îi cere Domnului, în acest moment de mare cutremurare duhovnicească, ca Domnul să meargă împreună cu ei, pentru că poporul e încăpăţânat/ îndărătnic[16]/ tare de cerbice[17]. Moise îi cere Domnului ca El să ia asupra Sa păcatele şi fărădelegile lor şi ei să fie ai Săi [34, 9].

La cererea lui Moise, Domnul răspunde prin faptul că face legământ în faţa întregului popor. Acesta va consta în aceea că El va face lucruri slăvite, care nu s-au mai văzut pe pământ.Popoarele din jurul lor vor vedea lucrurile Domnului, căci ele vor fi minunate [34, 10].

Moise trebuie să ia aminte la toate poruncile Domnului şi îi proroceşte din nou, că El va alunga pe popoarele care ocupă pământul făgăduit lor [34, 11].

Poporul lui Israel nu trebuie să se închine la alt dumnezeu [teo etero], „pentru că Domnul Dumnezeu este zelos [şi] numele lui Dumnezeu este Zelosul” [ 34, 14][18].

Răscumpărarea întâilor născuţi [34, 20] de la Domnul şi înfăţişarea de trei ori în faţa Domnului [34, 23, 24].

Cuvintele de la 34, 10-26 sunt temeiul legământului dintre Domnul şi Israel, pe care Domnul îi porunceşte lui Moise ca să le scrie [34, 27].

Moise petrece alte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi înaintea Domnului, în mod extatic, şi scrie pe cele două table de piatră cuvintele legământului, adică cele 10 porunci [tus deca logus] [34, 28].

La coborârea sa din munte, Moise avea faţa sa plină de strălucire dumnezeiască din cauza convorbirii Sale cu Domnul dar el nu era conştient de cum îl vedeau alţii [34, 29]. Aaron şi toţi bătrânii lui Israel văd faţa lui Moise plină de lumină dumnezeiască şi se tem să se apropie de el [34, 30]. Moise îi cheamă pe toţi ca să le spună cuvintele Domnului [34, 31-32] şi apoi îşi acoperă faţa cu un văl [calimma] [34, 33].

Moise îşi dădea vălul jos când intra înaintea Domnului [34,  34] dar şi-l punea pe faţă înaintea poporului, pentru că fiii lui Israil vedeau faţa sa ca fiind slăvită, plină de slavă dumnezeiască [34, 35].

Moise adună întreaga sinagogă, adunare a fiilor lui Israil şi le vorbeşte despre odihna Domnului [anapafsis Chirio] [35, 2] şi despre partea/ afierosirea Domnului [aferema Chirio] [35, 5].

Partea Domnului era pe măsura inimii şi a gândirii fiecăruia [35, 21]. Toate cele ale cortului sfânt se fac după cum poruncise Domnul lui Moise [35, 29; 36, 1; 36, 5; 38, 2*[19]; 39, 4*, 39, 6*, 39, 10[20]; 39, 25*; 39, 28*; 39, 30*; 39, 31*; 39, 42*; 39, 43*].

Domnul îi spune lui Moise cum să întindă cortul mărturiei [40, 1-15[21]] şi el împlineşte cuvântul Domnului [40, 16; 40, 21; 40, 23; 40, 25; 40, 27; 40, 29*].

Când Moise a terminat de făcut toate cele ale cortului,  „un nor a acoperit cortul mărturiei şi cortul s-a umplut de slava Domnului” [40, 34[22]].

Din această cauză, Moise nu putea să intre în cortul mărturiei, pentru că norul îl umbrea pe el [40, 35]. Ridicarea norului slavei dumnezeieşti de deasupra cortului era semnul că poporul trebuie să meargă mai departe [40, 36].

Acest nor al slavei dumnezeiești de deasupra cortului era văzut noaptea ca foc. Tot Israelul şi în toate călătoriile lor au văzut aceste schimbări ale slavei Domnului petrecute în timpul zilei şi al nopţii [40, 38] şi au ştiut că Domnul este cu ei.


[1] Ed. BOR 1988 vorbeşte despre model, pe când ed. BOR 2001 despre chip, când vine vorba să traducă pe para,deigma.

[2] Varianta ed. BOR 1988.

[3] Varianta ed. BOR 2001.

[4] În LXX, ed. Rahlfs, nu există 28, 23-28 şi ÎPS Bartolomeu Anania traduce aceste versete în ed. BOR 2001 din WTT. Ieş. 28, 23 nu coincide în ediţiile BOR 1988 şi 2001.

[5] Conţinutul ideatic de la Ieş. 28, 26, din ed. BOR 2001, apare în ed. BOR 1988 la Ieş. 28, 30.

[6] Este identic cu ed. BOR 1988. În ed. BOR 2001 28, 36 este 28, 32.

[7] Identic cu ed. BOR 1988. În ed. BOR 2001: 28, 34.

[8] Cf. n. c, p. 110, ed. BOR 2001 vorbeşte despre umplerea mâinilor preoţilor ca despre un ritual în care erau puse în mâinile lor, pentru prima oară, bucăţi de carne, pe care ei trebuia să le aducă jertfă. Apare aceeaşi prescripţie în Ieş. 29, 9, cf. LXX // Ibidem, ed. BOR 2001. Nu apare însă în ed. BOR 1988.

[9] Identic cu ed. BOR 1988. În ed. BOR 2001: 28, 37.

[10] În ed. BOR 2001 avem aceeaşi traducere: „întru miros de bună mireasmă”. În ed. BOR 1988: „mireasmă plăcută”.

[11] Cf. ed. BOR 2001.

[12] În ed. BOR 1988 şi 2001.

[13] Ed. BOR 1988 vorbeşte despre abaterea pieirii de către Domnul, pe când în ed. BOR 2001 se vorbeşte despre îmblânzirea urgiei din partea Domnului.

[14] Cf. n. d, p. 144, din ed. BOR 2001: „Expresia nu este: şterge-mă şi pe mine (ideea de solidaritate) ca în unele traduceri, ci: şterge-mă pe mine (în locul celor ce-au greşit = ideea de jertfă). O declaraţie atât de emoţionantă nu va mai fi întâlnită decât la Apostolul Pavel în Rm 9, 3”.

Suntem de acord cu ÎPS Bartolomeu Anania!

LXX nu prezintă ideea de solidaritate a lui Moise cu poporul căzut, ci pe aceea de asumare a morţii în locul celor care au păcătuit.

[15] Cf. ed. BOR 1988 şi 2001.

[16] În ed. BOR 1988.

[17] În ed. BOR 2001. Cf. n. a, p. 116 din această ediţie: „Tare de cerbice (cu gâtul ţeapăn, cu ceafa groasă): îndărătnic, încăpăţânat, lipsit de flexibilitate, fără simţul nuanţelor”.

[18] Ca şi în ed. BOR 1988. Ed. BOR 2001 are în loc de Zelosul, Gelosul.

[19] În ed. BOR 1988 şi 2001 dar nu şi în LXX. Asteriscul indică acelaşi lucru şi în cazul celorlalte versete.

[20] Numai în LXX.

[21] În ed. BOR 1988 e ca în LXX. În ed. BOR 2001, cuvântul Domnului ţine până la v. 13 inclusiv.

[22] În LXX e ca în ed. BOR 1988. În ed. BOR 2001 acest verset este 40, 31.

Did you like this? Share it:

Previous

Teologia Dogmatică Ortodoxă (vol. 1) [11]

Next

Teologia Dogmatică Ortodoxă (vol. 1) [13]

1 Comment

  1. Camelia

    Cat de minunate sunt Cantarile lui Moise, prin care Insusi Domnul vorbeste alesilor Sai:

    „Ia aminte, cerule, si voi grai! Asculta, pamantule, cuvintele gurii mele!

    Ca ploaia sa curga invatatura mea si graiurile mele sa se coboare ca roua, ca bura pe verdeata si ca ploaia repede pe iarba.

    Caci numele Domnului voi preaslavi. Dati slava Dumnezeului nostru!

    El este taria; desavarsite sunt lucrurile Lui, caci toate caile Lui sunt drepte.

    Credincios este Dumnezeu si nu este intru El nedreptate; drept si adevarat este El.

    (…) Am zis: Ii voi imprastia si voi sterge pomenirea lor dintre oameni.

    Dar am amanat aceasta, pentru rautatea vrajmasilor, ca sa nu se mandreasca vrajmasii lor.

    Si sa zica: Mana noastra este puternica si toate acestea nu le-a facut Domnul.

    Caci acestia sunt oameni, care si-au pierdut judecata si n-au nici o pricepere.

    O, de ar judeca ei si de s-ar gandi la acestea! De ar pricepe ce are sa fie cu ei mai pe urma:

    Cum ar putea unul sa puna pe fuga o mie, si doi, zece mii,

    Daca aparatorul lor nu i-ar vinde si daca Domnul nu i-ar parasi!

    (…) Iar Domnul va judeca pe poporul Sau si Se va milostivi asupra robilor Sai,

    Cand va vedea ca a slabit taria lor si ca nu se mai afla nici robi, nici slobozi.

    Atunci Domnul a zis:Unde sunt dumnezeii lor si taria in care nadajduiau ei? (…)

    Sa se scoale, sa va ajute si sa va fie ocrotire!

    Vedeti, vedeti dar, ca Eu sunt si nu este alt Dumnezeu afara de Mine.

    Eu omor si inviez, Eu ranesc si Eu tamaduiesc, si nimeni nu poate scapa din mainile Mele … „

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno
istanbul escort istanbul escort istanbul escort